Ziua de 11 martie este un moment în care istoria consemnează multe evenimente de seamă. Într-o zi de 11 martie a apărut primul număr al cotidianului britanic The Daily Courant. Premiera lui Rigoletto, de Verdi, a avut loc tot într-o zi de martie 11. Scriitoarea Mary Shelley a publicat Frankenstein pe 11 martie. Lituania și-a declarat independența față de URSS tot într-o zi de 11 martie.

Și, întâmplător, eu m-am născut tot pe 11 martie. Ceea ce, în contextul de față, este extrem de relevant pentru povestea care urmează, fiindcă a fost elementul care mi-a trezit inițial curiozitatea față de un brand newyorkez extrem de atipic și cool, care face ii și se numește… MARCH11. Care era probabilitatea?

 

L-am descoperit la început de an și m-au intrigat instantaneu denumirea și profilul creațiilor: cămăși tradiționale, brodate manual, în culori vii și cu un aspect extrem de contemporan-cool.

Cu câteva săptămâni în urmă, The New York Times punea pe prima pagină câteva piese de la March 11, cu titlul ,,Peasant Blouse, Worldy Appeal” (Cămașa tradițională și atracția ei globală, trad), declarând iile est-europene de la New York cele mai dezirabile piese vestimentare ale verii 2016.

The New York Times n-a descoperit roata, doar confirmă ceea ce lumea modei a tot sugerat, pe alocuri cu insistență în ultimele luni: aproape toate pictorialele de modă din revistele celebre aveau și câte o piesă de la MARCH11, iar unele publicații, precum Glamour Franța, le-au ales chiar și pentru fotografiile de copertă.

 

După ce m-am conversat, via internet, cu Robert Mishchenko și Svitlana Golovchenko, cei doi designeri ucraineni care locuiesc la New York și care au creat de la zero MARCH11, m-am lămurit două lucruri. Primul: eu și brandul lor avem aceeași zi de naștere, având în vedere că numele se trage de la ziua de 11 martie 2015, când au fondat oficial compania. Al doilea: toți vecinii noștri par să se priceapă mult mai bine decât noi la valorificarea internațională a iei.

Robert și Svitlana s-au inspirat din portul tradițional al popoarelor est-europene, punând accent pe cămașa ucraineană numită ,,Vyshyvanka” și poziționându-și de la început brandul ca o sursă de inspirație pentru femeile îndrăgostite de modă și de călătorii, care vor să fie unice și să întoarcă privirile oriunde s-ar duce, fie că e vorba de o vacanță în insula Mykonos sau de un weekend în Florida.

,,Profilul clientei noastre este cel al femeii care călătorește mult și care vrea să atragă atenția arătând minunat”, mi-au explicat ei ,,Sunt femei care au gusturi foarte rafinate și care apreciază o ținută curajoasă din când în când”. Și ce poate fi mai curajos, în lumea de fast-fashion în care trăim, decât o cămașă brodată de mână, într-un alb perfect, combinată cu o pereche de blugi și accesorizată relaxat cu niște espadrile? Chiar și într-o junglă de beton și sticlă, precum New York-ul, este o declarație de modă fără echivoc.

Un lucru e sigur: Robert and Svitlana își cunosc perfect publicul și i-au intuit din prima afinitățile. Ca dovadă, primele piese pe care le-au făcut sub brandul MARCH11 s-au vândut ca pâinea caldă în doar două săptămâni. ,,Am fost îngrozitor de fericiți”, glumesc ei. Atunci au știut cu certitudine că au dat de o idee bună, simplă și extrem de vandabilă.

Înainte de a crea de la zero conceptul MARCH11 , amândoi au avut cariere de succes în alte laturi ale industriei de modă. Svitlana și-a început activitatea ca model internațional, la mijlocul anilor 2000, pe când avea 19 ani. A ajuns să lucreze pentru Gucci, Chanel și Yves Saint Laurent, apărând în reviste precum Vogue și Cosmopolitan.

 

După cinci ani de modelling – și un succes enorm în special în reclamele pentru piața asiatică – a virat către o carieră în publicitate și marketing, luându-și în paralel un job part-time pe fashion management la un mic brand ucrainean. Crescându-i rapid interesul pentru modă ca vocație, Svitlana s-a mutat la New York în ianuarie 2015, pentru a studia arta.

 

 

De cealaltă parte, perechea ei creativă, Robert, este un copil-minune al presei de modă. În 2008, la doar 15 ani, își crea propria revistă digitală – Playing Fashion – transformând-o un an mai târziu într-o revistă pe print, distribuită atât în Ucraina cât și la nivel internațional. În paginile ei au apărut nume mari precum Andreja Pejic, Erin O’Connor, Poppy Delevingne sau Miroslava Duma.

 

La vremea respectivă, revista a devenit faimoasă ca singura publicație de modă în limba rusă și singura revistă ucraineană de anvergură internațională. De asemenea, Mishchenko era și cel mai tânăr redactor-șef al unei reviste de modă.

 

În 2012, Robert s-a mutat la New York pentru a lucra ca stilist și editor de modă al revistei Elle Ukraina, realizând pictoriale cu Naomi Campbell, Milla Jovovich, Helena Christensen și alte supermodele.

 

Piesele MARCH11 ieșite din imaginația Svitlanei și a lui Robert sunt lucrate manual în cel mai mic detaliu, uneori o broderie ,,înghițind” chiar și 3.000 de metri de ață și făcând obiectul muncii laborioase pentru zile întregi. Un singur pulover lucrat manual ia 7 zile de lucru, iar rochia ,,Sahara”, o creație cu un croi mai complex, necesită 15 metri de franjuri. ,,De exemplu”, explică cei doi, ,,realizarea unui singur metru de franjuri ia aproape 40 de minute”.

O asemenea muncă migăloasă, pe care la noi nu se pune mare preț, este bine cotată în plan internațional. Pe Net-a-Porter și pe alte magazine virtuale, piesele MARCH11 încep de la 500 de euro și pot sări binișor de 1.000. Având în vedere volumul de muncă implicat, nu e câtuși de puțin o avere.

Ceea ce intrigă însă la fenomenul MARCH11 este faptul că, într-o societate în care totul este despre viteză, succesul brandului simbolizează o întoarcere, chiar și timidă, la un slow-fashion. Chiar și oamenii cu foarte mulți bani și o pasiune mistuitoare pentru modă, care și-ar putea permite să-și schimbe lunar garderoba, încep să-și dorească piese trainice, cu o investiție de energie și suflet în ele.

Într-un an în care se tot vorbește despre presiunea pe care buyerii o pun pe designeri, pentru a produce mai repede și a avea colecțiile disponibile la vânzare din momentul prezentării pieselor pe podium, să lucrezi 40 de minute la un metru de franjuri pare o utopie. În universul brandurilor de masă e aproape o viață de om, cât să umpli un perete de haine.

,,Da, și noi credem că modelul nostru de business este un exemplu ideal de slow-fashion în lumea dinamică a zilelor noastre. Avem nevoie de timp să ne producem hainele, dar nu e foarte mult timp” explică Robert și Svitlana. ,,Cumpărătorii noștri primesc o piesă autentică, dar livrată conform tuturor regulilor societății moderne în care trăim cu toții”.