Despre tot ce-i fin și fain

Teatru: „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, la Teatrul Național București

By 30 noiembrie, 2021Culture
read time 2 min
 
30 noiembrie, 2021

Teatru: „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, la Teatrul Național București

Probabil spectacolul meu preferat din repertoriul Teatrului Național din București.

by

E a doua oară când văd acest spectacol de teatru, iar timpul îi adaugă nuanțe.

 

Prima dată, cu ani în urmă, l-am văzut cu regretata Florina Cercel în rolul Scorpiei și am simțit că o să mai vin și a doua oară, cândva.

 

E o piesă dureroasă, reală, care te face să râzi mai mult printre lacrimi.

 

Probabil și din cauza poveștii mele de familie, istoriile transgeneraționale mă ating și la una dintre scene am plâns.

 

Per total, este o satiră profundă despre destin și despre cum se joacă el cu noi, despre cum fiecare om trăiește două vieți: cea pe care o are și cea pe care ar fi putut-o avea, dacă circumstanțele ar fi fost altele.

 

Toți actorii au fost absolut minunați, fiecare în felul său, dar Lari Giorgescu m-a impresionat și a doua oară la fel ca prima dată, e un Nicolae sfâșietor de real.

 

La fel și Eduard Adam, cu delicatețea tandră și stângace a personajului său.

 

Cât despre Armand Calotă – străbunicul Dimitrie – el m-a făcut să plâng cu rolul lui și mai ales cu una dintre scene. Prea apropiat de istoria mea personală.

Dintre spectacolele Naționalului, pot spune că ”Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” este cel mai drag mie, fiindcă reprezintă o combinație neconvențională de realism, poezie, tristețe, satiră, dramatism și ironie.

 

In plus, scenografia și muzica sunt cu totul deosebite.

 

Pentru cei care iubesc muzica și mai ales pianul, aș spune că este un spectacol obligatoriu. La fel și pentru cei care idealizează niște perioade din istorie pe care nu le-au trăit.

 

“Fericirea nu e pentru toți proștii.
Cine ti-a zis asta?
Un gardian”.

Pentru mai multe locuri, povești și inspirații, mă puteți urmări și pe contul meu de Instagram.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK