Despre tot ce-i fin și fain

Unde greșim cu cărțile motivaționale?

By 12 octombrie, 2017Frivolities
read time 5 min
 
12 octombrie, 2017

Unde greșim cu cărțile motivaționale?

Teoriile motivaționale prost-interpretate sunt ca o dietă drastică: de azi nu mai mănânci pâine, zahăr, lactate și carne. De azi, mânia, supărarea, nervozitatea, toate sunt malefice, sunt sursa nenorocirilor noastre reale și închipuite. Doar că ăsta chiar este un principiu malefic.

by

Trebuie să spun din start: îmi plac cărțile motivaționale. Unele dintre ele. Puține domenii sunt atât de polarizate precum acesta: am întâlnit fie lecturi extraordinare, fie cărți bune de aruncat la gunoi. Mai rar partea de mijloc.

 

Cred cu tărie în faptul că trebuie să ne îmbunătățim în permanență pe noi înșine și uneori asta necesită exercițiu. La fel ca mersul la sală, dar în varianta pentru creier: sfaturi ale unor oameni mai deștepți, trucuri, „scheme”, tipare pe care să ți le însușești ca să faci schimbări în punctele esențiale. Se poate spune că sunt un fan al cărților motivaționale bune.

 

Cu un lucru nu o să fiu niciodată de acord însă, iar acesta este, după părerea mea, principalul „păcat” în care cad motivaționalele și adepții lor fervenți: încercarea disperată de a băga „gunoiul” emoțional sub preș și de a șterge sentimente umane firești de pe harta emoției. Totul sub semnul „gândirii pozitive”.

 

Am avut mereu o teorie empirică, dezvoltată din analiza mea și a oamenilor din jur: emoțiile negative sunt precum cutremurele. Mai bine câteva mai mici, care se eliberează la momentul oportun, decât unul mare, care să schimbe formele de relief prin viața ta. E un principiu care se aplică de minune și la relații.

 

Cel mai tare m-au speriat întotdeauna oamenii care spun „Vai, eu și soțul meu suntem împreună din clasa a zecea, avem 10 ani de căsnicie și nu ne-am certat niciodată. Dar niciodatăăăă…”. Ei sunt, de regulă, oamenii care într-o zi își iau bagajele și pleacă, după care se dovedește că aveau o viață paralelă, cinci copii din flori și o dependență ciudată de ceva substanțe. Exagerez, firește, dar nici foarte departe de adevăr nu este.

Nu e normală o viață fără emoții negative sau o viață în care eliminarea negativului este un scop în sine. Toți ne mai enervăm, ne mai stresăm, ne mai doare sau ne mai supără ceva. Chiar și cărțile motivaționale de căpătâi, precum „Secretul”, spun clar că scopul nu e să ELIMINĂM negativul din viețile noastre, ci să facem astfel încât, la capătul unei zile, să fim mai degrabă fericiți decât nefericiți. Simplu, de bun-simț. Nu ai cum să prețuiești momentele bune, dacă nu știi și reversul monedei. Cum să valorizezi fericirea dacă ea e un robinet care curge în gol, cu nemiluita?

Apropo de propoziția magică „Gândește pozitiv” (care a ajuns să-mi provoace alergie de câte ori am auzit-o), am postat la un moment dat pe Facebook ceva despre un șofer care m-a înjurat din mașină fiindcă treceam pe zebră, iar el se grăbea. Era un haz de necaz, îmbrăcat într-o dilemă: de ce simțim nevoia să fim atât de mitocani în mod gratuit? Au fost păreri de toate felurile, de la opinii revoltate până la glumițe haioase.

 

Un comentariu se detașa de toate celelalte: o persoană pe care o știam foarte „pro gândire pozitivă”  și foarte interesată de tot ce înseamnă „motivațional” mi-a scris un ditamai pomelnicul, explicându-mi că sigur am atras eu acea experiență în viața mea, pentru că trebuie să învăț o anumită lecție din întâlnirea cu mitocanul și din faptul că înjurăturile lui m-au supărat. De fapt el nu e un mitocan, este un mesager trimis de univers să mă școlească într-ale răbdării. Trebuie să îmbrățișez experiența, să respir adânc și să mă gândesc DE CE oare m-am enervat, ce îmi lipsește mie sufletește. Să zâmbesc, să îmbrățișez viața, să nu mă împiedic de ceva atât de mărunt precum o înjurătură gratuită.

 

Aș vrea să fie o glumă. Nu e.

Da, știu, am un miliard de lecții de învățat din această viață, dar… hai să păstrăm proporțiile, totuși. Aceste psihanalize de ocazie nu ne transformă în oameni zen, ci în niște paranoici pe de-a-ndoaselea: și când o să ne scape chelnerul o cafea pe pantaloni o să ne gândim ce delict emoțional am comis, in viața asta sau în alta.

 

Unele lucruri rele sau enervante se întâmplă pur și simplu, e o aritmetică a vieții, a naturii. Da, cu siguranță că există un „software” în spate, în care totul are o semnificație, dar în mod sigur n-o vom găsi reprimându-ne reacțiile umane firești: enervarea, mânia, supărarea, tristețea. Nu mă refer aici la stările extreme, la depresii de durată sau la manifestări violente, ci la reacțiile firești, instinctive, care vin și pleacă, descarcă o energie și se duc în câteva minute.

Am făcut și eu cândva exercițiul cu băgatul sub preș, pe vremea când încercam să ”gândesc pozitiv”  ca task pe ordinea de zi. Am zâmbit vieții și am tratat cu colțurile gurii orientate cu forța în sus toate frecușurile unei săptămâni. Mi-am repetat în cap ce minunată e lumea asta și cum fiecare incident nu este decât o scamă pe haina universului, ceva insignifiant de mic. După 5 zile eram ca o șampanie care fierbea la 60 de grade, iar în momentul în care am intrat la supermarket și am văzut că n-au înghețata mea favorită, mi-a venit să plâng. Serios.

 

Aveam nevoie de o supapă, de ceva care să agite sticla, și fix acolo am făcut poc. Instantaneu mi-au venit în minte toate mizeriile trăite în ultima săptămână, cele mai multe fiind simple mărunțișuri neglijabile, banale. Dar, tocmai pentru că îmi interzisesem dreptul de a le trăi banalitatea la momentul oportun, energiile lor se uniseră mai ceva ca „planetarii” lui Captain Planet și trecuseră de la statutul de mizerii mărunte la cel de uber-mizerii, de mame ale tuturor nefericirilor.

 

Tot le-am trăit până la urmă, dar de-a valma, la secțiunea frigorifică de la supermarket, după ce absența aromei de vanilie pe raftul de vafe tocmai îmi declanșase un tsunami emoțional. ”Păi sigur, după ce că X s-a purtat urât, Y nu m-a apreciat, Z mi-a spus cutare lucru, după ce că n-a ieșit nimic cum voiam, după ce că am stat 3 nopți să lucrez la un proiect, după ce – inserați aici încă 20 de motive de nefericire – NICI MĂCAR O AMĂRÂTĂ DE ÎNGHEȚATĂ NU POT GĂSI, DUPĂ 12 ORE DE MUNCĂ!”.

Așadar nu, nu cred în băgat gunoiul sub preș și în sufocat emoții cu perna. Cred că asta poate submina toate celelalte eforturi de schimbare și de îmbunătățire a propriei persoane, fiindcă dă efect de yo-yo: te duci ca elasticul, de la extaz la agonie. Suprimarea unui stimul duce inevitabil la creșterea lui în intensitate.

 

 

Am citit acum 2 ani și o carte pe tema asta, numită „Positivity”, în care autoarea (profesor universitar, doctor în psihologie și creatoarea primului curs academic de „Positivity”) demonstra științific că sufocarea emoțiilor este mai nocivă pentru psihic decât pesimismul.

 

Conform doctorului în psihologie Barbara Fredrickson, emoțiile negative precum anxietatea sau mânia au unele efecte negative asupra corpului nostru, dar la fel sau chiar mai nocivă este… pozitivitatea nesinceră.

 

Dacă nu adopți pozitivitatea din convingere, ci te forțezi să o faci în ciuda emoțiilor tale naturale de la momentul respectiv, corpul percepe acțiunea ca pe un stres. Soluția nu e să-ți suprimi emoțiile negative rostind mantre învățate din cărți, ci să găsești zilnic tot mai multe motive de a râde din suflet și de a gândi pozitiv. Și, ce să vezi, o să cultivi pozitivitatea fără efort.

 

Uită-te la comedii, fă haz de necaz, ascultă un banc spus de un coleg, citește ceva amuzant, ascultă un interviu al unui personaj pe care-l admiri și care are o viziune sănătoasă despre viață. Este cel mai bun antistres natural din câte există și cea mai onestă sursă de „pozitivitate”.

Mă sperie oamenii care se plimbă cu un rictus pe față, nesupărații, cei care nu se enervează niciodată, nu se stresează niciodată. Să nu uităm acele reportaje despre criminali faimoși din istorie, în care reporterul ia vecinii la rând să ceară informații despre inculpat. În 90% din cazuri replica este aceeași, într-o tragicomedie desăvârșită: „Era un băiat atât de liniștit. Dădea mereu bună-ziua, nu supăra pe nimeni. Își vedea de treaba lui…”.

Iar pentru ACELE zile în care toate merg prost (… și e în regulă și așa), o melodie clasică, a lui Lesley Gore: „It’s My Party (and I Cry If I Want To)”, cu scenele dintr-o comedie clasică a anilor ’90.

6 Comments

  • Gabriela spune:

    Eu nu stiu cum sa ma descurc cu ” ti se intampla ceea ce atragi” sau ”oamenii cu care te inconjori, sunt cei pe care de fapt ii ceri de la Univers”. Cand ma mai gandesc la intamplari sau situatii din viata mea care mi-au lasat un gust amar, sau daca incerc sa inteleg pe cei din jurul meu si actiunile lor, care nu sunt tocmai pe placul meu, ma sperie gandul ca tocmai eu ii determin sa ma loveasca. Ce zici, o fi asa?

    • Eu am sentimente amestecate… Uneori chiar mi se pare ca e asa, alteori nu imi dau seama cum, in momente din viata mea cand respiram doar curcubee si norisori roz, am „atras” niste lucruri tare urate. Chiar nu stiu ce sa zic. Cred ca totul trebuie luat, cum spune americanul, „with a grain of salt”.

  • Clarra spune:

    Finally un om cu capul pe umeri! Imi place mult cum gandesti, Diana! Sanatos si echilibrat.
    Mama mea imi baga acest pozitivism pe gat – ea era foarte stricta, severa, critica, desi ma iubea si imi tot spunea „ce-ai de nu zambesti? ca doar n-ai nici o grija!”… dupa ce ma certase ca luasem doar 9 la teza cu subiect unic la mate, desi fusese cea mai mare nota din scoala… de ce sa mai zambesti cand ti se taie aripile?… Viata e cu suisuri si coborasuri, si e normal sa fie asa… asa ca nu poti avea vesnic un zambet imprimat pe chip si nu poti vedea mereu doar lucrurile pozitive si sa le ignori pe cele negative. Trebuie sa inveti din toate… Eu am crescut invatand sa-mi ascund sentimentele negative sub pres, si stiu foarte bine ca NU e bine… te oboseste ingrozitor… te adanceste in depresie, te face sa crezi ca ai o problema de nu poti zambi cand viata iti da lamai… Da, e intelept sa faci limonada din ele, dar e neintelept sa le mananci ca atare si sa zici ca-s dulci ca mierea… pentru ca asta inseamna sa te minti pe tine, si asta-i cea mai rea minciuna.
    Si eu caut carti motivationale echilibrate – astea cu pozitivismul gratuit mi se par cele mai slabe – la ascuns gunoiul sub pres ne pricepem toti… la gestionat emotiile suntem cam praf… inteligenta emotionala e foarte scazuta la multi dintre noi.

  • Adriana Parvu spune:

    Sunt de acord cu ce ai scris si eu fiind la randul meu amatoare de lecturi motivationale si care tin de dezvoltarea personala insa asta nu inseamana reprimarea unor sentimente in fond umane. Mi se pare de asemenea ca goana dupa fericire, ca scop in sine, a ajuns sa ne faca paradoxal mai nefericiti. Un articol foarte sincer si adevarat.

  • Lăcrămioara Tudor spune:

    Buna!
    Mi-a plăcut articolul tau privind gândirea pozitivă pentru ca sunt de acord cu ce ai scris .
    Cred ca toți tindem spre echilibru si orice deviere spre extreme (pozitivă sau negativă) ne da peste cap .
    Mie îmi place de Danielle LaPorte, iar ultima ei carte White Hot Truth cred ca ti se va părea interesantă . Este sinceră, fara exagerări , scrisă din experiența.
    Aștept următorul articol 🙂
    Lăcrămioara Tudor

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.