Despre tot ce-i fin și fain

O cărămidă cu numele tău pe ea

By 19 septembrie, 2017Uncategorized
read time 5 min
Foto: Alex Gâlmeanu
 
19 septembrie, 2017

O cărămidă cu numele tău pe ea

Pentru toți cei care iubim teatrul, timpul prezent reprezintă o ocazie unică și poate irepetabilă: putem pune o cărămidă, la propriu, la construcția unui loc pe care-l vom avea la comun cu nepoții și strănepoții noștri. Asta nu-i puțin lucru.

by

Prima oară când m-au dus ai mei la teatru, aveam 5 ani și-mi aduc aminte că am stat nemișcată în brațele lui tata, fascinată de ceea ce se întâmpla pe scenă. De atunci iubesc teatrul și oamenii care îl fac. Sunt oameni aparte, fiindcă trebuie să ai circuitele sufletului dispuse într-un anume fel ca să poți să dăruiești în fiecare seară o bucată din tine și să-ți mai rămână mereu. Ba chiar de unde tot dai să ai tot mai mult de dăruit.

 

La teatru mi-am pansat multe tristeți și mi-am descoperit părticele și fațete care nu știam că există. M-am trăit prin cuvintele actorilor pe scenă și am învățat multe despre mine. De fiecare dată când merg la o piesă, mai înțeleg câte ceva, mai lipesc o bucățică din puzzle la locul ei. Chiar și piesele proaste sau care nu mi-au plăcut de-a lungul vremii m-au învățat ceva: mi-au șlefuit gusturile și mi-au pus în altă lumină alegerile, prin comparație.

 

Pe regizoarea Chris Simion am cunoscut-o cu mulți ani în urmă: mai întâi ca spectator al pieselor ei puse în scenă la Lăptăria lui Enache și apoi ca jurnalist. Chris e un om ca o oază. Deși viața ei e mereu plină de activități și întâmplări, are o liniște tihnită pe care o duce cu ea și o mai și împrumută. Într-o discuție mai veche mi-a lămurit dilema, spunându-mi simplu: „Eu nu mă risipesc”. Știe ce vrea și într-acolo se cheltuiește, toată. Nu există zbucium, anxietate, neliniște, atunci când știi exact încotro te îndrepți.

La Chris totul e despre creație: despre teatru, despre scris cărți, despre citit și pus în scenă povești de care alții nu s-ar apropia, despre făcut tot ce i s-a spus că nu poate să facă. Este atât de așezată în menirea ei încât, înainte să o cunosc, aveam convingerea fermă că și-a dorit de toată viața să facă exact ceea ce face acum. Nici vorbă. La prima noastră întâlnire mi-a povestit, râzând, că până la 18 ani a detestat tot ce ține de teatru, fiindcă i se părea plictisitor și repetitiv. Nu putea simți și rezona cu nimic.

 

Totul s-a schimbat într-o noapte, la 18 ani. Cu rebeliunea tipică adolescenței, s-a certat cu părinții ei și a fugit de acasă la miezul nopții, să se plimbe și să se gândească. Ajunsă în dreptul Teatrului Național, a văzut clădirea luminată și s-a furișat într-o lojă, ca să privească. Era repetiția generală pentru piesa „În numele trandafirului”, în regia lui Grigore Gonța.

 

A doua zi, s-a dus la profesoara de engleză, confidenta ei din liceu, și i-a spus că știe ce vrea să facă în viață. Vrea să facă exact ce-l văzuse făcând pe Grigore Gonța. Și, fiindcă accidentele destinului sunt rareori accidente, profesoara de engleză absolvise taman facultatea de Actorie, așa că s-a oferit s-o pregătească. Noaptea, sub plapumă, Chris învăța pentru admiterea la Facultatea de Regie, fără ca nimeni din familie să știe. Acolo a început totul.

După aproape două decenii de făcut teatru independent, zeci de piese dramatizate și puse în scenă, 9 cărți scrise, anul trecut Chris a vândut casa bunicii ei. Cu banii obținuți a cumpărat un teren în București, pe care vrea să ridice un teatru. Același teatru despre care a auzit-o vorbind neîncetat oricine a întâlnit-o în ultimii 20 de ani.

 

 

Va fi un teatru independent, primul construit în România în ultimii 70 de ani. Un teatru al Bucureștiului, nu unul al sectorului X sau Y, în care să joace toți cei care au ceva de spus, care au o idee bună sau provocatoare. Din anii în care i s-au închis uși în nas și i s-a spus că nu e loc pentru piesele ei, Chris a înțeles că nu ar putea niciodată să facă altcuiva ce i s-a făcut ei.

 

Numele de cod al proiectului este Grivița53 (G53), primul teatru construit împreună. Adică tu, eu, oricine, poate contribui cu oricât dorește. Cu o cărămidă (la propriu) sau cu mai multe. Ne tot plângem că nu se investește în educație, cultură. Că statul nu face, nu drege. Ei bine, de data asta putem să facem chiar noi, cu mâna noastră.

 

Cu un scaun, un perete, o ușă, care să poarte numele celui care a ajutat la crearea unei bucăți de istorie. Bugetul la care se ridică construcția teatrului este de 1.000.000 euro, iar pentru a deschide șantierul, în aprilie 2018, trebuie să se strângă măcar 300.000 de euro. Deocamdată s-au strâns cam 100.000.

 

Pentru ca totul să fie transparent, Chris a înființat Asociația Culturală „Grivița 53”, prin care se desfășoară campania de strângere de fonduri, și i-a donat terenul pe care se va construi teatrul. În statutul acesteia există un articol prin care destinația culturală a imobilului nu va putea fi schimbată niciodată.

 

Pe 26 septembrie, în câteva zile, se dă start realizării unei mini-stagiuni G53, cu sprijinul Centrului Cultural „Ștefan Iordache”. Prima producție Grivița 53 se numește „A.A.A” și îi are în distribuție pe Ioana Marchidan, Vlad Birzanu, Alin State, Carla Maria Teaha / Alexandra Fasola, Cabiria Morgenstern si Irina Margareta Nistor. Chiar dacă încă nu există fizic, G53 există în fapt. De facto.

 

Programul spectacolelor va fi afișat pe site-ul Grivita53 (acolo unde puteți să și donați cărămizile) și pe pagina de Facebook a proiectului.

Tu când ți-ai pus ultima oară numele pe ceva care va fi văzut de generațiile următoare?