De ce să nu încerci să fii tot ce poți să fii? Ce s-ar putea întâmpla?

 

În anii 60, poate cea mai celebră rubrică dintr-o revistă glossy, care a scris și istorie, era cea semnată de Diana Vreeland și intitulată Why Don’t You?

 

De ce să nu…?

 

Rubrica în sine era o succesiune lunară de sfaturi atât de extravagante încât păreau rupte de realitate: De ce să nu îți speli părul blond cu șampanie, așa cum făceau regii Franței? De ce să nu mergi la birou purtând în păr un trandafir roșu, prins cu o broșă de aur?

 

În ciuda suprarealismului care caracteriza sfaturile lui Vreeland, rubrica a rămas în istorie pentru că promova o formă de îndrăzneală de care epoca respectivă avea nevoie.

 

Sfaturile presărate cu referiri la diamante, pietre prețioase și șampanie nu erau decât un mod ludic de a le spune oamenilor să îndrăznească să ceară mai mult de la viețile lor.

 

De când îl cunosc pe Ovidiu Mureșanu, mi se pare că viața lui este o reflectare contemporană a acestui De ce să nu? insinuant.

 

Chiar așa… de ce să nu îți faci un cont de TikTok după 40 de ani și să devii un star?

 

De ce să nu creezi de la zero un brand de modă pornind de la un simplu tricou alb?

 

De ce să nu treci de la o carieră în radio la una în vânzări, apoi în modă, apoi în creare de conținut, apoi în video, apoi…

 

O înșiruire a carierelor pe care le-a bifat Ovidiu ar părea că aparține mai multor oameni, nu unuia singur: corespondent BBC, director de post de radio, director de vânzări pentru mari trusturi de presă, creator de conținut, antreprenor…

 

Toate au fost abordate de Ovidiu cu același De ce să nu…?

 

Acest De ce să nu?” pe care toți ar trebui să-l deprindem vine însă cu o cheie de boltă: ca să poți îndrăzni să faci lucruri nu trebuie să rămâi fixat pe probabilitatea de eșec sau de refuz.

 

”Sunt un om norocos, care a avut norocul să facă doar ce i-a plăcut. Jobul de vânzător mi-a plăcut mult, cel de jurnalist la fel, iar acum, faptul că am nimerit în zona asta a modei, absolut întâmplător, și am ajuns să scot niște colecții cu un oarecare succes, asta e tot o șansă extraordinară. Doar că trebuie să accepți că viața nu începe neaparat la 20 de ani și nu se termină la 40, ci poate fi taman invers, poate să înceapă abia la 40, 50 sau mai încolo”.

 

După o anumită vârstă, avem tendința să ne stabilim singuri niște limite pentru ce putem face și ne întocmim o listă a lucrurilor care și-au depășit termenul de valabilitate.

 

Toate sunt, însă, numai în capul nostru.

 

Pentru că este genul de om care dă mai departe ceea ce știe, în toate discuțiile cei din jur, Ovidiu încearcă să propage acest De ce să nu?, îndemnându-i și pe alții să îndrăznească să ceară mai mult de la ei înșiși.

 

„Le spun mereu oamenilor că eu am fost un corporatist care mergea la ședințe de luni până vineri și care nu s-ar fi gândit niciodată că va ajunge cunoscut în online sau că va fi invitat să se întâlnească personal cu președintele Israelului”, explică Ovidiu, care a fost anul acesta într-o vizită oficială în Israel, alături de alți creatori de conținut din toată lumea.

 

”Trebuie să începi de la ceva ce-ți place să faci și să pui în fiecare zi o cărămidă, oricât de mică, la visul tău. Dar neaparat să faci cu plăcere, fiindcă atunci când faci cu plăcere oamenii observă și îți construiești o comunitate în mod organic”.

 

VÂNZĂTOR DE CREATIVITATE

 

Tot ce a făcut în viață, Ovidiu a făcut cu pasiune și cu o convingere fermă că acel lucru este cel mai important din lume.

 

Dacă mulți oameni evaluează efortul pe care merită să-l depună la un job în funcție de perspectivele pe care, în mintea lor, le poate avea poziția respectivă, Ovidiu a abordat fiecare loc ca pe oportunitatea vieții lui.

 

Astfel, deși nu se considerase niciodată prototipul omului de vânzări, Ovidiu este unul dintre oamenii care au schimbat regulile jocului în presa glossy din România.

 

În 1999, când a apărut revista VIVA!, în România nu exista încă un sistem al celebrităților – ceea ce americanii numesc star-system – și nici vreun interes special pentru vedete.

 

De la primele asocieri ale brandurilor cu celebrități, în paginile VIVA!, și până la primul eveniment monden de proporții al României, Petrecerea VIVA!, Ovidiu și Cristina Stănciulescu (redactorul-șef de atunci al revistei) au creat un modus operandi pe zona presei glossy, schimbând modul în care țara se raporta la propriile vedete.

 

”Un element esențial era faptul că la petrecerea VIVA nu avea acces oricine. Exista o listă clară și nu era suficient să fii un chip cunoscut, trebuia să fii considerat o persoană relevantă”, explică Ovidiu, care își amintește că multe personaje notorii ale perioadei au încercat să intre, dar au fost întoarse din drum, fiindcă nu se aflau pe listă.

 

 

Erau vremurile în care nu conta doar să fii cunoscut, ci conta și PENTRU CE ești cunoscut.

 

După VIVA!, Ovidiu a plecat la Reader’s Digest, o altă corporație de presă care opera pe atunci în 72 de țări și care a fost o școală radical diferită. „Până nu lucrezi direct cu americanii nu cred că poți înțelege pe deplin marketing, vânzări și tot ce presupun ele”, își amintește el.

 

Dacă la VIVA a inventat un sistem, la Reader’s Digest a absolvit cea mai bună școală de publishing și vânzări pe care și-ar putea-o imagina cineva, având acces la conferințe internaționale și la oameni care scriseseră istorie în lumea presei.

 

În anii lui de corporație, încheiați cu o incursiune în echipa de vânzări de la ELLE România, Ovidiu a înțeles că el nu este un vânzător clasic, ci un vânzător de creativitate.

 

”Eu încercam mereu să găsesc o idee ingenioasă, cu impact cât mai mare, știind că odată cu ea vor veni și banii, bugetele, sponsorii. Nu porneam de la banii pe care voiam să-i produc pentru companie, ci de la dorința de a face ceva ce nu s-a mai făcut. Și evident că banii veneau odată cu ideea”.

 

Toate De ce nu?-urile din viața lui Ovidiu au pornit, într-un fel sau altul, de la această creativitate.

 

Dacă oamenii tind să-și pună etichete clare, de vânzători, jurnaliști, bloggeri, sau vloggeri și să rămână în limitele lor, Ovidiu a îmbrățișat orice domeniu care îi promitea un mod de a-și pune la treabă imaginația.

 

A devenit ceea ce lumea de azi ar numi influencer fără să-și propună asta, pentru că avea un blog și niște conturi de social media pe care împărtășea lucruri interesante despre tot ceea ce azi am numi lifestyle.

 

Odată cu ele, s-a schimbat totul, pentru că… de ce nu?

 

 

THE STORIES OF O.

 

Multe dintre momentele care i-au schimbat viața lui Ovidiu au venit ca inspirații de moment care nu promiteau nimic decisiv.

 

De exemplu, în 2017 designerul Marina Moldovan de la Skin Deep a creat o colecție de tricouri albe cu mesaje, printre care și Oh, Baby.

 

Dintr-un impuls de moment, Ovidiu a rugat-o să-i facă lui un tricou special cu O. Baby, de la inițiala prenumelui său.

 

Pentru că oamenii care-l urmăreau începeau să-l întrebe de tricoul cu O.Baby, iar Marina îl încuraja să-și pună imaginația la treabă pentru o colecție proprie, Ovidiu a născocit, tot în joacă, un tricou tematic de Crăciun: O. Brad Frumos.

 

A improvizat un shooting într-un pod, cu câțiva prieteni adunați în jurul unui brad de Crăciun, iar tricoul a devenit emblematic, rămânând un bestseller până în ziua de azi.

 

Au urmat „O. Viața Mea” și „O. Iubesc”, succesul formulelor amuzante care începeau cu O fiind suficient de mare încât să-l flateze, dar nu cât să-l determine să facă din asta un business. ”Eu eram un creator de conținut care folosea aceste tricouri și ulterior hanorace ca pe o joacă și atât”, recunoaște el. „Chiar dacă Marina mă îndemna să-mi fac propriul magazin, eu nu aveam nici cea mai mică intenție”.

 

Când Marina Moldovan a plecat din țară și nu i-a mai putut produce tricourile și hanoracele, Ovidiu a fost pus în postura de a-și face un magazin online și a-și gestiona singur producția, politica de preț și toată logistica, adică exact ceea ce refuzase în repetate rânduri să facă.

 

 

De la bun început, The Stories of O. – cum și-a denumit el brandul, inspirându-se din romanul cu același nume al lui Pauline Réage, dar și din inițiala prenumelui său – avea să-și facă un destin propriu, independent de voința creatorului lui.

 

Dacă magazinul online a fost provocat de o plecare bruscă, business-ul The Stories of O. a fost provocat de o sosire nedorită. Cea a pandemiei.

 

„Imaginează-ți că, atunci când a început pandemia, eu nu aveam nici măcar abonament la Netflix, fiindcă viața mea era atât de ocupată încât nu aveam niciodată timp să mă uit la televizor. Și, brusc, m-am trezit într-un moment în care nu mai aveam niciun proiect, fiindcă toate campaniile brandurilor erau în stand-by, dar… îmi intrau tot mai multe comenzi pe magazinul online”.

 

Oamenii stăteau închiși în acasă și, în acea perioadă de trei luni în care timpul se oprise în loc, aveau răgazul – și nevoia – de a căuta pe internet lucruri care să le facă viața mai frumoasă.

 

Tricourile și hanoracele The Stories of O. îndeplineau la perfecție această funcție: erau de calitate foarte bună (o obsesie a lui Ovidiu, care este omul detaliilor), îndeajuns de comode pentru a putea fi purtate și la interior, dar și suficient de cool cât să ridice starea de spirit, făcându-te să visezi la toate locurile în care le-ai putea purta în viitor, când pandemia se va fi încheiat.

 

În încremenirea din lockdown, Ovidiu s-a trezit cu o sursă de venit neașteptată și cu un business pe care refuzase mereu să-l vadă ca pe un business. „Atunci m-am gândit prima dată să diversific colecția, fiindcă aveam doar tricouri și hanorace. Așa au apărut pantalonii, cardiganele, colecțiile pentru femei…”.

 

Tot în acea perioadă a avut timp să se gândească mai mult la tipul de conținut de lifestyle pe care-l crea până atunci și să tatoneze o zonă pe care o ignorase voit până atunci: TikTok.

 

„Am aflat de TikTok în 2019, la o conferință Biz Social Media Summit și am postat atunci, de curiozitate, câteva materiale video, dintre care unul a ajuns la 141.000 de vizualizări în 24 de ore”, își amintește Ovidiu. „Era un Making-Of de la o ședință foto pe care o făcusem la Milano, cu o melodie pusă de mine, fiindcă nici măcar nu știam cum se pun melodiile din aplicație. Chiar dacă a avut multe vizualizări, eu nu am mai continuat fiindcă nici nu aveam timp și nici nu mi se părea că am eu ce să caut pe TikTok. În viziunea mea, era o rețea socială pentru copii și adolescenți”

 

Nu era doar viziunea lui.

 

Având timp la dispoziție în lockdown, s-a reapucat de TikTok și a descoperit cu uimire că este un spațiu mult mai puțin superficial decât ar părea la prima vedere.

 

”TikTok este un mediu extrem de interactiv și cu un algoritm care se mulează perfect pe gusturile utilizatorului. Dacă tu ești un consumator de material de calitate, vei primi conținut de calitate, cu condiția să ai puțină răbdare până când algoritmul îți învață gusturile”, explică Ovidiu.

 

Mulți consideră că TikTok e doar pentru cei care caută glume proaste, muzică de calitate îndoielnică sau materiale video cu situații penibilo-amuzante, dar în realitate acest tip de conținut nu reprezintă nici pe departe masa critică.

 

Chiar dacă la început vei primi și astfel de sugestii, interfața este gândită să răspundă la ceea ce tu apreciezi sau, din contră, la ceea ce respingi și, în cel mai scurt timp, să îți livreze exclusiv materiale pe gustul tău.

 

Practic, un amator de stand-up, un iubitor de știință, un pasionat de muzică veche sau un căutător de scene amuzante din filme pot coexista cu succes pe TikTok, fiecare primind exclusiv materiale care să se potrivească intereselor proprii.

 

Ca TikToker cu peste 200.000 de urmăritori, Ovidiu oferă materiale care ar putea fi considerate pe bună dreptate educative, dar care nu au nimic didactic în ele: povestește despre locuri deosebite din călătorii, explică regulile modei masculine, face reportaje video de la evenimente de modă și lifestyle, face tururi de galerii de artă și muzee.

 

Fiecare material este conceput și montat ca o aventură, nu ca o lecție, și toate sunt o reflectare a propriului stil de viață.

 

Între timp, a lansat și o colecție The Stories of O. în colaborare cu TikTokși inspirată de emoji, denumită Omoji.

 

Ca ordin de mărime, materialul video prin care Ovidiu prezenta colecția respectivă pe TikTok are 15.7 milioane de vizualizări și încă primește like-uri, la aproape trei ani de la momentul lansării.

 

„Cele două lucruri care m-au salvat în pandemie au fost magazinul online și contul de TikTok”, recunoaște el. A intrat în pandemie blogger și a ieșit, pe deasupra, TikToker și proprietar de brand de modă.

 

Începute ca o joacă, ambele au crescut grație unui De ce nu?, conjugat cu abilitatea lui Ovidiu de a prinde toate oportunitățile pe care viața i le scoate în cale.

 

REMEDIU PENTRU HATE

 

Partea întunecată a rețelelor sociale, despre care se vorbește tot mai mult în ultimii ani, o reprezintă hate-ul și bullying-ul.

 

Pe TikTok, dar și pe celelalte rețelele sociale, gestionarea mesajelor urâte devine o convenție socială tot mai greu de dus: cum reacționezi la cuvintele grele sau la disprețul gratuit al unor utilizatori față de conținutul tău?

 

Ovidiu zâmbește: „Dacă poți să mă crezi, acest aspect chiar nu mă mai stresează deloc în acest moment, deși nu a fost așa dintotdeauna. Când am crescut de la 20.000 de urmăritori pe Instagram la 100.000, apoi la 200.000 cât am pe TikTok, a fost o schimbare majoră, fiindcă s-a mărit plaja oamenilor care aveau acces la conținutul meu și au apărut și comentarii mai puțin frumoase din partea unor oameni aflați în afara comunității mele”.

 

Pentru faptul că a învățat să gestioneze hate-ul meritul le revine copiilor și adolescenților de pe TikTok, generația crescută cu social media și care știe să ia totul mult mai lejer. De la ei a învățat Ovidiu regulile jocului.

 

„Am înțeles că, de cele mai multe ori, nu e vorba despre tine, personal, ci pur și simplu sunt oameni care comentează negativ pentru a atrage atenția. Când tu lași un comentariu urât la un video care are 100.000 de vizualizări, te gândești că foarte mulți oameni vor vedea comentariul tău și vei fi în centrul atenției, vei fi un fel de vedetă, asta e în mintea haterilor”, explică Ovidiu.

 

Această logică strâmbă este, parțial, valabilă: dacă un comentariu pozitiv primește din partea influencerilor o inimioară sau un Mulțumesc, atunci când apare o critică sau o remarcă negativă, orice om are tendința firească de a riposta și a oferi argumente în contradictoriu.

 

Practic, comentariile urâte au răspunsuri mai ample, de unde și dorința unor utilizatori de a atrage atenția asupra lor, provocându-i pe creatorii de conținut.

 

”În timp, am înțeles că numărul de comentarii crește vizibilitatea și inclusiv haterii contribuie fără să vrea la asta. Așadar, dacă nu e vorba de ceva foarte urât, cum ar fi o înjurătură, caz în care blochez persoana și șterg comentariul, în 99% dintre cazuri o să răspund haterilor și o voi face relaxat și cu umor”, recunoaște el.

 

Această tactică a dat roade: nu doar că răspunsurile lui la mesajele urâte atrag multe like-uri și aprecieri din partea comunității care-l susține, dar uneori dezamorsează complet raționamentul respectivilor hateri.

 

 

„Mi s-a întâmplat să dau un mesaj amuzant ca răspuns la un comentariu urât, iar apoi persoana să-mi scrie pe privat, cerându-și scuze și încercând să-mi explice că a vrut să facă o glumă și a ieșit prost sau alt pretext de genul ăsta. Practic i-am făcut să se simtă ei prost pentru că au comentat urât”.

 

E tot o formă de creativitate care a început să-i placă, dar și un exercițiu despre cum să nu te iei prea mult în serios:

 

”Ca să poți să dai un răspuns amuzant trebuie să faci un pas în spate și să te detașezi. Primul instinct al multora ar fi să zică vai, nesimțitul, uite ce a îndrăznit să-mi scrie. Dar dacă înțelegi că tocmai ăsta e scopul lor, al haterilor, să te facă să le răspunzi cu aceeași monedă și să te enervezi, îți dai seama că metoda cea mai bună e să tragi aer în piept și să te amuzi puțin pe seama lor”.

 

Până în prezent, activitatea lui Ovidiu rămâne un cumul de straturi care se construiesc unele pe altele, iar o parte importantă din munca lui ține de inspirație: să oferi ceva util oamenilor care te urmăresc și să ajuți așa cum poți industria din care faci parte.

 

În postura de creator de conținut, Ovidiu încearcă să-i inspire pe tineri să fie ei înșiși: să se îmbrace așa cum simt și să aibă încredere în propria estetică, în defavoarea a ceea ce se poartă sau ceea ce spune lumea că este frumos și dezirabil.

 

„Moda este o joacă frumoasă pe care trebuie să o mulezi personalității tale și să-ți dai voie să fii așa cum ești tu de fapt. Hainele trebuie să fie un mijloc de a te exprima așa cum simți tu, nu ceva ce îți este impus din afară”.

 

 

Totodată, el sprijină activ generația nouă de designeri români, mergând pe la toate festivalurile de profil și, mai ales, purtând hainele create de numele noi ale modei românești.

 

Lucrând de 20 de ani în sistem, știe regulile jocului și i se pareun mod de a contribui la viitorul unor designeri aflați la început de drum, în special tineri absolvenți:

„La o prezentare de modă de absolvire, facultatea e cea care susține financiar colecția unui tânăr designer. Dacă are potențial și știe să se promoveze, mai poate primi o bursă sau un grant, dar cei mai mulți rămân ulterior pe cont propriu, fără vreun sprijin concret în a-și împlini visurile. Și e foarte posibil ca niciodată după absolvire acei copii să nu mai aibă expunerea pe care o au în acel moment. Contează mult să îi încurajeze cineva să continue să facă meseria asta, care nu e deloc ușoară în România”.

 

În final, tot ceea ce face Ovidiu are o componentă de creativitate și de împărtășire, acestea fiind cele două axe centrale pe care sprijină lumea lui, dar și lumea de astăzi în întregul ei.

 

Plus încă una, reflectată și în colecțiile The Stories of O.: iubirea. Pentru că, așa cum stă cusut pe cardiganele pe care le recunosc dintr-o mie toți cei care-l urmăresc pe Ovidiu, iubirea pune lumea în mișcare, „Because All the Good Stories are Stories About Love”.