Despre tot ce-i fin și fain

Noul parfum Hermès H24: o esență surprinzătoare, în ambalaj reciclabil

By 17 aprilie, 2021Lifestyle
read time 5 min
 
17 aprilie, 2021

Noul parfum Hermès H24: o esență surprinzătoare, în ambalaj reciclabil

L-am mirosit și i-am spus „nu”, dar m-am întors după câteva ore ca să-l cumpăr. Noul parfum Hermès, conceput într-un ambalaj reciclabil și cu posibilitate de reumplere, reprezintă începutul unei povești de iubire neconvenționale.

by

Poveștile mele de dragoste cu parfumurile sunt niște îndrăgostiri instantanee, care au în spate multă documentare. Un paradox.

 

Întâi îmi fac „temele” în legătură cu un parfum care mă interesează, adică îi caut notele, ingredientele, personalitatea, iar apoi mă duc să-l miros. Așa sunt eu, întâi cercetez.

 

Totuși, indiferent cât de bine sună din documentare, relația mea concretă cu un parfum se întâmplă instantaneu sau nu se întâmplă deloc. E iubire sau nu e.

 

Pulverizez esența pe încheietură, miros, mă mai plimb câteva minute prin magazin și până când ies știu sigur dacă e pentru mine sau nu. Poate și fiindcă m-am „învățat” pe mine însămi și știu ce-mi place și ce nu.

 

Noul parfum masculin Hermès, H24, mi-a dat tot acest raționament peste cap.

 

Știam că a apărut, primisem comunicatul de presă, la final de februarie, și am scris pe Instagram că mă voi duce să-l miros și să-l cumpăr.

 

Nu doar ca un cadou pentru EL, ci și ca o bucurie pentru mine: iubesc să port parfumuri masculine și nu cred în delimitarea parfumurilor în „bărbătești” și „de damă”.

 

Din prezentare mă intrigau teribil ingredientele: salvia, cu notele ei care mă duc cu gândul la iarbă proaspăt-cosită, combinată cu o bază „întunecată” de ambră și cu note florale și de tutun.

 

Oricum e greu să-ți „imaginezi” un parfum, dar acesta mă ducea cu gândul în mai multe direcții și eram curioasă care e cea corectă.

 

Ne-am dus amândoi în magazin, unde eu una m-am înfipt direct în raftul de H24, cu un entuziasm care s-a risipit pe măsură ce miroseam bucățica de carton pe care-l pulverizasem.

 

Reacțiile noastre erau în oglindă: „Hmm… interesant, dar nu e stilul meu”. „Nici al meu. Păcat…”.

 

L-am pulverizat și pe piele… aceeași dezamăgire.

 

Și am plecat.

 

Ne-am văzut de treburile zilei, iar câteva ore mai târziu, în timp ce îmi aranjam o șuviță, mi-am atins încheietura de nas.

 

În acel moment, am simțit o combinație de „verde”, „întunecat” și „dulce” care nu semăna cu nimic: salvia puțin înțepătoare, narcisa pătrunzătoare, rosewood (pe românește palisandru) foarte cald și dulce și o notă de sclarene, o moleculă metalică și caldă.

 

În aceeași zi, ne-am întors și am cumpărat sticla.

 

Nu, nu a doua zi, ci chiar atunci.

 

A fost prima oară când mi s-a întâmplat să-mi schimb atât de radical părerea despre un parfum doar lăsându-l să-și facă magia pe pielea mea.

 

De-a lungul timpului, am cumpărat inclusiv parfumuri „în orb”, fără să le miros deloc, strict din instinct și din documentarea ingredientelor.

 

 

Însă dacă apucam să miros un parfum și el nu-mi „vorbea” din primele minute, clar nu mi se mai lipea de suflet. Până la H24.

 

Creat de Christine Nagel, parfumiera casei Hermès, H24 este un parfum bărbătesc, da, însă dacă mă întrebați pe mine este un parfum pe care îl poate iubi la fel de lesne un gentleman sau o domnișoară delicată. Sau rebelă. Sau cool. 

 

Este o combinație atât de profundă și de neașteptată de verde și dulce, cald și metalic, mineral și lemnos, încât trebuie mirosită… și păsuită măcar o oră înainte de un verdict.

Firește că puteți s-o și iubiți instantaneu, dar dacă nu o faceți… credeți-mă pe cuvânt și faceți ce am făcut eu: pulverizați pe piele și așteptați puțin.

 

Creatoarea lui, Christine Nagel, a și declarat că „și-a dorit să se deschidă către alte drumuri, mai puțin previzibile, îndepărtându-se de baza lemnoasă și oarecum convențională a parfumurilor bărbătești”.

 

Nagel și-a dorit să transpună într-o esență spiritul comod, cool și relaxat al hainelor Hermès pentru bărbați, create de directorul artistic al universului masculin al brandului, Veronique Nichanian:

 

 

„Când văd una dintre prezentările lui Veronique, ceea ce mă uimește de fiecare dată este faptul că am impresia că pot simți textura, fibra materialelor, doar cu ochii.

 

Iese în evidență, e foarte vizibilă, încât ți se pare că o pipăi fără să fi pus mâna măcar”.

 

Acest sentiment a fost inspirația principală pentru parfum, Christine dorindu-și o esență cu personalitate și care să nască în mintea celor care o miros aceeași senzație de… tactil.

Ca și cum ai simți iarba proaspăt-cosită sau ți-ai imagina un salon cu mobilă veche, lumină difuză și un miros bogat și dulceag de ambră.

 

Fiecare se va duce spre o altă zonă a ingredientelor, în funcție de contactul cu pielea și de percepția asupra mirosurilor.

 

Sticla de H24 a fost creată de Philippe Mouquet, cu linii aerodinamice, și se află într-o cutie realizată din hârtie reciclată, care este la rândul ei 100% reciclabilă.

 

Totodată, și sticla în sine are un refill, iar ingredientele sunt din surse eco-responsabile.

 

De exemplu, esența de palisandru – extrasă din acest copac foarte rar și râvnit, care crește în America de Sud –  vine dintr-o sursă controlată, respectiv o serie de mici producători din Peru, care replantează pe măsură ce recoltează, pentru a respecta cât mai mult mediul înconjurător.

 

Pentru mai multe inspirații și povești, mă puteți urmări și pe pagina mea de Instagram.

Foto:

Christopher Anderson pentru Hermès

Quentin Bertoux pentru Hermès

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK