Am avut mereu convingerea că frumosul molipsește și, ca atare, ar trebui să ne lovim de el mai des. Să nu fim nevoiți să-l căutăm expres sau să ne luăm „programat” doza de frumusețe strict din muzee și galerii de artă. Frumusețea ar trebui să ia inițiativa și să ne mai și surprindă, fiindcă viețile noastre sunt prea aglomerate și uneori mai uităm de ea. Nu că ar fi o scuză.

De aceea, când am primit acum câteva zile un comunicat de presă despre o expoziție de ilustrații pentru copii într-un magazin de electronice – Flanco din Băneasa Shopping City – mai întâi am fost mirată și un pic arogantă. Ilustrații lângă imprimante, baterii, telefoane? După care mi-am dat seama că-mi anulez singură teoria, dintr-o prejudecată. De ce nu? Cine nu și-ar dori să stea la rând la casă și să se uite la ceva frumos?

Am decis să-mi depășesc prejudecata și, pentru că mi-au plăcut foarte mult desenele cu pricina, am fost curioasă s-o cunosc pe autoarea lor, ilustratoarea Cristina Barsony. Ca dovadă a teoriei mele despre rolul molipsitor al frumuseții, drumurile noastre nici nu s-ar fi intersectat prea curând dacă nu m-ar fi intrigat prezența unor ilustrații într-un magazin în care, aparent, ele n-ar fi avut ce să caute niciodată.

Cristina Barsony: Cu siguranță a fost o descoperire personală, într-un moment în care decisesem să călătoresc și să-mi reprioritizez viața. Când am ajuns în Spania și Franța am descoperit cărți și ilustratori noi, care abordau ilustrația mult mai curajos și personal decât eram eu obișnuită. Am rezonat foarte tare cu cărțile pentru copii și a fost momentul în care am știut că asta vreau să fac.

La noi nu există o specializare pe ilustrație efectiv sau pe ilustrația de carte de copii. Se atinge tangențial în cadrul secțiunii de grafică, dar nu vorbim de o specializare. E important să înțelegi relația dintre text și ilustrație: modul în care partea vizuală spune o poveste care se contopește cu textul și care este dinamica între cele două.

Începutul a fost nesigur. Privind în urmă, aș fi început altfel, dar faptul că-mi găsisem locul în ceea ce voiam să fac cu ilustrația m-a determinat să merg mai departe.

Abordez serii atunci când e vorba de o expoziție sau de un concurs.

 

Alteori am o temă recurentă în cap și încep să o declin în mai multe ilustrații. Ca inspirație, de cele mai multe ori – dacă nu e o temă impusă – ilustrez lucruri pe care le simt sau situații prin care trec.

Port cu mine un caiet de schițe mereu și acolo arunc – de cele mai multe ori fugar – ideile. Apoi, când se găsește puțin de timp pentru ele, devin ilustrații.

 

Îmi plac și provocările legate de text, de exemplu când trebuie să desenez pentru o copertă de carte sau un editorial, îmi plac restricțiile pentru că tind să le încalc creativ. Atunci sursa inspirației vine din înțelegerea mea personală a acelui text.

Cele mai reprezentative ilustrații sunt cele mai recente, poate fiindcă sunt în acord cu mine, cea care sunt acum. Seria de human animals și elementele vegetale sunt încă un fel de laitmotiv la care mă tot întorc și care până la urmă mă reprezintă.

Munca cu porțelanul e o poveste aparte, care își are originea în aceeași călătorie de care aminteam la început.

Am lucrat în sudul Spaniei la un atelier de ceramică și am învățat multe lucruri: făceam faianță manuală cu influențe andaluze.

Curând am început să meșteresc obiecte mici, care apoi s-au concretizat în bijuterii. Cineva din zona în care stăteam avea un atelier/magazin și a dorit să vândă câteva din obiecte.

Îmi place ceramica pentru că ideile se concretizează în obiecte care devin purtabile. Procesul e altfel, gândești diferit când lucrezi cu ceramică: tehnic vorbind sunt pași pe care trebuie să-i urmărești și etape care trebuie anticipate.

E o provocare la alt nivel și asta face că procesul creativ să fie altfel. Sunt momente în care doresc să revin la porțelan dar încă sunt implicată în proiecte de ilustrație și mereu e o luptă pentru a prioritiza.

Pe partea de ceramică sunt încă multe lucruri pe doresc să le testez, e mai complicat datorită procesului ceramic, dar îmi doresc să vin cu o colecție de obiecte din zona utilitară: căni, farfurii, obiecte de decor.

Porțelanul și ilustrațiile nu se exclud, doar trebuie să li se acorde timpul necesar de experimentare și maturizare. Îmi doresc foarte tare ca obiectele create de mine să aibă un anumit standard de calitate.

 

Ilustrația pentru carte de copii e ceea ce îmi place cel mai tare să fac. Consider că în ultimul timp, destul de timid, editurile din România au început să înțeleagă rolul ilustrației în cartea de copii. Nu e vorba doar de rolul vizual, ci de o modalitate de narație vizuală care să provoace copiii atunci când citesc o carte. Ilustrația de carte de copii nu se limitează doar la a reproduce vizual un text, ci merge mai departe în a-l interpreta în imagini, astfel încât cartea să fie, în final, un obiect unitar.

La cartea pentru copii totul contează: spațiile libere, detaliile ascunse, hârtia, calitatea printului, modul în care ilustrația aduce valoare textului. Practic ilustrația îmbracă textul ca o haină frumos cusută și brodată.

Copiii sunt ființe curioase dacă îi lăsăm să fie și cărțile îi stimulează atât prin cuvinte cât și vizual, Când desenez cărți pentru copii, mereu am încrederea că micuții sunt dibaci și vor descoperi lucruri ascunse în ilustrații. Îmi place să nu mă simt îngrădită, la fel cum nici imaginația lor nu e îngrădită.

 

Procesul creativ e strâns legat de obiectul ilustrației. Dacă vorbim de o ilustrație cerută de un client, atunci procesul poate fi de la câteva zile spre câteva săptămâni, în funcție de cât de ușor este să „citești” ceea ce vrea clientul de la tine și să rezonezi cu brieful proiectului.

Practic etapa în care faci schițe e cea decisivă: este cea în care îți cauți inspirație și idei, faci cercetare dacă e nevoie și lucrezi cu concepte. După ce lucrurile s-au stabilit, desenul în sine poate dura câteva zile. Ilustrațiile mele sunt integral făcute de mână pe hârtie, deci e un timp mai îndelungat.

 

Cel mai rapid se întâmplă procesul creativ cand ilustrez ceva personal. Uneori mă trezesc cu o idee, ceva în jurul meu o declanșează, o desenez în caietul de schițe și apoi o transpun pe hârtie. Se întâmplă să revin la ea și să fac modificări, dar foarte rar.

Munca e dozată de volumul de proiecte la care lucrez. Sunt zile în care am un termen de livrare și lucrez 12-14 ore, dar și zile în care fac pauză de la desen și asta înseamnă să călătoresc sau să îmi caut inspirația și e foarte bine așa. La mine funcționează să pot alterna aceste momente. Nu mă ajută pauzele mari, la ritmul în care desenez. Un anumit curs al muncii îți dă o anumită stare și e mult mai ușor să creezi când ești acolo, în acel ritm. Vine facil să legi alte proiecte.

Cu siguranță, doar că nu e o perioadă lipsită de riscuri. Cred că deschiderea spre zona vizuală e tot mai mare, observ și clienți din sectorul de business care înțeleg aportul artiștilor la afacerea lor.

Am lucrat cu un restaurant, o cafenea și o librărie pe proiecte de ilustrație (de logo, meniu, pictat pe pereți și vitrină etc). Genul acesta de colaborări aduce arta în spațiul public/comercial și beneficiază atât cei care frecventează localul, cât și artistul și localul în sine.

Îmi plac astfel de proiecte care te scot din zona de confort și îmi place când clientul tău devine conștient de munca ta, de valoarea adăugată. Trendul este de deschidere spre ilustrație, dar ar fi bine să existe mai multe spații de comercializare și de expunere.

Pentru cartea de copii e cu atât mai multă nevoie de un lobby puternic la edituri, spre a scoate pe piață cărți de o anumită calitate. Ilustrația prinde avânt odată cu dezvoltarea zonei de advertising și graphic design, iar încetul cu încetul își face loc și banda desenată. Dar mai avem de recuperat până își primește locul pe care îl are în afară.

Cuvântul branding este pentru mine destul de legat de zona artistică și mai puțin de cea comercială, de aceea l-aș numi mai degrabă stil artistic. E important ca fiecare artist să poată să-și găsească vocea interioară și apoi să o translateze într-un stil artistic reprezentativ. Nu mă gândesc la niște canoane rigide, ci la ceva care pune amprenta pe ceea ce faci și devine cartea ta de vizită.

Când ești freelancer, tu ești atât cel care creează, cât și vocea care comunică. Nu e întotdeauna ușor, cel puțin pentru mine. Îmi este greu uneori să vorbesc despre cea ce fac, mi-ar plăcea să vorbească de la sine, dar știm cu toții că nu e suficient.

Există aspecte legate de branding și de promovare pe care studenții de la arte în facultățile din afară le învață la școală și cărora li se acordă aceeași importanță ca și artei în sine. Până la urmă vorbim de o formulă personală la care fiecare trebuie să ajungă singur, în funcție de lucrurile cu care rezonează.