Despre tot ce-i fin și fain

Ce m-au învățat călătoriile și cum s-a transformat profilul meu de călător

By 28 iulie, 2022Learning
read time 8 min
 
28 iulie, 2022

Ce m-au învățat călătoriile și cum s-a transformat profilul meu de călător

Călătoritul, la fel ca cititul sau ca felul în care te îmbraci, sunt amprenta ta. Sunt atât de intime încât nu trebuie să le explici nimănui, dar nici nu ai nevoie de aprobarea nimănui pentru ele.

by

Felul în care călătoresc este total diferit de cum călătoream acum 10 sau 20 de ani, pentru că și eu sunt diferită.

 

La 20 de ani, când am plecat de-acasă ca studentă, lumea era ca un butoi imens de cunoaștere pe care voiam să-l consum cât mai repede, să-l dau peste cap.

 

Era o competiție cu mine însămi: câte culturi pot să cunosc, câte țări, câte orașe, câte muzee.

 

Am avut o perioadă de doi ani în care, ca studentă la masterat, nu am petrecut niciodată două weekend-uri în aceeași țară și oricum nu în țara în care locuiam atunci.

 

Aveam o listă cu destinații de văzut și le tăiam pe măsură ce le vedeam. Aveam entuziasmul nesătulului, al omului care are senzația că nu-i va ajunge viața să vadă tot ce are de văzut.

 

Acum îmi vine să râd, dar la acel moment lăcomia mea a fost benefică, fiindcă m-a schimbat enorm ca persoană.

 

M-a și obosit crunt (aveam zile în care mă trezeam atât de epuizată încât nu știam în ce țară sunt), dar persoana de la finalul listei cu destinații bifate era alta decât cea care plecase.

 

Ulterior, când jobul meu a început să fie conectat direct cu călătoritul, cu press-trip-urile și cu deplasările pentru interviuri și evenimente, deja priveam lumea cu alți ochi.

 

O văzusem o dată – nu pe toată, dar o bună parte din ea – și dacă la început mă aruncasem ca lacomul asupra platoului cu mâncare, acum făceam doar degustări punctuale.

 

Puțin de aici, puțin de acolo.

 

Când mergeam într-un oraș nou, îmi plăcea și să mă plimb, și să stau degeaba, nu doar să alerg ca să văd tot.

 

 

Abia în ultimii ani stilul meu de călătorit a luat forma care mi se potrivește cel mai bine și care mă definește.

 

Mă cunosc suficient de bine încât să știu ce vreau și ce nu vreau și am devenit mult mai selectivă cu locurile, obiectivele, călătoriile.

 

Chiar și articolele mele despre destinații sunt atipice, fiindcă mă feresc să dau sfaturi de călătorit.

 

Povestesc despre ce mi s-a părut mie interesant și ofer o perspectivă de ansamblu asupra respectivului loc, dar mă feresc de termeni precum „Neaparat trebuie să…”, „Este de neratat…”, ”Trebuie să vezi…”.

 

Sincer? Nu TREBUIE nimic. Dacă nu vrei și nu te interesează, nu trebuie.

 

Am scris într-un articol mai vechi că mă amuză unele întrebări de pe forumurile sau grupurile de travel, când cineva vine și întreabă „Auziți, merită să văd obiectivul X?”.

 

 

Merită în raport cu ce? Deja dacă îți pui problema „merită?”, eu aș zice că nu merită, pentru tine. Altfel mergeai direct și nu te mai interesa părerea nimănui.

 

Tocmai pentru că există mii de topuri de MUST see, cu accent pe must, oamenii aproape că se tem să nu fie interesați de ceva ce toată lumea spune că e musai.

 

Cum să te duci în Barcelona și să nu pui pe rețele sociale măcar o poză cu Sagrada Familia? Cum să mergi la Paris și să le zici oamenilor că n-ai fost să vezi turnul Eiffel de aproape?

 

Ceea ce mi-au oferit ultimii 20 de ani de călătorit a fost tocmai această busolă interioară, dar și disponibilitatea de a o urma.

 

Când ajung într-un loc nou, îmi fac temele ca să știu ce are de oferit, dar din start știu ce anume din oferta generală mă interesează pe mine și ce NU.

 

Am și acum lista mea, dar nu e o listă de bifat, ci o listă de interese.

 

* Îmi plac muzeele, fiindcă pentru mine sunt ca un combustibil pentru minte.

 

Mereu plec cu un moodboard mental și măcar cu 2-3 imagini vii în minte. Sunt efectiv hrană pentru suflet.

 

 

* Îmi plac hotelurile cu design deosebit, cu vedere și cu poveste.

 

Și ele mă hrănesc, dar în alt fel. Sunt o experiență de stil de viață și mereu plec de acolo cu lucruri de aplicat acasă la mine, cu tabieturi sau idei noi.

 

E ca și cum aș citi cărți tridimensionale despre „good living”.

 

De altfel hotelurile fac parte din lecția mea de savurat și degustat: am învățat să stau și pe loc, să mă relaxez, să îmi dau voie, din când în când, să nu fac nimic.

 

* Îmi plac librăriile, anticariatele de cărți, bibliotecile.

 

Într-o țară străină găsești titluri total diferite față de ce se află la tine acasă, sunt multe curiozități și lucruri interesante care-ți ies în cale.

 

De exemplu, eram în Australia, lângă o cascadă, și pe lângă mal, într-un loc total improbabil pentru așa ceva, erau câteva tarabe cu cărți vechi.

 

Aruncându-le o privire, am găsit o carte despre problema mea de sănătate, scrisă de un om de știință australian, carte de care nu auzisem niciodată fiindcă doar acolo se publicase.

 

Tot așa am găsit în Barcelona cartea unui jurnalist italian, publicată doar în spaniolă și italiană, care s-a dovedit a fi povestea potrivită, la momentul potrivit.

 

 

* Îmi plac galeriile de artă, fiindcă descopăr viziuni despre lume care mă opresc în loc și apoi mă urmăresc mult timp.

 

* Îmi plac magazinele locale.

 

Designeri locali, artă contemporană, designeri de produs. Chiar dacă nu cumpăr, doar privind pot descoperi oameni foarte interesanți, de multe ori ei fiind și cei care vând produsele.

 

 

* Îmi plac locurile în care s-au turnat filme.

 

Ador acest tip de experiență, dar nu e vorba neaparat de ultimele blockbusters, ci de filme care înseamnă ceva pentru mine.

 

Am făcut o călătorie specială ca să văd fântâna de pe genericul de la Familia Bundy, mi-am dorit să văd toate locurile de filmare din ”Pretty Woman” în Los Angeles și alte nostalgii personale de care sunt foarte mândră.

 

 

CE NU MĂ INTERESEAZĂ?

 

Multe.

Sunt mai puține lucrurile care mă interesează decât cele care nu mă interesează.

 

De exemplu, nu vizitez grădini botanice, nu am o pasiune în acest sens.

 

De grădini zoologice nici nu mai vorbesc, sunt oricum împotriva lor dinainte să apară controversele.

 

Nici piețele nu-mi plac în mod deosebit, aglomerația mă crispează și cred că mi se trage de la cozile și îngrămădelile trăite în copilărie.

 

Nu îmi plac excursiile de grup, decât în rarele ocazii în care reprezintă cea mai simplă variantă de a ajunge într-un anumit loc.

 

Îmi place să vizitez în ritmul meu și nu gust activitățile extra-turistice adăugate de obicei în oferta tururilor: demonstrație de broderie, tur de distilerie, demonstrație de pictură pe lemn sau altele.

 

Nu pentru că nu m-ar interesa aceste meșteșuguri fascinante, dar varianta lor inclusă în tur este de obicei super-simplistă, fără aproape nimic autentic.

 

Nici cu palatele regale nu sunt înnebunită, deși îmi place la nebunie să le privesc la exterior, să mă plimb prin curțile lor. La interior am vizitat însă doar ceea ce mă interesa cu adevărat, nu doar că să bifez că am fost și înăuntru.

 

Cu mâncarea sunt foarte selectivă, NU sunt un foodie, așa că nu mă interesează nici cel mai hip restaurant, nici locul unde e cea mai bună plăcintă, nici aroma unică de înghețată a locului. Știu că e dezamăgitor pentru mulți, dar chiar nu aș face un drum special pentru asta.

 

Merg mult pe fler la mâncare: mă opresc în locurile care mă atrag ca energie, atmosferă, design, meniu.

 

Așa am descoperit adevărate comori care nu apăreau în niciun ghid de recomandări.

 

În schimb, dacă e ceva ce-mi doresc neaparat, inclusiv la mâncare, pot să fac și 20 de kilometri până acolo.

 

De exemplu iubesc bezeaua și în Barcelona am vrut să încerc o prăjitură cu bezea într-o cafenea care se lăuda cu o medalie pentru prăjituri.

 

La fel și cu meșteșugurile: când am auzit că există un atelier de realizat camee lângă Pompeii, am vrut neaparat să-l vizitez și a fost fascinant, la fel ca atelierele de prelucrat chihlimbar de lângă Cracovia.

 

Dar asta pentru că era interesul meu la mijloc, nu pentru că erau obiective turistice de neratat.

 

De fapt, aceasta ar fi concluzia mea despre călătorit: PORNESC DE LA PLĂCERILE MELE

 

Când am fost în Olanda anul trecut, am făcut un drum special ca să văd Fashion for Good, muzeul fundației care studiază materialele viitorului.

 

În Cracovia am biserica mea preferată, unde încerc să ajung periodic, fiindcă e un loc pe care efectiv îl iubesc și care mă încarcă.

 

 

În Leiden, am localul meu preferat, o cafenea locală ce pare banală, dar unde eu mănânc cel mai bun sendviș bagel cu somon.

 

La Paris sau Londra nu pot să nu trec pe la Le Bon Marché, respectiv Harrods, ca să privesc noutățile și să fiu uimită cum reușesc să se reinventeze constant.

 

Și tot așa.

 

Călătoritul este și o sumă de nostalgii, plăceri, interese.

 

Și, încă ceva, pentru epoca Instagram: când scrie undeva că locul X este ideal pentru poze, instagramabil și sexy vizual, categoric îl scot de pe listă.

Ideea de aglomerație și îmbulzeală pentru a face o poză pe fugă, fără pic de tihnă, nu mă atrage deloc.

 

Am trecut prin Santorini în ultimul meu traseu prin Grecia și am fost uimită să văd în Oia – locul sutelor de trepte abrupte, unde totul este pietruit și trebuie să fii atent la fiecare pas – o domnișoară venită să își facă poze, pe tocuri de zece centimetri.

 

Nu doar plănuia să se pozeze pe ele, ci le purta efectiv în drum spre locul fotografierii, pe un urcuș abrupt pe care abia se descurcau oameni în adidași.

 

La un moment dat abia mai putea să respire și mi-a părut sincer rău pentru acel efort care ia toată plăcerea experienței.

 

Eu asta nu mai sunt dispusă să fac: nu cedez plăcerea experienței mele pentru nicio poză din lume. Și exact, dar exact asta, vă doresc și vouă.

*******

Acest articol a fost scris sub umbrela #Acinceaputere

 

Mai precis, Cristina Stanciulescu, Ana Bîtu, Noemi MeilmanMara Coman și cu mine ne-am unit vocile sub conceptul #AcinceaPutere.

 

Este un hashtag, un proiect și o “umbrelă” sub care noi cinci vom scrie periodic pe teme din actualitate, pe subiecte care înseamnă ceva pentru noi și care ne fac să NU vrem să tăcem și să ignorăm. Este un proiect de idei, de concept, de convingere.

 

Fiecare dintre noi scrie la propria platformă și suntem complet independente editorial una de cealaltă, însă vocile noastre se vor auzi – sau citi, mai exact – atunci când ceva din agenda socială zilnică ne aprinde imaginația. 

 

Uneori e mai comod să taci în fața subiectelor delicate, e mai simplu și cu mai puține bătăi de cap. Îți asumi însă și faptul că nimic nu se va clinti din loc.

Foto: Arhiva personală

2 Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.