Educația financiară poate schimba lumea
Inspirații și idei de educație financiară pe care le-am extras dintr-o nouă ediție a conferinței „Între Sine și Bani”, proiectul de educație financiară conceput de Școala de Bani BCR alături de Asociația „Educație pentru Succes” și Pagina de Psihologie.
*** Acest articol face parte dintr-un proiect despre inteligență financiară realizat de FINE SOCIETY X ȘCOALA DE BANI ***
Mă fascinează să învăț și să scriu despre bani, pentru că libertatea de a face asta e teribil de recentă.
Abia de câțiva ani încoace, nevoia de educație financiară a reușit să bată prejudecățile noastre despre ceea ce nu se spune, nu se întreabă și alte fraze moștenite care încep cu „nu se…”.
”Nu se”… nu doar din rușine, ci și fiindcă e greu să discuți sau să dezbați ceva ce nu stăpânești bine, iar când generații întregi nu au discutat despre bani decât în șoaptă sau în gând, eventualele dezbateri sfârșesc inevitabil drept lamentări.
Un cerc vicios din care putem ieși doar cu foarte multă educație financiară și inspirație.
De fapt, educația financiară este, la bază, o inspirație colectivă: a te educa financiar nu înseamnă doar să analizezi moduri de economisire și formule matematice care să-ți facă lumină în minte, ci și să asculți puncte de vedere diverse, să extragi informații de la specialiști din mai multe domenii și să observi cum fac ceilalți.
Unele dintre cele mai bune tips&tricks le-am extras de la oameni obișnuiți, dar care aveau o creativitate deosebită în a-și gestiona banii, o gândire mai precisă și matematică sau pur și simplu mai multă informație decât mine.
De asta m-am și bucurat de propunerea celor de la Școala de Bani de a fi povestitorul mai multor ediții ale conferinței ÎNTRE SINE ȘI BANI, cu libertatea de a extrage tot ce mi s-a părut relevant și util.
ÎNTRE SINE ȘI BANI este o serie de conferințe de educație financiară care se organizează periodic în diferite orașe din țară, cu câte 4 specialiști din domenii diferite, de la psihologie la finanțe și de la juridic la filosofie sau sociologie.
Chiar dacă speakerii se mai rotesc în funcție de ediție, toți vorbesc, țintit și aplicat, despre relația noastră cu banii.
Am povestit despre câteva scurtături și coduri pentru viață extrase din precedenta conferință: 32 de moduri prin care să ne îmbunătățim relația cu banii și cu propria persoană
La ediția de la Drobeta Turnu Severin, pe 24 septembrie, vorbitorii au fost sociologul Gelu Duminică, bancherul Mădălin Nună, psihoterapeutul Diana Stănculeanu și avocatul de business Tudor Colțan.
Fiecare ediție a conferințelor are și un segment de public tânăr, dar la Drobeta am fost impresionată de numărul mare de adolescenți veniți să înțeleagă și să se inspire pentru viitor.
Și, fiindcă tot spuneam că inspirația reprezintă motorul educației financiare, m-a atins în mod special un răspuns dat de o adolescentă din public la întrebarea avocatului Tudor Colțan despre persoana care ne inspiră din punct de vedere financiar.
„Tatăl meu mă inspiră”, a răspuns adolescenta. „Fiindcă muncește cinstit, muncește din greu, și reușește să drămuiască banii astfel încât să facem multe lucruri cu ei și să ne ajungă.”
Într-o frază, aceasta ar fi arta educației financiare, doar că adesea sună mai simplu decât pare: chiar dacă mulți dintre noi ne pricepem la muncă și o facem cu plăcere, gestionarea roadelor muncii noastre nu ne vine deloc ușor.
CONTEAZĂ CE FACI CU BANII
Sociologul Gelu Duminică a punctat, în discursul lui de deschidere, lecția principală pe care a primit-o el însuși de la tatăl lui, în copilăria marcată mai degrabă de lipsuri decât de abundență: „Tatăl meu mi-a spus clar: «Tata n-o să îți dea bani, dar ce îți va da el va fi comoara vieții tale. O să te învețe să fii un om bun și să faci bine».”
Dacă în ziua de azi se vorbește mult despre mândria de a fi un om self-made, Gelu Duminică își afirmă deschis neîncrederea în acest concept: conexiunile sunt definitorii pentru natura umană și fiecare dintre noi este produsul familiei și al întâlnirilor cu diferiți oameni care ne-au ajutat și modelat.
De asta, banii ar trebui să fie mijlocul prin care, la rândul nostru, să facem lumea mai bună și să avem un impact pozitiv: „Banii trebuie folosiți cu înțelepciune pentru ca ei să schimbe lumea. Dacă îi folosim doar ca să arătăm că suntem șmecheri și preferăm să sacrificăm timpul petrecut cu oameni dragi doar pentru a face tot mai mulți bani, acolo arătăm ceva despre noi, nu despre cum e lumea.”
Și, poate cel mai frumos lucru extras din discursul lui: „Să folosim banii pentru a spune mulțumesc celor care din puținul lor au făcut diferența, celor care au nevoie, fiindcă la urma urmei lumea e cum o facem noi să fie. Lumea e frumoasă. Oamenii o fac să fie urâtă.”
PLANIFICAREA ESTE ESENȚIALĂ
Avocații reprezintă o profesie care facturează ora de consultație și care deține un control foarte clar al veniturilor pe oră, dar câți dintre noi facem acest exercițiu mental: cât suntem plătiți pentru o oră de muncă?
Și, mergând mai departe, câți raportăm costul acelei ore din viața noastră la prețurile lucrurilor pe care ni le dorim, ca să înțelegem câte ore din viața noastră sunt „incluse” în eticheta unui anumit produs?
Pornind de la această realitate, avocatul Tudor Colțan a prezentat mai multe studii de caz despre modul în care educația financiară și cea juridică merg mână în mână cu prosperitatea noastră.
Totul începe cu faptul că nu citim contractele atunci când le semnăm – fiindcă în momentele de entuziasm și bucurie clauzele din contract par doar o formalitate de care nu vom avea nevoie niciodată – ci în momentele de răstriște în care se întâmplă ceva grav și, brusc, vrem să știm cum ne putem căuta dreptatea.
Tot contractele, dar dintr-un alt punct de vedere, reprezintă și un mod de a ne ranforsa încrederea în sine și valoarea muncii: foarte multe persoane tind să se subevalueze la începutul unei cariere sau al unui business, de dragul de a atrage clienți sau de a-și câștiga o poziție în piață, și ajung captivi în situații ingrate.
Etern relevantă este și inspirația care-l ghidează pe Tudor, respectiv cazul lui Constantin Brâncuși care a dat în judecată statul american în 1927, într-o perioadă în care arta modernă abia își făcea loc în lume, iar ofițerii vamali încadraseră operele sale de artă în categoria mobilierului și echipamentului de bucătărie.
Speța câștigată atunci de un oltean simplu care a avut curaj să-și înțeleagă și să-și ceară drepturile avea să le folosească, ulterior, altor mari artiști precum Salvador Dali, care au beneficiat din plin de precedentul stabilit de Brâncuși.
EDUCAȚIA FINANCIARĂ CA O SUMĂ DE TIPS & TRICKS
Bancherul Mădălin Nună a prezentat câteva principii clare de economisire și teorii ușor de pus în practică, exemplificându-le cu propria experiență și cu clienți anonimi cu care a avut de-a face inclusiv în postura de bancher personal.
În articolul precedent am dezvoltat mai multe dintre ele, de la ”Regula celor 72 de ore” până la ”Principiul Latte” și le puteți găsi aici.
Cu această ocazie mi-am dat seama cât de multă muncă de repetiție implică educația financiară – ca de altfel orice mod de formare și de modelare a minții – pentru că, deși mai auzisem acele idei la precedentele conferințe și chiar scrisesem despre ele, în momentul în care le-am auzit re-povestite am avut un nou moment tip WOW.
Aceasta este natura umană: când auzim ceva care ni se pare extrem de valoros și care face clic cu noi, avem pe moment senzația că nu vom uita niciodată respectiva informație.
Ne gândim că, odată ce s-a făcut lumină, acel bec va rămâne aprins pentru totdeauna și, din acea clipă, vom trăi zi de zi sub semnul noii revelații.
În realitate, e necesar să ne facem note mentale – și fizice, de aceea eu țin agende – și să revenim periodic la lucrurile valoroase pe care vrem să le transformăm în obiceiuri zilnice.
Mi-am propus să revin eu însămi la articolul cu 32 de moduri prin care să ne îmbunătățim relația cu banii și cu propria persoană pentru că, realist vorbind, în continuare sunt idei geniale de acolo pe care le aplic prea rar.
CÂND NU MAI POȚI… E ÎN REGULĂ SĂ NU MAI POȚI
Un lucru pe care îl savurez de fiecare dată din discursurile foarte riguros documentate și pline de sfaturi cu miez ale psihoterapeutei Dianei Stănculeanu este demitizarea unei fraze pe care eu una o detest: „Când nu mai poți… mai poți puțin.”
Deși enunțată de obicei cu cele mai bune intenții, această mantră nu face decât să pună și mai multă presiune pe noi în direcția încălcării semnalelor pe care ni le dă corpul, consacrând ceva ce știm deja de generații: că nu e în regulă să ne relaxăm niciodată, că trebuie să ne încordăm și să tragem mai departe chiar și când simțim că nu mai avem resurse de energie, că timpul petrecut stând degeaba e timp pierdut sau, o frază clasică: când stai, îți stă norocul.
Întreaga prezentare a Dianei Stănculeanu este axată pe moduri mici de a ne remonta în fiecare zi, cu efort și timp minim, dar cu intenția declarată de a fi bine și a putea munci și trăi dintr-o zonă de echilibru, nu dintr-una de strâns din dinți.
Totodată, Diana Stănculeanu ne-a a explicat modul personal de a face punte între sine și bani: „Am ieșit dintr-o familie cu multe restricții financiare în care banii erau puțini, drămuiți, duși pe direcții valoroase, însă tot erau lipsuri. Nu aveam multe haine, așa că, în momentul în care mi-am făcut singură primii bani am ajuns cheltuiesc masiv pe haine și a rămas povestea asta cu mine încă vreo 30 de ani.”
”Ce am învățat ulterior despre echilibrul între sine și bani a fost să cheltui pe micile mele plăceri de care vorbesc fără rușine: cafeaua mea bună, hainele mele drăguțe, călătoriile mele, micul dejun în oraș din când în când, toate astea sunt motorul care mă ajută să mă trezesc în fiecare dimineață.
Dar am grijă în același timp de sănătatea mea și proiectez conștient pentru anii mei de seniorie, punând bani deoparte și investind preventiv în starea mea de sănătate. Asta fac eu: investiții în sănătate fizică și cognitivă, dar și cheltuieli pe plăceri simple care îmi dau energia să muncesc în continuare pentru a câștiga acei bani pe care să-i investesc în starea mea de sănătate.”
Bilete pentru următoarele ediții ale conferințelor ÎNTRE SINE ȘI BANI puteți găsiț, periodic, pe ENTERTIX. Veți vedea doar următorul eveniment, nu se pun mai multe evenimente deodată, deci vă sfătuiesc să intrați din când în când și să verificați dacă nu cumva caravana ajunge și în orașul vostru.
Foto: Pexels, Fine Society








