Ce facem noi, la Michelin, de fapt? Avem grijă de momentele prețioase dintr-o viață, cele în care ieși cu familia sau prietenii la restaurant și vrei ca acea masă să fie un moment frumos”, și-a început discursul Gwendal Poullennec, directorul internațional al Ghidurilor Michelin.

 

„Și de acum înainte vrem să avem grijă și de vacanțele și experiențele tale deosebite”.

 

Pe lângă ghidul Michelin al restaurantelor, care oferă stele – de la una până la trei – experiențelor gastronomice deosebite, începând din primul semestru al anului 2024 va exista și ghidul Michelin al hotelurilor, care va oferi drept recunoaștere “cheia Michelin”.

 

În platforma Michelin și în aplicație se regăsește deja o selecție de 5000 de hoteluri din 120 de țări, alese pentru că respectă cele 7 criterii de ospitalitate Michelin: au o componentă locală pronunțată, o arhitectură deosebită și un design interior special, servicii de un nivel ridicat și coerente de-a lungul timpului, un raport corect între calitate și preț, dar și un criteriu esențial al autenticității.

 

Nu trebuie să fie doar un hotel „corect”, care bifează anumite criterii obiective, ci unul cu personalitate, care oferă o experiență specială și devine memorabil prin amprenta de ospitalitate.

 

De asemenea, chiar dacă termenul folosit este de „hotel”, în selecție se regăsesc și pensiuni deosebite, ryokan-uri, resorturi sau orice alt stabiliment care respectă principiile de mai sus, cu condiția să aibă capacitate amplă de cazare.

 

Altfel spus, nu se vor regăsi în ghid apartamente, penthouse-uri, camere de oaspeți sau vile private, oricât de spectaculoase ar fi ele.

 

De patru ani, inspectorii Michelin cutreieră lumea adunând aceste referințe, iar platforma va deveni, în timp, o comunitate: cei care au instalată aplicația pot rezerva hotelurile direct din ea, pot oferi inimioare locurilor în care au fost și care le-au plăcut, dar pot avea și acces 24/7 la un consultant personal Michelin, în mai multe limbi străine, direct din aplicație.

 

Acest din urmă aspect mi s-a părut cu adevărat extraordinar, într-o lume în care consultanța personalizată constă, tot mai des, într-un bot de inteligență artificială care răspunde la întrebări predefinite într-un script.

 

La Michelin vor fi oameni în carne și oase, pregătiți non-stop să ofere răspunsuri la întrebări legate de o anumită rezervare, de serviciile atașate ei sau de cea mai potrivită variantă între mai multe opțiuni posibile.

 

Într-un fel, acest serviciu amintește de începuturile Ghidului Michelin, acum 123 de ani, când frații Édouard și André Michelin au creat prima hartă rutieră pliabilă, cu tot cu un serviciu telefonic pe care șoferii îl puteau apela gratuit pentru a primi indicații precise pentru traseele lor prin Franța. Multe dintre informațiile solicitate erau sfaturi despre cele mai bune locuri în care se pot opri sau pot rămâne peste noapte.

 

ȘI TOTUȘI… CE E ATÂT DE SPECIAL LA GHIDUL MICHELIN?

 

Pornit în 1900 de către frații Michelin, ghidul gastronomic Michelin rămâne unul dintre cele mai ingenioase și celebre instrumente de marketing inventate vreodată de un brand.

 

Spun instrument de marketing fiindcă, deși în zilele noastre ghidul are o viață proprie, la începuturile lui el a fost gândit ca un mod de a-i face pe oameni să-și folosească mașinile – dotate cu anvelope Michelin – pentru a călători și a explora țara și lumea largă, dar și de a-i ajuta să facă aceste călătorii cât mai plăcute.

 

Linia telefonică Michelin, la care șoferii primeau sfaturi utile pentru traseele lor automobilistice, a născut nevoia unor recomandări utile și aplicate, într-o epocă în care informația circulă doar din vorbă-n vorbă. Unde se poate rămâne peste noapte? Unde se mănâncă bine? Care e un loc pentru care merită să te abați din drum?

 

De la asta până la ghidul care stârnește admirație și teamă în rândul tuturor bucătarilor din lume nu a mai fost decât un pas.

 

 

Cele trei stele Michelin au o semnificație care s-a păstrat de-a lungul vremii și care are legătură tot cu condusul, fiindcă se raportează la distanța de parcurs până la un anumit obiectiv.

 

O stea înseamnă „un local pe care merită să-l încerci dacă-ți iese în cale”

Două stele înseamnă „un local pentru care merită să faci un ocol în drumul tău”

Trei stele înseamnă „un local pentru care merită să faci o călătorie dedicată”

 

CÂND VA AVEA ROMÂNIA PRIMA STEA MICHELIN?

 

Din punct de vedere culinar, România nu se află în acest moment în raza de acoperire a ghidului gastronomic Michelin.

 

Putem spera pentru viitor, dar atunci când auzim că un anumit local de la noi “își propune prima stea Michelin pentru România”, afirmația poate fi luată strict ca deziderat personal.

 

În realitate, nu poate primi stele un restaurant dintr-o țară FĂRĂ ghid Michelin, unde inspectorii oficiali Michelin nu vin să facă vizite secrete pentru a evalua mâncarea.

 

În discuția cu Gwendal, el a punctat însă faptul că zona estică se află tot mai mult în aria de interes a ghidului, tocmai pentru că evoluția gastronomiei din regiune a fost fulminantă în ultimii ani.

 

În acest moment, Slovenia are primul restaurant cu trei stele Michelin din zona Europei Centrale și de Est, iar Serbia și Ungaria au de asemenea propriile ghiduri gastronomice Michelin.

 

CÂND VA AVEA ROMÂNIA PRIMA CHEIE MICHELIN?

 

Ghidul ospitalității are o acoperire diferită de cel gastronomic, având în vedere că în selecție se regăsesc 120 de țări, iar ghidul Michelin gastronomic acoperă numai 25 de țări.

 

În lista celor 5.000 de hoteluri selectate din 120 de țări există și trei destinații din România: Singureni Manor, Atra Doftana și Marmorosch București.

Niciunul dintre hotelurile selectate de Michelin nu are în acest moment vreo distincție sub forma cheii Michelin.

 

În primul semestru al anului 2024 vor fi anunțate locurile care au securizat o cheie sau mai multe, dar nu există nicio garanție că selecția în ghid înseamnă și primirea unei chei. Este doar un fel de „se află în atenția noastră”.

Vorbind cu Gwendal Poullennec, am vrut să lămuresc însă o chestiune de nuanță: dacă o țară nu are un ghid Michelin gastronomic, poate avea, în schimb, hoteluri cu „cheia Michelin”?

 

”Da, poate avea, fiindcă noi separăm cele două elemente: distincțiile pentru restaurante și cele pentru hoteluri”, mi-a explicat el. ”Chiar dacă echipa de inspectori este comună pentru cele două categorii, în momentul în care evaluăm un hotel o facem strict pentru criteriile hoteliere, iar când evaluăm restaurantele o facem strict pentru criteriul gastronomic”.

 

Totodată, un hotel bine-cotat poate avea un restaurant prost, la fel de bine cum un restaurant excepțional se poate afla într-un hotel care nu merită un loc în ghid.

 

Avantajul hotelurilor este că evaluarea se poate face mai rapid, acoperind o suprafață regională mai mare, spre deosebire de zona gastronomică unde nuanțele sunt infinite.

 

„Pentru a putea evalua gastronomia unei țări, e nevoie mai întâi de un studiu aprofundat, de înțelegerea culturii gastronomice a acelui loc și a istoriei lui în relația cu mâncarea, astfel încât să ai reperele corecte de analiză. Acest proces durează foarte mult și e nevoie de multă pregătire”, explică Gwendal. „În zona hotelieră, în schimb, un hotel bun este un hotel bun indiferent în ce colț al lumii se află”.

 

CÂT DE GREU E SĂ FII INSPECTOR MICHELIN?

 

Multe dintre mesajele primite de mine pe rețelele sociale în urma postărilor cu ghidul Michelin erau din seria „Acesta este jobul visurilor mele: să mănânc în locuri frumoase și să le dau note” sau ”M-aș lăsa de tot și m-aș duce să fiu inspector Michelin, dacă s-ar putea”.

 

Și eu am gândit asta cândva, la fel și cei 8.000 de oameni care își trimit anual aplicațiile pentru un job în cadrul companiei, doar că realitatea profesiei de inspector Michelin are prea puțin de-a face cu ideea de plimbare prin cele mai bune restaurante din lume și mai mult cu o profesie extrem de precisă și de… tehnică.

 

Un inspector Michelin, care provine aproape întotdeauna din lumea profesioniștilor de top din industria de hoteluri și restaurante, este plecat „pe teren”, între diferite colțuri ale lumii, între 150 și 200 de zile pe an.

 

Este probabil singurul job pentru care interviul are loc într-un restaurant (aceasta este procedura) și niciunul dintre inspectori nu este freelancer, ci angajat cu normă-ntreagă la Michelin.

 

Tot pentru a asigura independența evaluărilor, inspectorii merg incognito și nu sunt niciodată invitați de un restaurant sau de un hotel.

 

Un inspector nu merge niciodată de două ori într-un restaurant pe care l-a evaluat: fiecare local primește, în fiecare an, vizita unei alte persoane, înlăturând astfel riscul subiectivității.

 

Pentru că fiecare inspector trebuie să aibă o cultură gastronomică vastă, vizitele sunt gândite astfel încât aceeași persoană să aibă tangență, într-un singur an, cu cât mai multe tipuri de gastronomie și cât mai multe destinații radical diferite.

 

Un inspector francez, de exemplu, va evalua și mâncare franțuzească, dar în egală măsură va călători și în țările nordice, în Asia, America Latină și alte culturi cu totul diferite, pentru a avea o viziune de ansamblu.

 

Petrecând câteva zile în universul Michelin și aflând mai multe despre ce înseamnă ghidul și mașinăria imensă din spatele lui, am ajuns la concluzia personală că, de la un punct încolo, mâncarea încetează să mai fie plăcere și ajunge să fie un job ca oricare altul.

 

Sunt atât de multe criterii pe care un inspector trebuie să le aibă în vedere când evaluează un local încât o vizită într-un restaurant nu este cu mult diferită de actul de a realiza un raport financiar sau o analiză contabilă, ca să dau două exemple din sfera științelor exacte.

 

Când ai 2-3 vizite de făcut într-o zi, cu atenția la fiecare amănunt și încercând să evaluezi obiectiv sute de variabile care îți trec prin față, concentrarea este maximă și totul devine tehnic și concret.

 

Gusturile gastronomice personale nu sunt doar lipsite de importanță, ci pot face cu atât mai dificilă meseria de inspector: chiar dacă tu ai preferințe pentru un anumit tip de mâncare, trebuie să testezi orice, de la trei stele Michelin la street food, și de la ceea ce-ți place mai mult până la preparate pe care nu le agreezi, păstrându-ți în același timp obiectivitatea și criteriile.

 

”Cel mai important aspect pe care-l căutăm la un inspector Michelin este o minte deschisă în raport cu tot ce înseamnă gastronomia”, îmi spune Gwnedal.

 

”Să poată recunoaște calitatea unui preparat și la trei stele, dar și la un chioșc de stradă. Să fie profesionist indiferent dacă a avut o zi bună sau proastă, dacă are dispoziție pentru o anumită mâncare sau nu.

 

Gândește-te că noi, oamenii, asociem mâncarea cu prietenii, cu socializarea, iar amintirea unui loc se leagă mult de aceste proiecții ale oamenilor cu care am fost acolo. Ca inspector, toate aceste lucruri ies din discuție, fiindcă ești singur și ai o treabă clară de făcut”.