Fiind o iubitoare de câini și o posesoare de animăluț caracterizabil drept ,,1/2 pechinez papillon, 1/2 chihuahua”, recunosc că am așteptat cu nerăbdare apariția filmului The Secret Life of Pets, pentru că promitea să exploreze una dintre cele mai amuzante întrebări pe care și le-a pus măcar o dată în viață orice posesor de câine, pisică, peștișor auriu sau alt suflețel mic: ,,Ce-o face toată ziua, când eu nu sunt acasă?”.

În cazul lui Kiki, cățelușa familiei, plecările noastre de acasă sunt aproape întotdeauna o sursă de drame existențiale. Din momentul în care i se spune ,,Noi plecăm, dar ne întoarcem repede”, lasă urechile în jos și se duce în colțul cel mai îndepărtat al camerei, unde se așază îmbufnată, de regulă cu fundul spre noi, în semn de afront direct.

Când ne întoarcem acasă după un astfel de ,,abandon” temporar, ne tratează cu același posterior imperial, întorcând capul la orice tentativă de mângâiere. Nu știu de ce, dar mi-a amintit de pisica Chloé din film, unul dintre cele mai savuroase personaje (veți vedea), căreia stăpâna îi pune bolul cu mâncare de pisici în față, înainte de a pleca la serviciu, iar ea îl aruncă cât colo, cu o figură de dispreț. Cam așa ceva.

 

Filmul este distractiv, ușor și cu multe scene memorabile. M-a binedispus și, chiar dacă unele persoane spuneau că s-ar fi așteptat la mai mult după trailer, mie mi s-a părut genul de producție care livrează exact ceea ce a promis: bună-dispoziție, personaje adorabil de drăguțe, dialoguri amuzante, o intrigă ușurică și totuși captivantă și multă sensibilitate. Îl recomand.

Povestea este simplă și amuzantă: terrierul Max (cățelul de pe afișul filmului, căruia îi pune vocea comicul Louis C.K) trăiește într-o armonie desăvârșită cu stăpâna Katie. Singura problemă este că ea pleacă zilnic la serviciu și îl lasă singur câteva ore, răstimp în care Max se distrează cu un grup de prieteni din cartier: micuța pomeraniană Ginette (care urmărește telenovele când nu e stăpâna acasă și e îndrăgostită în secret de Max), mopsul Mel (al cărui coșmar existențial este faptul că veverițele ar putea cuceri lumea într-o bună zi), pisica supraponderală Chloé (care e doar cu gândul la mâncare), canarul Sweet Pea (care își pune Star Wars după ce pleacă stăpânul și se imaginează zburând alături de navele spațiale) și încă vreo câțiva mititei absolut geniali.

 

Armonia existenței lui Max se spulberă în ziua în care Katie îl aduce acasă de la adăpostul de câini pe Duke, un câine mare, lățos și mai bătrân- care altminteri ar fi fost eutanasiat. Între cei doi începe o luptă pentru teritoriu, în urma căreia amândoi ajung să-și piardă zgărzile, să fie luați de hingheri și apoi salvați de un grup de ,,rebeli” conduși de iepurașul Puffball. Aceștia din urmă au fost abandonați cândva de stăpâni și au jurat răzbunare împotriva oamenilor.

 

Firește, de aici decurg tot felul de momente amuzante, pentru că Ginette pleacă să-și salveze iubirea, luând cu ea toată gașca de animale de companie, plus un uliu pe nume Tiberius și un basset bătrân, pe nume Tataie, care este de departe feblețea mea din film. Tataie are relații peste tot și cunoaște pe toată lumea, dar are picioarele din spate paralizate (merge cu un sistem de rotițe), nu mai vede prea bine și ajunge să se îndrăgostească de pisica Chloé, pe care o vede câine.

Filmul are multe astfel de mici glumițe, trimiteri la filme celebre, are poante pentru copii și poante pe care o să le prindă doar adulții, dar per total este o experiență mai mult decât agreabilă pentru întreaga familie. Deja se pregătește și o continuare, pentru 2018, așa că lumea întreagă pare să fi rezonat cu sentimentele mele.

Ceea ce a fost inedit la ,,The Secret Life of Pets”, dincolo de tema amuzantă, a fost un product-placement original și involuntar. Pentru că o bună parte a acțiunii se desfășoară în diferite apartamente tipic newyorkeze, pentru a da realism poveștii și a ancora totul în realitatea americană tipică, bucătăriile sunt utilate cu electrocasnice extrem de recognoscibile. Ele apar în mai multe scene și sar instantaneu în ochiul privitorului nu doar datorită contextului savuros în care sunt folosite, ci pentru că sunt un produs american tipic și un simbol al designului ,,made in USA”: produsele de bucătărie KitchenAid.

Într-una dintre scenele memorabile, spre exemplu, șoricarul din gașca lui Max își ia un moment de relaxare după plecarea de acasă a stăpânilor și folosește mixerul KitchenAid al familiei pentru a-și face un masaj ca la carte.

Decizia regizorilor de a folosi ca sursă de inspirație produsele tipic americane KitchenAid are și o justificare. Brandul, cu o vechime de 97 de ani, a devenit un simbol american, în 1997 intrând chiar în colecția Muzeului de Artă Modernă din San Francisco drept un produs iconic al designului american. Este considerat un obiect de lăsat din generație în generație, având în vedere că piesele modelelor vechi din 1930 sunt compatibile cu cele ale produselor actuale și viceversa.

Chiar și numele are o poveste simpatică: odată cu lansarea primelor modele de mixer, soțiile executivilor fabricii au primit câte un exemplar pe care să-l încerce în bucătăria de acasă. Branding-ul final a fost făcut din întâmplare de una dintre ele, care la final i-a spus soțului  „I don’t care what you call it, but I know it’s the best kitchen aid I’ve ever had!” (,,Nu-mi pasă cum îl numești, dar e cel mai bun ajutor pe care l-am avut vreodată în bucătărie”).

KitchenAid are propriul muzeu în Greenville, Ohio – localitatea de origine a brandului – unde turiștii vin din toate colțurile Americii pentru ,,The KitchenAid Experience”, un tur al fabricii și al muzeului în care stau expuse piese istorice, reclame vechi și chiar și aparate KitchenAid care au aparținut unor bucătari celebri, precum mixerul celebrei Julia Child.

Vestea bună pentru România, pe care cei de la Whirlpool România (compania care deține KitchenAid) au vrut s-o transmită printr-o vizionare inedită a filmului ,,The Secret Life of Pets” este că, începând din această toamnă, produsele KitchenAid vor fi disponibile și la noi în țară. Un semn bun pentru România, din toate punctele de vedere: piața e pregătită pentru o nouă categorie de produse, iar noi vom avea un pic mai multă culoare în bucătăriile noastre.

Acest post nu este o reclamă, dar mi-a plăcut atât de mult conceptul celor de la Whirlpool și modul în care au prezentat presei această veste încât n-am putut să nu împărtășesc și cu voi micul detaliu amuzant din ,,The Secret Life of Pets”. Cât despre aparatele electrocasnice KitchenAid, în realitate sunt chiar și mai încântătoare vizual, un fel de Apple al bucătăriei cum mi-a venit în minte, mai în glumă, mai în serios.