În imaginea de mai sus este bunica mea, Marga. E o fotografie făcută la Studio Florida, pe Calea Moșilor 327, cu mai bine de 75 de ani în urmă (pe când ea tocmai împlinise 18 ani).

În imaginile de mai jos sunt eu, într-o sâmbătă înzăpezită din 2011, în atelierul bucureștean „Foto Cabinet” al lui Eugen Ciocan. Pe lângă faptul că e un personaj de poveste, „maître photographe” din Centrul Vechi al Capitalei este unul dintre ultimii fotografi din Europa care încă mai realizează fotografiile alb-negru și le colorează manual, după tehnicile din perioada interbelică.

Da, știu, eu și bunica semănăm foarte bine. De multe ori îmi dau seama că niciunul dintre noi nu este unic în sensul desăvârșit al cuvântului, mai curând suntem un mix de influențe, gene, oameni, momente și conjuncturi.

Dacă ne-am analiza sufletul și trupul la un microscop imaginar, cred că am putea recunoaște de unde vine fiecare trăsătură, de la cine am moștenit fiecare gest și din ce moment s-a născut o anumită tristețe, când a murit fiecare strop de entuziasm și când ne-am remodelat un sentiment sau o speranță în raport cu lumea înconjurătoare.