Despre tot ce-i fin și fain

7 produse de beauty multifuncționale de la Guerlain

By 26 mai, 2018Lifestyle
read time 5 min
 
26 mai, 2018

7 produse de beauty multifuncționale de la Guerlain

Știți deja că-mi plac produsele care fac mult cu puțin, care au mai multe întrebuințări și care simplifică viața. Mai ales când vine vorba de frumusețe și machiaj, eficiența e scopul meu principal, iar noutățile Guerlain merită o privire atentă, pentru că sunt în primul rând utile și de efect. Și, de ce să n-o spunem, și foarte frumoase.

by

Produsele despre care scriu în acest articol au apărut în ultimele cinci luni, dar nu am scris despre ele unul câte unul, pe măsură ce au apărut, dintr-un motiv simplu: mi se părea că toate aveau un element comun și voiam să văd ce mai urmează.

 

Elementul comun era o componentă neașteptată de  „2 în 1” ori „3 în 1”, un suport inedit sau o variantă îmbunătățită și neconvențională a unui produs iconic al casei Guerlain. Așa că am tot așteptat să apară toate, ca să mă pot pronunța.

 

Despre istoria Guerlain și motivele pentru care îmi place acest brand am scris AICI. Am așteptat să adun mai multe informații despre produse, să testez, să văd, să pun cap la cap lucruri înainte să mă pronunț. Dintre noutățile lor pe 2018, cele de mai jos mi-au plăcut pentru că sunt utile, eficiente și aproape toate multifuncționale:

Pudra Terracotta Light, care poate fi folosită în toate felurile

 

Guerlain, ca și Chanel, are multe produse iconice de frumusețe care au o istorie în spate și care s-au tot reinventat de-a lungul timpului. Pudra Terracotta este una dintre ele, fiind creată în 1984, adică fix de aceeași vârstă cu mine. De atunci, a rămas cea mai vândută pudră bronzantă din lume: undeva pe Glob, cineva cumpără una la fiecare 25 de secunde. 

 

Noua Terracotta, varianta 2018, se numește Terracotta Light și este o pudră bronzantă cu finisaj strălucitor, pe care eu o văd folosită inclusiv ca blush, ba chiar și în alte feluri. Am primit cadou la un moment dat o pudră Terracotta clasică și, cum eu nu mă bronzez de fel, m-am gândit dacă am vreun mod de a o folosi sau dacă nu e mai bine să o fac cadou. 

 

Am decis, așadar, să o folosesc – aplicată cu o pensulă mare – în locul pudrei mele incolore, la finalul machiajului. A fost perfectă pentru o atingere finală a tenului, delicată și strălucitoare. Apoi am aplicat-o ca blush pe pomeți și, într-un context în care nu aveam la îndemână alte produse de machiaj, am apelat la ea inclusiv pentru a aplica un strat delicat de fard de ochi. Varianta Light e chiar mai ușor de folosit, pentru că are irizații roz, beige și maro-deschis, deci e cu adevărat multifuncțională.

 

În plus, are în formulă un cocktail de minerale și vitaminele C și E. Nu uita, însă, să folosești mereu o formulă de protecție solară, sub toate produsele de machiaj. Este esențială.

La Petite Robe Noire Lip Colour Ink – „tatuaj” pentru buze

 

 

Nu este ruj, nu e nici gloss, nu e nici cremă, nici luciu. E mai mult un „tatuaj” pentru buze, gândit ca un strat care se contopește cu pielea și o nuanțează. Eu fiind o fană a rujului clasic, cât mai mat, am fost sceptică la început, mai ales că, teoretic, poți aplica mai multe straturi pentru a crește intensitatea culorii și eram sigură că rezultatul va fi lucios.

 

Ei bine NU este, e ca și cum nu ai avea nimic pe buze, doar că… ele sunt colorate mai intens sau mai delicat. Gândește-te la culoarea naturală a buzelor și imaginează-ți să le ai exact la fel, aceeași textură și senzație nudă, dar… într-o altă nuanță.

 

Partea multifuncțională care-mi place mie intervine când folosim două dintre nuanțe. Prima e #Adventurous, adică un albastru intens. Cine s-ar gândi să se dea cu albastru pe buze, veți zice? Așa ziceam și eu, dar aplicat peste orice ruj, cerneala albastră de la Guerlain închide culoarea și face textura finală mată.

 

Pe de altă parte cerneala Guerlain incoloră, Lip&Shine, nu colorează, doar scoate în evidență culoarea naturală a buzelor și le emoliază. Un tatuaj… cu nuanța ta. 

La Petite Robe Noire Lip&Cheek

Încă un multifuncțional, favoritul meu dintre cele noi: un nuanțator de buze și pomeți în același timp, care are forma unei miniaturi a parfumului ”La Petite Robe Noire”. 

 

Așa cum parfumul se reglează în funcție de PH-ul pielii, nuanța La Petite Robe Noire își reglează intensitatea tot în funcție de PH, adică nu va arăta la fel pe două persoane diferite.

 

Rouge G: un ruj iconic, într-o carcasă nouă

 

 

Și rujul Guerlain este tot un clasic reinventat, cu o istorie la fel de veche precum brandul – 180 de ani – însă povestea rujului ca produs de beauty este chiar mai veche de atât, mergând până la Vechiul Egipt și la Imperiul Roman. 

 

Ceea ce Guerlain a făcut pentru ruj a fost să-l ia și să-l transforme într-un simbol de feminitate, rebeliune și mister. La final de secol XIX, exista deja primul ruj stick Guerlain, numit „Ne m’oubliez pas”, cu mecanism push-up și un ambalaj auriu. 

 

În 1965, apare „Rouge G”, ajuns rapid cel mai vândut ruj din lume și reinventat în 2009 de către Olivier Echaudemaison și bijutierul Lorenz Baumer sub formă de bijuterie.

 

Pornind de la aceste două referințe – primul ruj cu ambalaj prețios și primul ruj bijuterie – Rouge G din 2018 vine în 8 modele de carcase, în nuanțe și texturi diferite, care pot fi schimbate între ele foarte simplu și rapid. 

La Petite Robe Noire All-in-One Brow Duo

 

Multifuncțional ca la carte: are un capăt cu aplicator perie pentru definirea sprâncenelor și un capăt cu iluminator de aplicat sub sprâncene.

PLUS ceva simplu, eficient și puternic

Abeille Royale Cure de la Reine

 

Am mai spus că iubesc măștile? Da, de multe ori, tocmai de asta nu pot să nu adaug listei de mai sus un produs minunat, pe bază de miere de albine… Și nu orice fel de miere.

 

Eu sunt fană miere de toate tipurile, iar când ea vine dintr-un mediu pur și foarte bine monitorizat de oamenii de știință, interesul meu crește exponențial. Cei de la Guerlain folosesc pentru gama lor Abeille Royale o miere aparte, provenită de pe o insulă protejată, de pe coasta Bretaniei. 

 

Se numește Île Ouessant și este un mediu destul de sălbatic și foarte puțin poluat, fără pesticide și fără paraziții care apar inevitabil în locurile foarte frecventate. Tocmai din acest motiv, pe insulă cresc plante foarte rare și variate și este și un refugiu pentru Albina Neagră, care creează o miere foarte pură, considerată unică în lume.

 

Pornind de la acest ingredient unic Guerlain, tratamentul „Abeille Royale Cure de la Reine” este, practic, o variantă ultra-concentrată a lăptișorului de matcă folosit în cremele din gama Abeille Royale, plus miere corsicană și miere Ouessant produsă de Albina Neagră.

 

Este tot un tratament cu efort minim și efect maxim, fiindcă se folosește doar o săptămână: în fiecare zi (dimineața sau seara, la alegere) aplicăm pe ten unul dintre săculeții din kit, iar la finalul celor 7 zile tenul este vizibil întinerit. Pentru perioadele în care avem nevoie de un boost de frumusețe fără să folosim multe produse și să pierdem mult timp, mi se pare ideal. 

 

 

Fotografii: Guerlain

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK