Despre tot ce-i fin și fain

Viața corporatistă, descrisă savuros de realist într-un chick-lit românesc: CINE NU E GATA

By 8 august, 2021Culture
read time 8 min
 
8 august, 2021

Viața corporatistă, descrisă savuros de realist într-un chick-lit românesc: CINE NU E GATA

Cine nu e gata… îl iau cu lopata? Refrenul copilăriei a ajuns deviză de carieră, viață și coaching. Realitățile vieții în corporație, burnout-ul, frustrările, amânarea deciziilor și binele făcut cu forța se regăsesc, amuzant și elocvent, într-o poveste care merită citită înainte de întoarcerea la birou.

by

Forța fie cu tine… cu forța!”

 

Cam acesta ar fi laitmotivul cărții scrise savuros de Iulia Nani, așa cum este enunțat la un moment dat, în glumă, de către însuși personajul central: Victoria, zisă Vichi, o fostă corporatistă divorțată, actualmente coach de carieră și de viață.

 

Doar că, parcă în antiteză cu tiparul unui life-coach de succes, Victoria este ea însăși sătulă de viața ei.

 

Vine după două joburi de coșmar, un divorț și un burnout care au sleit-o de puteri și este tot mai exasperată de nehotărârea cronică a clienților ei de coaching, care vin la ea să se plângă și să fie ascultați, dar nu ca să-și schimbe realmente viața.

 

Sau, cum concluzionează chiar unul dintre aceștia: „Oamenii nu se schimbă decât atunci când fac pe ei, dar oricum le place să umble uzi și împuțiți”.

 

Într-o seară, răbdarea pusă grav la încercare a Victoriei face poc, prilejuindu-i o revelație: oamenii nu vor să fie ajutați, oamenii vor să fie constrânși, forțați, obligați, șantajați dacă e nevoie, doar ca să facă ceea ce le este teamă să facă.

 

Și fix de asta se și apucă Victoria: să le facă bine cu forța! Orice ar însemna asta.

 

Înainte să mergem mai departe, trebuie să vă fac o mărturisire.

 

Până să primesc spre citire cartea Iuliei, nu mă gândeam că voi scrie prea curând o cronică despre o carte de chick-lit, dintr-un motiv pur tehnic: nu mai citisem nimic similar în ultimii zece ani, respectiv de la seria Sophiei Kinsella – „Mă dau în vânt după cumpărături” – transpusă și pe marele ecran, cu Isla Fisher în rolul principal.

 

Chick-lit-ul este, conform definiției, un tip de literatură ușoară și amuzantă, adresată mai ales tinerelor femei.

 

Am avut o perioadă în care citeam cu poftă așa ceva, însă de-a lungul anilor timpul a devenit mai scump, atenția mea mult mai concentrată pe alte subiecte, iar aceste teme, oricât de reconfortante și de relaxante, nu s-au mai regăsit pe lista mea scurtă.

 

Poate tocmai din acest motiv, am fost puțin circumspectă când am auzit prima oară de „Cine nu e gata”, dar odată ce am început s-o citesc mi-a fost greu s-o mai las din mână.

 

La final, am rămas cu un zâmbet, cu multe paragrafe subliniate ca să le recitesc și să râd, cu câteva subliniate ca să le recitesc și să mă gândesc mai bine la însemnătatea lor și cu un final care m-a cam scos din ale mele.

 

Aici e ceva eminamente subiectiv, dar finalul cărții Iuliei – pe care nu o să-l divulg – este fix ceea ce mi-aș dori eu pentru mine.

 

Într-o perioadă în care mă gândesc zilnic la asta și fac neîncetat calcule de viitor, ajung să citesc o carte care NU se afla pe radarul meu și în care protagonista ajunge să ia exact această decizie.

Care era probabilitatea?

 

Ce mi-a plăcut la CINE NU E GATA?

Scriitura Iuliei Nani

 

Iulia Nani scrie viu, alert, sprințar și savuros, cursiv și amuzant, dar într-un mod firesc. Nu am simțit că glumele și argumentele ei sunt forțate nicio clipă, chiar dacă personajul principal – Victoria – traversează niște situații aflate uneori la limita ilarului.

 

Dacă ar fi fost scrisă altfel sau de către cineva mai puțin înzestrat scriitoricește, cartea în sine ar fi putut fi un mare eșec, însă condeiul Iuliei contează mult în povestea de ansamblu.

 

La fel de importante sunt și structura și organizarea cărții – fără timpi morți și întinderi inutile – și faptul că reușește să păstreze coerentă o acțiune pe mai multe planuri temporale.

 

Ca o acoladă, aceasta este prima carte a Iuliei Nani, absolventă de Limbi Străine și cu o experiență de peste 20 de ani în Marketing și comunicare, în companii naționale, multinaționale, dar și în organizații non-guvernamentale.

 

Iulia a tradus 18 cărți până acum, are o certificare în neuromarketing și este directorul de comunicare al HR Club, Asociația Profesioniștilor de resurse umane din România.

 

Felul în care integrează, amuzant și realist, teoriile de dezvoltare personală

 

Se spune că fiecare cititor preia dintr-o carte exact ceea ce are el nevoie și ceea ce este de interes la momentul respectiv, iar felul în care Iulia Nani traversează toate teoriile, tiparele și pe alocuri truismele motivaționale este deopotrivă amuzant și educativ.

 

Pe un ton de glumă, ireverențios și adaptat la dramele existențiale ale personajului Victoria, autoarea trece în revistă bunele și relele zonei de dezvoltare personală.

 

De la micile adevăruri legitime pe care le ignorăm zilnic, precum procrastinarea, teama de necunoscut, amânarea sine die a marilor decizii, până la inevitabilele exagerări care ne-au făcut pe fiecare dintre noi să ne dezicem, măcar la un moment dat, de ideea de îmbunătățire de sine.

 

Iulia le bifează pe toate, într-un mod total ne-didactic și viu, făcându-le parte din realitatea Victoriei.

 

Și, pentru că fiecare ia ceea ce are nevoie din carte, e posibil să rezonăm cu cine nu ne așteptăm: poate cu Vlad, omul de vânzări care urăște să lucreze în vânzări, cu Diana, fata care vrea să facă o schimbare de carieră pe care o amână la nesfârșit, cu Nadia, care nu știe să spună NU sau chiar cu Victoria, care încearcă să repare viețile altora, deși a ei este făcută țăndări.

 

 

„Ventilarea” satisfăcătoare a tuturor hachițelor corporatiste

 

Cartea nu ratează niciun tipar corporatist păgubos, de la speakerii motivaționali și truismele lor împachetate în povestiri istețe până la șefii plictisiți, colegii mediocri cu pretenții, șefuții care te sapă pe la spate și cam tot ce întâlnești într-un mediu corporatist tipic din România (și nu numai).

 

Doar că personajul Iuliei, Victoria, nu-și ventilează angoasele plângându-se de aceste tipologii și enumerându-le, ci le dă viață, astfel încât, prin intermediul personajelor secundare, prind viață exact acele personaje iritante pe care toți le-am întâlnit undeva într-un open-space.

 

Deloc întâmplător, când am postat pe Instagram câteva paragrafe din carte, replicile primite pe privat au fost din registrul: „Oh Doamne, parcă e scrisă de mine”.

 

Dincolo de povestea amuzantă a Victoriei, cartea îți permite să „descarci”, emoțional, multe lucruri pe care le țineai poate ascunse într-un buzunar al memoriei cotidiene.

 

Poate nu voiai să te plângi de ele, să le conștientizezi, să le mai lași să te enerveze sau poate citiseși undeva sau auziseși la un speaker motivațional că nu trebuie să îți apleci atenția asupra lor, ca să nu le atragi. Le vei găsi în cartea Iuliei și te vei simți „răcorită” și „răzbunată” de ele, la unison cu Victoria și cu încurcăturile ei.

 

 

 

 

Ce nu mi-a plăcut?

 

Impropriu spus „nu mi-a plăcut”, e mai degrabă o mențiune importantă decât un minus.

 

Cartea în sine este extrem de agreabilă, amuzantă și alertă, e greu să găsești ceva care să te irite pe parcursul ei, pentru că nu stagnează și nu ai timp să te plictisești sau să-ți pierzi interesul.

 

Vreau doar să punctez că ea este, așa cum îi este și categoria, un chick-lit, deci o poveste cu tot cu licențele ei romanțate pe alocuri, chiar dacă are profunzimile și nuanțele enunțate mai sus, la capitolul „Ce mi-a plăcut…”.

 

Nu este un minus în viziunea mea, dar am făcut această precizare pentru a nu exista confuzii și pentru ca nimeni să nu se aștepte la o construcție psihologică complexă, cu multiple planuri și analize dramatice.

 

Nu e vorba de așa ceva, în schimb cartea Iuliei Nani reușește, neașteptat și natural, să atingă lucruri pe care lucrările voit-serioase le ratează de multe ori.

 

Când te străduiești să fii serios, nuanțat și plin de înțelesuri psihologice, cititorii se mai rătăcesc uneori în hățișul nuanțelor.

 

În schimb, CINE NU E GATA te ține pe drumul drept și, chiar dacă uneori pare totul prea simplu, îți stăruie în minte după ce o termini.

 

Cât despre mine, pe lângă finalul care m-a uns pe suflet și în care m-am regăsit, eu una aș vrea să iau acest citat și să-l brodez pe o pernă, cât mai la vedere.

Ca să mă facă să râd în hohote… și să mă pună pe gânduri de fiecare dată când îl citesc.

 

Cartea Iuliei Nani, CINE NU E GATA, o găsiți AICI.

 

Pentru mai multe cărți, idei și inspirații, mă puteți găsi și pe pagina mea de Instagram.

One Comment

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.