Trei lucruri pe care nu le-aș face de dragul modei
Avem de ales, în fiecare zi, din câteva mii de produse, oferte sau tendințe pe care moda se străduiește să ni le vândă drept „obligatorii”. Înainte de a ști ce vrei de la stilul tău, ar fi bine să afli mai întâi ce n-ai fi dispusă să accepți sub nicio formă.
Am susținut și voi susține mereu, cu toată convingerea, designul românesc de modă. Unii dintre creativii români din acest domeniu sunt cel puțin la fel de buni precum nume consacrate din afară și îmi asum pe deplin această afirmație, dovedibilă cu argumente concret-raționale, nicidecum emoționale.
Totuși, afinitatea mea față de designul local nu înseamnă nicidecum că aș fi dispusă să plătesc vreodată în această viață suma de 700 de euro pe o rochie de vară din material 100% poliester, doar pentru că a fost creată de un designer român considerat cool. Și nu, nu e doar o figură de stil, am admirat câteva astfel de piese pe un magazin online al unui creator autohton.
De fapt, cu tot respectul, n-aș cumpăra o rochie din 100% poliester de purtat vara la 40 de grade nici dacă ar fi Chanel. Pentru că nu, designul nu este totul, dacă piesa vestimentară cu pricina te face să te simți ca și cum ai fi învelit într-o pungă de plastic uitată în soare. Refuz ideea de pervertire a confortului și, între noi fie vorba, a rațiunii (plastic, vara, serios?) de dragul unei etichete sau a unui design interesant.
Și, că veni vorba, cam așa arată lista mea scurtă de lucruri pe care nu le-aș face nici în ruptul capului de dragul modei:
NU aș purta o pereche de pantofi incomozi, care să-mi strice dispoziția, ziua și picioarele. Oricât de frumoși și seducători ar fi, am înțeles cu multă vreme în urmă că eu una nu pot să mă simt frumoasă și seducătoare dacă nu sunt mai întâi confortabilă în ceea ce port. Știu exact ce branduri (și calapoade) mi se potrivesc, ce pantofi îmi fac picioarele fericite (nu doar atrăgătoare sau trendy), iar restul mă lasă indiferentă. Dacă majoritatea femeilor visează să aibă sute de pantofi în dulap, eu una prefer să am 20 de perechi pe care să-mi doresc să le port la orice oră. Fără strângeri de inimă sau… de orice fel.
NU aș purta niciodată haine frumoase, dar confecționate din materiale ieftine și proaste. Nu cred în convenabilul „Tu cumperi arta mea, croiul meu de geniu, materialul e un element secundar”, pe care îl vehiculează adesea designerii. Dacă arta ta este cusută în 100% plastic, prefer ceva mai puțin artistic, dar croit din materiale impecabile, care să mă facă să mă simt grozav la orice temperatură și să mai și reziste frumos în timp. Japonezii spun că atunci când cumpărăm ceva, cumpărăm de fapt o parte din noi înșine, ne regăsim în acel obiect. Eu una nu mă regăsesc în 100% poliester și nici într-un material care se va scămoșa sau mătui după prima spălare.
Dacă unicul element de design care individualizează piesa respectivă seamănă cu ceva ce aș putea să fac și eu acasă, cu o trusă de cusut de călătorie și un șnur rămas de la cadourile de Crăciun, pentru mine nu e suficient. Mă aștept la o croială deosebită, la o idee îndrăzneață, la un material mai bun sau la o viziune nouă.
Când cumpăr ceva „de designer” -indiferent că e vorba de un nume local sau de un brand faimos – am așteptări mult mai mari decât atunci când intru la Bershka sau Stradivarius. Și sunt dispusă să și plătesc pe măsură.
Sună pretențios? Dur pe alocuri? Poate că da, însă viața e prea scurtă ca să ne mulțumim cu lucruri mediocre.
Foto: Diana-Florina Cosmin (vitrină Gerard Darel din Vichy, Franța)
Interesanta observatie a japonezilor: „atunci când cumpărăm ceva, cumpărăm de fapt o parte din noi înșine, ne regăsim în acel obiect” … acesta e si motivul pentru care nu doar obiectele vestimentare, dar si locurile(in natura sau interioarele), florile si unele profesii nu iti transmit nimic – sau iti pot tranmite foarte multe. Pana la urma un OM este suma alegerilor sale…