Mă numesc Diana și nu am crezut niciodată în Moș Crăciun. 

 

Na, am zis-o.

 

Când aveam vreo cinci ani, i-am văzut pe ai mei cum așezau sub brad o pereche de adidași albi pe care urma să mi-i aducă „Moșul” și am pus cap la cap lucrurile rapid. 

 

Asta nu înseamnă însă că nu am continuat să-l aștept pe Moș în fiecare an, cu emoție și speranță, bucurându-mă de toate micile ritualuri ale perioadei.

 

Pentru că despre asta e vorba: e un obicei, o convenție frumoasă, un joc de copii care poate dura toată viața.

 

Chiar și acum, la peste 30 de ani, mă bucur de micile obiceiuri care-l implică pe Moș, fiindcă mă fac să mă simt din nou copil.

În contrapartidă, dacă există un lucru care mă exasperează de fiecare dată, acela este discursul oamenilor care simt nevoia să teoretizeze și să disece orice: „Dar știi că de fapt Crăciunul nu este despre Moș Crăciun, este un simbol consumerist care ne abate de la adevărata semnificație bla bla bla”.

 

Nu, normal că sărbătoarea nu este despre Moș Crăciun, dar într-o lume în care avem atâtea lucruri care merg anapoda și care se cer îndreptate, mi se pare stupid și inutil să combatem fix acele datini copilărești care ne aduc atât de multă bucurie.

 

De parcă am rezolvat deja tot restul lucrurilor ne-a mai rămas doar chestiunea personajului în roșu.

 

Ca un copil care l-a prins puțin și pe Moș Gerilă, știu pe propria piele că însuși dreptul de a vorbi despre Moș Crăciun a reprezentat, cândva, o formă de libertate și de speranță. 

 

Părinții mei mi-au explicat în copilărie de ce unii oameni se tem și aleg să vorbească despre „Moș Gerilă”, dar că Moșul este unul singur și îl cheamă Crăciun, nu altfel. Și că este doar un vestitor vesel al unei sărbători creștinești minunate, despre speranță și noi începuturi.

 

Am ținut minte pentru totdeauna această poveste și tocmai de asta o să-l apăr pe Moșul până la 80 de ani, împotriva tuturor dezbaterilor goale de conținut. 

 

Prezența lui nu are legătură cu credința sau cu lipsa ei, este doar o convenție minunată și colorată. Și avem atât de multă nevoie de culoare!

 

După Revoluție, l-am redescoperit pe Moș în filmele americane… unde altundeva? Nu auzisem până atunci de spiridușii lui sau de renii cu care călătorește prin lume în noaptea de Crăciun, dar am savurat poveștile și râd în continuare la cântecele despre renul Rudolph și despre lista pe care Moșul o verifică întotdeauna de două ori. Sunt elemente de plăcută familiaritate.

 

Dacă „pe vremea mea” câte un părinte sau un vecin se deghiza în Moș pentru tot blocul, în vremurile moderne există nenumărate experiențe memorabile pentru copii.

 

Să-l cunoști pe Moș „în carne și oase” este o amintire frumoasă, pe care doar la o anumită vârstă o poți avea, iar anul acesta toate aceste ritualuri sunt oricum puse pe stand-by.

 

Sau, în ton cu tot ceea ce se întâmplă în jur, ritualurile împrumută tehnologia pentru a ne oferi totuși un strop de magie.

 

Mai exact, până pe 24 decembrie oricine poate să-l întâlnească pe Moșul și să facă poză cu el, oricât de aproape își dorește. Doar că altfel decât până acum, respectiv cu ajutorul Realității Virtuale, în Sun Plaza.

 

Am scris mai demult despre faptul că Sun Plaza este un centru comercial conectat la realitatea virtuală.

In această perioadă, în patru zone special-amenajate vizitatorii vor găsi un cod QR care, odată scanat, îl va face pe Moș Crăciun să se materializeze instantaneu în fotografiile lor.

 

Cele patru zone sunt cele două intrări principale, plus Tărâmul Dulciurilor de la parter și Tărâmul Crăciunului, de la etajul 1.

 

De asemenea, weekend-ul acesta, 11-13 decembrie, între orele 14:00 și 18:00, cele două tărâmuri vor oferi întâlnirea cu patru personaje fantastice, care le vor asigura celor mici câteva momente de spectacol.

 

Pe Tărâmul Dulciurilor așteaptă Omul de turtă dulce și Omul-acadea, iar pe Tărâmul Crăciunului, la etaj, Spiridușul și Renul lui Moș Crăciun.

 

Eu mă voi mulțumi cu fotografia cu „Moșul”, însă pentru cei mici personajele de poveste vor fi niște prieteni bineveniți la capătul acestui an complicat. Un strop din „vechea normalitate” și un strop de speranță. 

 

Pentru că, deși vremurile sunt total diferite de cele trăite în copilăria mea, tot speranța este cea care ne duce mai departe. 

De asta mi-a plăcut mult „sloganul” de Crăciun al celor de la Sun Plaza, care se potrivește cu starea de spirit generală: „Că n-o să poată pandemia să ne ia toată bucuria!”.

 

Nu, chiar nu poate să ne-o ia. Atât timp cât există Crăciunul, speranța nu moare niciodată.