Despre tot ce-i fin și fain

3 cărți bune de răsfoit luna asta, în cea mai cool casă din București

By 24 octombrie, 2018Uncategorized
read time 1 min
 
24 octombrie, 2018

3 cărți bune de răsfoit luna asta, în cea mai cool casă din București

Le-am ales ca să fie eclectice, de toamnă: un pic de artă, un strop de inspirație și un mic imbold pentru un nou stil de viață, mai blând cu natura și cu noi înșine.

by

Partea mea preferată din scrisul recenziilor lunare pentru cărți din biblioteca Qreator este momentul în care merg să aleg efectiv cărțile despre care urmează să scriu. E un întreg ritual acolo, de la clipa în care intru pe ușa camerei de relaxare, mă așez pe canapeaua albastră și încep să perii cu privirea rafturile. Aleg titlurile despre care voi scrie dintr-un amestec de curiozitate, instinct și dorința de a da mai departe ceva care să „instige” la cât mai multă lectură.

 

Cumva, acest act al recomandării de cărți este mai puțin o acțiune punctuală și mai mult un bulgăre care se rostogolește. Dacă nimerești cartea potrivită pentru o anumită persoană într-un anumit moment al vieții ei, ai putea ajunge să-i schimbi viața: s-o faci să aleagă apoi altă carte și alta, și alta. Lectura, ca și multe alte plăceri ale vieții, este un act molipsitor.

 

Luna asta am ales trei cărți total diferite, pentru gusturi și căutări diferite, dar care mie mi-au plăcut foarte mult pentru că am regăsit în ele „zbateri” și interese profund contemporane: referințe artistice pentru multe dintre lucrurile vremurilor noastre, șanse de a ne schimba viețile și un mic strop de inspirație venit poate chiar la momentul oportun.

ART DECO de James Wolf

Prima dată când m-am simţit ca într-un film Metro Goldwyn Mayer de început de secol XX, mă aflam într-o prăvălie de lux de lângă Champs Élysées, cu un nume parcă predestinat: „Le Roi Fou“ (Regele Nebun). Am petrecut o oră pe un fotoliu cu spătar rotunjit, la lumina unei lămpi Lalique, prinzând, în treacăt, frânturi din conversaţia unui cuplu de francezi care negociau o piesă de mobilier din mahon lucios din 1930, comparabilă ca preţ cu un apartament într-un cartier rezidenţial din Bucureşti. Până la urmă s-au oprit asupra unei măsuţe care costa doar cât un aparta- ment într-un bloc de la noi din anii ’70!

 

Cu adevărat „fou“, dar nu „trop“ pentru rafinaţii adoratori ai liniilor curbe, formelor geometrice şi ai spiritului ludic care au consacrat Art Deco până în zilele noastre De la momentul Champs Élysées, lumea Art Deco, o stare de spirit născută în epoca luxului opulent, a elegantelor maşini negre şi a jazzului, m-a fascinat şi m-a intrigat deopotrivă.

 

 

Iubesc stilul Art Deco, cu toate declinările pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii, din arhitectură în pictură și sculptură și până la piese de mobilier. E un stil care s-a născut în Paris, la fel ca multe alte lucruri pe care le iubesc, dar care are o simplitate geometrică și o rotunjime a formelor în care mă regăsesc din plin. 

 

Am citit și am răsfoit o grămadă de cărți despre Art Deco, dar a lui Wolf este una dintre cele mai bune: e scrisă viu și are multe exemplificări vizuale reușite. Merită o răsfoire măcar de dragul imaginilor spectaculoase, care te vor face să privești cu alți ochi multe obiecte și referințe contemporane, care își au originea în Art Deco. Inclusiv Bucureștiul include multe comori vizibile doar unui ochi „avizat”, așa că după lectura acestei cărți ai putea redescoperi orașul.

 

LECȚII DE MAGIE, de Elizabeth Gilbert

 

Cartea asta mi-a trecut prin fața ochilor de zeci de ori: în librării, pe internet, chiar și în newsfeed, prin postările unor bloggeri care o citiseră și îi făceau recenzie. Nici măcar n-am avut curiozitatea să citesc despre cum este. Eu așa sunt: dacă simt că o anumită carte nu e pentru mine, nu e pentru mine. Punct. Și totuși, la un moment dat, am găsit-o, am răsfoit-o și n-am mai putut s-o pun jos. 

 

Citind cartea lui Elizabeth Gilbert, mi-am regăsit multe dintre propriile trăiri și frământări, pe care le considerasem în multe momente ale vieții strict particularitățile sufletului meu. Credeam că sunt eu complicată, că-mi fac o mie de gânduri și un miliard de griji, că am frici inexplicabile și îngrijorări ciclice fără nicio noimă și, în esență, că am eu un proces creativ dominat de îndoială, dileme și catralioane de întrebări mici și mari. Ei bine nu.

 

Gilbert are un dar extraordinar de a-ți răspunde atât la întrebările pe care le ridică personal cât și la cele care nu sălășuiesc decât în mintea ta. După ce tocmai a terminat de argumentat o idee care ți-a întors puțin lumea cu susul în jos (sau măcar la un 90 de grade), simte nevoia să se întoarcă și să-ți spună ceva de genul ,,Da, știu, acum te gândești la cutare și cutare lucru. Și, probabil când faci asta, fricile tale sunt cutare și cutare. Dar…” – și urmează alte argumente la care tot ce poți să faci e să dai din cap a încuviințare și să începi să crezi că magia asta despre care tot vorbește ea chiar există. Îți dau câteva citate care să te convingă:

,,Lasă-i pe alții să te eticheteze așa cum simt ei nevoia. Și te vor eticheta, fiindcă asta le place oamenilor să facă. De fapt, etichetarea e ceva ce oamenii TREBUIE să facă pentru a simți că au pus haosul existenței într-o oarecare ordine reconfortantă. (…) În sfârșit, ține minte ce a zis W.C.Fields pe această temă: «Nu contează cum te strigă ceilalți; contează la ce nume răspunzi tu». De fapt, nici nu te deranja să răspunzi. Tu vezi-ți mai departe de treabă”

 

,,Câteodată, însă, vine inspirația pură. Uneori, când mă cufund în scris, mă simt deodată ca și cum aș merge pe una dintre benzile acelea rulante din terminalele aeroporturilor mari; mai am încă mult până la poartă și bagajul e tot mai greu, dar sunt dusă încet înainte de o forță exterioară. Ceva mă poartă cu sine – ceva puternic și generos – și, hotărât lucru, acel ceva nu sunt EU.

S-ar putea să știți sentimentul. Apare atunci când faci ceva minunat cu mâinile sau cu mintea, ceva despre care, când te uiți în urmă mai târziu, nu poți spune decât: «Habar n-am cum de-am făcut așa ceva». Nu poți repeta experiența, nu știi cum s-a întâmplat. Dar te-ai simțit călăuzit de o forță superioară.

Nu am decât rareori acest sentiment, însă e cea mai minunată senzație imaginabilă. Nu cred să existe în viață fericire mai desăvârșită decât aceasta, poate doar când te îndrăgostești. În greaca veche, cuvântul care desemnează fericirea supremă este «eudaimonia», care în esență înseamnă «locuit de spiritul cel bun», în sensul că un spirit îndrumător divin îți poartă de grijă cu bunăvoință”

 

,,Între douăzeci și treizeci de ani am scris în fiecare zi. O vreme, am avut un iubit care era muzician și exersa zi de zi. El cânta game, eu scriam mici scene de ficțiune. Ideea era aceeași: să te deprinzi cu meșteșugul, să fii mereu aproape de el. În zilele proaste, când nu simțeam niciun dram de inspirație, porneam cronometrul din bucătărie să sune la treizeci de minute și mă sileam să stau acolo să mâzgălesc ceva, orice. Citisem un interviu cu John Updike care spunea că unele dintre cele mai bune romane din toate timpurile au fost scrise în intervale de câte o oră pe zi; îmi inchipuiam pe-atunci că întotdeauna o să-mi pot rupe cel puțin treizeci de minute pe zi ca să mă dedic muncii mele, indiferent ce se-ntâmpla în rest și indiferent cât de prost mi se părea că merge treaba.

 

,,(…) Cu cât îmbătrânesc, cu atât mă impresionează mai puțin originalitatea. Astăzi mă emoționează mult mai mult autenticitatea. Încercările de a fi original pot părea adesea forțate și afectate, pe când autenticitatea are o rezonanță discretă care mă mișcă mereu. Așadar, spune pur și simplu ce ai de spus și vorbește din toată inima. Împărtășește orice îți vine să împărtășești. Dacă e suficient de autentic, crede-mă – o să PARĂ original”

 

,,Una dintre cele mai bune descrieri ale acestui fenomen – al ideilor care intră și ies din conștiința omului după bunul lor plac – am auzit-o la minunata poetă americană Ruth Stone. Am întâlnit-o pe Stone pe când avea aproape 90 de ani și m-a răsfățat cu povestiri despre extraordinarul ei proces creativ. Mi-a spus cum, copil fiind la țară, în Virginia, lucra ogorul și auzea câteodată câte un poem venind spre ea – îl auzea gonind peste câmp, ca un cal în galop. Ori de câte ori se întâmpla asta, știa exact ce trebuie să facă: «să fugă mâncând pământul» spre casă, încercând să ajungă înaintea poemului, sperând să pună mâna pe o bucată de hârtie și un creion destul de repede ca să-l prindă. În felul acesta, când poemul o ajungea din urmă și o vizita, putea să-l înșface și să-l scrie după dictare, lăsând cuvintele să se reverse pe pagină.

 

Câteodată se mișca însă prea încet și nu ajungea în timp util la hârtie și la creion. Simțea atunci cum poemul îi năvălea în trup și apoi ieșea. (…) Alteori – și aici intervine nebunia – era cât pe ce să scape poemul, însă nu de tot. Îl înhăța în ultima clipă, m-a lămurit ea, «de coadă». Ca și cum ar fi prins un tigru. Apoi, cu o mână trăgea aproape fizic poemul înapoi, iar cu cealaltă scria după dictare. În asemenea cazuri, poemul apărea pe pagină de la ultimul cuvânt până la primul, de la coadă la cap, dar altminteri intact. Aceasta, dragi prieteni, e o Mare Magie de modă veche, ciudată, ca din poveștile cu vrăjitoare. Eu, însă, cred în ea”.

LECȚII DE MAGIE, de Elizabeth Gilbert

Hygge – citit hiu-ga – este un concept danez intraductibil, în care este vorba despre căutarea unei anumite calități a vieții și a comuniunii cu oamenii din jurul nostru. Scopul lui este să ne facă să ne simțim bine: protejați, liniștiți, la adăpost de toate relele din lume. Chit că asta se întâmplă prin aprinderea unei lumânări parfumate, în fața unui șemineu, într-o seară de toamnă, printr-o cină cu oameni dragi sau prin citirea unei cărți cuibărit sub plapumă.

 

 

Recunosc, cartea aceasta m-a cucerit printr-un paragraf care mi-a sărit în fața ochilor imediat ce am deschis-o, așa cum mi se întâmplă adesea cu cărți improbabile, care îmi par ori prea comerciale, ori prea nepotrivite, dar pe care le aleg să le răsfoiesc totuși, iar ele aleg să-mi ofere instantaneu un motiv să le cumpăr. 

 

În cazul cărții Louisei Thomsen Brits, paragraful cu pricina a fost acesta: „Hygge sălășuiește în ritualul poveștilor de noapte bună pe care le-am citit în ultimii 23 de ani, în aniversarea zilelor de naștere și în farmecul Ajunului Crăciunului. Pentru a sărbători anotimpurile, înot în râu pe tot parcursul anului, plimb câinele pe câmp noaptea și fac baie afară”.

 

Aveți nevoie de această carte dacă toamna simțiți nevoia să „vă acoperiți inima cu ceva”. E scrisă pe un ton blând și nepretențios, care aproape mângâie și alină, bănuiesc că așa a fost și gândit.

 

Nu impune nimic, nu e didactic, nici măcar nu folosește verbul „a trebui”: doar te face să visezi cum ar fi dacă ai alege să schimbi niște lucruri mici dar esențiale din viața ta, încât sufletul tău să se simtă la fel ca într-una dintre acele poze bune de visat de pe Pinterest. Nu s-a inventat încă un Pinterest pentru suflet, dar Hygge ar putea fi un bun început.

Qreator by IQOS se află pe Bulevardul Aviatorilor 8A, lângă ieșirea de la Metrou Victoriei.

One Comment

  • Sorina spune:

    Draga Diana, astept mereu cu nerabdare recomandarile tale si chiar de multe ori caut in arhiva sa vad daca nu cumva mi-a scapat vreun articol in care vorbeai despre carti.
    Am citit si eu Big Magic, si inca continui sa o răsfoiesc si chiar am gasit si un interviu superb cu autoarea in care prezinta cartea, sau mai bine zis vorbeste impreuna cu Marie Forleo despre aceasta Magie a creatiei.
    Las linkul, poate cineva este curios.
    Multumesc pentru ca imi faci ziua mai frumoasa.
    https://youtu.be/HyUYa-BnjU8

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.