Trecând peste faptul că am putea lua notițe de la felul în care Germania alege să se promoveze și să-și recalibreze, de la an la an, mașinăria de turism, tema pe care au ales s-o promoveze anul acesta îmi place mult. E vorba despre curentul Bauhaus, născut în 1919, întrerupt prematur din avânt de către regimul nazist și răspândit ulterior la nivel global, odată cu răspândirea exponenților lui în diverse colțuri ale lumii.

Foarte multe dintre lucrurile care ne înconjoară sau pe care le vedem în magazine de accesorii și mobilier au influențe Bauhaus, iar elementul care m-a fascinat mereu la el este simplitatea.

Bauhaus e despre două elemente pe care, în umila-mi părere, designul contemporan le ratează de multe ori razant: simplitatea și funcționalitatea. Nemții, recunoscuți drept oameni practici și extrem de pragmatici, au născocit această școală de idei în 1919 pornind exact de la funcționalitate. Design simplu, de efect, care să ofere oamenilor mult confort, cu mijloace puține. O simplitate obținută prin mijloace complexe și mai ales prin competențe elevate, fiindcă una dintre caracteristicile Bauhaus a fost reprezentată de integrarea meșteșugurilor.

 

Demarcația dintre artă și meșteșug a stârnit controverse în rândul elitei mai conservatoare din epocă, dar a servit perfect cauzei: când pui laolaltă competențele celor mai buni meșteșugari și viziunea unor artiști, rezultatul este simplu și atemporal. Două dintre elementele de mobilier, spre exemplu, create din acest „mariaj” între funcționalitate, simplitate și inovație de design, rămân „evergreen”-uri până în zilele noastre: scaunul Barcelona al lui Ludwig Mies van der Rohe și măsuțele de dimensiuni descrescătoare ale lui Marcel Breuer.

Concret, Bauhaus-ul a încercat – și în mare măsură a reușit – să alinieze estetica și viziunea artiștilor cu nevoile concrete ale oamenilor, aducând sub aceeași umbrelă arhitectura, arta, meșteșugul, designul și toate declinările lor. Până la Bauhaus, ele nu funcționaseră niciodată împreună, ca un întreg, și cu atât mai puțin puse în slujba unui scop practic.

Acesta este unul dintre elementele care diferențiază Bauhaus de majoritatea curentelor și stilurilor artistice: funcția era primordială, nu doar forma. De aceea, siluetele de bază erau figurile geometrice clasice, adică triunghiul, cercul și pătratul, în varianta bidimensională sau tridimensională, de cub, sferă sau piramidă.