Despre tot ce-i fin și fain

O româncă face comunicarea și evenimentele militare ale guvernului din Abu Dhabi

By 9 iunie, 2017Virtues
read time 10 min
 
9 iunie, 2017

O româncă face comunicarea și evenimentele militare ale guvernului din Abu Dhabi

Face parte din prima generație de profesioniști școlită în anii ’90 la Hilton București, iar după 15 ani în Emiratele Arabe Unite a devenit un om-cheie pentru guvernul din Abu Dhabi: se ocupă de campaniile de marketing și comunicare pentru toate expozițiile internaționale din domeniul militar, apărare maritimă și securitate națională. Mihaela Vincent este o femeie puternică într-o societate masculină, care își trăiește viața și cariera cu un firesc absolut.

by

Mihaela Vincent este energie pură. Dacă se află într-un grup mare de oameni, râsul ei se va auzi de la distanță. Dacă intră într-o cameră, vocea ei acoperă tot vacarmul, povestind cu entuziasm și savoare, spre deliciul celor din jur. Există pe lume oameni-reflector, pe care nu poți să nu-i observi, deși nu se străduiesc în vreun fel, doar se poartă așa cum simt ei. Doar că „simțirea” lor e efervescentă ca șampania. Nu te lasă indiferent și n-o uiți ușor.

Când a plecat din România, în urmă cu 15 ani, Mihaela avea 30 de ani și o carieră de invidiat, în care aterizase dintr-un mix de entuziasm și putere de muncă. Proaspăt-absolventă de Marketing – Management, fusese recrutată în prima echipă a hotelului Hilton București, care pe atunci scria istorie în hotelăria românească a anilor ’90.

 

Nu avea pic de experiență, dar avea în schimb energia ei incandescentă. Vorbim adesea despre „atitudinea” câștigătoare și ne pare vorbărie goală. Ei bine taman prin atitudine și-a câștigat Mihaela jobul care avea să-i schimbe viața: cu o abordare pozitivă și o încredere incredibilă în propriile forțe. „N-aveam nicio experiență concretă în domeniul hotelăriei, dar eram convinsă în adâncul sufletului meu că, orice job aș primi, voi reuși să excelez în el și să mă afirm. Voiam să țintesc sus, sus de tot”, își amintește ea.

E conștientă că și-a primit jobul datorită entuziasmului demonstrat la interviu, dar l-a păstrat prin putere de muncă și printr-o sete de a învăța cât mai mult, cât mai repede. La Hilton și-a cultivat caracterul, a învățat să-și gestioneze emoțiile și să creeze relații armonioase cu cei din jur. ”Am făcut parte dintr-o echipă fenomenală, plină de caracter, talent și profesionalism de înaltă clasă. Am învățat ce înseamnă respect, responsabilitate și atitudine pozitivă”.

 

Deși au trecut ani buni, a rămas în relații cu oamenii de atunci, colegii ei, fiindcă în acel mediu concurențial și în acea atmosferă mustind de modernitate într-un București încă gri s-a format spiritul ei. „Acolo mi-am căpătat eu vocea”, zâmbește ea. „Hiltonul va fi mereu parte din povestea mea”.

Erau anii ’90, perioada de primă glorie a hotelului, exuberantă, tumultuoasă și palpitantă. Părea că se întâmplă totul. Se organizau petreceri, starurile vremii frecventau hotelul, iar oaspeții străini se înșiruiau unul mai celebru decât altul: Julio Iglesias, Claudia Schiffer, Gerhard Schroeder, Berlusconi, Regele Juan Carlos I al Spaniei sau Regele Carl XVI Gustav al Suediei. A fost o energie care a încărcat-o. Mihaela râde când își amintește că-și căpătase o reputație de divă în fața cunoscuților, tocmai pentru că părea să trăiască într-un bubble magic. „Au fost niște vremuri minunate”.  

A plecat din bubble-ul ei la momentul oportun: își încheia un capitol în viața personală, simțea nevoia să crească într-o altă direcție și voia să vadă lumea. În Kuwait urma să se deschidă un hotel Courtyard by Marriott, iar Mihaela a stat acolo 6 luni, lucrând la proiect. După doar trei săptămâni de aplicații de job, a ajuns în Dubai, la Dusit Thani Hotel, ca Assistant Director de vânzări. Tot atitudinea a scos-o în evidență: era singura europeană din toată echipa, cu un stil aparte de a se raporta la oameni și la business, care le-a inspirat încredere șefilor ei.

 

 

În câteva luni, primea pe mână un proiect deloc facil: să dezvolte sectorul de afaceri MICE (meetings, incentives, conferences, events) și să atragă proiecte de la marile firme de evenimente din Emirate.

 

De acolo, tot munca ei a dus-o la următorul nivel. Una dintre firmele de evenimente pe care le atrăsese în hotel prin abilitățile ei de vânzări i-a oferit un job după doar trei luni de colaborare: să formuleze și să dezvolte campaniile de marketing și sponsorship pentru toate conferințele tip C-level.

 

Acela a fost momentul în care a luat cea de-a doua decizie importantă din viață, după cea de plecare din țară: și-a luat la revedere de la hotelărie și ospitalitate, domeniul în care lucrase 7 ani, și s-a aruncat cu capul înainte și cu toată încrederea din lume în marketing-ul de business. A organizat 20 de conferințe C-level din toate domeniile, cu minimum 500 de delegați fiecare și peste 30 de sponsori locali și internaționali. Evenimente de înaltă clasă, unde fiecare detaliu este crucial pentru că poate face diferența între succes și eșec. A fost a doua școală majoră de viață și de profesie.

În 2004-2009, Mihaela și echipa ei s-au ocupat de cel mai mare summit din Orientul Mijlociu – „Leaders in Dubai” – care atrăgea anual peste 2.500 de delegați și avea ca speakeri personalități precum Richard Branson, Colin Powell, Rudolf Giuliani, Regina Noor a Iordaniei, Margaret Thatcher, Muhammad Yunus (laureat al premului Nobel), Malcolm Gladwell, John Major și mulți alții.

Odată cu criza financiară, resimțită și în Golf, conferințele de business și-au încetinit traiectoria ascendentă și compania s-a reprofilat pe un domeniu la fel de complex și dificil: târguri și expoziții internaționale. Mihaela a prins din zbor gustul lor, iar în 2010 se muta deja la o firmă mare de expoziții, Clarion, pentru a dezvolta două expoziții majore – de construcții și respectiv de anti-terorism.

 

După primele două ediții, lansate cu succes în Abu Dhabi, a primit o ofertă de nerefuzat care avea să-i schimbe viața pentru a treia oară: să lucreze direct cu firma de evenimente a guvernului, la Abu Dhabi National Exhibition Centre, ocupându-se de toate campaniile de marketing și comunicare pentru expozițiile internaționale în domeniul militar, apărare maritimă și securitate națională. Aici a rămas și, chiar dacă este un domeniu complicat și nuanțat, Mihaela și-a găsit locul.

În prezent, se ocupă de strategia de Marketing, PR și comunicare a guvernului pe aceste domenii, creează și administrează bugetele de marketing, face cercetare de piață pentru a identifica abordarea potrivită fiecărui grup de clienți, organizează participarea pavilionului Emiratelor Arabe Unite la expoziții internaționale de apărare, organizează licitații pentru a alege firmele care vor organiza diferite părți ale campaniei (Creative, PR, Media Buying etc), formează și ghidează echipe mari de oameni.

Totul are un scop clar: „Țelul final este să aducem expozițiile pe primele 3 poziții din lume ca participare, customer-satisfaction, număr de vizitatori, număr de delegații oficiale – Ministere de Apărare din peste 150 de țări – și acoperire media”.  

 

 

După o lungă perioadă de timp în care a navigat singură prin lumea complexă a Emiratelor, Mihaela este de 9 ani încoace căsătorită cu Paul Vincent, un arhitect englez simpatic și jovial, care a ajuns să iubească mâncarea românească și să aștepte cu nerăbdare excursiile anuale prin România. Și care înțelege românește perfect, chiar dacă nu reușește deocamdată să susțină o conversație în limba maternă a soției lui.

 

Zilnic, Mihaela străbate distanța dintre Dubai și Abu Dhabi – 250 de kilometri dus-întors – și pe lângă toate cele de mai sus participă la evenimente și conferințe, la târguri și expoziții internaționale și tot ceea ce presupune networking. ”Îmi fac nenumărate relații din mici conversații, uneori aparent banale, care se dovedesc mai târziu folositoare sau chiar vitale în munca mea pe această piață”, explică ea.

Am stat de vorbă cu Mihaela despre felul în care o femeie singură într-o țară și o cultură complet străine a reușit să-și construiască o carieră de la zero, ajungând să ocupe un post-cheie într-o lume a bărbaților. Viziunea ei despre viață e inspirațională, proaspătă, dar și realistă. Citiți până la capăt, o să vă schimbe în multe puncte felul de a vedea lumea arabă și viața în ansamblul ei.

 

FINE SOCIETY: Ce a însemnat să pleci singură, la 30 de ani, într-o lume a bărbaților?

Mihaela Vincent: Well, nu există societate dominată de bărbați. Asta e o utopie, cred eu. Toate societățile sunt cumva dominate, ori direct, ori din umbră, de femei. Nu cred că are cineva o altă părere (râde). Societatea emirateză e foarte modernă, e complexă, fascinantă și incitantă, foarte deschisă către femei în poziții de putere. Femeile sunt lăsate să conducă firme mari, proiecte de amploare, dificile și îndrăznețe, afaceri care necesită adeseori acea vulnerabilitate puternică și vibrantă pe care femeile în general o posedă fără să-și dea seama de ea.

 

Am plecat din România la 30 de ani, la vârsta la care multe dintre prietenele mele se stabiliseră emoțional în viață: aveau familii, se gândeau să devină mame, erau soții fericite, viețile lor se așezaseră pe un făgaș. A mea nu era așa. Fusesem mereu mai degrabă rebelă, dorindu-mi să experimentez noul, să descopăr lumea dincolo de percepții, granițe și limite invizibile. Voiam să văd lumea adevărată, nu cea filtrată prin percepțiile prietenilor, ale cunoscuților, ale oamenilor din jur. De fapt ideea de bază era să CUNOSC. Sunt născută în zodia Gemenilor, iar astrele spun că Gemenii sunt atrași mereu de nou, se plictisesc de o viață normală, vor să cunoască în permanență altceva. Și, un amănunt esențial pentru zodia noastră: nouă nu ne e frică. Frica este, în opinia mea, poate singurul obstacol real cu care se confruntă oamenii. Din cauza fricii nu ne dezvoltăm, nu testăm lucruri, nu ne schimbăm viețile deși am vrea.

 

Nu mi-a fost frică și m-am aruncat înainte cu un curaj aproape nebunesc. M-am aventurat într-o lume dominată de bărbați, dar cu femeile la putere (zâmbește). Niciodată nu am simțit aici vreo discriminare legată de sex, rasă sau religie. Este țara ideală dacă vrei să-ți cunoști limitele și capacitatea de adaptare la multiculturalism. Este și un loc perfect ca să te dezvolți profesional.

 

Ești un om foarte bun în meseria ta, dar dacă ar fi să alegi un anumit skill care te-a propulsat mai ușor în carieră, care crezi că ar fi acela? 

Poate o sa râzi, dar în clipa asta îmi vine în minte o situație întâmplată cu o localnică, Layla Al Marzooki, Director de Programe la Guvernul din Dubai (GCAA – General CAivil Aviation Authority), cu care colaboram pentru o conferință pe tema SAR (Search & Rescue Operations în domeniul aviației civile). Eram ultra-ocupată cu coordonarea conferinței, aveam peste 1.000 de delegați din 30 de țări și cu toate astea aveam o atitudine pozitivă și relaxată, mai mult decât tot restul echipei.

 

 

Țin minte cum Layla m-a luat deoparte și mi-a făcut cel mai dulce compliment pe care l-am primit în toată cariera mea. Mi-a spus „Mihaela, toți delegații noștri și toți oamenii din top-management te adoră pur și simplu”. Am fost mirată de această mărturisire și i-am răspuns sincer: „Îți mulțumesc Layla, dar… de ce oare să fie asta?”. Iar ea mi-a răspuns cuceritor de simplu, zâmbind: ”Pentru că toți acești oameni te găsesc extrem de SIMPATICĂ”.

 

Ca să spun pe șleau, acesta nu este cel mai important talent al meu (râde), muncesc enorm și sunt atentă la fiecare mic detaliu, dar da… este o caracteristică a personalității mele. Sunt pozitivă, zâmbesc mult, eman siguranță de sine și dau impresia unui om în care poți avea încredere. Zâmbesc sincer și cu inima curată. Și da, am încredere în mine iar asta mă face relaxată.

 

Nu mă stresez, nu mă agit…  mai bine zis nu mă mai agit aiurea. Mă controlez foarte bine și încerc să-i liniștesc și pe alții, să-i fac să se bucure de ceea ce fac. Principiul meu de viață și de carieră e simplu: distrează-te în tot ceea ce faci. Zâmbește și lumea va fi a ta. Îți promit.

 

Dubaiul reprezintă, de fapt, două lumi: cea a localnicilor și cea a expaților. Cum ai navigat tu între ele?

În Dubai, 80% dintre locuitori sunt expați. Suntem un amalgam de naționalități (cam 120 la număr), care trăiesc împreună într-o societate diversă, tolerantă și deschisă către îmbinarea culturilor, religiilor și tradițiilor. Trăind aici de atâția ani, am învățat să ascult și să înțeleg, să accept fără să judec. Am devenit deosebit de tolerantă.

 

Există, într-adevăr, două lumi diferite, dar integrate. Perfect integrate aș putea să spun. Îți dau un exemplu: în două zile începe la noi Ramadanul, este Holy Month of the Muslim World. La finele fiecărei zile, după apusul soarelui, când se „rupe” postul și oamenii mănâncă prima lor masă a zilei, e un prilej ideal să celebreze cu familiile și prietenii.

 

Noi suntem expați, nonmusulmani, și nu postim, dar suntem invitați aproape în fiecare seară acasă la prieteni sau la restaurant, unde sărbătorim împreună cu ei masa lor zilnică, sacră. Masa de seară se numește „iftar” și în perioada asta vei vedea la restaurante un amalgam de oameni din toate colțurile lumii, care sărbătoresc iftar. E minunat.

 

La fel, de Paște sau de Crăciun, noi organizăm mese la restaurant, facem cadouri de Moș Crăciun sau de Iepuraș cunoscuților și primim urări de Merry Christmas de la arabi. Poți să crezi așa ceva? Și ei fac brad și împart cadouri. Dacă ai avea puterea să aduni populația planetei în Emiratele Arabe Unite pentru un an, cred din tot sufletul că oamenii ar deveni mai buni și mai toleranți și ar învăța la prima mână ce înseamnă să trăiești efectiv în armonie cu cel de lângă tine, oricât de diferit ar fi el.

Cum ai reușit sa le câștigi respectul șefilor si colegilor arabi, nou-venită fiind și, totuși, femeie?

 

Am avut toată viața noroc de șefi buni, care mi-au apreciat energia pozitivă, entuziasmul și dorința mea de a învăța în permanență. Colegii mei sunt, sincer, absolut extraordinari. Cred că există o legătură cosmică între arabi și români, îndrăznesc să spun asta fiindcă toți colegii mei, foști și actuali, sunt fascinați de România. Unii au avut membrii ai familiei care au studiat în România în anii 80-90, alții au călătorit și au avut afaceri aici, iar alții au avut iubite românce. Există o afinitate pe care arabii o au față de români și România.

 

 

Din experiența mea, pot să spun că ne respectă și ne ascultă. Mi s-a întâmplat să fiu întrebată de unde sunt, datorită accentului meu latin, iar când am spus că vin din România să le văd chipurile destinzându-se brusc într-un zâmbet larg: „Aaaahhh, Romania! My uncle went to Romania, to Brasov, beautiful!”. Sau „Aaaah, my father went to the University of Ploiești”, sau „Oh, Romania? Very good, your coach, Cosmin Olaroiu, is the best!”. Sau Nadia, Hagi, Ceaușescu, orice.

 

Și să nu crezi că respectul vine numai de la „Unchiul Abdullah care e însurat cu o fată frumoasă din Maramureș” sau „Gică Hagi e un rege aici”. Nu, nu. Vine din munca dedicată, din experiența de viață, cunoștințele și talentul pe care românii le arată. În cazul meu, care lucrez pentru guvernul din Abu Dhabi, e un mix de experiență, cunoștințe, competență și răbdare.

 

Și mai este ceva aparent minor, dar cu impact enorm: știu să mă fac înțeleasă. Știu să vorbesc, să explic ce vreau să fac, să dau detalii. Încerc să îi inspir pe alții, să-i învăț din ceea ce am învățat și eu, iar acest lucru e foarte apreciat. Este cireașa de pe tortul succesului.

Există și oameni care nu reușesc să se adapteze în Emirate, care nu trec de bariere. Unde greșesc ei?

Dubai-ul e un oraș în care e ușor să te integrezi, dar cred că oamenii care pleacă din țara lor trebuie să fie sufletește pregătiți să accepte „lumea de dincolo”, să fie deschiși la minte și la suflet, să accepte schimbarea conștient. Să fie curioși și să-și dorească să învețe lucruri noi zilnic.

 

Cele mai periculoase lucruri în calea schimbării sunt preconcepțiile, frica și lipsa de încredere în sine. Într-o lume în care trebuie să interacționezi cu multe alte naționalități, cu expați, trebuie să-ți demonstrezi zilnic capacitatea de a te integra, de a înțelege și a accepta modul de gândire și de viață al altora. Trebuie să fii profesionist în ceea ce faci, indiferent de situație.

 

În viața de zi cu zi, eu sunt o persoană căreia îi place să trăiască bine, să aibă prieteni buni și de calitate, să râdă mult, să călătorească… Mi-am creat această viață, am învățat să mă înconjor de oameni buni, manierați și entuziaști. Nu mă bag în polemici distructive, nu arăt cu degetul și nu fac pe nimeni să se simtă inferior mie. Dacă nu agreez o anumită persoană sau un anumit cerc social, îl evit elegant, pur și simplu. Mi-am definitivat și perfecționat scutul protector, armura mea. Nu-mi mai este frică de nimic și trăiesc liber.

 

Ca orice societate, și cea de aici are restricțiile și regulile ei, iar eu am învățat să le respect și să le accept. De ce? Fiindcă atunci când înțelegi și respecți sistemul în care trăiești, devine foarte simplu să-ți construiești o viață minunată. Nu vreau să schimb lumea din jurul meu, vreau să mă schimb doar pe mine.

Ce ai învățat cel mai important de la localnici în ultimii 15 ani?

În primul rând, această toleranță. Apoi respectul de sine: trebuie să te respecți întâi tu ca să te respecte toți ceilalți.

 

Politețea. Nimic pe lume nu se rezolvă mai simplu decât atunci când adopți un anumit grad de politețe în relațiile sociale și de afaceri.

 

 

Calmul. Indiferent de situație, acționez cu calm și siguranță, gândesc bine și cumpănesc înainte să iau o decizie și comunic mult și deschis cu toate naționalitățile. Întotdeauna ai ceva nou de învățat, indiferent de unde vine omul din fața ta și cât de dezvoltată sau subdezvoltată e societatea lui de acasă.

 

Și, nu în ultimul rând, Marea Viziune. Emiratezii au o viziune extraordinară a viitorului lor și și-o exprimă de câte ori au ocazia. Au un țel clar. Vor să creeze o societate modernă, multilateral dezvoltată, liberă, tolerantă cu toate naționalitățile. Vor să creeze un viitor al Arabiei în care toți să trăiască bine, să aibă cariere, copiii lor să meargă la școli renumite, să aibă aptitudini în domenii dintre cele mai variate.

 

Dubaiul va deveni un oraș-capitală al lumii arabe, cu industrii dezvoltate, cu milioane de turiști și oameni de afaceri. Un hub internațional, financiar, comercial și turistic. Am un mare respect pentru ei și pentru ceea ce au reușit să clădească în numai 44 de ani de când au devenit națiune independentă. E de admirat.

 

Ce te-a surprins cel mai mult la modul arabilor de a face business?

Bărbații arabi sunt sensibili, atenți și foarte politicoși când se află într-o relație de afaceri cu o femeie. Ei ascultă când o femeie vorbește într-o ședință, dau prioritate unei prezentări făcute de o femeie, pun întrebări interesante și la obiect.

 

Apreciază femeile care au curajul, personalitatea și pregătirea necesară pentru a fi în competiție de afaceri cu bărbații. Arabii aleg de multe ori să facă afaceri cu femei, fiindcă acest lucru iese din tiparele lumii de afaceri de aici, în care bărbații muncesc, au cariere, câștigă salarii extraordinare, în schimb femeile devin casnice imediat ce s-au căsătorit și au făcut un copil.

 

Ce ai luat cu tine din perioada Hilton și ce a rămas cu tine de atunci?

Au fost trei lucruri, care rămân până în zilele noastre valabile în viața mea.

 

Primul: brandul personal, atitudinea și modul de a te comporta în momentele cruciale sunt esențiale pentru a fi remarcat și apreciat în viață. Diplomația de caracter te scoate în evidență.

 

Al doilea: trebuie să te asociezi cu oameni puternici și integri, fiindcă suma prietenilor pe care-i ai dictează limita până la care poți să ajungi în viață. Și trebuie să fie cât mai ridicată.

 

Al treilea: nu există „nu” ca răspuns valid la o întrebare, indiferent care ar fi aceea.

Cum e Mihaela de acum față de cea care își începea cariera la Hilton, în anii ’90?

Mihaela din 1996, când am terminat facultatea, s-a schimbat enorm. În primul rând ea gândește internațional, acționează global și trăiește universal. Are prieteni din peste 50 de țări diferite, a învățat și a înțeles câte ceva din toate culturile și religiile, are legături cu guverne, multinaționale și oameni influenți care în fiecare zi contribuie cu ceva la gândirea și atitudinea ei.

 

Mihaela nu mai are restricții, limitări sociale sau profesionale și nici granițe nu prea mai are. (Râde). Azi-noapte, de exemplu, am avut un Skype call cu un PR freelancer care locuiește în Hawaii și cu care colaborez pentru un proiect militar guvernamental. Am început să văd totul dintr-o perspectivă a colaborării, a parteneriatului și a comunicării totale. Mihaela de acum e exact cum se visa ea în adolescență: puternică, influentă în domeniul în care vrea ea și liberă să trăiască în lumea largă.

Foto: Arhiva personală

7 Comments

  • Gabi spune:

    Ce persoana grozava! Un model in adevaratul sens al cuvantului. Exista ata de multe lectii in acest profil.
    Ma bucur sa citesc asa ceva, despre oameni de calitate, care pot servi de mentor, chiar si doar prin intermediul unui articol.

  • Nicoleta Lupulescu spune:

    Felicitari! Un exemplu de urmat!

  • Mihaela spune:

    Buna,

    Am citit articolul despre Mihaela Vincent si mi-a placut foarte mult. Vroiam sa va intreb daca as putea sxrie un mini articol pe websiteul meu inspirat din articolul tau? Ar fi doar un mini profil al Mihaelei Vincent. Voi da credit si link catre websiteul tau.

    Eu promovez stiri pozitive despre Romania in limba engleza pe websiteul meu, positivenewsromania.com. Incerc sa schimb imaginea Romaniei in lume. Desi majoritatea follower-ilor mei pe facebook si twitter sunt romani, au inceput sa apara si foloweri britanici, olandezi si americani deci cred ca sunt pe drumul cel bun.
    Sper ca esti de acord sa scriu un mini profil. Nu as prelua cuvant cu cuvant nimic, poate doar un citat de la Mihaela tradus in limba engleza.
    Astept raspunsul tau.
    O zi buna,
    Mihaela

  • elena spune:

    Diana, eu o sa printez articolul si o sa-l citesc des, promit 🙂 Atatea lectii de viata cu exemplu viu de urmat, nici in carti nu gasesti. Multumim

  • virginia spune:

    Mi-a placut articolul. Atat. Bravo scriitoarei si „protagonistei” 🙂

Leave a Reply