Despre tot ce-i fin și fain

Aviație, colaje și ochelari de soare: 80 de ani de Ray-Ban

By 30 noiembrie, 2017Lifestyle
read time 10 min
 
30 noiembrie, 2017

Aviație, colaje și ochelari de soare: 80 de ani de Ray-Ban

Aviație, colaje și ochelari de soare: noua campanie Ray-Ban Reinvented este cel mai inspirat mod de a celebra 80 de ani de existență a unui brand iconic.

by

Primesc zilnic zeci de emailuri, dar rareori se întâmplă să dau clic pe un titlu și reacția instantanee să fie ”Wow”. Fix așa am reacționat când am deschis comunicatul de presă despre aniversarea a 80 de ani de Ray-Ban – un brand pe care-l port dinainte să devină pasiunea hipsterilor – și am văzut… un colaj. Și nu orice fel de colaj, ci unul făcut de Dewey Saunders, un artist vizual contemporan foarte cunoscut pentru arta lui retro.

 

Faptul că avioanele sunt pasiunea mea am zis de sute de ori. Că fără ochelari de soare nu pot trăi e evident pentru oricine mă cunoaște. Iar dacă mă veți vedea pe stradă în decembrie cu ochelari de soare la ochi nu e fiindcă vreau să par interesantă, ci pentru că am o sensibilitate excesivă la lumină puternică, fie că e soarele de august sau luciul zăpezii. Așa că e realmente singurul accesoriu de modă fără de care nu pot trăi și funcționa.

 

Ceea ce nu știu dacă am spus vreodată este cât de mult iubesc colajele. E o formă de artă care mă fascinează: atât s-o admir cât și s-o „produc”, strict ca hobby și fără pretenții de virtuozitate. Mă relaxează ca o ședință de masaj pe circumvoluțiuni.

 

 

Pentru mine, colajul e arta cea mai apropiată de jocurile copilăriei, când tăiam fotografii și pagini de revistă și le lipeam pe un carton, ca să ne distrăm. Tot despre asta e vorba și la maeștrii în toată regula, dar cea mai frumoasă definiție despre colaj am citit-o la artista Alexandra Sheldon, care spunea că a face o compoziție bună a unui colaj este ca și cum ai conduce un circ.

 

Te joci cu forme, culori și idei în relație unele cu altele și trebuie să controlezi și să strunești personaje, forme și referințe, toate diferite și „zgomotoase”. Un bun artist de colaj reușește să scoată un spectacol de circ coerent și distractiv, nu doar zgomot.

 

Prin urmare, devine ușor de înțeles de ce atâta entuziasm în fața unui email cu o arhivă întreagă de colaje aniversare despre… ochelari de soare Aviator, cu referințe din istoria de 80 de ani a primului brand de ochelari de soare din lume, creat în 1937 dintr-o nevoie utilitară.

 

Povestea Ray-Ban debutează cu un pilot american pe nume John A. Macready, care a avut o idee și a pus-o în practică într-o vreme în care inovația nu se năștea atât de ușor. Deranjat de lumina puternică de la altitudini mari, s-a adresat companiei care făcea echipamentele optice pentru armata americană – Bausch & Lomb – solicitându-le ochelari care să proteje ochii piloților.

 

Ca urmare a cererii lui Macready, compania a dezvoltat o astfel de pereche de ochelari cu lentile in formă de lacrimă, gândite astfel ca să se potrivească peste măștile de oxigen pe care le purtau piloții. Restul chiar e istorie.

 

Ochelarii lui Macready au devenit echipament militar standard în anii ’30, fiind urmați de o variantă Anti-Glare (anti-orbire), lansată inclusiv pentru publicul larg, sub numele de Ray-Ban. Primul brand de ochelari de soare din lume.

 

Ulterior, în anii ’60, Marlon Brando i-a transformat în simbol de rebeliune, iar în 1986, Tom Cruise și „Top Gun” i-au adus înapoi la aviație, dar și la naționalismul american.

 

Wayfarer, ClubMaster, Round, plus o mulțime de variante și declinări ale modelului Aviator sunt doar câteva dintre perechile de ochelari de soare Ray-Ban devenite simboluri ale culturii pop. Colajele de mai jos, semnate Dewey Saunders, trec prin toată istoria de 80 de ani a brandului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Ray-Ban

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK