Despre tot ce-i fin și fain

Vara asta am făcut pace cu 3 lucruri de care am fugit toată viața

By 1 septembrie, 2023Myself
read time 5 min
 
1 septembrie, 2023

Vara asta am făcut pace cu 3 lucruri de care am fugit toată viața

Uneori e nevoie de 20 de ani de căutări ca să-ți dai seama că ești perfect în regulă exact așa cum ești.

by

Să ne cunoaștem: sunt Diana și toată viața mi-am dorit să am părul drept, ten de porțelan și vedere perfectă.

 

Eu având părul ondulat, pistrui și miopie de minus cinci.

 

Chiar dacă sunt o adeptă a naturaleții și a simplității, adică niciodată nu m-a tentat să augmentez sau să micșorez atribute fizice, am fost într-o perpetuă căutare la capitolele de mai sus.

 

Nu am vrut niciodată să schimb radical ceva la mine, ci să adaptez anumite lucruri astfel încât să fie mai aproape de conceptul universal de frumusețe pe care îl aveam în minte.

 

Mai exact, am deținut toate variantele de îndreptător de păr, plăci, perii rotative și uscătoare de păr. Am și scris despre asta, de multe ori.

 

Am încercat toate tipurile de fond de ten pentru a găsi struțocămila care reușește să acopere pistruii, fără să încarce prea mult tenul.

 

Și, bineînțeles, port lentile de contact de la 19 ani.

 

Vara aceasta m-am trezit făcând alegeri cu totul neintuitive față de obiceiurile mele, dar care m-au adus, împreună, într-un punct neașteptat: mai aproape de atributele naturale de care am fugit mereu.

 

În primul rând, m-am apucat de o metodă de îngrijire a părului ondulat, fără siliconi și suflați (căutați pe Google metoda Curly Girl by Lorraine Massey și aveți acolo toate detaliile, nu sunt eu vreo expertă… încă) și am realizat că m-am războit cu părul meu cam degeaba o viață întreagă.

 

Am mai scris pe blog că părul cu bucle, fie el creț sau ondulat, e un păr dificil.

 

Spre deosebire de cel uscat, nu-l speli și apoi bagi de două ori mâna prin el și… gata.

 

Nu, e un păr cu un ritual anume, care are nevoie de produse specifice și care nu reacționează bine la anumite ingrediente.

 

Ceea ce mi-a plăcut la metoda asta a fost faptul că pornește de la ideea de a maximiza tiparul natural al părului. Un fel de „Te-ai născut cu treaba asta, hai să vedem dacă putem s-o ducem la potențialul ei maxim”.

 

Într-un fel, în relația cu părul meu am fost ca relația unui părinte cu copilul care are alte înclinații decât și-ar dori tatăl sau mama.

 

Părinții îl vor medic, iar el are talent la cântat. Și ajunge bietul copil să se facă medic, când, de fapt, ar putea fi următorul Pavarotti.

 

Cam așa am făcut eu cu părul meu, îndreptându-l într-o mie de feluri și încercând să-l transform în ceva ce el nu este.

 

Așadar, am făcut pace și am convenit că o să încerc să-l aranjez cât pot eu de bine… având în vedere ce-și dorește și el, nu doar eu.

 

Mai precis, am decis să nu-l mai îndrept sau să-l chinuiesc cu plăci și altele, pe o perioadă nedeterminată. Să-l accept așa cum este.

 

O mare problemă la părul ondulat sau creț ține și de mentalitate: părul cu bucle a fost mereu considerat rebel, dezordonat, cumva inferior celui drept, cuminte, organizat.

 

E o scenă din Sex and the City – cel original – în care Carrie Bradshaw spune că, la nivel de atitudine, există două tipuri de femei pe lume: cele cu părul creț și cele cu părul drept.

 

Cele cu părul creț sunt mereu prezentate ca fiind femei complicate, nărăvașe, dificile, cu care e greu să trăiești.

 

Cele cu părul drept sunt întotdeauna cuminți, calme, modele de feminitate. Femeile perfecte.

 

Cam așa stau lucrurile, iar asta se reflectă în toate aspectele vieții, de la cultura pop până la tehnicile de coafor.

 

Dacă te duci să te tunzi, având părul ondulat, vei fi tunsă, iar apoi coafatul de după înseamnă… îndreptarea părului tău. Fiindcă, automat, un păr coafat trebuie să fie un păr drept.

 

Toate produsele pentru părul ondulat vorbesc despre „cumințire”, fiindcă părul ondulat trebuie îmblânzit, potolit, calmat, ca și cum ar fi un copil rebel care-ți face probleme.

 

Ei bine, eu am făcut pace cu copilul meu rebel și, chiar dacă există o perioadă de tranziție, adică nu treci de la păr îndreptat 20 de ani la bucle perfecte, sunt dispusă să parcurg și acest „purgatoriu”.

 

În legătură cu pielea, am abordat lucrurile diferit și aici.

 

Mi-am dat seama că nu pot lupta agresiv cu ceea ce mă deranjează – porii mai mari, pistruii, tenul reactiv la soare – dar că pot să ameliorez lucrurile printr-o abordare diferită.

 

Sinceră să fiu, îmi dau seama că în raport cu tenul meu am avut mereu o abordare foarte brutală.

 

Mai exact: tenul meu era gras și făcea sebum? Scrub, scrub, scrub, cu cele mai grunjoase produse pe care le găseam.

 

Tenul meu făcea pistrui de la soare? Nervi și fond de ten.

 

Pielea mea nu era uniformă și „de porțelan” precum cele din pozele vedetelor? Clar am o piele dificilă, imperfectă, care trebuie reparată cumva!

 

Am renunțat la foarte multe produse din cele pe care le folosisem de-a lungul vremii și am trecut pe unele mult mai simple, dar țintite pe ceea ce vreau eu să obțin.

 

 

Și, în final, din cea mai recentă călătorie, m-am întors cu o pereche de rame de ochelari.

 

Aceasta a fost surpriza mea maximă, având în vedere că nu mă mai concentrasem de ani de zile pe acest aspect.

 

Iubesc ochelarii, nu am avut niciodată o problemă cu ei, doar că mi se părea că lentilele îmi oferă mult mai multă libertate.

 

Mi-am dat seama, de curând, că ochelarii sunt o parte integrantă din ceea ce sunt eu. Că mă definesc, că îmi place cum arăt în ei și că, într-un fel sau altul, ei fac parte din brandul meu personal.

 

Nu voi renunța la lentilele de contact, ele chiar îmi oferă un tip de libertate extraordinar, dar voi purta mult mai des ochelari, inclusiv la evenimente.

 

De ce? Fiindcă îmi este dor de ei, pur și simplu.

 

Și, îmi dau seama acum, de ceva vreme îmi era dor de mine: așa, imperfectă, complicată, ondulată și mioapă cum am fost mereu.

Foto: Unsplash

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK