Lumea ceasurilor e complexă și „grea” de la creație și până la vânzare. Să faci un ceas cu sute de componente microscopice e o muncă incredibilă, dar tot mai dificil devine să vinzi respectivul ceas cu câteva mii sau zeci de mii de euro.

Doar industria orologeră elvețiană produce, anual, 25,5 milioane de produse finite, dintre care aproape 30% sunt ceasuri mecanice. Fiecare brand mare lansează câteva zeci de modele noi anual, fiecare comercializat în câteva mii de exemplare, mizând pe factorul „unicat”, pe măiestrie, inovații și complicații fantastice. La fel ca și în cazul modei și al parfumurilor, toată lumea vrea să vândă tot mai mult, mai mult, mai mult.

Poate să țină publicul pasul? Greu de spus. Avem colecționarii, avem nou-veniții, avem pasionații care nu se uită la preț, avem Asia (care acoperă 60% din exporturile elvețiene) și se află în continuă expansiune, dar chiar și așa e greu să creezi în fiecare an o dorință exponențială pentru tot mai multe ceasuri scumpe, oricât de minunate ar fi (și sunt cu adevărat!). E un demers aproape sisific: în momentul în care crezi că ai împins piatra până în vârf, se termină anul și o iei de la capăt. Ai alte inovații de vândut, alte ceasuri incredibile de prezentat, alte mii de clienți de convins și de îndrăgostit. E o industrie care nu-și trage niciodată sufletul și unde miza este tot mai mare.

Tocmai de asta, industria de orologerie fină (high watches sau haute horlogerie) a mers în ultimii ani în vârful picioarelor, cu grijă, raportându-se tot mai vag la perioada de glorie de până în 2007 și încercând să găsească o nouă stare de normalitate, aflată la limita de sus, nu de jos. Despre 2008 și 2009, Eric Bertrand de la Rolex, președintele Comitetului de expozanți de la Baselworld, s-a referit la conferința de presă în termenii „les années catastrophe”. De la ei încoace a început o nouă eră. În ultimii zece ani cifrele au crescut subtil, dar nu decisiv, și există mereu un semn de întrebare despre următorul an: cum va fi? Va fi bun? Sau va fi o nouă „catastrophe”?

Mie, ca observator, această scădere cu tendință de echilibrare mi se pare mai curând o nouă normalitate a pieței, nu un motiv de alarmă. Înțeleg că brandurile mari nu pot gândi astfel și că există presiunea de creștere continuă – imperativul de a dubla sau tripla volumul de vânzări anual –  dar nu putem să ne așteptăm, realist vorbind, ca aceiași oameni să cumpere tot mai mult și mai mult, în condițiile în care vorbim despre bunuri de care te îndrăgostești, nu fără de care nu poți trăi.

Anul trecut, Baselworld a fost despre millenials, o nouă categorie de consumatori pe care industria orologeră vrea să-i atragă pentru a-și asigura un nou val de creștere. Tineri care au mijloacele financiare, dar nu au încă o istorie personală cu lumea ceasurilor. O pepinieră de viitori clienți, care reacționează însă la alte repere și povești decât cei de dinaintea lor. Atenția pentru milennials este la fel de mare și însuși CEO-ul Patek Philippe a anunțat, oficial, un ceas „care să ne atragă un public mai tânăr”. Cu aceste cuvinte.

Doar că, dacă anul trecut se vorbea despre un tip de revoluție, cea a întineririi industriei, acum despre o alta: etica și viitorul industriei. Anul acesta e vorba despre sustenabilitate: să facem lux, dar să-l facem cu materiale de proveniență sigură, cu respect pentru mediu și pentru oamenii care obțin pietrele și metalele prețioase. Prima invitație pe care am primit-o la târg a fost de la Chopard, o conferință de presă despre sustenabilitate.

Acest nou trend are legătură, categoric, și cu milennials, o generație tot mai interesată de latura etică a consumului. Pentru că toate reflectoarele sunt pe tineri, brandurile se gândesc tot mai atent cum să-i atragă și prin ce mijloace, iar sustenabilitatea este una dintre cărțile câștigătoare. Mă bucur că se întâmplă asta, fiindcă discuția despre sustenabilitate trebuia să aibă loc de mult. Indiferent din ce motiv, este o schimbare benefică și necesară.

Un lucru este cert: Baselworld de anul acesta nu mai seamănă cu niciunul dintre cele de până acum. Nici măcar cu edițiile de tristă-amintire din acei „années catastrophe”. Sylvie Ritter, Managing Director al Baselworld, a avut o misiune grea anul acesta: să țină o conferință de presă pe un ton optimist, în condițiile în care în ultimele luni toată lumea s-a întrecut în teorii și scenarii despre viitorul târgului. Deloc întâmplător, a recunoscut înainte de a urca pe scenă că este ”nerveuse”, o mărturisire neașteptată pentru o doamnă recunoscută pentru calmul și stăpânirea de sine.

E de înțeles, totuși: anul acesta târgul Baselworld s-a redus ca dimensiune și a redus la jumătate numărul de expozanți, de la 1.300 în 2017 la aproape 700. În 2011 avea 2.000 de expozanți. De asemenea, o treime din spațiul expozițional nu a mai fost folosit, iar costurile de participare pentru companii s-au redus cu 10%. Printre brandurile care s-au retras din Baselworld anul acesta se numără Hermès și Dior, doi dintre marii jucători din zona de orologerie fină și bijuterie fină.

În dreapta mea, la conferință, o jurnalistă britanică pufnea la fiecare afirmație a Sylviei Ritter, iar în spate auzeam chicoteli. La un moment dat s-au auzit și vreo două de „Da, sigur…”, în engleză și germană. Mi s-a părut că nimeni din sală nu ia cu adevărat în serios această teorie a „concentrării de dragul calității”, deși ideea în sine nu e deloc rea. Viitorul, în toate domeniile, este al nișelor, iar prețul de a fi „de toate, pentru toți” începe să fie prea mare în toate industriile. Cu atât mai mult într-o branșă care lucrează cu lucruri fine, prețioase și care au în spate mii de ore de muncă.

Un lucru este sigur: următorii ani sunt de urmărit îndeaproape, fiindcă toate brandurile se vor întrece în a crea piese tot mai frumoase, complexe și ieșite din comun, care să aducă nu doar noutatea, ci direct show-ul. Se va vorbi despre lucruri până acum prea puțin scoase în față, precum sustenabilitate, respect pentru mediu și grijă pentru oameni, și vom avea parte de concepte și creații extraordinare. Deja se vede asta.

Dincolo de aceste coordonate, doar consumatorii finali pot decide cât de mult e prea mult, cât poate piața să absoarbă și cât de irezistibile sunt promisiunile brandurilor. Dar pentru observatorii de pe margine, precum oamenii din presă și toți cei care iubesc lumea ceasurilor, această perioadă de „revoluție” are toate șansele să aducă un spectacol creativ de zile mari.