Alexandra Rapcencu, căsătorită Stanciu, (și pe care prietenii o numesc „Alice”) are 29 de ani de viață dar, dacă-i asculți poveștile, în gândurile ei plutesc mii de ani de mituri, simboluri și legende românești care au fascinat-o mereu. De profesie ilustrator, aproape că a renunțat de doi ani încoace la desenat de dragul unui alt tip de artă: păpușile din porțelan de Limoges, pictate manual, cu haine croite din mătase brodată manual cu cristale Swarovski sau pictate de mână cu motive în acuarelă. Sunt piese de colecție, cu prețuri de peste 3.600 de euro, ieșite dintr-un proces de creație manuală întins pe ore și zile.

Fiecare păpușă vine cu povestea care a inspirat-o, mai precis cu mitul de la care Alice a început actul creației. Bendis este zeița destinului, a familiei și a lunii. Ielele sunt zânele sălbatice care apar prin păduri și dansează o horă magică, arzând iarba sub tălpile lor. Drăgaica apare pe pajiști de Sânziene, în noaptea magică de 24 iunie, și transferă plantelor puteri vindecătoare. Luna este ipostaza selenară a Ilenei Cosânzeana, iar Zâna Albină este responsabilă de munți și oceane, ea fiind cea care a avut ideea de a „rida” surpafața Pământului la Facerea Lumii, pentru a da suișuri și coborâșuri, bine și rău.

 

Mitologia românească o inspirase și în 2012, pentru o expoziție solo numită „Iele”, unde Alice zugrăvise o variantă modernă a Ielelor din simbolistica tradițională străveche. Totuși, și-a împlinit vocația și pasiunea abia când și-a dat seama că zânele și zeitățile ar putea ieși din coala de hârtie în tridimensional.

 

Astfel, de la o activitate precum ilustrația, „singuratică, uneori chiar terapeutică”, cu resurse care țin strict de imaginația creatorului, Alice a trecut la prototipuri din porțelan, la modelat corpuri și capete de păpuși până la varianta ideală, la căutat (uneori în van) colaboratorii potriviți pentru diferitele detalii (haine, articulații metalice, matrițe), la ore de experimente în atelier și la încercări reușite sau ratate.

De la o activitate în care hârtia și creioanele sunt singurele resurse necesare, Alice a trecut la domeniu în care fiecare amănunt deschide un univers în sine. Dar, chiar și așa, recunoaște deschis că satisfacția realizării unei păpuși nu se compară cu nimic.

Ilustrația a rămas în fundal, ca o fereastră deschisă în background, în timp ce Alice își vede de pasiunea cea mare pentru păpuși. Și-a păstrat câțiva clienți din străinătate, pentru care creează lunar ilustrații de peste 3 ani încoace. Proiectele merg de la imagini pentru o cofetărie din SUA care realizează prăjituri amaretti de lux, Miabella Baking Company, până la ilustrații în acuarelă pentru un brand de eșarfe de mătase din Australia. Clienții i-au devenit între timp prieteni, iar Alice le numește „proiecte de vis”.

Am povestit cu Alice despre păpușile devenite în prezent centrul universului ei creativ și despre tot ceea ce stă în spatele unei mici opere de artă din porțelan: pasiune pură, zeci de ore de atelier, promovare, fotografii, marketing și mai ales elanul de a arăta lumii întregi ceea ce a ieșit din mâinile tale.

Alexandra (Alice) Rapcencu: Ca toate ideile bune, Alice Dolls mi-a venit ca o străfulgerare de inspirație în timpul unei vacanțe în Germania, acum doi ani. De multă vreme admiram păpușile BJD (ball-jointed doll) ale Marinei Bychkova (Enchanted Dolls), în paralel fiind fascinată de mitologia română, „hrănită” la acea vreme de poveștile minunate pe care mi le împărtășea Iulia Gorneanu.

Așa că m-am gândit: „Cum ar fi să fac păpuși de porțelan, de colecție, cu tema (mult-prea-puțin-cunoscutei) mitologii românești?” Wow! A urmat o doză molipsitoare de entuziasm, nu știam pe ce hârtie să pun mâna ca să-mi schițez ideile mai repede. Dintotdeauna mi-a plăcut să asamblez, să „pun mâna” și să iasă ceva din nimic, dar nu eram stăpână pe crearea unor lucruri de mare finețe. Așa că am decis să învăț să fiu. Am știut că această provocare m-ar aduce la alt nivel de cunoaștere de sine, în primul rând, de domenii și procese profesionale noi. Și nu m-am înșelat. Am mai adăugat acestei liste și „oameni noi” minunați.

Tema personajelor mitologice românești a început să înflorească la noi, dar este puțin cunoscută, spre deloc, în străinătate. Aceasta mi se pare cel prețios lucru din proiect, având o grămadă de particularități mai ales pentru străini. Așadar, a trebuit să creez suportul pentru temă: păpușile. Îndeajuns de interesante, frumoase și prețioase pentru a se ridica la nivelul mesajului lor.

Ilustrațiile au fost precursorul păpușilor, ca inspirație și design. Este ca și cum, atunci când am creat ilustrațiile din colecția Mitologică, în mod inconștient mi-am pregătit terenul pentru păpuși. Totul a decurs natural, moodboard-urile erau deja create. Tot ce rămânea era să le aduc la viață.

În continuare mă concentrez în proporție de 90% pe Alice Dolls, simt că e un proiect foarte valoros. Lumea încă nu știe despre legendele românești și estetica adiacentă lor, despre ce mitologie avem noi, românii, și ce fascinantă poate fi. Vreau să le promovez făcând ce-mi place cel mai mult: păpuși. Cât despre ilustrație, încă mai lucrez din când în când de plăcere sau pentru proiecte sporadice de ilustrație care mă motivează.

Primul lucru este sculptura corpului. Păpușa este realizată din 19 piese care se articulează, așa că a trebuit să fac 19 piese sculptate în pastă modelatoare. A fost o întreagă aventură: încă mai am primul test de modelaj de cap la birou și îl păstrez să-mi aduc aminte că orice se poate, cu multă muncă și voință. Nici nu se apropie de alura și detaliile actuale ale păpușilor.

 

După acest proces destul de lung, a trebui să-mi caut colaboratori care să creeze matrițele după sculpturile mele și să toarne piesele finale în porțelan. Am avut „norocul chior” să dau peste Cristina Ciobanu și Ciprian Ariciu, doi oameni și doi artiști extraordinari. Au muncit enorm și au pregătit piesele finale pentru 50 de păpuși. Apoi am desenat amănunțit designul pentru cele 5 concepte – Ielea, Drăgaica, Luna, Bendis și Zâna-Albină.

Hainele le-am făcut cu ajutorul a doi croitori minunați, prin intermediul KraftMade. Numai dacă ești artist poți broda în asemenea detaliu cu mărgele, cristale Swarovski și safire. În mare parte am creat bijuteriile singură, folosind tehnica cerei pierdute. Practic, am sculptat în ceară specială bijuteria dorită, după care am dat mai departe la Assamblage pentru că ei să facă matrița și să-mi toarne în argint piesele finale. Unele dintre ele sunt aurite.

 

O parte din bijuterii și din sistemele lor de prindere au fost făcute conform designului meu cu ajutorul Valentinei Sandovici, un bijutier talentat și, alte piese cu ajutorul Irinei de la Pink Moss.

Fiecare etapă – porțelan, haine, bijuterii, peruci, pictatul păpușii – a reprezentat pentru mine o piesă puzzle.

Mi-a luat doi ani de documentare, rebuturi, reîncercări și piese finale. Mi-a pus la incercare răbdarea și încrederea în proiect, dar cu cât mă apropiam de final, cu atât ajungeam la acel entuziasm de la început.

După ce am adunat toate „piesele” și treaba colaboratorilor s-a terminat, a urmat iarăși muncă intensă din partea mea: am creat cele 5 prototipuri de peruci din fire de păr de alpaca. Perucile sunt magnetice și se potrivesc perfect pe forma capului păpușilor. Apoi am pictat cu multă migală și detaliu corpurile lor. Artiștii de genul acesta de păpuși de artă aleg să se apropie cât mai mult – prin pictură, dar și prin sculptura corpului – de aspectul uman.

 

Văzând cum arată păpușa scoasă din cuptorul de porțelan, albă, curată, decorată doar cu propriile-i umbre, am văzut acea magie și am ales să n-o umbresc.

Tema fiind zeitățile și semi-zeitățile, păstrând corpul alb m-am îndepărtat de natură lor umană, celebrând Lumina lor. De aceea am și ales luster în loc de culori îmbujorate, pentru că sunt prețioase și reflectă acea Lumină așa cum doar o zeitate sau zână merită.

Simbolurile de pe corpul fiecărei păpuși spun povestea ei fără cuvinte. Pentru că noi, românii, avem o estetică tradițională bazată pe simboluri puternice, pline de însemnătate și de incantații, am decis să le promovez pe cele pe care le cunosc și care spun, criptat, povestea păpușii. „Traducerea” se află în Story Sheet-ul păpușii, la achiziționare.

După acest proces, le-am asamblat cu ajutorul unor arcuri de oțel create special pentru fiecare tip de legătură între părțile corpului, de tensiuni diferite, și cu cârlige în formă de „S” făcute manual de mine din sârmă de oțel. Nu a existat o singură păpușă creată inițial – le-am creat în paralel pe toate cele cinci, încă de la început.

Urmărind piața foarte nișată a acestor tipuri de păpuși, observ o dezvoltare foarte mare. De la succesul Marinei Bychkova, care a reușit performanța de a vinde o păpușă la peste 80.000 de dolari, foarte mulți artiști din toată lumea îndrăznesc să realizeze astfel de păpuși în stilul propriu. Se organizează târguri de specialitate, cele mai importante fiind la Moscova (unde există o concentrare de artiști-păpușari foarte pricepuți) și la Amsterdam.

Piața mea este peste tot în lume, inclusiv România. Într-adevăr, o astfel de păpușă este o investiție, una în care cei pasionați cu adevărat de artă și cultură sunt dispuși să investească.

Printre toate reacțiile trezite de păpuși, una dintre cele mai surprinzătoare  a fost când Cătălin Năstăsoiu (Ronativ) a trecut pe la atelierul meu și, văzând păpușile, și-a arătat entuziasmul și admirația autentică pentru ele. El fiind un artist și designer consacrat, recunoscut pentru lucrările sale de ceramică impecabile, am fost foarte bucuroasă și recunoscătoare pentru acest boost de încredere.

Este destul de dificil, deoarece nimeni în România nu a mai făcut astfel de păpuși până acum și nu am avut cu cine să mă consult „live” de-a lungul procesului.

La începuturile mele ca ilustrator, am atras clienți străini mulțumită unor site-uri stil galerie, specializate pe ilustrație, care te promovează contra unei taxe anuale (Hire an Illustrator, de exemplu). Apoi, a urmat word-of-mouth: acei clienți m-au recomandat altor clienți și tot așa. Mi-am ocupat timpul cu o muncă frumoasă și ”bănoasă”, cum se zice pe românește.

Pentru că nu eram însă 100% mulțumită, am căutat să fac ceva măreț, unic, așa au apărut păpușile. Apropo de marketing și promovare, de curând am întrebat o artistă cunoscută de păpuși cum recomandă ea să îmi fac marketingul. Răspunsul ei a fost „The best marketing you have is the one you do for yourself”. Da, prin rețelele de socializare.

Însă acest lucru înseamnă eforturi continue de a poza păpușile și de a te juca mereu cu setup-uri, de a le pune într-un context de poveste, așa cum merită, în lumina potrivită. Marketingul artiștilor cuprinde imagini foarte intime ale procesului de lucru. E recomandat că acestea să fie postate constant, cum ar fi clipuri din timpul lucrului, pe care nu prea are cine să le facă decât însuși artistul.

Mai departe, când reușește să atingă un nivel înalt de succes, cred că își poate permite să adauge alte metode de marketing cu ajutorul specialiștilor în domeniu. Dar, chiar și așa, acel „touch” al artistului e vital nu numai în operă, ci și în promovarea ei.

Un cuvânt: internetul. E uimitor cum poate aduce oportunități, conecta oameni din capete diferite ale lumii și oferi libertatea artistului de a lucra de oriunde pe Pământ. Un aspect mai subtil al timpului în care trăim: de curând am descoperit ce înseamnă să fii în armonie cu tine. Este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat ca artist și ca om. Capacitatea de a crea nu este decât o „unealtă” pe care o folosesc pentru a aduce și celor din jur un fel de „ancore” pentru propria lor spiritualitate.

Nu știu dacă este specifică acestui secol în care trăim, însă observ o îndepărtare a oamenilor, indiferent de religie, de propriul sine profund. Păpușile mele reprezintă credința în ceva mai presus de concretul cotidian, ele transcend arta și aduc puțin din magia vechilor timpuri, când omul era în conexiune cu tot și toate, cu cele văzute și cu cele nevăzute. O combinație între sacru (zeitatea/zâna pe care o reprezintă fiecare păpușă) și profan (păpușa anatomică în sine). Așa cum este, până la urmă, și omul însuși.