Cel mai important lucru pe care aveam nevoie să-l aud de la Dr.Oz
Conferința Dr. Oz în România a fost plină de informații livrate pe înțelesul tuturor, la pachet cu charisma și talentul oratoric al doctorului Mehmet Oz. Dacă ar fi să aleg însă o singură idee care a făcut clic cu mine și de care aveam nevoie în acest moment al vieții mele, aceea este principiul „YOU TURN“: pune-ți viața la loc. Virează înapoi pe drumul principal, după o perioadă în care ai făcut un ocol de la scopurile tale.
Am constatat, în ultimul an și jumătate, că lucrul cel mai greu nu e să te apuci de la zero de ceva, să-ți sufleci mânecile și să te pui pe treabă într-o direcție.
Nu, cel mai anevoios lucru și cel care îți solicită toate resursele de voință, disciplină și strâns din dinți pe care le ai la un moment dat este să te REAPUCI de ceva.
Să îți amuțești orgoliul rănit care strigă „De ce nu te-ai ținut de treabă? De ce nu ai fost în stare? De ce ți-ai bătut joc?“ și să o iei de la zero.
Din nou, pe un drum bătătorit deja cu sudoare și cu efort.
E mare lucru să reușești să strângi din dinți a doua oară pe calea pe care ai mai strâns din dinți o dată și părea că reușiseși, că scăpaseși.
Un drum parcurs de la zero pentru prima dată are entuziasmul noutății. Unul parcurs a doua oară are ceva din gustul amar al eșecului.
Ai mai fost acolo, ți-a fost greu, l-ai parcurs… atunci de ce Doamne iartă-mă te-ai mai întors? De ce nu te-ai ținut de el?
De la începutul anului și până acum, o stare de oboseală cronică, adunată în ani și ignorată prea multă vreme, m-a făcut să pun pe stand-by multe rutine zilnice cu care mă mândream și care mă țineau în formă, fizic și psihic.
Am făcut o pauză de câteva luni de la obiceiul meu de a merge zilnic la sală, rezervând-o pentru weekend-uri, fiindcă efectiv nu mai aveam putere să trag de mine.
Am reînceput să mănânc zahăr din când în când, fiindcă organismul obosit îmi cerea dulce și am decis să i-l dau, să-l las să se pună înapoi pe roate înainte de a începe iar cu restricțiile.
Am început să mai sar momentele matinale de răgaz în care îmi făceam agenda și îmi revizuiam scopurile, de dragul unei ore în plus de somn.
Și, mai ales, m-am trezit gândind nițel mai cârcotaș, mai caustic, mai în dubiu, eu care mă mândream cu perspectiva mea pozitivă.
N-am luptat împotriva acestor simptome.
Viața m-a învățat că nu bagi sub preș ceea ce se încăpățânează să iasă la suprafață.
Trăiești fiecare sentiment în parte, îi dai răgazul să se manifeste și să se ducă, nu-l înăbuși cu perna.
Nu poți să fugi de tine însuți la nesfârșit.
Mi-am acordat, așadar, câteva luni de odihnă și de clemență. Nu m-am mai pedepsit pentru momentele de lene, m-am înțeles mai mult și am realizat că oboseala și epuizarea mea nu sunt mofturi, ci consecințele unor perioade lungi în care am tras prea mult de mine. Că nu sunt fițe, ci „răni de război“.
Doar că, la un moment dat, după a doua lună de răgaz, mi-am dat seama că mi-e tot mai greu să mă reapuc.
Că simt cumva că am pierdut un loc în pluton, că am pierdut pasul, că nu știu cum să reintru în horă fără să par un începător care se împleticește.
La conferința de miercuri, Dr.Oz a expus, printre altele, un principiu în care m-am regăsit instantaneu și care, ca toate lucrurile notabile, era exact ceea ce aveam nevoie să aud în acest moment. ,,Make a YOU TURN“.
Joc de cuvinte cu ,,U turn“, semnul de circulație reprezentând întoarcerea.
„Dacă ești în mașină, mergi cu viteză și îți dai seama că ai depășit strada pe care trebuia să virezi, ce îți spune GPS-ul? Întoarce. Așteaptă până la prima intersecție în care ai voie să virezi și întoarce-te. Nu e nicio tragedie. Nu te pedepsi pentru asta, pur și simplu…întoarce!“
Dr.Mehmet Oz
Wow. E un concept atât de simplu, atât de logic, și totuși ne cramponăm atât de tare de el.
E atât de greu să întorci, când ai pornit-o pe un drum greșit sau când drumul tău s-a întrerupt undeva.
Cele mai multe dintre problemele noastre în viață provin din lucruri oprite, neterminate, de care n-am reușit să ne mai reapucăm niciodată ca să le închidem cum trebuie.
De asta există oameni care țin diete și într-o zi le aruncă pe geam, fiindcă simt nevoia să mănânce un tort.
Și, a doua zi după ce au mâncat un kilogram de zahăr, se simt incapabili să o mai ia de la capăt, așa că se gândesc „Fir-ar să fie, oricum mi-am bătut joc de mine, măcar mai mănânc un tort“.
Și o țin tot așa până când, ani și kilograme mai târziu, le e imposibil să mai vireze în vreo direcție.
De asta sunt oameni care se ceartă și nu se mai împacă niciodată fiindcă trece prea mult timp și devine prea incomod, jenant și anevoios pentru oricare dintre ei să facă un pas spre împăcare.
Și tot de asta, odată ce ne întrerupem ritualurile zilnice pentru o zi, o săptămână sau o lună, când vrem să o luăm de la capăt este ca și cum am începe din nou.
Și da, e incomod, anevoios și mai ales dureros pentru propriul orgoliu. Dar e singura cale.
Când eram mai mică și o supăram pe mama cu ceva, suprema formă de exprimare a nemulțumirii era o propoziție, rostită apăsat și însoțită de un oftat: „Faci cum vrei, dar să știi că ești pe o cale foarte greșită!”.
De multe ori fac glume cu ea pe tema asta și „calea greșită” a rămas cumva o glumiță de-a noastră.
Ascultându-l pe dr.Oz mi-am dat seama că mama avea dreptate și mi-a venit să râd. De mine.
Când ești într-adevăr pe o cale greșită, ai tendința să amâni momentul ieșirii de pe ea în speranța că mâine, poimâine sau săptămâna viitoare va fi mai ușor s-o faci.
Fă-o acum. Nu de mâine, ci de azi, din clipa asta.
Ia decizia că te vei întoarce la toate obiceiurile bune la care renunțasei și îți era ciudă că ai făcut-o, că vei reînnoda relații pe care le-ai lăsat să moară din comoditate sau inerție și, în esență, gândește-te care ar fi YOU TURN-ul care te-ar pune înapoi pe calea corectă pentru tine.
Apoi pune mâna pe telefon și fă-ți o programare, ia-ți echipamentul de sport și du-te la alergat, fă cadou dulciurile și elementele ispititoare din bucătărie sau fă orice altceva tot amâni să faci.
Virează acum. Întoarce-te acolo unde îți e locul și unde îți e bine. Nu există un alt moment mai bun decât acesta.
Dacă ar fi să te întorci către tine chiar de astăzi, ce pași ar trebui să urmezi ca să-ți găsești drumul înapoi?
Și ce mai aștepți?
Pentru mai multe idei, personaje și inspirații, mă puteți urmări și pe pagina mea de Instagram.
Foto: Diana-Florina Cosmin, Shutterstock
Si eu citesc cu mare placere articolele acestui blog și m am bucurat tare mult când l am descoperit. Si pentru ca am învățat ca orice afirmație facem, ar fi de dorit sa o argumentam, spun ca îmi plac articolele tale Diana, pt ca sunt pline de conținut, clare, revelatoare și în care adesea, ma regăsesc. Aduc informatie de calitate și argumentata și au „suflet”, sunt vii, prin implicarea afectiva a autoarei 🙂
Legat de ideea articolului de fata, am o observație și anume aceea ca am înțeles de a lungul timpului, ca tot ce ni se întâmplă este cu sens și, de regula, dacă începem ceva și la un moment dat ne oprim, la fel ca în orice experienta , înseamnă că am dat peste un obstacol. Ceva ne blochează calea și ne obliga sa renunțăm. Rămânem așadar cu gustul amar al lucrului neterminat. Asta la nivel conștient. La nivel subconștient lucrurile sunt mai complicate nițel. Reapucarea de un lucru pe care l am început dar l am abandonat pe parcurs ne creează anxietate nu neapărat prin strigatul constiintei sau a atacurilor ei, nu prin amintirea ca nu am dus la îndeplinire acel lucru ca o incapacitate sau inabilitate a noastră, cât mai degrabă, cred ca este o mare teama de reîntâlnirea cu acel blocaj. Acel ceva care ne a biruit atunci și care ne ar putea birui și acum. În subconst nostru se duce o bătăile continua cu obstacole, frici, umbre. Oare am căpătat înțelepciunea, forța și energia de a birui? Oare voi putea ajunge la destinație, de aceasta data? Obstacolele, ca și în orice drum prin viata, sunt puse în calea noastră ca purtătoare de mesaje. Se spune ca toate acțiunile noastre au la baza lor o buna intenție. Universul are pentru noi o buna intenție. Ne rămâne doar sa o aflam.
O cale sigura de a ajunge la destinația dorita este sa ți propui sa treci „prin” și nu „peste” pentru ca dacă treci prin, memorezi totul și se aduna ca experienta și ca lecție de viata. Sa treci „prin” înseamnă să ai curaj sa pătrunzi în acel obstacol sa vezi ce are sa ți „spună”, cine și de ce l a pus acolo…. Iar dacă treci peste vei fi tentat sa eviți, sa bagi sub covor, cum zice Diana și sa ratezi sa cresti sa te dezvolți și poate, sa te uzezi. Și uzura are valoarea ei. Lucrurile pe care le iubim cel mai mult sunt poate și cele mai uzate și totuși le iubim, nu? Și poate ca cel mai important lucru în toată aceasta aventura este chiar obstacolul în sine, provocarea și mesajul lui. Depinde de noi cum îl abordam și de pe ce poziție ne raportam la el.
Cât de frumos ai scris! Îți mulțumesc 🙂 E foarte adevărat și în anii care au trecut de când am scris acest articol am „nuanțat” puțin lucrurile și s-au adăugat straturi de maturitate și înțelepciune. Ai mare dreptate. Te imbrățișez!
„parea ca reusisei, ca scapasei” chiar daca e ”cool” sa le folosesti sunt incorecte: reușiseși, scăpaseși.
True, mi-a scapat. Apreciez semnalarea 🙂
Diana,
Imi place mult site-ul tau pentru frumoasa si corecta limba romana pe care iti construiesti articolele si pentru ca tot ce scrii e bine documentat. Chiar daca uneori nu sunt de acord cu tine, seninatatea si pozitivitatea care razbat din continut anesteziaza spiritul meu de contradictie. Inchid intotdeauna paginile cu zambetul in suflet si multumirea ca am citit si vazut ceva frumos.
Iti multumesc, voi reveni cu placere mereu,
Alina
Iti multumesc foarte mult, Alina. Foarte mult 🙂
Buna Diana,
Ma bucur tare mult sa vad ca mai mereu rezonez cu articolele tale. Resimt si eu profund esecul ca am renuntat la miscare, la sport, tocmai de dragul unui mic ragaz ce i l-am dat corpului meu, care s-a transformat in pauza nedeterminata.
Multumesc pentru „micul” imbold 🙂 Ma reapuc de treaba.
Cu drag,
Cori Costache
Ma bucur tare mult ca am rezonat 🙂 Micile noastre pauze tind sa se transforme de multe ori in opriri pe perioada nedeterminata si nu e bine. Chiar daca pare un lucru elementar, uneori avem nevoie de cineva din afara sa ne priveasca si sa ne faca un mic ,,reality check”. Pentru mine cuvintele lui Dr.Oz au fost acel click. Mult spor amandurora! 🙂