Manolo Blahnik este slăbiciunea mea în materie de pantofi, dar este una pe care o împart cu lumea întreagă. După spectaculoasele încălțări apărute în „Sex and the City” – culminând cu perechea de stiletto albastru-cobalt cu care Big o cere în căsătorie pe Carrie – popularitatea lui a atins proporții planetare, însă Carrie Bradshaw nu este decât o liniuță în biografia bogată a lui Blahnik.

Jumătate spaniol, jumătate ceh, Blahnik s-a născut în Insulele Canare, și este un „cetățean al lumii” în adevăratul sens al cuvântului: a studiat Drept Internațional la Geneva și Artă la Paris, s-a mutat la Londra la începutul anilor ’70, a lucrat ca jurnalist pentru ediția italiană Vogue pentru bărbați, „L’Uomo Vogue” și a devenit designer de pantofi după întâlnirea cu Diana Vreeland, redactor-șef Vogue SUA.

La momentul întâlnirii providențiale cu Vreeland, Manolo Blahnik avea 28 de ani și își dorea să creeze decoruri de film. Vreeland i-a văzut schițele, unele dintre ele reprezentând pantofi, și l-a încurajat să se apuce de creat efectiv pantofii din desene. Unele dintre acele schițe, opere de artă de sine-stătătoare, sunt expuse acum în retrospectiva „Manolo Blahnik – Art of Shoes” – de la Palazzo Morando din Milano.

Decorat Cavaler Onorific al Ordinului Imperiului Britanic de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Blahnik este unul dintre cei mai influenți designeri ai secolului. I s-au dedicat cărți și albume și a bifat toate premiile de excelență din lumea modei. A fost primul bărbat apărut vreodată pe coperta revistei Vogue UK, în 1974, iar anul trecut a apărut și filmul documentar „The Boy Who Made Shoes For Lizards” (Băiatul care făcea pantofi pentru șopârle).

Titlul filmului este inspirat de povestea reală a lui Manolo, care în copilăria petrecută în Insulele Canare se distra modelând „pantofi” pentru șopârle din staniolul în care era învelită ciocolata.

Da, pantofii lui sunt superbi, iar el este un personaj savuros și charismatic. Dar nu e numai atât. Dacă mulți designeri celebri sunt oameni de marketing foarte buni și își pornesc creația dintr-o zonă pragmatică, Manolo este aproape un poet al pantofilor.

Schițează totul de mână, fără să fi folosit vreodată un computer, fiindcă are mai multă încredere în creion și hârtie decât într-o mașinărie. Cele 80 de schițe din expoziție sunt făcute în cerneală chinezească, acuarelă și creion și sunt considerate de Manolo „portrete de pantofi”.

Elementul comun al creațiilor lui Blahnik, de-a lungul carierei sale întinsă pe 30 de ani, a fost opulența materialelor. Mătase din cea mai fină, tafta lucioasă, catifea, tweed, cașmir, jacquard, texturi bogate și plăcute la atingere care să-i amintească de brocartul rochiilor mamei, în copilărie. Manolo privește pantofii ca un sculptor, iar căutarea de materiale este, după propriile-i afirmații, una dintre marile lui plăceri în viață.

Deși nu și-a terminat niciodată studiile de artă, Manolo a rămas fixat încă din adolescență pe proporțiile perfecte ale picioarelor în statuile grecești, în special ale celor semnate de Phidias și Praxiteles. Deși are o imaginație debordantă, recunoaște că anvergura lui ca designer nu ar fi fost aceeași dacă nu ar fi pornit de la aceste referințe concrete și de la pasiunea pentru arta clasică.

Multe dintre formele pantofilor lui pornesc de la referințe și amănunte din tablourile lui Francisco de Zurbarán, Francisco de Goya, Pablo Picasso, Mark Rothko, Henri Matisse, Piet Mondrian sau din sculpturile lui Henry Moore sau Barbra Hepworth.

Și lista de referințe arhitecturale concrete este interminabilă, dar există patru mari influențe. Arcadele grecești și romane, geometria barocă, domurile alungite în stil rusesc și arhitectura de secol XXI, în stilul lui Zaha Hadid sau Renzo Piano. Un exemplu este modelul Guggenheim, transpunerea sub formă de pantof a muzeului newyorkez proiectat de Frank Lloyd Wright.

Blahnik își amintește cum, în copilărie, mama lui citise biografia Mariei Antoaneta scrisă de Stefan Zweig, iar el o citise pe cea în varianta Antoniei Fraser. Designerul de costume al filmului ,,Marie Antoinette”, Milena Canonero (care a lucrat și pentru multe dintre filmele lui Stanley Kubrick) i-a dat ca temă să facă încălțămintea protagonistei ,,sexy, nicidecum clasică”.

Pantofii mei preferați sunt modelul Hangisi pe albastru, semnat Manolo Blahnik, adică fix modelul purtat de Sarah Jessica Parker în primul film ,,Sex and the City”. Îi am din 2008 și sunt preferații mei, datorită calapodului extraordinar. De fapt, de asta îl iubesc atât de mult pe Manolo: pantofii lui sunt singurele perechi cu toc amețitor de înalt în care pot inclusiv să alerg. Nu, chiar nu exagerez.

Nu știu dacă se datorează pasiunii pentru arhitectură a lui Blahnik, dar știe exact cum să creeze nu doar frumusețe, ci și confort. Asta spre deosebire de Louboutin (scuze, Christian… e adevărul) sau de alți designeri care fac pantofi spectaculoși și…  atât. Eu una mă declar clienta lui fidelă pe viață.