Aud de multe ori expresia „trăiești într-o bulă”. Cu variațiunile „trăim”, „trăiți” și toate celelalte conjugări.

 

De foarte multe ori și-o spun oamenii unii altora, ca reproș sau ca mod de a-și exercita superioritatea asupra interlocutorului. Un fel de „Copiii mor de foame în Africa și tu nu pricepi nimic”.

 

Indiferent dacă e vorba despre subiecte mărunte sau lucruri grave, tonul superior de reproș persistă.

 

TU – celălalt – pur și simplu nu înțelegi nimic.

 

De fapt, vezi lumea cu totul diferit fiindcă te afli în altă bulă.

 

Toți trăim într-o bulă sau alta, așa că a-i acuza pe alții de asta e ca și cum ne-am acuza singuri.

 

Sociologic, e dovedit că fiecare își compune câte o bulă bazată pe afinități și asemănări: job, vârstă, educație, hobby-uri, interese, cartiere, religie, o infinitate de astfel de amănunte.

 

Acest termen este numit, tot în sociologie, „HOMOFILIE”.

 

Homofilia înseamnă, în dicționarul Oxford, „tendința oamenilor de a fi atrași sau a se alătura celor care sunt asemănători propriei persoane”. Avem tendința să căutăm și să interacționăm cu oamenii care sunt LA FEL CA NOI.

 

Așa se formează „bulele” despre care vorbeam.

 

Toți avem una sau mai multe, fiecare bulă fiind formată din prietenii pe care-i avem, locurile pe care le frecventăm și care sunt mai mult sau mai puțin aceleași, zonele în care ne învârtim, informația pe care o consumăm, serialele la care ne uităm și alte o mie de elemente diferite.

 

De câte ori nu ți s-a întâmplat să vorbești cu oamenii din viața ta despre lucruri din actualitate și toți să fi citit aceleași reportaje sau să fi urmărit aceleași emisiuni? Sau să recomanzi un serial și să auzi „Ah da, și eu îl urmăresc”? Ori să deschizi Facebook-ul și să vezi cum prietenii tăi scriu despre lucruri care te preocupă și pe tine?

 

Acela, dragii mei, este un bubble. O bulă.

 

Și e un paradox aici: cu cât bula ta are pereții mai clar și mai temeinic construiți, cu atât e mai greu să pătrundă ceva din afară. Bula ta devine destinul tău.

 

Voi da aici un exemplu simplu.

 

Vorbeam cu mama mea zilele astea, mamă care are un talent extraordinar de a cumpăra „super-produse” cărora li se face reclamă pe internet și care se dovedesc a fi niște chinezării luate de pe Aliexpress și revândute la „super-ofertă”.

 

La un moment dat, a comandat niște suporturi pentru cămară de la o firmă care se numea nici mai mult, nici mai puțin decât „Un produs extraordinar SRL”. Erau niște plastice ordinare pe care nu le-am putut folosi niciodată, fiindcă nu se potriveau piesele între ele și unele lipseau complet.

 

De fiecare dată, o dojenesc: „Măi mamă, de ce cumperi de la chestii de genul Perfect Shop, Ideal Shop, Cel-mai-minunat-produs și altele? Nu vezi că sunt niște porcării?”. Răspunsul ei m-a pus pe gânduri: „Păi nu știu altele, mie doar astea îmi apar”.

Vedeți voi, mama – care crede încă în corectitudinea umană și nu poate concepe că cineva ar vrea să te păcălească – a comandat cândva de pe unul sau două site-uri de acest tip. Păcăleli.

 

Între timp și-a dat seama că produsele vândute acolo sunt niște chinezării și a fost profund dezamăgită la ce se pretează unii oameni în ziua de azi.

 

Din păcate însă, calculatorul ei încă știe că ea a comandat de acolo și că site-uri de acest gen ar putea reprezenta elemente de interes. Așa că i le livrează în feed. Masiv. DOAR astfel de site-uri. Cu alt nume, dar pe aceeași tipologie.

 

În feed-ul ei și în experiența ei internautică nu vor apărea niciodată site-urile care îmi apar mie, așa că degeaba o cert și mă uimesc de unde a mai cules încă un magazin de tipul „Produseminunatepentruoamenifrumosi punct com”.

 

Când a zis că doar pe ele le știe, avea perfectă dreptate, fiindcă intrând pe conturile ei de social media chiar ai impresia că DOAR aceste site-uri există.

 

La fel, unui internaut care urmărește site-uri precum SecreteTenebroase punct ro sau Conspirații-oculta-mondială punct com nu-i vor apărea știrile de la Digi sau ceva cotidian național, ci tot mai multe site-uri care să-i susțină credințele.

 

Prin urmare, bula ta devine destinul tău, iar algoritmii internetului pun umărul la asta. Odată ce se prind ce-ți place, îți dau masiv acel ceva, până când ai impresia că ești înconjurat doar de asta. Nu apuci să te mai răzgândești, fiindcă ești prins într-un vârtej.

 

Nu am scris în perioada de vârf cu „Black Lives Matter”, fiindcă mi s-a părut că tot ce mai lipsea era încă o opinie despre fenomen aruncată în blogosferă. Acum, în teoria mea cu bulele, am însă un exemplu personal din acest registru.

 

În timpul masteratului meu american, aveam o colegă afro-americană. Pe Cynetta.

 

Cynetta a fost prima mea prietenă afro-americană, iar eu am fost pentru ea prima prietenă „albă”, ea nefiind vreo mare fană a albilor, ca să fiu complet sinceră. Din aceleași motive pe care le-am tot auzit în perioada asta în mass-media.

 

Și totuși, dacă în cazul meu fusese mai dificil să am mulți prieteni afro-americani, copilărind în România anilor 90, în cazul ei mi s-a părut uimitor.

Pur și simplu nu puteam înțelege: cum să ai 22 de ani, să fii născută și crescută în Chicago și să nu fi avut vreo prietenă albă? Uite așa, simplu.

 

Pentru că oamenii trăiesc în „bulele” lor, cu prejudecățile sau convingerile lor și uneori nu se amestecă unii cu alții. Deloc.

 

Când Cynetta s-a decis că putem fi prietene, dar prietene adevărate, care să-și spună lucruri, să râdă una de cealaltă și să aibă încredere reciprocă, m-am simțit de parcă m-ar fi cerut cineva de nevastă.

 

A fost un moment emoționant și unic, atunci când un om care n-a fost niciodată prieten cu „cineva ca tine” alege să creadă că tu ești totuși mai asemănător cu el decât credea.

 

Pentru Cynetta era ceva incredibil să aibă încredere într-un „white person” și, chiar dacă am fost prietene apropiate, delimitarea asta între „noi” și „ei” a rămas mereu în discuție. A avut ea grijă s-o traseze mereu, într-un mod care era uneori amuzant, alteori straniu.

 

Când ceva i se părea ciudat sau nepotrivit, zicea „this is white people s**t”. Altfel spus, doar NOI, albii, facem chestia asta, EI nu.

 

La fel, când vorbeam despre Europa, era rândul meu să-i zic că habar nu are cum sunt europenii și cu atât mai puțin est-europenii și că m-am săturat de acest „American bulls**t” și că EI nu au habar cum suntem NOI.

 

Râdeam amândouă de astfel de lucruri, dar printre râsete am învățat multe despre oamenii din afara bulelor noastre despre cum gândesc ei. Și ne-am ales fiecare cu o listă enormă de lucruri pe care „ceilalți” NU le fac, în care ei NU cred și care NU sunt pe placul lor.

 

De multe ori, când văd intersectându-se mai multe „bule” care n-au niciun punct comun, mă gândesc la Cynetta, la demarcațiile ei dintre oameni în funcție de culoarea pielii și la felul simplist în care împărțeam atunci lumea, într-o cameră de cămin din Olanda.

 

De fapt, toți purtăm în capul nostru, zilnic, discuțiile pe care eu și Cynetta le aveam cu voce tare în acea cameră de cămin. ”Noi” versus „Voi”.

 

Doar că le ținem îngropate în noi și le dezvăluim mai mult sub anonimatul unui pseudonim de internet sau răbufnind când cineva enunță contrariul credințelor noastre.

 

Oamenii care nu cred în acest virus îi arată pe ceilalți cu degetul și sunt uimiți cum cineva ar putea să poarte mască, această unealtă conspiraționistă de subjugare a popoarelor.

 

Oamenii care se tem de pandemie și vor să fie precauți se îngrozesc cum ar putea crede cineva că există o conspirație mondială, când au la dispoziție atâtea argumente medicale și științifice dovedite clar.

 

Oamenii care cred într-un partid politic îi consideră idioți, aserviți sau „vânduți” pe toți ceilalți, fiindcă în mintea lor există o simetrie perfectă între discursul partidului respectiv și propriile credințe.

 

La fel și în orice alt domeniu, de la religie până la preferințe muzicale și la ultima carte care ne-a plăcut sau pe care am detestat-o.

 

De multe ori, însă, bula ta nu e cea care crezi tu că este. Aici e tot șpilul.

 

Mi s-a întâmplat, în pandemie, să citesc opinii incredibile de la oameni pe care îi consideram „de-ai mei”, adică receptivi la argumente raționale sau la ceea ce consider eu a fi rațional.

 

Am înțeles rapid că bula lor era, de fapt, cu totul alta și că un anumit element din trecutul lor, din credințele lor, din trăirile lor îi făceau să vadă viața complet diferit.

 

Nu era suficient că mergem în aceleași locuri, că râdem la aceleași glume și că avem aceleași hobby-uri. La nivel profund, convingerile noastre erau total diferite și „butoanele” la care reacționam erau altele.

 

Toți facem parte, simultan, din mai multe bule, câte una pentru fiecare lucru în care credem cu adevărat sau care înseamnă ceva pentru noi.

 

Locul minuscul în care se intersectează toate conține o mână de oameni, cel mai probabil aceia de care ne simțim cel mai apropiați fiindcă avem în comun cât mai multe lucruri esențiale, la care nu suntem dispuși să facem rabat.

 

Dacă citești acest articol, e foarte probabil că ne aflăm în aceeași bulă sau că avem în comun chiar mai multe astfel de „bule”.

 

Asta ne face asemănători, dar nu superiori celor din afară, așa cum nici ei nu ne sunt superiori nouă.

 

Cu excepția lucrurilor de viață și de moarte sau care implică răutate și cruzime gratuită, pot înțelege bula oricui. De asta nu mă mai implic de multă vreme în discuții și controverse despre lucruri pe care nu am cum să le schimb.

 

Există însă lucruri pe care PUTEM să le schimbăm și astea implică BINELE pe care-l putem face și RĂUL pe care îl putem opri.

 

Acolo, indiferent de bulă, ar trebui să fim de aceeași parte a baricadei. Să ne dorim să NU facem rău, să nu propagăm involuntar răul, să ajutăm pe cât se poate, să lăsăm cât mai puține lucruri urâte în urma noastră, în fiecare zi.

 

Este singura bulă comună la care putem aspira și pe care îmi doresc s-o văd crescând.

 

Restul sunt teorii și argumente care nu îi conving decât pe cei care erau oricum convinși și care doar îngroașă granița de demarcație dintre „NOI” și „EI”. Adică acel spațiu gri unde sălășuiesc lucruri pe care nu le vom înțelege probabil niciodată unii despre ceilalți.