Despre tot ce-i fin și fain

#ACinceaPutere Îndrăzneala de a fi femeie „de o anumită vârstă”

By 24 iulie, 2020Lifestyle
read time 8 min
 
24 iulie, 2020

#ACinceaPutere Îndrăzneala de a fi femeie „de o anumită vârstă”

În România există puține păcate mai grele decât cel de a refuza să îmbătrânești atunci când vrea societatea. Mai ales dacă ești și femeie.

by

Să fii femeie e o chestiune temporară.

 

Da, da, temporară.

 

Te naști cu o anumită înzestrare anatomică, dar ea nu reprezintă nicidecum o garanție că vei avea voie să fii femeie până la sfârșitul zilelor tale pe acest pământ.

 

După o anumită vârstă – „un certain age” cum frumos spun francezii în contexte mult mai poetice— acest privilegiu, de a fi femeie și de a te comporta ca atare, ți se revocă. Se închide cercul și trebuie să îți alegi un alt statut.

 

Mamaie, bunică, tanti, tușă, oricum altcumva, dar nu femeie.

 

Automat, ți se retrag și toate prerogativele de femeie: să te îmbraci elegant (că doar nu oi vrea să fii „o babă nebună”), să te îngrijești de corpul și de aspectul tău (”Dar cine te mai alege, la anii tăi?”) sau să îți dorești ceva pentru tine. 

 

Orice ar fi acel ceva. 

 

Să te apuci de un alt job? ”Dar cine te mai angajează, la vârsta ta?”

 

Să te apuci de o altă facultate? ”Ai înnebunit? N-ai învățat destul la viața ta, ce-ți mai trebuie?”.

 

Să călătorești, să vezi lumea? ”Vezi-ți de nepoți și stai potolită, ce-ți mai trebuie la vârsta ta?”

 

Doar că această vârstă, această ANUMITĂ vârstă, este aleasă arbitrar, iar în România cel puțin, ea scade de la an la an.

 

Vă provoc să citiți comentariile oricărui articol mainstream despre o femeie de 40 de ani care face ceva și veți regăsi, invariabil, cel puțin o duzină de anonimi care o fac „trecută” și „expirată”. Fix cu aceste cuvinte. Doar pentru că pot.

 

După 35 ești considerată „spre 40”, deci „viitoare trecută”, iar de la 30 e bine, de fapt, să te pregătești pentru 35 și la 40, că nu mai ai mult până acolo. 

 

Tocmai de asta, aud tot mai multe femei care au „criza vârstei” la 25 de ani, gândindu-se că merg spre 30, vârsta dincolo de care oricum cobori cu un picior sau măcar jumătate de talpă în groapă.

 

Aș vrea să spun că exagerez sau generalizez, dar nu e cazul. Nu la noi, din păcate.

 

România este, de altfel, singura țară din lume în care am auzit, la buletinele de știri și peste tot în mass-media, exprimări de genul „O bătrână de 51 de ani” sau „Un bătrân de 55 de ani”.

 

De ce nu, pur și simplu, „o femeie de 51 de ani”? Sau „Un bărbat de 55 de ani”? 

 

De ce trebuie să asociem judecăți arbitrare atunci când relatăm o știre despre un om, indiferent de ce vârstă ar avea?

 

Pentru că, așa cum spuneam mai sus, după o anumită vârstă încetezi să mai fii „femeie” sau „bărbat”. Devii „bătrân”, „bătrână”, „moș”, „babă” și alte apelative. 

 

ALE LOR ȘI ALE NOASTRE

La masteratul meu american, terminat în 2008, am avut o colegă de 45 de ani (pe atunci) care făcea o specializare în Humanitarian Issues.

 

Pe Jane din Vancouver. 

 

Jane era mai tânără decât tot ”tineretul” de 23-27 de ani care eram noi pe atunci.

 

Pe lângă faptul că arăta fenomenal, se trezea dimineața la 6 fix, ca să alerge 10 kilometri înainte de cursuri, mânca sănătos și ne mai gătea și nouă câte ceva delicios duminica, se distra cot la cot cu noi la toate petrecerile și stătea în fiecare seară pe Skype cu logodnicul ei și cu cei trei câini ai lor.

 

Jane mă fascina și mă uimea în același timp, ceea ce nu era deloc greu de crezut la acel moment.

 

Vedeți voi, aveam 23 de ani și crescusem într-o societate în care femeia, după o vârstă, „dispare”.  Puf! N-o mai vezi.

 

Se confundă cu tapetul de pe perete, cu zidurile. N-o mai privești, n-o mai observi și oricum are și ea grijă să nu mai fie văzută, îmbrăcându-se în culori cât mai terne și acoperitoare, renunțând la orice urmă de cochetărie, machiaj sau alte asemenea „prostii”. 

 

Le și spune tuturor, cu titlu de glorie, că ea „nu-și mai dorește nimic de la viață, că are de toate”, dar de fapt, de prea multe ori, nu îndrăznește să-și le mai dorească.

 

Nu a fost învățată că are voie să-și mai dorească ceva pentru ea, după o ANUMITĂ vârstă.

 

Acum patru ani, unul dintre primele articole pe Fine Society a fost povestea româncăi Rodica Paleologue, manechin senior la Paris, după o viață petrecută la Biblioteca Națională a Franței.

 

Specialistă în limbi clasice și traducător din 9 limbi străine, s-a lansat în modelling la 60 plus și a apărut inclusiv într-un video cu David Bowie, pentru o campanie Louis Vuitton.

 

Articolul a devenit o poveste virală și, ulterior, Rodica a fost invitatul special al ediției Digital Divas din anul următor.

 

Oricine a cunoscut-o sau i-a citit povestea n-a mai uitat-o și îmi aduc aminte și acum chipurile uimite ale fetelor din sală, la evenimentul la care a fost pe scenă. Ne-a tăiat tuturor răsuflarea.

 

Dacă o priviți, o să spuneți „Vai, ce femeie, ce prezență”. O româncă, pornită dintr-o familie de deținuți politic, care a trăit toată viața în Franța și a îmbătrânit frumos.

 

Și totuși, la capătul opus al spectrului, unul dintre cele mai distribuite materiale de pe Facebook anul trecut, apărut și în feed-ul meu ca urmare a unui share entuziast din partea unui prieten virtual, a fost unul propagandistic intitulat ceva de genul „Bunicile lor și bunicile noastre”. 

 

Nu știu cine l-a scris, era un site de tipul „fericirelapachet punct ro” dar îl văd și acum în fața ochilor. Avea sute de mii de share-uri și de like-uri, inimioare, comentarii în valuri. Spectacol, nu alta.

 

„Bunicile noastre” din articol erau bunicuțele gârbovite de la sate, fără dinți în gură și cu obrajii brăzdați de soare, care au prins vremuri grele, sărăcie și lipsuri și care au ținut cu mâinile lor muncite gospodării întregi și au crescut generații de copii, nepoți și strănepoți. 

 

Și care n-au îndrăznit vreodată să se gândească la ele, fiindcă vremurile au făcut ca existența lor să nu fie decât un lung sacrificiu pentru alții. Din iubire, dar și cu o renunțare deplină la propria persoană.

 

De asta au neglijat totul, nu s-au dus în viața lor la un dentist, nu și-au dat cu vreo cremă și nu au îndrăznit să mai aspire la vreo minimă cochetărie. Viețile lor au fost despre altceva.

 

„Bunicile lor” din articol erau franțuzoaice sau englezoaice asemănătoare Rodicăi, cochete și elegante până la vârste venerabile, înfățișate în poze plimbându-se prin parc sau stând la o cafenea și citind o carte.

 

Comentariile? Nu vreți să știți. 

 

De fapt, în procent de 99% era exact aceeași idee, doar exprimată în feluri diferite: „Bunicile noastre sunt iubitoare, sincere și muncite. Și-ar da sufletul pentru familie, trăiesc pentru nepoți, dormeau pe sobă ca să se trezească să ne facă nouă clătite. Nu ca babele alea nebune care se suleimenesc și se îmbracă de parcă ar avea 20 de ani”.

 

Altfel spus, ne plac personaje precum Rodica, dar numai să citim despre ele.

 

Dacă le vedem pe stradă, trecând pe lângă noi, le considerăm niște nebune și rătăcite.

 

Pentru că, după o vârstă, femeia nu trebuie să mai trăiască decât pentru alții și prin alții. Altfel e o egoistă și o „dusă”.

 

Nu are voie să își dorească lucruri pentru ea, să aspire la a-și păstra frumusețea, a se răsfăța puțin și a cere un răgaz pentru sine.

 

Dacă îndrăznește să se mai și aranjeze, să se îmbrace frumos și să se privească în continuare pe sine ca fiind FEMEIE, nu doar o entitate asexuată, înseamnă că e o babă nebună. 

 

Cum să vrei să mai fii femeie la 50 de ani? Sau la 60 de ani? Sau la 70? N-ai fost femeie de-ajuns? Gata!

 

GLORIFICĂM CE NU TREBUIE

 

Cinstit vorbind, România este și una dintre țările în care, în acest moment, oamenii trecuți de o anumită vârstă au mai puține posibilități decât aproape toți omologii lor din alte țări. 

 

Nu au resurse să călătorească, își drămuiesc pensiile la leu și taie tot mai mult din cheltuielile neesențiale, adică tot ce nu are legătură cu supraviețuirea de la lună la lună.

 

Este o realitate pe care noi, ca popor, am ajuns s-o transformăm într-o formă pervertită de glorie. 

 

Faptul că vremurile și regimurile ne-au făcut să NU avem mijloacele necesare pentru a naviga lin toate vârstele nu înseamnă că așa trebuie să fie. 

 

Nu înseamnă că este greșit să mai vrei ceva sau să-ți dorești ceva odată ce ai trecut de pragul pe care societatea l-a decis pentru tine. Ca un fel de „dată de expirare” după care dispari înainte să dispari cu adevărat.

 

Generațiile care se îndreaptă acum spre 35, 40, 45, 50 și tot așa pot schimba ceva în această mentalitate, dar din păcate tindem să perpetuăm adevărurile strâmbe pe care le-am preluat la rândul nostru și pe care le-am auzit în jur. 

 

Mai ales abandonul de sine, împreună cu fraza care echivalează cu o moarte tacită, înainte de vreme: „Ce să-mi mai doresc, la vârsta mea?”.

Răspunsul ar trebui să fie „Totul”. 

Orice.

Sau orice alt răspuns care implică detalierea unui lucru care te-ar face fericită. Care te-ar face să râzi.

 

Să simți că ești vie. Să simți că viața e frumoasă. Să simți că tu ești frumoasă.

 

Fiindcă, oricât de greu de crezut ar fi, meriți toate astea și mai mult de-atât.

**********

Pentru mai multe idei, opinii și inspirații, mă puteți urmări și pe contul de Instagram.

**********

Cristina Stanciulescu, Ana Bîtu, Noemi Meilman Mara Coman și cu mine ne-am unit vocile sub conceptul #AcinceaPutere.

 

Este un hashtag, un proiect și o “umbrelă” sub care noi cinci vom scrie periodic pe teme din actualitate, pe subiecte care înseamnă ceva pentru noi și care ne fac să NU vrem să tăcem și să ignorăm. Este un proiect de idei, de concept, de convingere, nicidecum un proiect comercial.

 

Fiecare dintre noi scrie la propria platformă și suntem complet independente editorial una de cealaltă, însă vocile noastre se vor auzi – sau citi, mai exact – atunci când ceva din agenda socială zilnică ne aprinde imaginația. 

 

Uneori e mai comod să taci în fața subiectelor delicate, e mai simplu și cu mai puține bătăi de cap. Îți asumi însă și faptul că nimic nu se va clinti din loc.

Puteți citi articolele fetelor aici:

 

Cristina Stănciulescu: „Discriminarea pe criteriu de vârstă scurtează viața”

Mara Coman: „Nu te simți bătrân, dar ți se spune că ești”

Foto: Unsplash

36 Comments

  • Corina Suciu spune:

    Am 73 de ani, lucrez de dimineața până seara, am o ferma și un cabinet de stomatologie. Da sunt bătrână doar ca putere și aspect. Uneori uit sa mai fiu cocheta ca altădată, pentru ca obosesc și am nevoie de odihnă. Dar pentru cei care considera ca sunt bătrâni la 40 de ani, le spun sa se apuce de lucru, sa munceasca, altfel viata lor va fi searbada fără nici o bucurie. În rest pentru cei care ma considera bătrână zău nu am nici o stima.

  • Mihaela spune:

    Foarte corect articolul. Iar de postarea aia cu bunici îmi amintesc si eu. Mai ales de o fraza” bunica mea n-a văzut marea niciodată”. Si am gândit: ce copii si nepoți nesimțiți poate sa aibă. Cât de greu este sa pui femeia in mașina si s-o duci pana la Constanța?
    Despre asexualizarea femeii de o anumită vârsta e vinovata toată lumea. Chiar si femeia de o anumită vârsta care se complace sa poarte eticheta de bătrâna. Pana la urma schimbarea începe cu noi. Semnat- o femeie de 62 de ani care e si soție, mama ,bunica

    • Diana Cosmin spune:

      Da, și mie mi se pare de neiertat, să folosești ca plus de dramatism acest „bunica n-a văzut marea”, în condițiile în care avea nepoți. Pe mine m-a mai marcat și un articol pe un blog, cred că era la Prințesa Urbană acum vreo 2-3 ani, în care era vorba despre firmele de catering la care poți comanda de Crăciun și Paști, ca să aibă și femeile din familie niște sărbători mai senine, să nu robotească toată ziua. 90% dintre comentarii spuneau că e o prostie și că oricum BUNICA iubește să facă cozonaci și să stea numai în bucătărie, că nimic nu se compară cu gustul produselor de la bunica și că e e tâmpenia asta? Suntem teribil de egoiști și considerăm că oamenii în vârstă există doar ca să ne fie nouă slugi și nu merită și ei să se bucure de sărbători ca oamenii. Nu zice nimeni să nu facă bunica un cozonac, dar să ai pretenția să-ți pună masa cap-coadă la 80 de ani, doar fiindcă ești tu nostalgic, serios acum 🙁 Poate i-ar fi și ei drag să stea la masă, să vorbească, nu doar să scoată mâncare pe bandă rulantă. Vă felicit că aveți o asemenea mentalitate deschisă și modernă.

  • Michaela spune:

    Din pacate pentru Romania, Fred ca aveti dreptate .am simtit o puti,cei drept,cind am fost acum citeva ani cu badarania soferilor.
    Din fericire traiesc in Franta si ma bucur nu numai de cu imizatia de aici dar si de admiratif fata de femeile – la pensie- si on continuare atragatoare,desirabile,”egoiste” si qu’ici iubitoare

    • Diana Cosmin spune:

      Sunteți norocoasă. Francezii chiar au un mod frumos de a trata vârstele și de a naviga prin ele. Nici măcar nu ține de bani, ci de cultură în sine: să te respecți pe tine, să nu pui etichete, să te consideri frumoasă și tânără la orice vârstă. Am avea multe de învățat de la ei.

  • GABRIELA spune:

    MI-A PLACUT F.F.F. MULT ACEST ARTICOL, AM FRUMOASA VARSTA DE 51 DE ANI SI SUNT DE ACORD CU TOT CEEA CE ATI PREZENTAT!
    VA MULTUMESC!
    ASTEPT SA CITESC SI ALTE ARTICOLE SCRISE DE D-VOASTRA !

  • Anca spune:

    Atât de rău îmi pare când văd exemplele negative enumerate de tine în orice context din jur. Cel mai dureros este însă când mama, care este o femeie extraordinară, se anulează și își taie singură aripile doar pentru că a trecut de 50 de ani. Degeaba îi tot repet că nu ar trebui să își limiteze visurile, gura lumii și ideile preconcepute pe care le-a preluat și ea de când se știe sunt mai puternice. Sper doar ca anii care ne așteaptă în față să ne aducă o doză zdravănă de miserupism față de ceea ce spune gura lumii.

    • Diana Cosmin spune:

      Off, e tare trist. Și e păcat. De anii ei frumoși, de atâtea posibilități. Dar uneori convingerile sunt atât de adânci încât e imposibil să le scuturăm. Sper doar ca noi să putem schimba ceva, generația noastră…

  • Gina spune:

    Adevărat, adevărat, adevărat…. Da, asta e concepția romanilor, din păcate. Un articol minunat. Felicitări!

  • Ioana spune:

    Foarte faina inițiativa voastră. Eu fac parte din categoria 40+ și cred ca cel mai mult resimt acest lucru pe partea de joburi. Când copiii erau mici ( 3 la număr) aveai eticheta:“prea mulți copii” și nu se încurcau cu tine, acum când sunt mai mari esti “prea bătrâna”, n-ai nu știu ce experiența sau cariera ca sa poți dovedi ca esti totuși capabilă de multe lucruri.

    • Diana Cosmin spune:

      Întotdeauna există un „pretext” social, mai ales la femei. Dacă faci copii, ai prea mulți și ne încurci la job. Dacă nu faci… de ce nu faci? Iar dacă ai făcut și vrei să te reîntorci în câmpul muncii… sorry, too late. E tare nedrept!

  • cvm spune:

    1. Superficial. Nu ai înțeles raportul de cauzalitate dintre venituri și comportament. Nu ai înțeles unde era și unde a ajuns acest popor în numai 100 ani. Nu înțelegi spiritul românesc.
    2. Distraxție, cochetărie și, în cele din urmă sex, sunt din belșug și după 40, 50 etc., dar nu în modul ostentaiv la care te referi. Nu înțelegi normele bunului simț în care au fost crescute româncele care au aceste vârste astăzi.
    3. Comentariile la care te referi sunt peste tot, nu numai în România. Trebuie doar să le vezi.

    • Diana Cosmin spune:

      1. Dumneavoastră nu înțelegeți că „spiritul” românesc nu poate fi despre îngroparea femeii ca „babă” la 50 de ani sau mai devreme și a bărbatului ca „tataie” la aceeași vârstă.
      2. Confundați bunul-simț cu lipsa oricărui interes pentru propria persoană, ca și cum ar fi o rușine să te îngrijești la orice vârstă. Dacă a te îngriji și a-ți păstra cochetăria înseamnă „ostentativ”, sunteți într-o gravă eroare.
      3. Comentariile de prost-gust sunt universale, dar în România avem un veritabil cult pentru „bătrân”/„bătrână” și moș/babă ca moduri de a eticheta oamenii,

  • Gabi spune:

    Diana, ai uitat un lucru. Femeia in societatea romaneasca nu e femeie decat intre 14 si 24 (da, da, n-am trecut gresit fetitele la „femei”, asa sunt judecate). Dupa aceea ea e doar viitoare mama, apoi mama si nu mai trebuie sa existe ca femeie. Eu am 26 si continuu primesc intrebari de genul „cand iti gasesti pe cineva?” „cand te mariti?” „cand faci copil ca nu o sa mai poti de la o vreme?” „de ce nu alegi pe cineva mai repede ca toti barbatii buni vor fi luati?”. Uneori am senzatia ca mi-a expirat tineretea si acum am ajuns un incubator care refuza sa porneasca….

    • Diana Cosmin spune:

      Atât de mare dreptate ai! Cu fiecare cuvânt. Avem senzația că se pornește un cronometru social și trebuie să alergăm repede-repede să bifăm totul înainte să ajungă „pe roșu” cu numărătoarea.

  • Vernescu Elena spune:

    Minunata treaba faceți!!! Va mulțumesc!!!

  • Felicitari pentru tema, intr-adevar ar trebui sa se scrie mai mult despre asta si despre modele de femei reale, care nu au acceptat eticheta de expirat!

  • Adrian costin spune:

    Buna,numele meu este Adrian si doresc sa va felicit pentru articolul referitor la femeia de 5p de ani si imaginea ei in Romania.Din nefericire este genul de situatie ‘picture in picture’Este vorba de condiția femeii in Romania in general si apoi despre femeia de 5p sau 60 sau…nu stiu cati ani.Cu riscul de a-mi pune multa lume in cap,afirm că suntem ,sub anumite aspecte,tributari unei gândiri rudimentare,prăfuită,de ev mediu,susținută din pacate si promovată de socidtate(bunicii ne educa pruncii,de biserica etc.Gasesc circumstante atenuante si femeii autohtone in sensul ca da,după ce pana la 50 de ani ai muncit ca un rob,ti-ai luat pumni in cap,I fost vointa de acasă,cu sau fara copii,cand asta A fost cam tot ce ai primit,E normal ca la o varsta(50 de ani)Sa nu-ti mai doresti nimic.Sunt soț și tata,am 50 de ani,soția mea,tot atat.Mezina noastră s-a născut acum 10 ani deci…sunnnntem vinovati!A eu,ca si BARBAT,v rog doamnelor sa nu dezarmați,luptat cat puteti sa schimbați din rădăcini aceasta mentalitate primitivă dc.are si-a luat destulă jertfă de-a lungul timpului.Invatati,reinvatati sa fiti FEMEI u tot ceea cs presupune aceasta.Facsti-va au!i te,văzute,simțite,dar nu intr-un razboi grosolan impotriva bărbaților ci z patetic din voi ,la vedere,acele calități ce va fac unice si de care bărbaților le este teama.Faceti-o demn,perseverent,constant,elegant,FACETI-O si Universul,generațiile viitoare va vor fi recunoscatoare. Reinvatati sa fiti FEMEI,reinvatati-va fi cele,nepoatei si poate omenirea va mai avea o sansa!

    • Diana Cosmin spune:

      Din păcate da, gândirea noastră este, pe anumite paliere, deosebit de rudimentară. Și e păcat, fiindcă ne refuzăm singuri fericire și libertate, lucruri care ar face diferența în viața de zi cu zi. Aveți dreptate.

  • Maia spune:

    😘😘😘😘😘😘😘😘 MULTUMESC, scriu in ‘gura mare’ multumesc.

  • Rox spune:

    Mi-e tare drag cand vad femei ingrijite si trecute de “o anumita varsta”. Citind arricolul tau mi-am amintit de mama unei foste colege (colega mea era de aceeasi varsta cu mama mea) care era mereu aranjata, mereu asortata, ca scoasa din cutie. Acorda atentie fiecarui detaliu din aspectul ei. Numai cat te uitai la ea te cuprindea un sentiment de admiratie. Sigur, locuia la oras. Altfel, bunicutele noastre sunt foarte muncite si grija pentru ele a fost inexistwnta sau ultima pe lista lor. E trist, dar e greu sa schimbi mentalitati.

    • Diana Cosmin spune:

      Asta zic și eu, bunicuțele sunt muncite fiindcă au avut o viață grea, dar orice femeie merită un strop de cochetărie. Nu ar trebui să glorificăm sacrificiul ăsta și imaginea bunicii „din basme”, care devine o entitate aproape mitologică, fără emoții, dorințe, aspirații…

  • Mihaela spune:

    Asta imi aminteste de discutia de ieri cu amicii( noi locuim in Marea Britanie). Cineva mentionase despre un cuplu din UK care a divortat la 60 de ani si cum acuma ieseau la intalniri amoroase cu altii. Ziceam wow in Romania dupa 50 de ani daca divortezi asta e. Gata, esti singur pe viata.
    Interesanta mentalitate

    • Diana Cosmin spune:

      Da, ei sunt mult mai relaxați în acest domeniu și am observat că noi, românii, îi judecăm. ”Și-a pierdut mințile la 60… cum să divorțeze?”. Păi dacă omul NU mai era fericit, de ce să își trăiască ultimii ani din viață în nefericire? Mentalitatea asta e de neînțeles la noi.

  • Sinziana spune:

    So true! Am observat acest fenomen in urma cu mai multi ani cand am inceput sa calatoresc in afara. Si eram fascinata de „batranelele” lor. Incepem sa schimbam ceva cu fiecare femeie care continua sa se ingrijeasca si sa faca ceva pentru ea la orice varsta.

    • Diana Cosmin spune:

      Exact! Nu e vorba de lucruri mari, nu trebuie să ai diamante și poșete de mii de euro. E suficientă o minimă cochetărie, să arăți că îți pasă ție de tine.

  • Sunteți Superbe! Eu, merg spre 54, m-am căsătorit la 45 și mi-am pus ca țintă 120 de ani și să câștig veșnicia Pe la 40 de ani încercau să mă convingă (unii și alții) că sunt bătrână. Le-am zis: Sunteți voi! Eu, mă văd de 120 de ani legănându-mă intr-un scaun cu poză mea in mână și admirând cât eram de frumoasă și tânără la 40 de ani! De ce trebuie să ajung la 120 de ani să văd lucrul acesta cânt pot să îl văd acum! Eu, mă văd acum tânără și frumoasă! Depinde cu cine te compari!
    Dacă mă compar cu femeile de 20, 30, 40 sunt o femeie cu experiență și am găsit cheia frumosului. Nu, bătrână!), iar cu cele de 60, 70, 120, mai am foarte multe de învățat și făcut!
    Vă pup! Imi doresc să vă întâlnesc!
    Mă găsiți în Răchițele( Cluj), ultima casă pe dreapta pe drumul către Cascada Vălul Miresei! E o zonă superbă in orice anotimp!

    • Diana Cosmin spune:

      Să fiți sănătoasă și voioasă, mare dreptate aveți! Și mi-a crescut inima la partea cu „mă văd tânără și frumoasă”. Așa și trebuie. Nimic nu e întâmplător, așa că ne vom intersecta noi cândva. Vă îmbrățișez strâns!

  • Cristina spune:

    Alt articol care mi-a mers la suflet! Pe mine ma innebuneste mentalitatea asta in Romania si nu de acum, cand am 40 ani, ci dintotdeauna. Ideea ca tu nu ai voie sa traiesti pentru tine, scopul tau in viata, ca femeie, e sa te mariti si sa faci copii. Dupa care sa te dedici exclusiv lor. Nu ti-ai ales acest scop maret? Si mai nasol! Esti egoista din start (daca as fi primit bani de fiecare data cand o persoana „binevoitoare” mi-a spus asta, eram bogata acum). Nu se poate sa iti doresti alte lucruri in viata si nici sa iti traiesti viata pentru tine, pana la capat.
    Am citit de curand pe Facebook un post al unui personaj intrat de curand in politica si, culmea, de orientare tot „noua” (nu dau nume), care sustinea sus si tare ca la pensii peste 2000 lei sa isi plateasca pensionarii respectivi CASS-ul, ce atata pomana de la stat privind sanatatea (despre ce servicii primim platind „sanatatea” aia de la stat, nu vreau sa mai spun nimic, ca nu are sens acum), ca le ajung banii aia, sa si-i dramuiasca. Nu spun in ce directie erau majoritatea comentariilor… Da, ai trecut de o varsta, n-ar trebui sa mai traiesti cu adevarat, ca iti ajunge. Sau n-ar trebui sa mai traiesti deloc! :))
    Si tot apropo de asta – anul trecut l-am avut pe taica-miu in spital. Tata are putin peste 70, dar obiectiv spun ca nu ii dai varsta daca il vezi pe strada, nici macar vreun fir alb de par n-a avut pana la 70 ani. Sa mai spun ca toate asistentele si infirmierele foloseau apelativul „tataie”? Nu domnul X, nu X, ci „tataie”. No comment….

    • Diana Cosmin spune:

      Doamne, m-am enervat doar citind cu „tataie”. Nu ne mai lecuim. Cât despre felul în care sunt tratați seniorii în general, la noi în România, situația e tristă rău.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.