Serialul ,,Divorț”, cu Sarah Jessica Parker în rolul principal, e o poveste dulce-amăruie fără (prea multe) clișee. Ba chiar e neașteptat de lipsit de stereotipuri, începând cu garderoba vintage a lui Parker (care, de la Manolo Blahnik în ,,Sex and the City” a trecut la haine no-name luate în mărime mare de la second-hand și ajustate pe dimensiunile ei) și până la dinamica relațiilor dintre cei doi soți.

Dacă rolurile de până acum ale Sarei Jessica Parker proiectau invariabil o existență strălucitoare și aspirațională, personajele Frances și Robert (interpretat de Thomas Haden Church) n-au nimic spectaculos sau glamour. Din contră. Sunt oameni obișnuiți, cu vieți și drame cât se poate de comune, care se trezesc din când în când într-un context mai atipic. Cum ar fi aniversarea prietenei lor Diane, din primul episod, când sărbătorita se îmbată și încearcă să-și împuște soțul care ținuse un toast în bătaie de joc la adresa ei. Astfel de situații.

În rest, nefericirea lor este atât de palpabilă încât orice om care a trăit vreodată un moment de răscruce se va afunda în ea până la capăt, de la prima scenă. E o tensiune pe care o tai cu cuțitul, omniprezentă în fiecare scenă, și un umor care vine pe deasupra ca niște fulgi de zahăr tos într-un pahar de ceai din cel mai amar. Nu îndulcește nimic, dimpotrivă, doar scoate în evidență amăreala, prin contrast.

Indiferent de statutul marital, cu toții am trecut măcar o dată prin travaliul de a lăsa ceva în urmă, un ,,ceva” care  durat niște ani, o construcție de efort, speranțe, intenții, în care într-o zi ne dăm seama că pur și simplu nu vrem să mai locuim. Că ne e prea strâmtă, că ne cade tavanul în cap, că ne apasă. Deși e construită tot de noi, deși am transpirat și am luptat pentru ea. Și, într-un asemenea moment, cel mai greu lucru e să ,,divorțezi” de o bucată din viața ta și s-o lași în urmă. N-are legătură cu soți, copii, șefi, are legătură cu tine și cu o alegere: dacă singura miză în joc – viața ta – e suficient de importantă ca să faci pasul.

Despre asta e vorba, din punctul meu de vedere, în povestea din ,,Divorce”, mai ales în evoluția personajului Sarei Jessica Parker, care ia decizia de a divorța și se confruntă apoi cu consecințele nebănuite ale alegerii ei. Își dă seama că nu-i atât de ușor, că nu e doar libertate și fericire, că e un gol acolo undeva. Că e un preț.

E un act de curaj să te desprinzi de ceva ce nu te face fericit, dar curajul se vede abia după ce ai făcut saltul. Ca la o operație, după ce trece anestezia și se duce euforia momentului, a gândului că ai supraviețuit. Adevăratul curaj se vede în acea fază inițială în care se instalează regretele, îndoielile, amărăciunea. E un moment de trecere în care nu simți încă adrenalina libertății și a posibilităților, simți doar acea teamă asociată săritului în gol. Ai sărit, ești în aer, e întuneric… și senzația persistă. Și persistă, și persistă.