Despre tot ce-i fin și fain

Dorul meu de Tokyo și lucrurile pe care i le datorez Japoniei

By 16 februarie, 2021Lifestyle
read time 9 min
 
16 februarie, 2021

Dorul meu de Tokyo și lucrurile pe care i le datorez Japoniei

Din fiecare destinație în care am fost m-am întors cu lecții, idei și inspirație, dar Japoniei în datorez o perspectivă radical diferită asupra vieții. De fapt, îi datorez actuala mea viață.

by

**** Acest articol face parte dintr-un proiect mai amplu realizat de Fine Society și Nespresso, născut din pasiunea împărtășită pentru cafea bună, lucruri fine și sustenabilitate ****

Dacă așez în oglindă viața mea de acum cinci ani și viața mea de acum, cele două ar avea puține puncte de întâlnire. Probabil doar persoana mea și scrisul.

 

Uneori mai fac acest exercițiu, rememorând în gând tot ce am trăit până în acest moment, toate etapele pe care le-am parcurs.

 

Când m-am apucat de acest articol, mi-am pregătit o ceașcă de cafea și am început să scriu, mergând invers pe firul pașilor mei.

 

Pe acest site am scris mult despre simplificare, dar și despre faptul că procesul a început într-un moment al vieții în care totul părea aglomerat, întunecat, greu.

 

Deloc întâmplător, în acea perioadă citeam mult despre stilul de viață japonez, de la Dominique Loreau la Marie Kondo, de la Fumio Sasaki la arta lui Hokusai, Hiroshige și Utamaro.

 

Căutam seninătatea, deși atunci n-aș fi știut să-i spun pe nume.

 

 

Lumea mea ticsită de… de toate avea nevoie de simplitate ca de aer curat și am găsit aerul în filosofia de viață japoneză.

 

Mai citisem despre aceste lucruri, ba chiar fusesem și în Japonia, cu 15 ani înainte, dar abia acum cinci ani le-am înțeles prima dată semnificația.

 

Atunci am fost pregătită.

 

La început n-am povestit nimănui, fiindcă nu era o declarație de intenție, ci un proces intim: eu cu mine.

 

Mi-am schimbat, în acel interval, toată viața: de la lucruri lumești, precum modul de a face curat și ordine în casă până la abordarea personală asupra cumpărăturilor, a mâncării, a alegerilor profunde.

 

Era ca și cum găsisem o piesă de puzzle care umplea goluri pe care le purtasem în mine dintotdeauna.

 

ULTIMA PIESĂ DIN PUZZLE

 

La final de 2019, exact când ajunsesem la finele procesului de căutare de sine, am primit, spontan, o propunere.

 

Trei săptămâni în Japonia, pentru a povesti despre stilul lor de viață, despre grădini, ritualuri și ryokan-uri, practic a pecetlui toate lucrurile care mă reordonaseră la interior.

 

Inițial, am vrut să spun NU. Un NU hotărât.

 

Da, știu că pare un nonsens, dar eu sunt un om foarte conștiincios, iar acea perioadă era una plină de interviuri deja-antamate, de articole deja plănuite, era aproape imposibil să mă pot desprinde timp de trei săptămâni.

 

Și totuși, într-o discuție în familie, unul dintre noi a rostit atunci cuvintele care încă mă urmăresc: „Diana, trebuie să te duci! Nu știi ce se întâmplă mâine, lumea asta e așa cum e, cine știe dacă peste 5-10 ani o să mai putem călători ca acum, așa că trăiește clipa. Du-te!”.

 

La momentul respectiv, am râs de acest „Nu știi ce se întâmplă mâine” și mi s-a părut o formă un pic exagerată de a mă încuraja să plec. „Ce să se întâmple ca să nu mai putem călători?”, mi-am spus atunci. Dar am plecat.

 

 

A fost ultima mare aventură din vechea noastră viață și momentul în care am înțeles că noțiunea de „drum inițiatic” nu e doar o figură de stil.

 

SECRETUL JAPONEZILOR

 

Chiar a fost o călătorie inițiatică, iar la final am înțeles un paradox al Japoniei, unul pe care-l observi cu ochiul liber într-un oraș precum Tokyo: faptul că orice existență complicată și hiper-aglomerată are nevoie de o structură clară. De reguli, de o coloană vertebrală, de ordine.

 

Asta te ajută mai ales în momentele grele, când totul pare să se răstoarne cu susul în jos.

 

E ca diferența dintre a parcurge 100 de lucruri de pe ordinea de zi când ele sunt notate pe o hârtie, prioritizate și cu o mică strategie redactată lângă fiecare dintre ele și aceleași 100 de lucruri, dar pe care le ai în cap, de-a valma, și sari de la unul la altul.

 

Deloc întâmplător, deși îi considerăm uneori „robotici” în atitudinea lor, japonezii duc o viață extrem de colorată și de complexă, Tokyo fiind un exemplu perfect în acest sens: un fundament milenar de simplitate, peste care se așază straturi de nuanțe, experiențe, culoare și extravaganță.

 

Ca să-ți poți permite efervescența, fundamentul trebuie să fie solid și clar.

 

Tokyo este un labirint de mii de străduțe unde se învecinează firesc restaurante de sushi tradițional și localuri unde servesc roboți, magazine de tehnologie și cămeruțe scunde unde ți se poate citi în palmă, fast-food-uri și altare shintoiste, magazine de manga și ateliere de caligrafie, magazine „Hello Kitty” și boutique-uri de kimonouri handmade,  magazine tradiționale de ceai și reprezentanțe ”Hermès”.

 

Acest mix dintre vechi și nou, precum și capacitatea de a jongla între cele două, arată flexibilitatea mentală și culturală a japonezilor, care i-a salvat din cele mai grele momente ale istoriei lor.

 

Din afară, mulți văd doar organizarea, cozile și rigoarea niponă, dar e nevoie de tărie interioară pentru o asemenea adâncime a relației dintre vechi și nou.

 

O metaforă perfectă a Japoniei este altarul de la Ise, considerat un loc sacru al culturii japoneze, care este distrus și reconstruit identic, cu aceleași materiale, la fiecare 20 de ani, pentru a demonstra că modul cel mai bun de a celebra trecutul este nefiindu-ți teamă de viitor și îmbrățișând schimbarea ca parte inevitabilă a vieții.

 

 

În jurnalul meu de călătorie scriam, la plecarea din Tokyo, aceste cuvinte:

 

„Nimic nu rămâne la fel, dar pentru a ne putea mula pe tot ceea ce ne aduce viitorul, e nevoie să avem rădăcinile bine înfipte în trecut: să-l cunoaștem, să-l respectăm, să ne creăm ritualuri și reguli proprii. Odată simplificată viața în acest fel, putem să primim viitorul fără ca el să ne copleșească”.

 

Pare de-a dreptul profetic acum, mai ales partea cu primitul vieții care se revarsă copleșitor.

 

Mai ales în acest moment în care mi-e dor să mă urc într-un avion și să mă trezesc peste opt ore în altă parte a lumii.

 

Și, chiar dacă acum nu e momentul pentru călătorit, am certitudinea că el va veni din nou. Și o să mă prindă pregătită.

 

 

TOTUL SE SCHIMBĂ, TOTUL SE REARANJEAZĂ

 

Am spus că scriu acest articol cu o ceașcă de cafea în față și, chiar dacă asta fac de obicei – beau cafea când scriu – această cafea are și o poveste legată direct de povestea pe care am scris-o mai sus.

 

Beau o cafea Nespresso Vivalto, din gama Lungo, dar e probabil printre ultimele capsule pe care le voi savura sub acest nume.

 

De luna aceasta, Vivalto tocmai a devenit Tokyo Lungo, iar gama Lungo în sine a devenit World Explorations, fiind gândită pentru a celebra diversitatea gusturilor și a stilurilor de viață.

 

Fiecare sortiment de cafea este un mod de a aduce „în ceașcă” o destinație de care vă este dor sau pe care o iubiți, savurând cafeaua așa cum o preferă japonezii, argentinienii, chinezii, austriecii, suedezii sau sud-africanii.

 

 

La origine, sortimentele Lungo au fost dezvoltate de către experții Nespresso tocmai pentru a evidenția gustul local al diferitelor cafele din toată lumea.

 

Anul acesta, legătura se oficializează prin această schimbare de nume, dar și prin adăugarea a două noi sortimente: Shanghai și Buenos Aires.

 

Așadar, gama World Explorations conține, în acest moment, șase sortimente: Capetown Lungo, Stockholm Lungo, Vienna Lungo, Shanghai Lungo, Tokyo Lungo și Buenos Aires Lungo.

 

Faptul că scriu despre Tokyo și despre fostul „Vivalto”, actualul Tokyo Lungo, nu e întâmplător: este unul dintre sortimentele din care aveam mereu în casă două-trei cutii, fiindcă mi se potrivea gustul: echilibrat, dar ușor dulceag, cu aciditate subtilă, prăjire medie și nu foarte amar.

 

Nu știam asta când am început să beau acest sortiment dar combinația inițială de gust a pornit de la conceptul japonez de ”Umami”, un fel de „al șaselea simț al culinar”, care descrie în mod intraductibil un gust echilibrat și delicios.

 

 

Și, dacă oricum știam că nu există coincidențe și că nimic nu este cu adevărat întâmplător, închei cu o mică revelație pe care am trăit-o chiar în timp ce scriu acest articol

 

Uitându-mă în albumul meu foto cu Japonia, adică în pozele din arhiva din telefon, am fost uimită să constat că și în acea călătorie am băut tot Vivalto Lungo.

 

Numai Vivalto Lungo.

 

În camera de hotel în care am stat în Tokyo, aveam un aparat Nespresso (of course) și o cutie cu doar două sortimente: Ristretto și Vivalto Lungo.

 

Le găsiți în pozele alăturate, la momentul respectiv le-am fotografiat fiindcă mi-a plăcut ideea că Nespresso mă „urmărește” inclusiv în călătorii, fără să mă gândesc că le voi folosi cândva într-o poveste.

 


Dar este încă o dovadă că acest sortiment, atât de iubit de japonezi, merita să-și primească numele care i se potrivește: Tokyo Lungo.

 

 

*****

Colecția integrală Nespresso o găsiți în Nespresso Boutique din Calea Dorobanți 210, în boutique-ul din Băneasa Shopping City și la punctele de vânzare din AFI Palace Cotroceni, Mega Mall și, cel mai nou dintre ele, Sun Plaza.

Totodată, toate produsele pot fi comandate și pe site-ul Nespresso.

Foto: Fine Society

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



3 Comments

  • Alina spune:

    Cand ne-am hotarat sa plecam in Japonia si am luat biletele de avion, am inceput planificarea in detaliu (care a durat o perioada indelungata) si ne-am entuziasmat la fiecare pas. Dupa un timp vedeam cum sansele de a pleca scad, odata cu noul virus, insa nu am putut crede pana in ultimul moment ca vom ajunge sa amanam totul. A fost si o lectie aici, cu un an inainte, din diverse motive mai mult sau mai putin pertinente, am ales sa amanam excursia, asa ca pe viitor stim ce avem de facut :)) Intre timp va veni si un bebe, asa ca ne intrebam cand vom mai reusi sa ajungem acolo 🙂 Felicitari ca nu ai spus NU acestei oportunitati

  • Gabriela spune:

    Buna,Diana.
    In ianuarie2018 am ratat sansa de a ajunge in Japonia. O prietena de-a mea m-a invitat sa merg cu ea in vizita la baiatul ei in Japonia, chiar in Tokyo. Din pacate timpul de pregatire era foarte scurt si nu am avut timp sa obtin pasaportul biometric 🙁

    • Diana Cosmin spune:

      O să mai fie ocazii. Nu a fost atunci momentul. Eu sunt optimistă că vom călători din nou. Nu știu dacă va fi chiar ca înainte, dar de călătorit vom călători 🙂