Povestea „One Night Gallery” a început în urmă cu trei ani și a fost, de la bun început, un concept neconvențional: o galerie care să îmbine arta și tehnologia de avangardă, în spații neconvenționale și pentru o singură seară.

 

Se întâmpla într-o perioadă a „vechii normalități”, când o seară obișnuită în București putea însemna uneori și zece evenimente derulate simultan, care se băteau toate pentru atenția aceluiași public.

 

De aici și ideea Sorinei de a face totul temporar, volatil, un exercițiu bun de  trăit în prezent și de relaționare reală în „bula” oamenilor interesați de artă.

 

”Am pornit de la o premisă simplă: dacă vrei cu adevărat să fii aici, faci un efort și vii”, punctează Sorina.

 

FILOSOFIA

 

Proiectul „One Night Gallery” s-a născut în mintea Sorinei Topceanu, într-o perioadă în care colaborase, în postura de PR, cu Romanian Design Week.

 

Descoperind o nișă de ilustratori români talentați, s-a gândit cum ar fi dacă, pentru o seară, fiecare ilustrator ar avea parte de un spațiu doar pentru el, în care publicul să-i cunoască arta.

 

„Voiam să fie doar despre un om, pentru a putea să pătrunzi cu adevărat în universul lui”, își amintește ea.

 

Mădălina, prietena de-o viață a Sorinei, lucra pe zona de evenimente și a fost cea care a venit, mai târziu, cu latura tehnologică.

 

Deși, după cum singură recunoaște, era complet „non-tech”.

 

„Neavând talent artistic, deși mi-am dorit mereu asta, am fost fascinată să descopăr aplicația Tilt Brush, un program de creație cu realitate augmentată”, își amintește ea. ”Mi s-a părut o unealtă fantastică pentru cineva care chiar are talent artistic, așa că i-am propus Sorinei să punem tehnologia de acest tip în mâinile unor creatori”.

Așa a ajuns „One Night Gallery” o galerie-curator de experiențe artistice vizuale realizate prin intermediul noilor tehnologii.

 

Pornind oricum dintr-o zonă de puternică avangardă, pandemia a forțat următorul nivel, cuvântul cheie fiind „soluții”.

 

”Am găsit soluții pentru orice”, zâmbește Sorina.

 

”Scena de artă și cultură a fost lovită puternic, dar în același timp toți ne-am dus în zona digitală, integrând cât mai multă tehnologie în viețile noastre”, explică Mădălina. „Așa că am găsit soluții și ne-am dus pe zona de intervenție culturală în spațiul public”.

În vara anului trecut, pe 20 și 21 iunie 2020, One Night Gallery a găzduit expoziția artistei Alina Bohoru, sub forma unui tur virtual prin centrul Bucureștiului.

 

Mai precis 13 locuri diferite în care oamenii să poată avea interacțiune nemijlocită cu arta, în deplină siguranță: prin vitrine, fațade de clădiri și terase.

 

S-a înșiruit de la Galeria 1001 Arte, trecând pe lângă Athenee Palace Hilton, grădina Eden, pe un șirag de locuri familiare bucureștenilor, de care pandemia i-a rupt forțat.

 

Într-o perioadă în care oamenii se distanțau social de alți oameni dar și de orașul lor, acel tur era o formă de a reda clădirilor viața pierdută. Mai mult decât o intervenție culturală în spațiul public, a fost o intervenție culturală în sufletele noastre.

Mădălina își amintește cum stătea la semafor între două puncte ale Art City Tour, iar în fața ei se afla un bărbat care căuta pe telefon traseul printre exponate. ”Vedeam ecranul lui și îmi venea să exclam: E de-al nostru”, râde ea.

 

”Dacă erau vremuri normale omul ăsta ar fi fost alături de noi, în aceeași încăpere. A fost un sentiment plăcut și ciudat”.

 

De atunci încoace, au făcut mai multe proiecte și campanii neconvenționale, inclusiv una cu editura Curtea Veche, #CeMaICitim, o instalație interactivă de citit din mers, în ianuarie 2021.

 

”E minunat să-ți explorezi creativitatea, să reacționezi provocărilor, să te adaptezi la orice”, crede Mădălina. ”Doar că, la finalul zilei vrei să fii în preajma oamenilor, să te și bucuri de ceea ce ai făcut”.

 

 

”Ne e dor de oameni”, punctează Sorina. ”Ne lipsește contactul, interacțiunea cu ei”.

 

Oameni care să vină în spațiul lor, să povestească, să stea până la două noaptea, așa cum se întâmpla adesea în vremurile normale.

 

Unul dintre avantajele vremurilor actuale este însă faptul că, vorbindu-se des despre competențe digitale, este un moment bun să se discute și despre competențe în artă.

 

Mai ales pentru copii, această combinație între artă și tehnologie este un mod bun de a-i apropia de cultură, venind dintr-o zonă mult mai familiară lor.

În cadrul programului pe care l-au denumit RADAR (Romanian Artists Developing Alternative Realities), un festival de arte vizuale emergente desfășurat pe o platformă online, Sorina și Mădălina au inclusiv o zonă de arte imersive pentru copii.

 

În trei zile de festival, anul trecut, au avut peste o mie de participanți din rândul celor mici. Tot pe platformă au găzduit și o bibliotecă de new media, dar și cursuri de animații 2D și 3D pentru copii. Ulterior au urcat acolo și toate creațiile rezultate în urma respectivelor cursuri.

 

Tot în mediul online, One Night Gallery a tranzacționat și primele NFT-uri, create cu artiștii Victor Fota, respectiv Raluca Băraru: două creații de realitate virtuală, sub formă de video imersiv, gândite pentru a fi vizualizate la 360 de grade.

 

Ceea ce ne aduce la următoarea chestiune: ce înseamnă un NFT?

 

Dacă e prima oară când auzi termenul, nu-ți face griji. Până de curând nici eu nu știam de el, așa că o să explic așa cum mi-am explicat eu mie, după o documentare de ansamblu.

 

NFT vine de la „non-fungible token”, un concept din lumea criptomonedelor, adică frate bun cu Bitcoin și cu alte noțiuni financiare de rit nou.

 

Cu o diferență fundamentală: dacă două criptomonede sunt fungibile, adică un Bitcoin poate fi substituit cu un alt Bitcoin și valoarea rămâne aceeași, NFT-urile sunt unice, de unde și denumirea lor de token-uri non-fungible.

 

Un NFT poate fi, de exemplu, o imagine în format JPG sau un material video creat de un artist. Doar că, spre deosebire de o creație fizică, una digitală implică proceduri și reguli aparte.

 

Dacă o pictură în ulei, de exemplu, este unică și poate exista un singur proprietar al ei, un fișier digital poate fi multiplicat în sute, mii, milioane de exemplare, fără niciun control.

 

Aici intervin NFT-urile, certificate de proprietate din lumea digitală, care reglementează posesia acestor active intangibile. 

 

Sună abstract, dar așa cum criptomonedele și-au făcut loc în dialogul social, și NFT-urile promit să devină o normalitate a vremurilor noastre.

 

Fiind proprietăți „tokenizate” în blockchain, constituie investiții care atrag tot mai mult interes, cu perspective mari de creștere în valoare.

 

”Ne aflăm în prezent într-o perioadă de efervescență a NFT-urilor, a artei pe blockchain, ceea ce a deschis un univers de posibilități pentru artiști”, explică Mădălina.

 

Dacă înainte singura șansă de monetizare a unor instalații virtuale erau concursurile sau festivalurile, acum totul este vandabil.

Ba chiar mai mult, cei care speculează potențialul acestei piețe, early adopters, au început deja să tranzacționeze cu profit.

 

O metodă o reprezintă așa-numitele „drop”-uri: cumperi o piesă de artă digitală imediat după lansare și o revinzi rapid către cei care n-au fost pe fază.

 

„Oamenii stăteau noaptea să pândească când se pun la vânzare aceste NFT”-uri, explică Mădălina.

 

Așa au ajuns să se vândă imagini JPG cu 999 de dolari, apoi să fie revândute cu 2.500 și să ajungă în scurt timp la 4.500 de dolari.

 

Când sumele devin mai mari, apar Art Funds, inițiative colective care își doresc să aibă în portofoliu astfel de creații de artă, pentru monetizarea ulterioară.

 

Deloc întâmplător, creația despre care pomeneam la începutul articolului – ”Beeple” un JPEG atașat unui link – s-a vândut la licitație Christie’s cu 69 de milioane de dolari tocmai către un Art Fund, deși creatorul Beeple nu vânduse anterior nimic mai scump de 100 de dolari.

 

Spre deosebire de arta clasică, aici „cota” poate crește instantaneu. Este puterea social media.

 

 

Pentru galeriștii prezentului, această industrie dinamică obligă la conturarea unor reguli noi, care anulează granița dintre artă și marketing.

 

Dacă artiștii clasici au avut mereu o problemă cu partea comercială, considerând incompatibil statutul artistului cu ideea de vânzare, artiștii new media sunt opusul.

 

”Sunt conștienți că popularitatea lor le crește șansele de a vinde, așa că încearcă să fie peste tot, să își crească numărul de followeri, să se promoveze”, explică Mădălina.

 

„Când tragi linie, activitatea de promovare excede adesea timpul alocat efectiv creației de artă”.

 

Dincolo de partea de mecanism financiar, un element care ridică un semn de întrebare este raritatea reală a NFT-urilor.

 

Când cumperi un NFT al unei lucrări, îți apare „1 din 900 disponibile”, dar artistul își poate rezerva, de la bun început, dreptul să emită apoi încă 9000 de ediții sau oricâte dorește.

 

Altfel spus, când cumperi o ediție din 900 nu înseamnă că vor rămâne doar acele 900.

 

Fie că ne place sau nu, acesta este viitorul, iar „One Night Gallery” se află deja acolo.

 

E posibil ca, până la finalul pandemiei, nișa lor, bula de oameni interesați de new media art, să fie mai mare decât punctul în care au lăsat-o.

 

Devine, încetul cu încetul, mainstream, iar apetitul actual pentru tehnologie nu va face decât să accentueze această tendință.

 

Pentru două persoane care au lucrat pe zona de evenimente, Sorina și Mădălina sunt mai degrabă introvertite.

Nu socializează de dragul socializării, dar le este dor de bula lor de oameni interesați de artă și de dialog real.

 

One Night Gallery funcționa pe un principiu ideal pentru ele două: „La câteva luni, preț de o seară, ne făceam treaba și aveam ocazia să ne întâlnim cu oamenii care ne plac”, zâmbește Mădălina.

 

Indiferent cât de mult va evolua nișa lor sau rolul tehnologiei în artă, dorul de oameni nu va dispărea niciodată și o nouă „veche normalitate” trebuie să-i ia locul. Fără oameni, orice formă de artă este goală de conținut.

 

Până când acele vremuri vor veni din nou, arta nu cunoaște distanțare socială și ne așteaptă la un clic distanță.