Pe lista mea de slăbiciuni din lumea parfumeriei, Acqua di Parma a intrat printre primele și n-a mai ieșit niciodată.

 

Când am mirosit prima oară colonia lor clasică, eram foarte tânără și abia deslușeam tainele aromelor fine.

 

Am știut însă că am dat peste o iubire de-o viață.

 

Clasicul Acqua di Parma este o esență masculină, dar asta nu m-a împiedicat s-o iubesc și s-o inspir cu nesaț oriunde reușeam s-o prind.

În magazinele de parfumuri, îmi apropiam discret nasul de sticluța de culoare galbenă, iar în plimbările prin diferite orașe ale lumii surprindeam în aer orice boare de Acqua di Parma.

 

Este cu adevărat un parfum de neuitat.

 

Dincolo de cele 12 note naturale – lămâie, portocală dulce și bergamotă de Calabria, suprapuse cu lavandă, trandafir bulgăresc, verbină și rozmarin, plus vetiver, santal și patchouli – mie Acqua di Parma îmi miroase și a… Italia.

 

Deloc întâmplător, cei de la Acqua di Parma consideră că apa lor de colonie surprinde chintesența rafinamentului italian: masculin, sofisticat, dar în același timp relaxat.

 

Născută în 1916 într-un mic atelier olfactiv din Parma, Acqua di Parma este opera baronului Carlo Magnani, care – după o serie de călătorii la Paris, Londra și New York – a decis să surprindă într-un parfum spiritul gentlemanul-ului italian.

 

Un gentleman care, în viziunea lui Magnani, nu semăna cu cel francez, englez sau american.

 

Gentleman-ul italian avea ceva aparte, ceva ce nu se poate surprinde într-o definiție clară, dar un aer pe care Acqua di Parma reușește să-l transmită, fără cuvinte, peste timp.

 

Pornind de la colonia clasică, cei de la Acqua di Parma au scos mai multe serii de ape de colonie: unele mai experimentale și mai îndrăznețe, altele având în gând publicul feminin, dar toate aducând în contemporan povestea baronului Magnani.

 

Astfel, deși este un brand de lux renumit în întreaga lume, Acqua di Parma și-a păstrat spiritul artizanal și exclusivismul.

 

De la sticluța Art Deco clasică, cu dopul din bachelită, până la esență în sine, totul este realizat 100% în Italia, iar distribuția este atent ținută sub control.

 

Inclusiv cutiile de culoarea galbenului de Parma sunt realizate în continuare manual, folosind hârtie embosată.

 

Nuanța emblematică de galben vine de la clădirile orașului Parma, văruite predominant în această nuanță încă de la începutul secolului XX.

 

În România sunt disponibile colecția clasică, respectiv Colonia despre care povesteam mai sus, dar și colecțiile contemporane, respectiv Blu Mediterraneo, Signatures of the Sun și Le Nobili.

 

Foarte multe dintre ele sunt unisex, având în vedere că regulile care împart parfumeria în masculin și feminin sunt considerate de domeniul trecutului.

Eu una am fost mereu de acord cu ideea de unisex în parfumerie, încă dinainte să fie un trend, așa că mă bucură anularea acestei granițe formale.

 

Din seria Signature of the Sun, două noi esențe tocmai s-au adăugat colecției și am avut ocazia să le testez zilele acestea.

 

Lily of the Valley, respectiv Oud & Spice, sunt cum nu se poate mai diferite una de cealaltă, dar au acea intensitate viscerală tipică pentru casa Acqua di Parma.

 

 

Lily of the Valley se deschide cu tonuri citrice de bergamotă și grapefruit, apoi coacăze negre care dezvăluie inima de lăcrămioare, iasomie, magnolie și geranium.

 

Este un parfum intens, care îmi inspiră masculinitate, dar pe care l-aș purta fără să stau pe gânduri cu o ținută extrem de feminină. Ar fi o combinație perfectă.

 

Oud & Spice, în schimb, este animalic și profund, bazat pe o varietate rară de lemn de agar.

 

Lemnul de agar din Laos diferă de Oud-ul clasic, având rotunjimi seducătoare și mai multe fațete care se dezvăluie treptat.

 

Se deschide cu note de bergamotă și trandafir, continuă cu o delicatețe de zmeură, piper roz și cuișoare, explodând în acorduri de oud, patchouli și cistus labdanum.

 

Toate flacoanele vin cu un dispenser detașabil, pentru o reciclare facilă, accentuând angajamentul casei către sustenabilitate.