Despre tot ce-i fin și fain

11 lucruri deștepte despre viață, învățate din cartea #GirlBoss

By 11 februarie, 2016Chronicles
 
11 februarie, 2016

11 lucruri deștepte despre viață, învățate din cartea #GirlBoss

Povestea Sophiei Amoruso, creatoarea micului imperiu online numit NastyGal.com, este una dintre cele mai reușite și sincere cărți despre succes citite în ultimii ani. Cum ajunge o tânără rebelă, al carei unic talent este colindatul magazinelor vintage, sa dețină o afacere de 100 de milioane de dolari? Și ce putem învăța noi din asta?

by

Când spun „învățat”, nu mă refer la sfaturi de business cu care să creăm afaceri de miliarde, ci idei de viață pur și simplu, fiindcă povestea Sophiei nu este una clasică, a unui antreprenor pur-sânge. Este mai întâi o poveste despre rebeliune și căutare de sine, pentru ca, în paralel cu rezolvarea acestei dintâi dileme, să apară și componenta de business.

 

Actualul brand NastyGal.com a început mai întâi pe eBay, unde Sophia vindea haine vintage,  luate de prin magazine second-hand, din depozite vechi sau din case scoase la licitație, și stilizate după imaginația ei. Succesul pieselor ei – de fapt al stilului pe care îl imprima ținutelor – a făcut ca „Nasty Gal” să fie, în prezent, un imperiu în valoare de 100 de milioane de dolari. Și da, numele a fost ales pentru a sugera o femeie care face doar ce vrea ea și se îmbracă după cum îi dictează spiritul, nu moda. Adică exact prototipul Sophiei Amoruso.

 

nasty_gal

 

„#GirlBoss” e o lectură complet ne-tradițională, fiindcă viața Sophiei este fix așa: a fost o adolescentă rebelă, care a renunțat la școală, a avut un anturaj dubios, a furat de prin magazine cu scheme dintre cele mai elaborate și a disprețuit din tot sufletul sistemul capitalist și consumerismul. Tocmai fiindca ura ideea de shopping la mall, supremul simbol al consumului, alegea – spre disperarea mamei – să cutreiere magazinele de vechituri, second-hand. Și, paradoxal, tocmai de acolo, din talentul de a găsi și combina piese dintre cele mai originale, a venit și ideea care a transformat-o… într-un brand capitalist de excepție. O ironie pe care ea însăși o recunoaște în carte.

„La 15 ani frecventam un grup de studiu al marxismului, iar eu și prietenii mei eram singurii sub 40 de ani (…) Refuzam să cumpăr lemn nou fiindcă eram revoltată împotriva capitalismului și a lipsei lui de interes pentru sustenabilitate. Așa că multă vreme mi-am mobilat locurile în care am locuit cu un mix de piese găsite pe trotuar și lucruri șterpelite de prin magazine. Cotrobăiam în pubele la Krispy Kreme și iubitul meu de la vremea respectivă locuia într-o căsuță în copac…”

12670085_1703120433308143_8950392318825135894_n

 

De fapt, tocmai asta îmi place la nebunie la Sophia: are un stil direct, lipsit de artificii și înflorituri. Fără menajamente. Nu se străduiește să te facă să o placi, editându-și biografia astfel încât să pară biata fată neînțeleasă care a comis câteva greșeli din naivitate. Nu, își asumă până la capăt și partea mai întunecată a vieții ei și își acceptă gafele monumentale cu aceeași lejeritate cu care vorbește despre marile ei reușite. E o carte despre viață adevărată și despre afaceri neromanțate, nu despre vise, vizualizări și liste de dorințe.

 

Și, chiar dacă în mai multe capitole menționează impactul pe care gândirea pozitivă o are în viața ei, o crezi pe cuvânt fiindcă știi de unde vine și unde a ajuns. După ce și-a pus pe tavă slăbiciunile și te-ai prins că nu încearcă să-ți vândă nimic, oricât de sceptic ai fi îți garantez că vei privi cu alți ochi ideea de programare mentală pozitivă. De ce? Fiindcă tocmai asta e problema majoră cu propovăduitorii gândirii pozitive: încearcă să contureze o lume perfectă, în care toată lumea e numai zâmbet și fericire.

Sophia Amoruso își recunoaște încrederea în partea bună a vieții și în gândirea „cu plus”, în timp ce-ți descrie toate erorile de judecată pe care le-a făcut în viață. Și, crede-mă, sunt multe… Nu-ți lasă senzația unui personaj pe o scenă, perorând paragrafe învățate din alte cărți, ci e cât se poate de tridimensională și, dacă stau bine să mă gândesc, probabil este cel mai inspirațional personaj de business pe care l-am cunoscut în ultima vreme. De aceea mi-am și dorit să scriu despre ea și să împărtășesc ceea ce m-a mișcat pe mine cel mai tare la povestea ei.

Dacă ar fi să extrag 11 lucruri deștepte pe care le voi ține minte din povestea Sophiei, acestea sunt:

Cel mai bun mod de a fi feministă

„Aceasta e o carte feministă, iar Nasty Gal este o companie feministă, în sensul că eu încurajez femeile să fie cine vor să fie și să facă ce vor ele. (…) Nu am avut însă niciodată sentimentul că a fi femeie este ceva ce trebuie să depășesc. (…) Știu că generații de femei au luptat pentru drepturile pe care eu le iau de bune și de cuvenite, iar în alte părți ale lumii o asemenea carte nici n-ar vedea lumina tiparului. Cred însă că metoda cea mai bună de a onora trecutul și viitorul drepturilor pentru femei este… să facem lucruri. În loc să stau și să dezbat cât de mult îmi pasă de asta, am de gând să-i dau pe toți gata ca s-o demonstrez”.

Orice faci, fă cu pasiune!

„Nu mi-am propus niciodată să fiu bogată. Nici nu aveam idee că Nasty Gal valorează ceva până să-mi bată investitorii la ușă (…) A fost incredibil cât de repede s-a întâmplat totul. Nasty Gal a urcat de la 150.000 de dolari pe an la 150.000 de dolari pe zi, iar acum facem 150.000 de dolari în pauza de prânz. Cred că motivul acestui succes este tocmai faptul că scopurile mele n-au fost niciodată financiare. Am crezut în ceea ce făceam și, Slavă Domnului, și alți oameni au crezut.

 

Îmi păsa de proces în sine la fel de mult cum îmi păsa de rezultat. Nu exista decizie prea mică, indiferent că era alegerea cuvintelor în descrierea unui produs sau expresia de pe chipul unui model, tratam totul cu maximă importanță. La momentul respectiv, era din cauza faptului că, da, sunt acel gen de om care acordă atenție și unui detaliu minor precum o etichetă de expediție îndoită. Retrospectiv, îmi dau seama că aceste lucruri mici sunt cele care pot clădi sau distruge o afacere”

Indiferent de domeniu, ascultă-ți instinctul

„Am răspuns mereu la absolut fiecare comentariu pe care l-a lăsat cineva pe pagina Nasty Gal. Pur și simplu părea cel mai politicos lucru. Multe companii plăteau milioane de dolari încercând să decodeze social media, dar eu doar mi-am ascultat instinctele și i-am tratat pe clienți ca și cum erau prieteni. Cui îi pasă dacă un copac cade într-o pădure, fără să-l audă nimeni? Chiar și așa, copacul tot cade. Dacă tu crezi că acel lucru mic pe care-l faci va avea rezultate pozitive, va avea, chiar dacă nu sunt vizibile instantaneu. Când în munca ta aplici aceleași standarde pe care le ai și ca prietenă, studentă sau iubită, ajunge să merite efortul”

Fii cumpătată

„Dragă #GIRLBOSS, când timpul petrecut de tine făcând bani va fi considerabil mai mare decât cel petrecut cheltuind bani, vei fi uimită să vezi cât poți economisi fără să te gândești măcar la asta. (…) Vinde mai scump decât cumperi și pune deoparte mai mult decât cheltuiești. Simplu, știu, dar aceasta este filozofia de viață care pe mine m-a condus la o afacere de proporții. (…) Tratează-ți contul de economii ca pe orice altă factură: trebuie să fie plătit lunar, ori vor exista consecințe”.

… dar nu fii zgârcită cu răsfățul tău

„Cheltuiește bani pentru că reprezintă o investiție în starea ta de bine, nu pentru că ești plictisită și n-ai altceva mai bun de făcut. Nu te îmbrăca din cap până-n picioare în Versace și nu te apuca să cumperi lucruri doar pentru că poți. Luxul poate fi o experiență extraordinară, iar lucrurile care te înconjoară trebuie să reprezinte viața pe care ți-ai construit-o tu pentru tine, cu condiția să îți acorzi timpul de a te bucura de acele lucruri. Eu mi-am cumpărat, de curând, tacâmuri de argint, iar când îmi mâncam iaurtul în dimineața asta, nu m-am putut abține să nu gândesc «Wow, lingura asta e grozavă!»”

Acordă atenție detaliilor

„Titlurile licitațiilor de pe eBay sunt mai degrabă o știință decât o artă. Fiecare licitație de vintage începea cu VTG, iar apoi venea o salată de cuvinte, un mix de termeni de căutare și descrieri efective. «Babydoll» și «Peter Pan» erau la mare căutare în 2007, cu «boho» și «hippie» făcându-și din când în când apariția, după care totul a evoluat înspre «arhitectural» și «avangardist» (…) În acele vremuri, mâncam, dormeam și visam termeni de căutare. Mă trezeam noaptea, transpirată, în așternuturile mele, aproape strigând în întuneric «Rochie de cocteil cu paiete, anii ’80»”

Cere-ți scuze când e cazul

„Un lucru esențial despre orice tip de customer-service: cere-ți scuze oamenilor. Chiar dacă nu e vina ta, au fost dezamăgiți de compania pentru care lucrezi și e de datoria ta să empatizezi cu ei. Indiferent dacă ești plătit salariul minim pe economie, pentru clienți tu ești fața întregii companii. Acest gen de responsabilitate asumată este ceea ce aduce oamenilor, în timp, promovări, măriri de salariu și, în definitiv, cariere”

Gândește pozitiv, dar muncește!

„În cartea mea vorbesc despre acea alchimie pe care o poți folosi pentru a te proiecta în viața personală și în profesia pe care și-o dorești. Nu vorbesc aici de lucruri precum «Secretul», unde ți se spune să lipești pe perete poza unei mașini și să aștepți, pe canapea, cum cineva ți-o livrează. Eu vorbesc despre acel gen de proiecție care funcționează când îți ridici fundul de pe canapea și începi să faci lucruri. De fiecare dată când iei o decizie bună, faci un lucru bun sau ai grijă de tine, de fiecare dată când vii la serviciu și muncești cât poți tu de bine, plantezi de fapt semințele unei vieți care poți spera să crească dincolo de cele mai frumoase vise ale tale. Ai grijă de lucrurile mici, chiar și de lucrurile mici pe care le detești, tratează-le ca promisiuni făcute viitorului tău”

Întreabă!

„Dacă ești frustrată pentru că nu ai primit ceea ce îți doreai, oprește-te pentru o secundă: ai întrebat, concret, dacă poți avea acel lucru? Dacă nu ai făcut-o, nu te mai plânge! Nu te poți aștepta ca lumea întreagă să-ți citească gândurile, iar uneori să obții ceea ce vrei este la fel de simplu precum o întrebare: «Hei, aș putea avea chestia asta?»”

Învață să nu-ți pese ce crede lumea despre tine

„Când ești copil, nu ești suficient de conștient de sine pentru a-ți da seama de ce ești diferit. Pur și simplu știi că ești. Fiind singură la părinți, petreceam multă vreme singură. Preferam lucrul ăsta și nu mă simțeam niciodată însingurată. Și totuși, la școală asta mă făcea să mă simt ciudată. Era considerat ciudat să fii singură la leagăne, când toată lumea era la joacă, chiar dacă acolo, singură la leagăne, eram cel mai fericită. Ca rezultat, am petrecut mult prea mult timp gândindu-mă ce cred oamenii despre mine și ce aș putea să fac ca să mă placă mai mult. Consideră oare că familia mea are o casă suficient de mare? Li se pare că sunt drăguță? Le place rucsacul meu? Mie îmi place, dar nu cumva rucsacul ăsta mă face să par de clasa a cincea, când de fapt eu sunt clasa a șaptea?

 

Doar scrierea acestui paragraf m-a obosit, deci nu mă miră că până la vârsta pubertății ajunsesem să prefer să fac sendvișuri cu ton la Subway, unde măcar puteam să fiu singură în mintea mea, decât să mă supun acestui roller-coaster emoțional numit adolescență”

Ascultă sfaturile bune

„Sfatul meu către toate #GIRLBOSSES este: creați-vă propriul job! Deveniți cele mai bune la ceea ce știți să faceți. Implicați-vă până peste cap în propria cultură. Fiți smerite: nu sunteți niciodată «prea bune» pentru activități precum împachetatul cutiilor. Nu uitați niciodată de unde ați pornit. Și fiți mereu politicoase. Vechile maniere de bun-simț vă pot duce foarte departe”

Și, paragraful meu preferat și un laitmotiv al cărții:

Teoria șnurului roșu

 

„Am ajuns la maturitate cu convingerea că tot acest capitalism e o păcăleală, dar am descoperit că este, de fapt, un soi de alchimie. Combini munca grea, creativitatea și hotărârea, iar lucrurile încep să se întâmple. Și, odată ce începi să înțelegi această alchimie, sau măcar s-o recunoști, vei începe să privești viața într-un mod diferit.

 

Eu una cred că am văzut mereu viața într-un mod diferit. Mama spune că, atunci când aveam cinci ani, am luat un șnur roșu și am început să alerg cu el după mine. Toți ceilalți copii m-au întrebat ce este, iar eu l-am zis că este un zmeu. În scurt timp, toți aveau șnururi roșii, și toți alergam împreună, cu zmeele noastre sus pe cer.

 

Dacă eu și această carte avem ceva de dovedit, acel lucru este că atunci când crezi în tine, și ceilalți oameni vor face același lucru”

Foto: Diana-Florina Cosmin

Traducere și adaptare a citatelor din ediția în limba engleză: Diana-Florina Cosmin

3 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.