Teoria lunii octombrie și cum ar putea să-ți schimbe viața
Dar numai dacă vrei! Una dintre cele mai interesante teorii pe care mi le-a dăruit social media în ultima vreme este așa-numita October Theory, pe care plănuiesc s-o pun în aplicare chiar de astăzi.
De când a început toamna, întâlnesc tot mai des, în social media, așa-numitul October Theory.
De fapt, s-a până la ora la care scriu eu acest articol, sunt peste 36 de milioane de postări legate de această teorie, cu ale cărei principii par să fie de acord inclusiv oameni din afara fenomenului TikTok și Instagram, precum psihologi sau oameni de știință.
Ce înseamnă October Theory?
Înseamnă că luna octombrie poate fi momentul în care să te transformi în persoana care ai vrut întotdeauna să fii. Ca o resetare totală a vieții.
Nu pe 1 ianuarie, nu pe 31 decembrie, ci într-una dintre lunile de toamnă-iarnă, când punem o haină mai groasă pe noi, tot atunci putem alege să punem pe noi și o altă atitudine, o altă abordare față de cei din jur, o altă personalitate, aleasă de noi, nu produsul rezidual al lucrurilor care ni s-au întâmplat.
Deși este, într-adevăr, un construct de social-media, Teoria Lunii Octombrie are la bază câteva principii simple despre funcționarea logică a creierului, pe care le putem folosi în beneficiul nostru.
Când se schimbă vremea și începe să fie mai frig, garderoba de vară este înlocuită de cea de toamnă-iarnă.
Brusc, ieșim în haine pe care nu le-am mai purtat de luni întregi, iar peisajul din jur este și el nou: natura nu mai arată la fel, lumea are alte culori. Pentru creierul nostru, acest mesaj înseamnă SCHIMBARE.
Nu e întâmplător că ne și simțim altfel în lunile de toamnă, doar că această nouă simțire este uneori asociată cu letargia sau nostalgia după zilele de vară.
Așa cum am vorbit cu scriitorul Matt Haig în interviul de săptămâna asta, octombrie-noiembrie sunt adesea cele mai dificile luni pentru cei care suferă de depresie.
E încă o schimbare la care trebuie să se adapteze, iar el dă câteva sfaturi foarte simple și utile, din propria experiență.
Totuși, pentru toți cei care au privilegiul de a nu suferi decât de o nostalgie sezonieră în această perioadă, octombrie și noiembrie pot deveni niște luni-trambulină.
Acea SCHIMBARE pe care creierul nostru o percepe la fiecare pas, acel sentiment pregnant că ești altfel și că lumea e altfel… acela poate fi cel mai bun moment să ne și comportăm altfel.
Să dezvoltăm alte obiceiuri, să punem în aplicare lucrurile pe care le amânăm, să punem deja la treabă lista de rezoluții pe care o păstram pentru 2025.
La urma urmei, ianuarie nu e o lună cu mult diferită față de decembrie: e același peisaj, aceeași temperatură, aceleași haine pe care le purtăm deja de cel puțin trei luni.
Singurul resort psihologic de care ne putem agăța pe 1 ianuarie este calendarul, dar uneori asta nu e de ajuns, de unde și eșecurile recurente ale Listelor pentru Noul An.
În schimb, dacă folosim trambulina lunilor de toamnă, pe 1 ianuarie putem fi alte persoane.
Și, pentru prima dată, ne putem apropia mai mult ca niciodată de persoanele care ne-am dorit mereu să fim: acele versiuni mai.. mai… mai… ale noastre pe care le conturează, cu speranță, fiecare dintre listele noastre de An Nou.
October Theory se bazează, de altfel, exact pe această apropiere de finalul de an.
E un moment al bilanțurilor, în care suntem mai lucizi ca oricând în legătură cu lucrurile pe care nu le-am făcut din lista de hotărâri de anul trecut, ne dăm seama că a mai rămas puțin timp și ne reportăm deciziile pentru 2025, cu speranța că „la anul” va fi diferit.
Dar dacă „anul” ar începe chiar acum?
Foto: Unsplash (Mathieu Odin, Jamie Street, Alisa Anton)