Bun, a zis NU, dar…

Nu, nu există niciun „dar”, chiar dacă foarte multă lume încearcă să dea NU-ului multiple nuanțe care să-l facă mai puțin definitiv.

A zis NU, dar era îmbrăcată sumar.

A zis NU, dar mai fusese cu el înainte.

A zis NU, dar îi spusese că-l iubește.

A zis NU, dar avuseseră o relație.

A zis NU, dar de ce a mers până la el acasă?

A zis NU, dar erau căsătoriți.

A zis NU, dar de ce i-a răspuns la telefon?

A zis NU, dar până atunci nu a zis niciodată nu, deci…

Chiar dacă o persoană a zis de 1500 de ori până atunci DA, în clipa în care zice NU, nu mai vreau asta, acel NU are valoare definitivă.

În societatea de azi, însă, când majoritatea fanteziilor abuzatorilor pornesc de la un NU sau când refuzul le scurtcircuitează instantaneu psihicul precar, ne-am obișnuit să găsim scuze și circumstanțe atenuante.

Practic un NU de la o persoană cuminte, serioasă, la locul ei, este mai valoros decât unul venit de la o persoană care uite ce trecut are, uite ce a făcut, uite cu cine a umblat.

Un NU este un NU, indiferent din partea cui vine și în ce moment.

 

Acum câteva luni, o creatoare de conținut de pe TikTok, Cristina Sevcenco, povestea cum a ieșit în oraș, la al doilea sau al treilea date, cu un bărbat care a început să-i facă avansuri sexuale în lift.

Femeia l-a respins cât se poate de direct, i-a zis NU de mai multe ori, dar el a continuat.

Când Cristina a relatat chestiunea pe rețelele sociale, fără a-l numi pe cel cu care ieșise, bărbatul și-a dezvăluit de bunăvoie identitatea printr-un video drept-la-replică, extrem de arogant, în care explica doct cum ”Da, ea a zis NU, dar noi, bărbații, știm că NU nu înseamnă întotdeauna NU. Uneori NO MEANS MAYBE.”

După ce o armată de oameni de ambele sexe i-au explicat, cu argumente logice, că are un discurs de abuzator, respectivul și-a șters atât postarea cât și întreg contul de Tiktok, dar aroganța acelei postări inițiale dăinuie.

Acesta este discursul unei societăți bolnave: NO MEANS MAYBE.

NU înseamnă POATE.

NU înseamnă Dacă insist suficient, o să cedeze.

NU înseamnă Hai că nu vorbește serios!

NU înseamnă Lasă că toate zic așa!

NU înseamnă Vrea doar să se lase greu, dar altfel de ce ar fi ieșit de două ori cu mine în oraș?

NU înseamnă Păi de ce s-a îmbrăcat în fustă scurtă dacă nu voia atenția mea?

NU înseamnă Mi-a răspuns la avansuri și acum se dă fată cuminte?

Pe exact același raționament merg și apărătorii criminalului din cazul Teodorei Marcu, pe aceeași argumente se bazează și violatorii, abuzatorii, toți au același discurs: ”A zis NU, a făcut plângere la poliție, dar lasă că știm noi ce fel de persoană era, cu cine umbla, ce făcuse în trecut…”

Așa, și?

Nu contează dacă persoana e îmbrăcată, dezbrăcată, după 10 ani de relație sau după două ore de la primul suc împreună, dacă a zis NU, în acel moment e NU.

Poate și-a dat seama cu cine are de-a face, poate a avut o schimbare bruscă de opinie, poate s-a întâmplat ceva pe interiorul ei care o face să vrea să fugă încotro o țin picioarele, orice s-ar fi întâmplat, e dreptul persoanei să zică NU.

Și atât.

Indiferent de cât timp cunoaștem o persoană și care e raportul nostru cu ea, omul respectiv nu e un robot care funcționează pe un algoritm și care nu are voie să iasă din coordonatele pe care le știm noi.

De asta e și atât de greu pentru mulți oameni să se schimbe și să înceapă vieți noi, mai fericite și mai bune, fiindcă societatea le aduce mereu aminte de alegerile lor greșite din trecut, ca o condamnare de care nu pot scăpa.

Cum ar putea îndrăzni să-și dorească altceva?

Cum ar putea să îndrăznească să spună NU trecutului, când trei de DA din trecut înseamnă practic obligația de a zice DA la infinit?

De asta o femeie bătută și abuzată, un dependent sau o persoană aflată într-o relație toxică reușesc cu greu să-și refacă viețile.

Fiindcă li se aduce aminte mereu că, odată ce au zis DA unor situații de abuz, trebuie să zică DA pentru totdeauna.

Fiindcă ei sunt GENUL DE OAMENI care zic DA. Și genul de om care a zis DA nu mai are voie să spună NU.

”După ce a stat s-o bată ăla 10 ani și nu a zis nimic, acum vrea să fie respectată…”

„După ce a făcut 5 copii cu el, acum brusc nu mai vrea…”

”După ce a făcut videochat, mai are pretenții la respect…”

”După ce a fost un alcoolic/drogat, acum vrea să pară un domn…”

Acesta e raționamentul tuturor celor care-l apără pe criminalul de la Cosmopolis: Respectiva a făcut videochat, a umblat cu X, a umblat cu Y, nu a fost o fată la locul ei…

Și ce dacă?

Putea să umble și cu jumătate din populația României… în momentul în care a zis NU, PÂNĂ AICI!, atunci este NU.

Faptul că există atât de mulți oameni cu probleme psihice sau lipsiți complet de control și de minimă inteligență emoțională care nu pot gestiona un NU al altei persoane fără să facă poc pe interior este problema principală a unei lumi în care sănătatea psihică este ultima prioritate de pe listă.

O societate în care ne simțim mai lezați de faptul că ea, „curva care a făcut și a dres”, a îndrăznit să zică NU la un moment dat (Auzi, dragă, la trecutul ei, să-și permită să zică NU și să vrea o nouă viață!), decât că un nebun a ciuruit-o cu gloanțe în plină zi, cu un copil în brațe și încă unul în burtă.

Hai să nu condamnăm oamenii – indiferent de trecutul lor – la o existență în siajul celor mai proaste alegeri.

Oricât de multe decizii greșite și alegeri execrabile ar face un om în trecut, asta nu înseamnă o ușă deschisă pentru totdeauna în fața răului și o invitație a abuzului de a intra neinvitat la orice oră.

Dacă și tu crezi că NU-ul e un lux pe care și-l permit doar anumiți oameni care îndeplinesc anumite standarde stricte de moralitate, poate ar trebui să te gândești de unde și cum ți-ai însușit prejudecata asta.

Și dacă tu ești cel/cea care simți nevoia să spui NU și ți se pare că nu (mai) ai dreptul… poți pune punct chiar acum.

Poți spune NU la orice a fost viața ta până acum, fără să dai socoteală nimănui! Curaj!