Despre tot ce-i fin și fain

Ne reinventăm numai când viața are o miză suficient de mare

By 13 octombrie, 2016Simplicity
read time 2 min
 
13 octombrie, 2016

Ne reinventăm numai când viața are o miză suficient de mare

De fapt, reinventat e termenul mai general pentru ,,reconstruit”, ,,resetat”, ,,reașezat”, ,,refăcut”, ,,rearanjat” sau orice alt verb care să sugereze că viața nu-i decât o sumă de piese care pot fi mutate după bunul plac. Dacă o desfaci bucată cu bucată, vei constata că aceleași componente îți construiesc la fel de ușor și un castel și un șopron. Depinde doar de miza jocului.

by

Eu m-am reinventat de multe ori, în momente mai fericite sau nu prea, dar important e că am făcut-o. M-am uitat la propria persoană cum te uiți la un sertar plin-ochi cu mărunțișuri și am început să sortez ce-mi servește și ce nu în noul capitol al vieții mele. ,,Tristeți”, ,,iubiri neîmpărășite”, ,,regrete”, ,,dar dacă-uri”, toate, valea! Lucruri inutile, oameni interesați, activități goale de conținut, nostalgii stupide, tentative nereușite. Delete și la ele. După ce ai triat suficiente straturi din acel sertar cât să ajungi spre fundul lui, din ceea ce rămâne îți cam dai seama cum stai. Pe ce contezi, ce înseamnă ceva în viața ta și ce e doar balast.

 

Toți avem momente în care am vrea să apăsăm un buton de Reset și s-o luăm de la zero. Să facem alegerile potrivite, să dăm undo la ce nu ne-a adus fericirea și să schimbăm ce nu funcționează la noi, indiferent dacă e vorba de un stil de viață, de o carieră, de un job, de o tunsoare sau de o jumătate. De cele mai multe ori ne gândim la asta cu un oftat: ,,Dacă am fi făcut lucrurile altfel…”, ,,Dacă lucrurile ar fi stat diferit”, ,,Dacă am fi fost mai deștepți/înțelepți/disciplinați…”.

De fapt, putem face lucrurile altfel oricând și putem fi exact cum ne dorim începând chiar din secunda asta. Cu o condiție: să fim dispuși să mergem până la capăt. Și suntem dispuși doar dacă miza e suficient de mare. Doar dacă simțim că nu mai putem zăbovi nicio secundă în învelișul de viață în care ne aflăm acum.

Mai precis când:

Ajungem într-un moment simbolic al vieții.

Pragul de 30 de ani. Nașterea primului copil. Un divorț. Un nou job. Orice ne pune în perspectivă propria persoană și ne face să simțim trecerea timpului. Din proprie experiență, nimic nu ne pune în mișcare mai eficient decât trecerea timpului. După ani de scuze și de pretexte de tipul ,,Am suficient timp să…” ori ,,O să mai aștept un an-doi să văd dacă…”, toți ajungem la un prag în fața căruia ne oprim și ne dăm seama că ar fi bine să ne mișcăm mai repede. Nu pentru că n-am mai avea vreme, dar gândul că peste 10 ani vârsta noastră va începe cu ,,4” în față ne face să vrem să ne dăm un sens concret vieții până să atingem următorul prag. Să începem să ne îndeplinim visuri, nu doar să le proiectăm în imaginație și să le expediem într-un folder de ,,Într-o zi…”.

Suntem profund nemulțumiți de ceva

Nu mă refer la o zi proastă sau la un coleg care ne enervează, ci la o stare de fapt care durează de suficient de mult timp încât să ne pună un nod în gât doar când ne gândim la ea. Acel gen de situație pe care o numim ,,fără ieșire”, pentru că ieșirea e atât de incomodă încât nici nu ne putem gândi la ea fără să avem un semi-atac de panică.

 

Dacă atunci când închizi ochii și te gândești la viața ta ideală, printre gânduri se află și unele de genul ,,Plec de la job și nu mă mai uit înapoi”, ,,Îi spun lui X ce cred cu adevărat despre relația noastră” sau ,,Nu mai fac niciodată cutare lucru”, înseamnă că există o miză extraordinară de care n-ai habar. Când îți imaginezi cu pasiune cum ar fi să te eliberezi de un anumit lucru, înseamnă că ești deja pregătit să-ți schimbi radical viața.

Simțim, pur și simplu, că a venit vremea…

Cei mai mulți dintre noi suntem atât de dezobișnuiți să ne ascultăm pe noi înșine încât ar putea părea ciudată această idee: că SIMȚI. Vine însă un moment în care vocea interioară se satură să șoptească și, mai ales dacă am ignorat-o pentru o perioadă prea lungă de timp, începe să strige, să prindă curaj, să devină de-a dreptul obraznică, insolentă cu inerțiile noastre. Imboldurile devin mai puternice, intuițiile se ascut, tot corpul și mintea indică nevoia de schimbare.

 

Am avut perioade în care nevoia de schimbare s-a manifestat deplin și covârșitor, de la interior la exterior și de la lucrurile mici la cele mari. Ca un foc care pârjolește totul în cale. Brusc, simțeam că mă sufoc dacă nu spuneam ,,Nu” atunci când sufletul meu rostea un ,,Nu” răspicat și implacabil. Nu mai puteam ignora teme în care credeam cu adevărat fără să am senzația că-mi calc cu bocancul pe inimă. Simțeam nevoia să-mi enunț răspicat convingerile și să-mi susțin cauzele, oricât de incomode sau nepopulare ar fi fost, uitând de căile diplomatice și subtile pe care le căutam cu migală altădată.

 

În același timp, chiar și în sferele frivol-materiale, mă atrăgeau, subit, alte lucruri. Mă îndrăgosteam de alte culori, mă trezeam virând cu voluptate spre un stil vestimentar complet diferit, visând la o tunsoare radicală sau adoptând cu maximum de entuziasm hobby-uri care altă-dată mi s-ar fi părut plictisitoare ori inutile. Multe dintre lucrurile și activitățile mele de altădată îmi păreau, dintr-o dată, arsenalul unei alte persoane, parcă străine de mine. Explicația e simplă: când ești gata să treci la un alt nivel al vieții, să deschizi un nou capitol sau să începi o etapă sau vârstă nouă, lucrurile devin clare și decisiv de tranșante. Nu mai poți trăi în ,,gri” și ești mai pregătit ca oricând să alegi între alb și negru.

Când te privești în oglindă, întreabă-te trei lucruri:

Ce aș vrea să văd aici peste 10 ani?

La ce aș vrea să renunț din clipa asta, dacă s-ar putea?

Ce lucru/stil/activitate nouă mă atrage în acest moment?

Foto: Sorin Onișor

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK