Despre tot ce-i fin și fain

De ce voi merge în cel puțin o croazieră pe an, pentru tot restul vieții mele

By 29 ianuarie, 2019Chronicles
read time 5 min
 
29 ianuarie, 2019

De ce voi merge în cel puțin o croazieră pe an, pentru tot restul vieții mele

Am descoperit croazierele în 2018, după o viață de călătorit în orice alt fel decât pe apă. Totuși, pot spune deschis și complet asumat că nu-mi mai văd viața fără cel puțin o croazieră pe an, pentru trup și suflet.

by

Sunt o călătoare de cursă-lungă. Nu spun asta ca pe o laudă, ci ca pe un fapt obiectiv: în ultimii 15 ani am călătorit în peste 40 de țări, în cele mai multe organizându-mi singură itinerariul și plăcându-mi la maximum toată treaba asta.

 

Îmi place să fiu în mișcare, să-mi fac propriul program fără să depind de nimeni și, tocmai de asta, eram convinsă că nu m-aș înscrie vreodată în tipologia călătorului pe vas de croazieră. Asta pentru că, în mintea mea, acea tipologie era una singură, extrem de clară și desprinsă din serialul anilor 80, „Loveboat”: o activitate 60+, pentru momentul în care ai epuizat toate celelalte moduri de a-ți petrece timpul și vrei ceva liniștit. Mai în glumă, mai în serios, ideea de croazieră îmi evoca o doamnă venerabilă care stă la un hublou și privește valurile, croșetând în același timp un pulover.

 

Prima dată când am pășit cu adevărat pe un vas de croazieră, lăsând realitatea să-mi dea la o parte teoriile fără fundament a fost anul acesta, în luna aprilie, cu ocazia lansării la apă a celui mai mare vas din lume, „Symphony of the Seas” (despre care am scris AICI). Am petrecut două zile pe vas, cutreierându-i toate cotloanele, dar a fost suficient să-mi deschidă pofta de mai mult. 

 

Pe Symphony am înțeles, ușor rușinată de naivitatea și prejudecățile mele, că de la „Loveboat” încoace au trecut vreo 40 de ani și că industria ospitalității a evoluat atât de mult încât o croazieră poate fi, simultan, cel mai distractiv, cel mai tihnit, cel mai palpitant, cel mai cultural sau cel mai relaxant loc din lume. În funcție de ceea ce cauți și fără ca dorințele tale să se ciocnească în vreun fel cu cele ale celorlalți colegi de croazieră.

 

 

 

 

Tot atunci am înțeles că există nenumărate „tipologii” de călători pe croazieră și că același vas poate fi complet diferit pentru fiecare om care îi trece pragul. Pardon, puntea.

 

Poate fi un loc în care să faci sport – de la sală și alergat pe o pistă specială care înconjoară vasul până la yoga, cățărat, tiroliană sau înot – să bei toată-ziua smoothie-uri și sucuri proaspăt-stoarse, să stai la spa, în saună, la dușuri termale sau la masaje cu pietre fierbinți. 

 

 

 

Poate fi un loc în care să te distrezi cât e ziua de lungă, dându-te pe tobogane, practicând surf pe valuri artificiale, bălăcindu-te în jacuzzi sau participând la seri de dans, karaoke și party-uri tematice, apoi stând la unul dintre multele baruri, până târziu în noapte. La Royal Caribbean există chiar și un bar „plutitor”, care se plimbă de sus în jos și înapoi, între punțile vasului.

 

Poate fi un loc în care să îți faci plinul de spectacole, urmărind musical-uri (pe „Allure of the Seas” se punea în scenă în fiecare seară „Mamma Mia”) și show-uri pe gheață (da, există chiar și un patinoar) sau spectacole de sărituri în apă care-ți taie respirația. Poate fi, pentru o familie cu copii, un loc în care părinții și copiii să poată avea activități independente și comune fără ca vreo parte să se simtă „sufocată” de celelalte: există o zonă specială pentru copii, cu carusel, jocuri și activități tematice, la care pot sta cât e ziua de lungă, în timp ce părinții își fac programul lor.

 

 

 

 

Poate fi, și pentru multe persoane chiar este, un loc în care să mănânci de dimineață până seara tot ce-ți trece prin cap. În aplicația de smartphone a celor de Royal Caribbean există o secțiune se numește chiar așa: „Hungry Now?”, în care ți se arată toate locurile în care poți mânca la un moment dat, indiferent dacă e unu noaptea sau patru după-amiaza. Și în caz că te întrebai, există și room-service non-stop, în cabină, inclus în prețul biletului.  

 

Vasul de croazieră în accepțiunea de secol XXI este o sumă de cercuri, sau de „bubble”-uri, care pot ajunge să nu se intersecteze niciodată. Dacă te duci la spa, vei vedea zilnic o anumită tipologie de călător. Dacă te duci la restaurantul principal, vei vedea altă tipologie. Dacă te trezești la 6 dimineața să alergi, vei avea o altă tipologie, în general fiecare tipologie fiind statornică în alegerile ei.

 

De aceea, până la finalul croazierei ajungi să te saluți din priviri cam cu aceeași mână de oameni, din cei aproape 6.000 care se află pe vapor. Ei sunt cei din bubble-ul tău.

La lansarea ”Symphony of the Seas”, căpitanul vasului a spus ceva în care m-am regăsit, șase luni mai târziu, intrând în prima mea croazieră Royal Caribbean în adevăratul sens al cuvântului. „Fiecare navă e exact ca un om, cu o personalitate distinctă, unică. Fiecare vas pe care l-am condus a avut din start o altă personalitate, pe care și-a păstrat-o toată viața lui”. 

Pe fiecare vas cu titulatura ”… of the Seas” regăsești o anumită stare de spirit, un „vibe” pe care nu-l poți descrie, dar care ți se potrivește sau nu. Unele te îmbie mai mult la acțiune, altele la experimentat, altele la relaxare și tihnă. Eu m-am îmbarcat pe ”Allure of the Seas” cu ideea de a începe un retreat.

 

 

Da, fix așa. M-am îmbarcat pe ”Allure of the Seas” după un an obositor, decisă fiind să tratez călătoria ca pe un „retreat” de spa. Să-mi reîncarc bateriile și să mă întorc odihnită, senină și în formă. M-am trezit în fiecare dimineață la ora 6:00 – fără nevoia vreunei alarme, acesta fiind avantajul somnului odihnitor de pe ocean. 

 

 

După o oră sau două la sală, mă opream la barul de smoothie-uri de pe vas, pentru un shake cu banană, căpșuni și pudră proteică, apoi aveam de ales între următoarele activități auto-impuse: citit pe pietrele calde din camera termală, relaxare în jacuzzi-ul exterior pe puntea cea mai înaltă a vasului, masaj la spa-ul de la puntea cinci (sau diferite tratamente), plus mesele ușoare la bufetul Windjammer sau la restaurantul de sushi. 

 

În jur erau oameni care-și făceau propriul program, mergând spre camere cu cartoane de pizza, stând la cazinou până târziu în noapte, cumpărând tot felul de bijuterii sau cosmetice de la magazinele din zona Boardwalk, bălăcindu-se în piscină sau bând cocteil după cocteil la bar.

 

Nu mai pun la socoteală bărulețele cu activități tematice sau licitațiile de artă. Un singur lucru e sigur:, fiecare tipologie de călător a fost nespus de fericită în felul propriu.

 

Există mai multe tipuri și clase de vase în flota Royal Caribbean, iar cea mai nouă este clasa Quantum, denumită așa după vasul ”Quantum of the Seas”. Pentru următoarea croazieră mi-am propus un vas din clasa Quantum, ”Allure of the Seas” fiind din clasa Oasis. 

 

 

Diferențele sunt la nivelul divertismentului oferit, cele din clasa Quantum având chiar și mai multe distracții și experiențe de oferit, însă nici pe ”Allure” nu am avut timp să mă bucur chiar de toate.

 

Cei de la Royal Caribbean au inclusiv plaje private pe insulele pe care opresc și chiar și o insulă privată – Cococay, în Bahamas – gândite pentru oaspeții de pe vas. Una dintre acele plaje private am experimentat-o în Haiti, plaja Labadee, din imaginile de mai jos.

 

 

 

 

Tot de Labadee se leagă și o chestiune delicată, adusă adesea în discuție când vine vorba de croaziere. Se vorbește mult despre sustenabilitatea turismului pe vase de croazieră și despre ceea ce ele „fac” mediului, însă un element decisiv în refacerea comunităților din Caraibe afectate de uraganele de anul trecut a fost, printre altele, tocmai turismul adus de vasele de croazieră.

 

Făcut sustenabil și conștient, turismul este un motor de prosperitate pentru micile state din Caraibe, care trăiesc practic din faptul că la ei este vacanță tot timpul anului. Iar în postura de turist ceea ce mie mi-a plăcut cel mai mult la experiența croazierei este eficiența pe care o dă timpului tău prețios de vacanță: poți să vezi o mulțime de locuri, stând într-o „cameră de hotel” plutitoare.

 

Nu trebuie să te miști de la un hotel la altul sau de la o destinație la alta, ai hotelul – ba chiar „orașul”, fiindcă e realmente un oraș plutitor – cu tine peste tot. Vasul te poartă în locuri în care altminteri ar fi foarte greu de ajuns, iar între destinații poți să faci sport, să te relaxezi, să ai diferite experiențe culinare sau pur și simplu să dormi în liniștea valurilor.

Pentru mine, călător pretențios și avid de experiențe, dar în același timp workaholic obosit, cu  dorința de a-și simplfica și eficientiza timpul, au fost o descoperire pe care plănuiesc s-o explorez pentru tot restul vieții.

Toate informațiile despre croaziere și un simulator de posibile itinerarii și perioade găsiți direct pe site-ul Royal Caribbean.

Fotografii: Diana Cosmin