Acum câteva săptămâni, m-am întâlnit în București cu Candy, o franțuzoaică fermecătoare cu care trebuia să discut despre secrete de frumusețe a la française, pentru un articol. Am întrebat-o la ce oră ar vrea să ne vedem și am stabilit un 8:00 a.m, ultra-matinal. „Unde vrei, am întrebat-o? Alege tu”. ”E simplu”, mi-a scris ea pe Whatsapp, cu un emoticon de zâmbet. „La Paul”. Bien sur.

Dintre toate diminețile mele la Paul – și am adunat destule în viața asta – cea a întâlnirii cu Candy a fost momentul unui declic: am privit tabloul micului nostru dejun ca și cum m-aș fi aflat în afară și am realizat farmecul improbabil al situației. O româncă get-beget și o franțuzoaică get-beget iau un mic-dejun de București într-un bastion de stil franțuzesc. Șarmant. Mâncam croissante, beam latte și vorbeam despre frumusețe, mai exact despre faptul că produsul de beauty pe care-l vei găsi în poșeta oricărei franțuzoaice, indiferent de vârstă, este crema de mâini. Astfel de detalii.

 

Dincolo de beauty și de modă, viziunea francezilor despre viață în general este una care-mi place la nebunie și am scris de multe ori despre treaba asta. Inclusiv la capitolul culinar, tot ei – francezii – m-au eliberat într-o perioadă în care mă închisesem singură în niște pătrățele și căsuțe auto-impuse cu „Așa da” și „Așa nu”.

A fost o perioadă în care treceam pe lângă „Paul”, în diferite colțuri de lume, și nu îndrăzneam să intru. Renunțasem oficial la carbohidrați (doar cu trupul, cu sufletul îi iubeam în continuare cu nețărmurită pasiune) și nu voiam să simt acel miros senzațional de pâine proaspăt-scoasă din cuptor, care pentru mine este mai irezistibil decât orice esență de Dior sau Chanel. Așa că răbdam, deși aș fi dat orice să nu rabd.

Tot în acea perioadă, ca un făcut, aveam de călătorit mult prin Franța, fix patria lui Paul, țara croissantelor și a tuturor minunilor de patiserie numai bune de savurat în dimineți răcoroase pe Avenue Montaigne. M-am împrietenit profesional cu tot felul de franțuzoaice și le-am admirat siluetele perfecte, înghițind în sec la pain-au-chocolat-urile din farfuriile lor.

Din când în când, îmi ridicam ochii din galantarul de croissante către cer, întrebându-mă de ce eu nu mă număr printre femeile care pot trăi DOAR pe bază de croissante, pâine și croque-madame, fără ca asta să se vadă vreo clipă pe siluetele lor îmbrăcate în Chanel. Sau Dior.

Am spus că „Paul” și Franța m-au eliberat? Ei bine da, nu e nicio exagerare. Atunci și acolo, urmărind franțuzoaicele, întrebându-le lucruri despre ritualurile lor și învățând din micile lor trucuri, am înțeles pentru prima dată adevărul unei fraze devenite clișeu: a-ți face un răsfăț și o bucurie nu reprezintă „plăcere vinovată”, ci o datorie față de tine însăți. Un clișeu care nu e clișeu, e adevăr în stare pură.

Tot în acea perioadă, o altă franțuzoaică, Mireille Guillano, m-a învățat indirect prin cartea ei – „Ces françaises qui ne grossissent pas” (Franțuzoaicele nu se îngrașă, n.red) că tocmai acest joie de vivre și această prețuire sinceră a ritualurilor este sursa siluetelor impecabile ale pariziencelor. Nu strânsul din dinți, nu închisul ochilor în fața vitrinelor cu baguettes, nu număratul de la 20 descrescător când vezi un fougasse, ci cultivarea bucuriei de a savura un deliciu la ora potrivită, în cantitatea potrivită, cu înghițituri mici și plăcere maximă.

Acolo, cu Mireille și cu franțuzoaicele mele înțelepte, am deprins bucuria și arta din spatele unui „petit dejeuner” delicios și până în ziua de azi este singura masă din zi pe care nu o ratez orice s-ar întâmpla. Nu sar peste ea nici dacă am un avion de prins, 5 articole de terminat sau 10 întâlniri urgente. Îmi organizez programul așa cum e nevoie, dar nimeni nu se leagă de micul meu dejun!

Tocmai de asta, îmi place foarte tare campania de iarnă de la „Paul România”, cu Petit Dejeuner a porter. M-a nimerit la marele fix, amintindu-mi când și datorită cui am pus bazele ritualurilor mele de astăzi. Și, la drept vorbind, o bună parte din „munca” de construcție a obiceiurilor mele matinale de azi s-a produs în niște brutării Paul de prin Franța, împărțind masa cu niște franțuzoaice istețe.

 

Petit Dejeuner a porter este fix despre ritualuri, despre bucuria de a începe ziua în tihnă și de a savura cu înghițituri mici un croissant, o omletă sau un croque madame, în timp ce îți faci planuri, vise sau pur și simplu savurezi gândul că ești elegantă și matinală într-un loc atât de tipic franțuzesc.

A nu se înțelege că eu mănânc la Paul doar croissante, chiar dacă le-am pomenit cu atâta poftă de mi s-a făcut și poftă doar scriind. În funcție de dispoziția de la momentul respectiv, în meniul de iarnă am de ales între omlete, croque madame și oeufs sur plat (clasic franțuzești), dar și din croissante sărate cu emmentaler și prosciutto, sandviciuri tomato Mozarella sau… Éclair cu prosciutto crudo și rucola (da, ecler!).

La dulciuri, favoritul meu din Petit Dejeuner a porter e croissantul cu zmeură și vanilie și, evident, clasicul pain au chocolat, care îmi aduce instantaneu în minte atâtea episoade diferite din viață încât madlena lui Proust e knock-out. Nu întrec niciodată măsura cu poftele mele, dar nici nu-mi cenzurez niciodată plăcerea unei dimineți tihnite, care face toată ziua să înceapă mai bine. Dacă mă întrebați pe mine, fix asta e chintesența stilului franțuzesc. În farfurie sau în modă.

 

„Paul” face parte din programul Mastercard Premium & Business, care include peste 120 de parteneri si mai mult de 350 de locații premium, din zona de modă, gastronomie, accesorii, călătorii, beauty, home & deco, dezvoltare personală și business. Pe majoritatea le cunoașteți și probabil le-ați și frecventat, dar poate nu știați până acum că puteți face o afacere bună plătind cu un card Mastecard în ele.

Pe lista mea se mai află salonul de frumusețe la care merg de ani de zile, unele dintre restaurantele mele preferate, plus magazine în care intru frecvent. La toate am discount 5% când plătesc cu cardul Gold, ceea ce înseamnă că ritualurile mele au și o parte de eficiență, care pentru mine contează mult. De fapt, există persoană pentru care să nu conteze? Mă îndoiesc.

Așadar, un Petit Dejeuner a porter pentru mine, cu 5% discount, s’il vous plaît!