Despre tot ce-i fin și fain

Spune-mi cum respiri și o să-ți spun cum trăiești

By 22 ianuarie, 2016Simplicity
read time 5 min
 
22 ianuarie, 2016

Spune-mi cum respiri și o să-ți spun cum trăiești

Când ne gândim la coordonatele unei vieți sănătoase, primele pe listă sunt nutriția, sportul, gestiunea stresului sau liniștea sufletească, nicidecum un element atât de banal și firesc precum… respirația. Și totuși, dacă respirăm greșit, superficial sau ineficient, toate cele de mai sus au de suferit. Tu cum respiri?

by

Când respiri, ce parte a corpului tău se mișcă? Dacă răspunsul este „se mișcă umerii sau pieptul”, ai nimerit o variantă necâștigătoare. Ca o consolare însă… toți respirăm greșit. În afară de bebeluși, care mai păstrează în frageda pruncie reflexul respiratului corect și profund, noi toți respirăm așa cum trăim: superficial.

 

Am făcut prima dată această descoperire la niște cursuri de actorie, în liceu, observând că-mi pierd suflul rapid când am de spus o replică mai lungă. „Asta pentru că tu respiri din piept, nu din diafragmă”, mi-a explicat atunci un actor profesionist care se ocupa de grupa noastră.

 

„Trebuie să înveți să respiri din abdomen, nu din plămâni”. Cuvintele lui m-au urmărit pentru totdeauna, dar asta nu înseamnă nicidecum că am învățat să respir cum trebuie. Știam care e varianta corectă și sănătoasă, dar îmi era mai simplu să mă țin tot de obiceiurile mele comode.

 

M-am reîntâlnit cu exercițiul respiratului din diafragmă la Pilates, apoi la sala de fitness, unde am descoperit, cu amuzament și mirare, că poți să „uiți” să respiri. De multe ori mă trezeam făcând un exercițiu complicat cu greutăți și simțind că nu mai pot să-l duc. „Ai încercat…  să respiri?”, râdea antrenorul meu, iar eu îi aruncam de regulă o privire ucigătoare.

 

Avea, însă, dreptate: nestăpânind exercițiul respirației corecte, când deveneam mult prea concentrată pe execuție, inspirația și expirația rămâneau cele din urmă griji.

 

Atât de neglijabile încât la un moment dat oboseam doar pe motiv de… lipsă de aer. „După ce că lucrez cu aceste greutăți, mai vrei să și inspir pe ridicare și să expir pe coborâre”, mă revoltam la început, de câte ori mi se atrăgea atenția. „Ori mă concentrez pe respirat și o să greșesc mișcarea, ori respir cum știu eu și fac mișcarea corect”.

 

Deloc întâmplător, Joseph Pilates, creatorul disciplinei cu același nume, voia să-și numească la început programul „Contrology”. Baza lui o reprezintă controlul simultan al corpului și al minții: mușchii se aliniază cu respirația, gesturile sunt lente, ritmul e constant, nici prea rapid, nici prea lin.

 

Chiar dacă sunt mai curând adepta exercițiilor cu greutăți decât a Pilates-ului, recunosc că această „contrologie” ne-ar ajuta în toate aspectele vieții. Mintea ar trebui să urmeze cadența respirației și, împreună, să risipească tensiunea din corp. Și da, teoria o știu, dar încă sunt șubredă la practică.

 

Chiar și acum, după ani buni de sport și de teorie a respirației, recunosc că îmi este încă greu să respir cum trebuie, că a rămas un „exercițiu”, nu un reflex înnăscut. Ori, mai bine zis, este un reflex înnăscut pe care m-am priceput de minune să-l rătăcesc, la fel ca noi toți.

 

Și, tot ca noi toți, îmi e greu să-l redobândesc: cum să-ți reintre în reflex, la maturitate, un obicei pe care l-ai pierdut pe vremea când abia erai conștient de lumea înconjurătoare?

 

Ca dovadă că se întâmplă și la case mai mari, o prezentatoare de televiziune – domeniu în care respirația corectă este crucială, ba chiar aș îndrăzni să spun că este „obiectul muncii” – mi-a mărturisit cândva că mașina ei și agendele sunt pline de post-it-uri cu „Respiră”, astfel încât și atunci când nu e la job să-și amintească importanța respirației corecte. Și ce înseamnă, de fapt, această respirație?

Trage o linie imaginară între șoldurile tale, apoi unește acea linie cu buricul, formând un triunghi isoscel cu vârful în buric. Vizualizează o minge în mijlocul triunghiului. Când inspiri, mingea se mărește, umplându-se cu aer. Când expiri și dai aerul afară, mingea se dezumflă.

Am regăsit acest exemplu în cartea ultra-maratonistului Stu Mittelman și mi s-a părut cel mai plastic mod de a exemplifica respirația diafragmatică. Încearcă de câteva ori și vei fi surprins cum schimbarea tiparului de respirație îți poate da mai mult control asupra propriului corp, o senzație de liniște și de auto-centrare, dar și o minte mai limpede.

 

Te avertizez, din propria experiență: începutul e mai greu și puțin ciudat, fiind vorba de reeducarea unui reflex al corpului nostru, dar în Asia, America și unele țări din Europa există chiar și terapeuți la care te duci ca să te învețe să respiri corect și, așa cum noi mergem la aerobic sau zumba, au apărut și „clase” de grup în care se practică acest tip de respirație.

 

Nu e doar o modă, ci conștientizarea unui adevăr pe care omenirea l-a ignorat decenii întregi: când „combustibilul” vital al corpului, aerul, circulă în mod eficient, toate procesele de funcționare a organismului sunt optimizate.

 

Și asta doar dintr-un detaliu aparent minor, precum schimbarea focusului respirației de pe piept pe abdomen.

 

Dacă nu ești sigur că ai prins procedeul corect, poți face un test simplu: întinde-te pe pat și așază pe abdomen o carte. Dacă ea se mișcă în sus și în jos în ton cu respirația ta, ești pe calea cea bună!

5D3_5184e

 

 

Nu întâmplător, respiratul „în minge” este primul pas în lupta cu stresul și cu anxietățile zilnice. Încearcă-l măcar cinci minute și vei fi surprins. Nici eu nu credeam, dar am avut o revelație, genul acela de moment în care îți vine să rostești, ca pentru sine, „Ahaaa… deci așa trebuia să fie de fapt”. 

 

Și, de parcă nu ar fi fost suficient că trebuie să reconsiderăm modul în care efectuăm cea mai simplă și importantă funcție a corpului nostru, mai există o subtilitate în materie de respirație. Mai exact o diferență fundamentală între inspirația și expirația pe gură și respectiv inspirația și expirația pe nas.

 

Trebuie să respirăm pe nas atunci când simțim o nevoie mai pregnantă de oxigenare, fiindcă aerul circulă mai întâi în sus, abia apoi se duce înspre „mingea” din abdomen, iar senzația generală este de „curățare” interioară, oxigenare și eliberare a stresului. Respirația pe gură, în schimb, se duce direct în „minge”, iar senzația este de intrare mai rapidă a aerului.

 

Jonglează cu ele în funcție de context – plimbare relaxată, mers alert, alergare – iar dacă, la fel ca mine, faci mult sport, experimentează cu amândouă în funcție de tipul de antrenament din fiecare zi.

 

Contează mult mai mult decât crezi și ai fi surprins să vezi că te simți cu totul altfel. Poate că arzi același număr de calorii, iar mușchii se simt la fel, însă mintea și gândurile tale vor fi mai limpezi ca niciodată.

Mi-am propus ca în fiecare dimineață și seară, când stau întinsă comod sub plapumă, să fac exercițiul respirației din diafragmă. Cinci minute, 50 de inspirații și expirații. Schimbările majore se nasc din pași infinit de mici. Hai să începem, ce zici?

Pentru mai multe idei și inspirații, mă poți urmări și pe contul meu de INSTAGRAM.

2 Comments

  • Anonim spune:

    Cat de adevarat! Ca de obicei, gasesc in textele dumneavoastra ceva care ma pune pe ganduri. Va multumesc. De aproape doua luni merg la pilates si am constatat „pe pielea mea” efectele modului incorect de a respira. Textele dumbeavoastra au fost si sunt o sursa de inspiratie pentru mine.

  • Claudia Stirbei spune:

    Corect… Plus ca respiratul corect te ajuta foarte mult si in sarcina si cel mai important, la nastere :p

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.