Despre tot ce-i fin și fain

Sun Challenge 2019: primul semimaraton organizat în Parcul Natural Văcărești

By 28 iunie, 2019Lifestyle
read time 3 min
 
28 iunie, 2019

Sun Challenge 2019: primul semimaraton organizat în Parcul Natural Văcărești

Am scris și anul trecut despre Sun Challenge, competiția din Parcul Natural Văcărești, iar pentru actuala ediție am noutăți grozave: există trei distanțe, inclusiv un semimaraton, iar fiecare participare înseamnă o contribuție pentru prima… maternitate pentru țestoasele aflate pe cale de dispariție.

by

Contează să alergi, dar contează și pe unde alergi. Locul în care faci un anumit lucru este la fel de important ca lucrul respectiv, pentru că te încarcă cu energie, îți schimbă starea de spirit și poate chiar să îți dea elan atunci când el îți lipsește. 

 

În acest București al nostru, aglomerat și poluat, Parcul Natural Văcărești este una dintre zonele minunate pentru „făcut schimb de energie” cu natura, iar pe 28 septembrie putem cu toții să facem asta, contribuind și la cauza speciilor protejate din parc.

 

Am scris anul trecut despre prima ediție Sun Challenge, crosul organizat de Sun Plaza, iar datorită succesului pe care l-a avut competiția, anul acesta Sun Challenge evoluează. De la cros, devine o competiție cu trei distanțe, inclusiv un semimaraton care străbate atât parcul, cât și digul care îl înconjoară. 

 

Schimbarea are o justificare firească: interesul publicului pentru competiție – care are un scop 100% caritabil, respectiv susținerea țestoaselor de apă din interiorul parcului – a scos în evidență două tipuri de participanți. 

 

Pe de-o parte există amatorii pasionați, care vor să alerge pentru a sprijini cauza țestoaselor de apă și vor o distanță fezabilă, iar pe de altă parte există alergătorii profesioniști, pentru care cauza nobilă contează, dar în același timp contează ineditul locului și posibilitatea de a-și măsura forțele cu alți alergători de cursă lungă. Anul acesta, ambele categorii vor putea alerga cot la cot.

 

Sunt multe noutăți pentru Sun Challenge 2019, dar cele mai importante sunt următoarele:

 

Distanțele de concurs

Traseele sunt cele de 5, 10 și 21 de kilometri, iar în cazul semimaratonului se va putea alerga inclusiv în interiorul parcului.

 

Pentru ce alergi?

Desigur că alergi în primul rând pentru tine, ca să te simți tonic și să-ți testezi limitele, dar toți banii vor fi donați Parcului Natural Văcărești, iar planul celor de la Sun Plaza, organizatorii evenimentului (în parteneriat cu Parcul Natural Văcărești), este ca fondurile strânse să fie folosite pentru crearea unei maternități pentru țestoasele aflate pe cale de dispariție. 

 

După prima ediție Sun Challenge, banii strânși au fost folosiți pentru crearea unor „insule plutitoare de sorire” – da, sorire! – unde țestoasele se  încarcă cu energie solară. 

 

Ce presupune înscrierea?

Sun Challenge este o competiție cu un număr limitat de participanți, tocmai datorită locului atipic în care se desfășoară și nevoii de a proteja pe cât posibil mediul Parcului Natural.

 

Înscrierile se pot face AICI, iar cei mai hotărâți și prompți au și avantaje financiare:

 

pentru cei înscriși până pe 10 iulie, taxa este de 80 de lei (pentru proba de 5 km sau 10 km) si 90 de lei (pentru proba de 21 km);

 

pentru cei care se înscriu între 11 iulie – 21 septembrie, taxa este de 100 de lei (pentru proba de 5 km sau 10 km) si 120 lei (pentru proba de 21 km)

 

Toate detaliile se află pe SITE-UL competiției, dar – ca să aveți informația completă și aici – plata taxei de inscriere se face prin transfer bancar, in contul Asociatiei Club Sportiv Adrenallina Media, deschis la UniCredit Bank, RO80BACX0000001448179001, cu mentiunea „TAXA CONCURS”. 

 

Cei care nu dețin cont bancar pot face o simplă depunere în contul menționat, la orice sucursală Unicredit Bank din România.

 

Cum știi care este categoria ta?

Încadrarea în grupa de vârstă va fi definită de vârsta concurentului în anul 2019:

categoria “18-29 ani”

categoria “30-39 ani”

categoria “40+”

Evenimentul se va desfășura pe 28 septembrie și este important de știut că NU se pot prelua kit-uri de participare în ziua evenimentului. Dacă vă înscrieți, este esențial să vă ridicați echipamentul, numărul de concurs și tot ce presupune kitul cu o zi înainte.

Dacă vă place să alergați, făceți-o pentru o cauză bună! Alergați pentru sănătate, dar și pentru protejarea unuia dintre locurile care dau viață și alimentează acest oraș cu multe clădiri și prea puțină verdeață. Să protejăm natura pe care o mai avem și să avem grijă de ființele care trăiesc în ea, așa cum avem grijă de noi!

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK