Despre tot ce-i fin și fain

3 lecturi care să te ajute să ieși mai limpede și mai senin din 2018

By 13 decembrie, 2018Chronicles
read time 10 min
 
13 decembrie, 2018

3 lecturi care să te ajute să ieși mai limpede și mai senin din 2018

Luna aceasta am ales din Biblioteca Qreator trei titluri care să ne ajute să navigăm mai lesne prin finalul de an și bilanțurile lui. Trei cărți care să ne pună pe gânduri în legătură cu ceea ce trebuie să lăsăm în urmă și ce merită să invităm în noul an. Ce să triem, ce să măsurăm cu atenție și, dacă este cazul, ce să eliminăm fără regrete.

by

Dominique Loreau – Arta frugalității și a voluptății

 

Am spus de mai multe ori că Dominique Loreau este favorita mea în materie de simplificare a vieții, îi datorez foarte multe lucruri deștepte pe care le-am învățat în ultimii doi ani și am mai ales câteva cărți de-ale ei în alte selecții de la Qreator.

 

De această dată însă, am ales o carte pe un subiect spinos: măsura lucrurilor. ”Arta frugalității și a voluptății” este, în primul rând, despre cumpătare. Mai exact despre cum echilibrăm impulsul inevitabil de a acumula tot mai mult, pe care societatea ni-l întreține cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție.

 

Cumpătarea a devenit un concept complicat și cu mari bătăi de cap: trăim într-o lume în care facem anual liste cu ce trebuie să eliminăm din viețile noastre, dar instinctul ne spune să adăugăm, nu să eliminăm, fiindcă avem prea multe goluri existențiale. Mâncăm prea mult, adunăm prea multe, cheltuim prea mult, consumăm prea mult, vrem prea mult. 

 

Umplem încăperi pustii din sufletele noastre prin acest „prea mult”, iar cartea lui Dominique ne explică, prin sfaturi concrete, de ce plăcerea cea mai mare poate deveni neplăcerea cea mai profundă atunci când depășim măsura. De la siluetă și până la ceea ce așezăm pe rafturile din bucătăriile noastre.

 

„Să mănânci puțin și cu voluptate presupune în primul rând să nu te plictisești. Căci lipsa de senzații noi este cea care ne îndeamnă să consumăm mai mult ca să obținem plăcere. Faptul de a rupe monotonia rutinei, de a mânca variat, folosind zilnic vase mici, delicate și estetice, ne ajută să facem din fiecare masă un moment de bucurie și să mâncăm mai puțin. De ce să folosim mereu o veselă tradițională? De ce să nu luăm anumite mese sub formă de farfurie compusă, de bol unic sau de platouri garnisite cu mai multe feluri de mâncare în cantități foarte mici? Fantezia, imaginația și creativitatea dau șarm existenței. Cei care trăiesc mai bine și mai mult sunt adesea cei cărora le place să trăiască, pur și simplu”.

 

„Să mănânci și să-ți placă mâncarea, să știi cum și cu cine să o împarți, toate astea țin de o ucenicie și de o educație care trebuie să continue până în ultima zi a vieților noastre. Plăcerea pe care ne-o procură simțurile se învață, se educă, se îmbogățește și ne transformă cu fiecare experiență nouă. Astfel reușim să învățăm să trăim diferit”

 

”Fiecare masă gândită, preparată și servită este un act de creație. Micul ceremonial alcătuit din trei violete într-o vază liliput, o lumânare lângă pahar și un serviciu de masă asortat presupune puține eforturi în comparație cu plăcerea și satisfacția pe care ne-o oferă pe parcursul mai multor ore. Tot ceea ce are legătură cu mâncarea trebuie să fie delicat, chiar și atunci când e vorba doar de ceașca de cafea pe care o bem dimineața. Estetica, în general, și fiecare detaliu al cotidianului exercită puteri magice asupra moralului, psihicului și fericirii noastre. Nu e nevoie să avem mult, ci să folosim cu stil, eleganță și gust ceea ce avem. Totul, în jurul nostru, ar putea fi mai frumos: străzile, casele ori periile de păr. Dacă oamenii ar fi înconjurați de mai multă frumusețe, ar simți mai puțin nevoia să consume, să distrugă, să câștige bani cu orice preț”.

Brene Brown  – Curajul de a fi vulnerabil

Când am scris o carte despre fetele single și apoi am început să scriu pe blog, m-am gândit de multe ori dacă nu cumva împărtășesc prea mult. Dacă folosind drept ancore și exemple propriile mele trăiri nu mă deschid prea mult către oameni și nu invit pericolul de a fi rănită de reacțiile lor. Despre această vulnerabilitate a omului modern, care invită oamenii în sufletul lui – și despre multe alte fațete ale vulnerabilității – vorbește cartea lui Brene Brown, o lectură obligatorie pentru orice om al vremurilor noastre.

 

 

În zilele noastre, toți trăim cu ,,avertismentul Miranda” deasupra capului, acea faimoasă citire de drepturi pe care o auzim în filmele americane: ,,Ai dreptul să nu spui nimic, tot ce spui poate și va fi folosit împotriva ta…”. De multe ori, în viața de zi cu zi, sinceritatea chiar ni se întoarce împotrivă, prin bârfe, șușoteli, judecăți pe la colțuri. Dar, chiar dacă avem dreptul să nu spunem nimic și să ne punem la adăpost, mai presus de acest drept se află obligația de a vorbi atunci când avem ceva de spus.

 

Cândva, am făcut un interviu cu o actriță de improvizație și am întrebat-o dacă nu îi este teamă să urce pe scenă știind că n-are nimic pregătit și că ar putea să se facă de râs. A zâmbit și mi-a spus că teama nu dispare niciodată, dar că un actor are datoria să-și exploateze potențialul de vulnerabilitate. 

 

E o expresie care a rămas cu mine și am evocat-o ori de câte ori mi-a fost teamă că rup prea mult din mine într-un text. Mi-am dat seama că e mai important pentru mine să nu sugrum mesajul din sufletul meu decât să rămân în zona călduță a certitudinilor.

“A trai din plin inseamna sa te implici in viata ta, fiind constient de propria valoare. Inseamna sa cultivi curajul, compasiunea si legaturile profunde cu ceilalti, astfel incat sa poti sa-ti spui dimineata, cand te trezesti: “Orice voi reusi sa fac si oricat de multe lucruri imi vor ramane de facut, eu insumi imi sunt de ajuns. Inseamna, totodata, sa poti sa-ti spui noaptea, cand mergi la culcare: ”Da, sunt imperfect si vulnerabil, uneori ma tem, dar asta nu schimba cu nimic adevarul faptului ca sunt, de asemenea, curajos si demn sa fiu iubit si acceptat de ceilalti” .

 

“Rusinea prinde forte noi atunci cand o transformi intr-un secret. Boala e pe masura secretelor pe care le ascunzi. Faptul de a nu discuta despre un eveniment traumatic sau de a nu povesti nimanui ce ti s-a intamplat poate fi mai nociv decat trauma in sine”.

Goodbye, things – Fumio Sasaki

 

Cartea lui Sasaki – autor considerat exponentul „Noului Minimalism Japonez” – este, fără îndoială, cea mai stranie lectură a mea despre minimalism, un subiect care mă preocupă de ceva ani, în paralel cu căutările în materie de simplitate și de simplificare a vieții.

 

Spun că volumul „Goodbye, things” al lui Sasaki este straniu fiindcă începe promițător și se termină oarecum extrem. Chiar și așa, este o lectură pe care o recomand cu căldură oricărei persoane dornice de o schimbare în viață și în casă, fiindcă rămâne la latitudinea fiecăruia ce alege din sfaturile oferite. 

 

Există câte ceva pentru fiecare, de la începători într-ale simplificării și până la „avansații” pentru care o sufragerie aproape goală, cu o măsuță rotundă, un scaun și o vază cu flori în mijloc reprezintă idealul confortului casnic. 

 

Sasaki pornește de la o premisă sănătoasă și reconfortantă, tipică culturii japoneze: avem prea multe posesiuni și nu putem să fim fericiți dacă ne cramponăm în continuare de balast și de excese. El descrie propriul traseu prin care și-a luat, la propriu, rămas bun de la lucrurile din casa lui, doar că undeva între minimalism și simplificare intervin niște puseuri extremiste pe care eu am ales să le iau ca produs al unor diferențe culturale între noi și ei.

 

De la un minimalist senin și relaxat, Sasaki ajunge la o formă de minimalism ca scop în sine. Dacă ideea de a nu stoca degeaba lucruri pe care le poți împrumuta din altă parte când ai nevoie de ele e foarte logică, Sasaki o duce in extremis: își dă televizorul, considerând că „dacă am nevoie vreodată să vizionez ceva, mă duc la o cafenea cu televizor”, își donează canapeaua gândindu-se că „oricum nu o prea folosesc și dacă vreau vreodată să stau pe o canapea mă duc în vizită la un prieten”, își aruncă inclusiv albumul cu poze din facultate, mergând pe aceeași idee, că „le pot cere unui coleg, cu împrumut”. Iar apogeul uimirii mele s-a întâmplat undeva pe la pagina 100, când explică, senin, că și-a aruncat toate prosoapele cu excepția unuia singur, cu care se spală și pe sine și cu care spală și vasele, alternativ. 

 

Totuși, chiar dacă te va face să râzi pe alocuri și să-l consideri exagerat, sunt multe lucruri de învățat de la Sasaki, iar cartea are o formă de înțelepciune care merită efortul.

 

„Se spune adesea că actul de curățare a casei este ca o lustruire a propriei persoane. Eu cred că aceasta este regula de aur. Nu e vorba doar despre praful și murdăria care se acumulează în casele noastre, ci și despre umbrele a ceea ce eram cândva și unde, dacă nu facem ordine, va continua să se așeze praful. Nu e niciodată plăcut să te ocupi de mizerie, dar uneori e necesar să stăm față în față cu faptele și lucrurile noastre din trecut. Atunci când avem mai puține posesiuni materiale, procesul de curățenie devine mai ușor, iar umbrele trecutului vor lăsa locul micilor realizări zilnice”.

 

”Minimalismul este doar începutul, e un instrument. Odată ce ai minimalizat ceea ce ai în viață, e momentul să îți dai seama și să decizi care sunt lucrurile importante care vrei să rămână în ea. (…) Când sunt puși față în față cu prea multe opțiuni, oamenii tind să se îngrijoreze, stresându-se mereu că există ceva mai bun decât ceea ce tocmai au ales”.

 

„Eu am sentimentul că minimaliștii sunt acei oameni care intuiesc ceea ce este cu adevărat necesar pentru ei, față de ceea ce ar putea dori de dragul aparențelor. Și, spre deosebire de alți oameni, nu le este frică să renunțe la tot ceea ce se află în cea de-a doua categorie”.

 

„Calitățile pe care le caut în lucrurile pe care le cumpăr sunt următoarele: trebuie să aibă o formă minimalistă, să fie ușor de curățat, să aibă o culoare potolită, să pot să le folosesc pentru multă vreme, să fie ușoare și compacte și să aibă mai multe funcțiuni”.

 

”Am auzit cândva că secretul unei căsnicii reușite este să vorbești foarte mult cu partenerul. Un studiu a arătat că toți oamenii căsătoriți care sunt fericiți vorbesc unul cu altul cu 5 ore mai mult pe săptămână decât cei care nu sunt fericiți în cuplu. Dacă oamenii sunt ocupați cu posesiunile de care trebuie să aibă grijă, dacă se ceartă pentru ele, dacă-și petrec timpul separat, în camere ticsite de obiecte sau dacă stau cu orele la TV, atunci e firesc să tragem concluzia că vor avea tot mai puțin timp pentru a vorbi unul cu celălalt”.

2 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.