Multă vreme, l-am nedreptățit pe Matt Haig.

Am ocolit cărțile lui, fiindcă prima citită demult – „Cum să oprești timpul” – m-a plictisit.

 

Adică mi-a plăcut ideea, dar nu execuția. Îmi era teamă că „Biblioteca de la miezul nopții” va fi la fel.

Totuși, după ce am încercat alte două cărți ale lui (“Cartea alinării” și „Câteva motive să iubești viața”), i-am dat o șansă.

„Biblioteca de la miezul nopții” mi-a amintit, ca început, de „Veronica se hotărăște să moară…” a lui Coelho.

O tânără pe nume Nora, dezamăgită de faptul că și-a ratat viața, se sinucide.

În loc să moară, ajunge într-un purgatoriu sub formă de bibliotecă, gestionat de doamna Elm, bibliotecara amabilă din vremurile ei de școală, când totul era încă posibil.

Biblioteca conține o infinitate de cărți: posibilele vieți alternative ale Norei.

Fiecare viață de pe raft corespunde unei decizii pe care ar fi putut să o ia diferit față de cum a făcut-o în viața ei „originală”.

Cartea mi-a plăcut teribil, dar totodată am înțeles și unele cronici mai puțin laudative.

Cele mai multe apreciau ideea, dar nu povestea în sine și execuția ei.

Ei bine, mă bucur că am citit înainte cele două cărți despre depresie ale lui Haig, menționate mai sus, fiindcă datorită lor am înțeles altfel povestea.

”Biblioteca de la miezul nopții” e o carte-metaforă, încărcată de simbolism și de alegorii desprinse din experiența de pacient depresiv (și suicidal) a autorului.

Am recunoscut multe teorii din psihologie și new-age, de la fizica cuantică, legea atracției, traumele transgeneraționale și multe altele, dar farmecul cărții a rămas intact. Aș îndrăzni să spun că e probabil cea mai frumoasă carte motivațională scrisă vreodată sub formă de ficțiune.

Matt Haig știe să vorbească pe înțelesul oamenilor, “mainstream”. Nu e elitist, ci traduce simplu unele lucruri complicate.

Aș spune, totodată, că ”Biblioteca de la miezul nopții” este, în vremurile noastre, ceea ce a fost „Alchimistul” lui Coelho când eram eu în liceu. O metaforă despre multe lucruri de finețe ale vieții, tratate astfel încât să le înțeleagă toată lumea.

Eu iau fiecare carte așa cum e, fără să o privesc de sus, iar aceasta e o carte care știe exact ce vrea să fie și pentru cine: o carte scrisă cursiv și destinată publicului larg, căruia Haig vrea să-i explice niște lucruri complicate într-un mod simplu.

Aș dărui ”Biblioteca de la miezul nopții” oricărei persoane care traversează o perioadă grea și care nu e deschisă la psihologie și nici la teorii motivaționale.

Povestea Norei încapsulează simplu niște concepte despre viață țesute într-o poveste palpitantă.

Poate nu e atât de profundă pe cât se așteptau unii cititori, dar rolul ei e altul. Cunoscând povestea lui Haig, cred că a scris-o ca un mod de alinare a unor depresii, anxietăți, regrete.

Dacă nu le ai, o vei citi ca o poveste palpitantă și atât. Dar dacă se întâmplă să fii într-o perioadă de căutări și introspecție, ar putea fi cartea de care ai nevoie.

***

Pentru mai multe idei, inspirații și cărți, mă puteți urmări și pe pagina mea de Instagram.