Bătălia pentru încheietura mâinii: ceasurile mecanice în epoca smartwatch
În anii ’70, apariția mecanismelor quartz amenința să devină sfârșitul „ceasornicăriei” clasice și genera, prin ricoșeu, noțiunea de „haute horlogerie”. Câteva decenii mai târziu, apariția ceasurilor smart ridică întrebări similare. Ce va mai genera de data asta?
Când ne referim la ceasuri mecanice de top, termenul este întotdeauna de „high watches” sau „haute horlogerie”. Nu din prețiozitate (deși e un domeniu în care prețiozitatea e încurajată), ci din corectitudine tehnică. Termenul de „haute horlogerie” – un fel de „haute couture” în materie de ceasuri, meșteșug de cel mai înalt nivel – a apărut după Criza Quartzului, din anii ’70.
Atunci, răspândirea pe scară largă a mecanismelor quartz a antrenat echivalentul orologer al „Marii depresiuni”. Noua tehnologie, ieftină, foarte precisă și relativ facilă amenința să aducă sfârșitul ceasurilor mecanice, mai scumpe, unele mai puțin precise pe atunci și pe care trebuia să le întorci manual în fiecare zi.
Puțini știu că faimosul brand Swatch – ceasurile ușoare, cool, din plastic, cu mecanism quartz – a fost lansat în 1983 ca strategie de revenire pentru brandurile din garda veche a orologeriei în fața ofensivei asiatice a ceasurilor quartz. Practic, a fost modul în care Europa a capitalizat interesul lumii întregi pentru ceasurile quartz. Numele de Swatch este joc de cuvinte cu „second watch”. Al doilea ceas, de amuzament și modă, pe care trebuie să-l aibă oricine. Primul fiind, evident, unul mecanic.
Grupate oficial din 2005 în Fondation de la Haute Horlogerie, brandurile orologere se întrec în complicații și ceasuri din ce în ce mai precise și mai scumpe, pentru care cumpărătorii – în ciuda grijilor inițiale – există din belșug. De la exporturi de 10,2 miliarde de franci elvețieni în 2000, industria orologeră elvețiană a exportat de 19,4 miliarde de franci elvețieni în 2016. Problema pe care oficialii din industrie o consideră semn de criză este că, spre deosebire de restul intervalului, valoarea n-a mai crescut. În 2015 fusese de 21,5 miliarde, iar companiile se obișnuiseră cu ideea că piața poate „absorbi” tot mai mult, an de an. Iată că nu.
La 40 de ani de la criza quartzului, industria orologeră se confruntă cu un nou adversar, mult mai complex: smartwatch-ul. Deși nu eram născută la criza quartzului, îmi imaginez că discuțiile și grijile au fost aceleași pe care le aud acum referitor la smartwatch-uri: ”Dacă toți își vor cumpăra noile ceasuri, fiindcă sunt mai cool?”, ”Dacă se va pierde atracția față de mecanismul mecanic?”, „Dacă ne mișcăm prea încet pentru societatea zilelor noastre?”.
În aprilie 2015, la prima conferință Conde Nast Hard Luxury, la Florența, am fost în public când Suzy Menkes de la Vogue a dezbătut cu Jonathan Ive și Mark Newson (senior vice president, respectiv designer) de la Apple chestiunea aflată pe buzele tuturor: poate ceva care se perimează, un „consumabil”, să fie lux în adevăratul sens al cuvântului? Altfel spus, poate să concureze o mașinărie pe care trebuie s-o înlocuiești peste un an-doi cu un ceas mecanic care rămâne o capodoperă pentru totdeauna?
Discuția a fost savuroasă și onestă, iar Jony Ive a marcat în punctele esențiale: „Sunt multe moduri de a fi creatorul unui lucru și nu e vorba doar de a atinge personal obiectul. E ușor de presupus că atunci când creezi ceva în volume mici, fără echipamente complicate, doar cu mâinile, automat obiectul are o valoare superioară. E fals. Pentru Apple, tehnologia reprezintă ceea ce ustensilele de lucru sunt pentru meșteșugar. Toți folosim ceva în munca noastră. Nu putem să facem găuri cu mâinile goale și, indiferent că e un cuțit, un ac sau o mașinărie complexă, toți folosim un instrument anume”.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la intervenția echipei Apple a fost însă o anumită concluzie plastică și elocventă: „Atât timp cât atragem atenția asupra încheieturii de la mână, orice e bun pentru piață. Încheietura e un loc cu multe posibilități”.
Citind biografia lui Steve Jobs, un lucru mi-a rămas întipărit în minte, care apropie în mod straniu compania Apple de mentalitatea marilor orologeri. Jobs insista ca interioarele computerelor să fie frumoase, plăcute ochiului, armonioase. Designul înseamnă atât interior cât și exterior, pe principiul că un obiect de design trebuie să fie frumos pe toate părțile. Ori exact aceasta este mentalitatea seculară și fascinantă care determină brandurile de haute horlogerie să aspire la ”Poinçon de Geneve”.
”Sigiliul Genevei” este un etalon al brandurilor orologere elvețiene, care atestă gradul de finețe, prelucrare și decorare a mecanismelor de ceas. Pentru cineva din afară, poate părea la prima vedere un exces inutil, dar este vorba, de fapt, de un perfecționism dus la rang de artă.
Fiecare piesă, chiar și cele microscopice sau componentele pe care nu le vei vedea niciodată cu ochiul liber, trebuie șlefuită și ornamentată pe toate părțile (adesea tot microscopice) pentru a primi această prestigioasă certificare. Este într-un fel nivelul cel mai apropiat de perfecțiune la care poate aspira un obiect făcut de mâna omului. Pentru că da, un obiect frumos trebuie să fie frumos peste tot.
Între timp, brandurile orologere precum TAG Heuer sau Montblanc au lansat la rândul lor variante smart, iar Apple Watch a avut inclusiv o ediție în colaborare cu Hermès, ale căror ceasuri mecanice sunt printre cele mai poetice și iubite din lume.
În luna iulie, Patek Philippe organizează la New York, la Cipriani, vizavi de Grand Central Terminal, cea mai spectaculoasă expoziție de mecanisme orologere din ultimele decenii. Ceasuri de buzunar vintage, modele prețioase din muzee sau din colecții private, unele nu au mai văzut de ani buni – sau niciodată – lumina zilei. Este o expoziție care va ține 10 zile și care e deschisă publicului fără bilet, pentru a demonstra arta adevăratei orologerii. Un statement? Poate, dar unul tare frumos.
Despre millennials am auzit zeci de concluzii în ultimul an și la această ediție Baselworld, unele pline de speranță, altele oarecum resemnate. Nu există brand care să nu-și dorească să-i atragă ori măcar să-i „pregătească” pentru atunci când vor avea bani să cumpere ceasuri mecanice. Că smartwatch-urile e clar că îi fascinează. Tocmai de la această fascinație pentru tehnologie se va naște, pentru aceia dintre ei care-și vor permite să facă saltul, interesul pentru tourbillons, flying tourbillons și alte concepte complicate și codificate, accesibile inițiaților. Există o evoluție în orice, chiar și în pasiunile care ne mistuie.
Cei care cumpără ceasuri mecanice vor ceva cu inimă, ceva care bate. E un sentiment care nu se poate compara cu nimic încărcabil la priză. Scriind și gândind asta înseamnă probabil că sunt și eu ceea ce elvețienii orologeri numesc „o puristă”. O conservatoare într-ale ceasurilor, care vorbește despre emoție și suflet referindu-se la o mașinărie cu 300 de componente microscopice. Îmi asum asta.
Așa cum ceasurile cu quartz au evoluat enorm din anii ’70 încoace și au variante extrem de nobile și prestigioase, și smartwatch-ul este uneori poarta de intrare în „templul” orologeriei, degetul îndreptat în direcția potrivită, care orientează privirea spre încheietura mâinii. Mai întâi simți nevoia unui smartwatch, apoi a unui ceas clasic cu quartz, mai accesibil ca preț, iar după ce te molipsește acea senzație de greutate plăcută la încheietură, un ceas mecanic. Primul meu ceas a fost un Swatch din plastic, pe care l-am iubit și care mi-a fost fidel aproape zece ani. Încă îl am într-un sertar, la păstrare. Senzația lui la încheietură mi-a deschis drumul către toate celelalte. Toți începem de undeva, iar în zilele noastre undeva-ul este cel mai probabil un smartwatch.
Tot în perioada lansării Apple Watch, a circulat pe Twitter o ironie pe care mi-am amintit-o când am auzit de expoziția Patek Philippe de la New York. Există o reclamă clasică Patek Philippe care spune „You never actually own a Patek Philippe. You merely look after it for the next generation”. Pe același model, cineva a lansat, la momentul apariției vestitului smartwatch Apple, o variantă adaptată timpurilor noastre: „You never actually own a smartwatch. You’re always merely waiting for the next generation”.