Ideea acestui articol a fost pecetluită de o discuție cu o cititoare care mi-a scris în legătură cu cărțile pe care le postez pe Instagram și Facebook.

 

Deși mesajul a fost tare drăguț și mi-am bucurat că persoana a fost motivată de mine să citească mai mult, am regăsit în discursul ei ceva ce regăsesc tot mai des la oamenii care citesc (fiindcă cei care nu citesc deloc nu-și fac asemenea procese de conștiință): rușinea de a NU citi suficient de mult.

 

Într-adevăr, există acum Goodreads și o mulțime de platforme care te încurajează să-ți numeri cărțile citite anual, să le arăți și altora, să ții evidența a ceea ce ai citit și cum.

 

Și eu le folosesc și mi se par utile ca să-mi știu eu „bucătăria” internă de lecturi, în absența unor liste scrise în agendă.

 

Totuși, realizez tot mai mult că asemenea ustensile au tendința de a transforma cititul într-o competiție, un fel de 100 de metri garduri. Adică exact ce NU este cititul.

În primul rând, oamenii care își pun problema câte cărți au citit și dacă au citit suficient sunt cititori, oameni care iubesc cărțile.

 

Un om care nu a mai deschis o carte din 2017 nu va avea asemenea trăiri, deci din start e vorba de o categorie de oameni care oricum apreciază ritualul cititului.

 

În al doilea rând, nu există rețete sau reguli pentru citit.

 

Eu citesc mai repede, altul poate citi mai încet, alții poate preferă să recitească o carte care i-a marcat de trei ori.

 

Oricum ar fi este perfect, atât timp cât îți întreții această bucurie. Fiindcă cititul e o bucurie, nu o obligație.

 

În al treilea rând, faptul că eu am o listă cu 200 cărți pentru anul în curs nu înseamnă că altcineva e mai prejos sau mai presus fiindcă are 300 cărți sau, dimpotrivă, doar 3 cărți citite.

 

Fiecare își drămuiește timpul așa cum simte și, de multe ori, așa cum poate.

 

Oricum social media ne predispune la uitat în curtea vecinului și analizat cât de verde e iarba lui și cât de sănătoase caprele, ar fi trist să punem aceeași presiune și să asociem stres unui proces atât de frumos precum cititul.

 

Pentru că da, aceste competiții, făcute cu oricine altcineva în afară de propria persoană, pot deveni toxice.

 

Cu câțiva ani în urmă, țin minte că nu mi-am atins ținta de volume citite pe Goodreads pe anul respectiv, îmi lipseau vreo 10, și câteva secunde m-am simțit ca un elev codaș la școală.

 

Norocul meu este că am un sistem de operare intern bine calibrat și imediat m-am remontat: „Ce e cu prostia asta? Cine se uită? Cui îi pasă? Cu cine te compari?”.

 

Dar da, mă simțeam prost fiindcă e tentant să ne punem ținte ambițioase pe care să le atingem și să ne lăudăm cu ele.

 

Este perfect în regulă să o facem atât timp cât e doar o joacă și nu ajunge un mod de validare a propriei persoane.

 

Eu citesc fiindcă îmi place enorm și voi citi la fel și dacă nu mai pun niciun contor care să-mi numere cărțile. Le număr eu în cap și asta este.

 

Citesc în ritmul meu, adică niciodată nu am crezut în teorii precum x pagini pe zi, o carte pe săptămână sau altele.

 

Am săptămâni în care nu apuc să deschid o carte și apoi în 2 săptămâni devorez 10. E felul meu de a fi și să mă compar cu alții ar fi absolut stupid.

Iubesc să împărtășesc citate și lecturi interesant fiindcă cititorii sunt o comunitate care se hrănește din ea însăși: multe lecturi încep ca inspirații văzute cu coada ochiului la alții, de la doamna din metrou la o recomandare de pe blog, de la un story la un afiș zărit la metrou.

 

Inspirația e motorul care ne face să rămânem curioși și însetați de citit.

Am scris mai demult aici tot despre citit, dar legat de subiectele cărților, adică alt subiect de rușinare generală: „Citește și lasă-i pe alții să citească ce vor ei”.

 

Sunt împotriva shaming-ului de orice fel, dar cu atât mai mult când ajungem să găsim motive de a-i rușina pe alții chiar și în materie de citit.

 

Cititul nu e maraton, nici semimaraton, este una dintre puținele bucurii pe care le putem trăi noi cu noi, în liniște, ghemuiți pe o canapea sau într-un fotoliu de librărie, fără să ne intereseze de lumea reală.

 

Indiferent cât de des o facem, cât citim sau cum citim… să facem cititul să rămână acel subiect pe care NU ne comparăm cu nimeni, niciodată.

 

Cititul este numai despre noi și pentru noi.