Despre tot ce-i fin și fain

Oamenii care nu sunt niciodată de vină

By 27 februarie, 2017Emotions
read time 2 min
Foto: Pinterest
 
27 februarie, 2017

Oamenii care nu sunt niciodată de vină

Se întâmplă frecvent ca oamenii să te dezamăgească, lumea să-ți bușească speranțele și lucrurile să nu iasă cum vrei. Totuși… chiar să fie altcineva de vină mereu? În 33 de ani, am învățat că tot ce mi se întâmplă este strict responsabilitatea mea.

by

Una dintre cele mai prețioase lecții din ultimii ani a fost că responsabilitatea pentru ceea ce mi se întâmplă îmi aparține total. M-am vindecat de mult de impulsul de a da vina pe viață și am învățat să-i evit fățiș pe oamenii care nu se vor vindeca niciodată de el. Să întreții sentimentul că lumea are o problemă cu tine e începutul unui drum întunecos și fără întoarcere. Nu vreau să am treabă pe-acolo.

Mai mult decât mincinoșii sau lingușitorii, mă obosesc oamenii care au impresia că lumea întreagă le e datoare. Cei care se definesc prin comparație și le dă mereu cu plus. Altcineva e inadecvat, ei sunt perfecți. Alții sunt slabi și incapabili, ei sunt puternici și geniali. Lumea e rea și pervertită, ei sunt buni și smeriți. Altcineva a greșit. Altcineva trebuia să facă. Ei sunt eternii neînțeleși.

Știu femei pe care bărbații le părăsesc fiindcă „toți bărbații sunt niște porci afemeiați”, nu pentru că ele ar pune vreodată presiune pe ei sau le-ar vorbi de inelul de logodnă după prima săptămână de relație. Șefi de la care oamenii pleacă mâncând pământul, fiindcă „toți angajații sunt niște hoți”, nu pentru că singurul lucru motivațional pe care l-au auzit a fost că nu sunt buni de nimic și că trebuie să facă și mai mult pe aceiași bani.

 

Oameni care azi sunt prieteni cu cineva, mâine se detestă, și e mereu vina celuilalt. O dată, de două ori, de zece ori. Ceea ce omit să spună e că au vrut să profite de prietenul cu pricina și nu le-a ieșit sau că respectivul nu s-a dat peste cap suficient de repede ca să-i servească. Când nu poți profita de oameni, automat ei sunt de vină.

Încerc să mă țin departe de oamenii care pozează în victime fiindcă lor li se întâmplă mereu ceva îngrozitor și nu poți ști când ești omul nepotrivit la locul nepotrivit. Cei mai mulți dintre oamenii „fără de vină” pe care i-am cunoscut sunt de fapt persecutori cu o latură pasiv-agresivă.

 

Sunt oamenii care te fac să te simți ca un nimic, după care se simt jigniți dacă nu mai vorbești cu ei. Sunt oamenii pe care îi ajuți de 20 de ori, iar dacă a 21-a oară nu ai mai putut fi acolo, ești un nenorocit pe care nu se pot baza. Sunt oamenii care profită de alții, dar își încep toate propozițiile cu citate despre iubirea aproapelui. Oameni care pozează în modești, când de fapt și-ar dori cu pasiune să iasă moț în frunte. Dacă asta nu se întâmplă, e clar că lumea îi invidiază și le vrea răul.

Vreau să mă țin cât mai departe de asemenea oameni perfecți, pentru că eu una sunt teribil de imperfectă. De câte ori cineva mi-a greșit, am suferit dar am încercat să caut unde am ratat una-alta în relația noastră. Când am greșit flagrant, am recunoscut. Când am dat un rateu, mi-am cerut scuze. Când m-am despărțit de cineva, am meditat să văd cât a greșit el și cât am greșit eu. Când am pierdut un prieten, am vrut să văd unde a fost și eroarea mea. Am găsit-o mereu, fiindcă adevărul e întotdeauna undeva la mijloc. Numai în filme există îngeri și monștri și nimic altceva între ei.

Recunosc, uneori mi-a venit și mie să dau vina pe oamenii parșivi și pe lumea rea. Am cunoscut destule specimene care să mă facă să mă simt înfrântă uneori. Dar mi-am dat seama rapid că viața mea e răspunderea mea directă, așa că am bombănit în sinea mea și am trecut mai departe. N-a fost plăcut, dar a fost sănătos.

Mă sperie visceral oamenii cărora tot timpul cineva le datorează ceva în contul unor vinovății imaginare. Dacă prin absurd o să am vreodată o rătăcire existențială și o să ajung să mă comport astfel, sper că se va găsi prin preajmă cineva căruia să-i pese suficient cât să mă tragă de mânecă. Aici e marele pericol al nevinovaților cronici: în timp, nu se mai pot însoți cu nimeni altcineva în afară de imaginea lor din oglindă.

2 Comments

  • Angela spune:

    Mereu mă simt vinovată în fața la două rude apriopiate din familia mea, Acest sentiment de vină nu-mi permite să mă dezvoltat.

  • Hana spune:

    Mereu m-am întrebat cum se împăca teoria ,, suntem responsabili pentru tot ce ni se întâmpla,, cu povestea copiilor abuzați de exemplu, sau a femeilor violate, sau a ….milioanelor de victime vinovate doar de propria vulnerabilitate.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.