O medalie de aur, o inovație și un produs complex, venit parcă înaintea vremurilor lui.

 

Totul a început într-un laborator din Galați, mai precis în stația-pilot din cadrul facultății de Știința și Ingineria Alimentelor (SIA), unde Ana, Marina și Adelina, trei studente ambițioase, au lucrat timp de doi ani la un proiect ambițios.

 

Nu a fost o idee spontană, nici vreo întâmplare providențială, ci un proiect concertat.

 

Își doreau să participe la competiția europeană de inovare ecologică în produse alimentare, Ecotrophelia Europe (la care două dintre ele mai aveau tentative anterioare de participare), așa că și-au pus mintea la contribuție să găsească o idee grozavă.

 

NU doar o idee bună, ci ACEA idee care să le propulseze pe primul loc în concurs.

 

S-au gândit la un produs pe care toată lumea și-l dorește și cu care are o conexiune emoțională indiferent de anotimp și de epocă: înghețata.

 

Folosindu-se de resursele și de echipamentele din cadrul laboratorului SIA și raportându-se la specificul local, au creat un produs care să fie gustos, atractiv și… diferit.

 

Așa s-a născut „Whoopie Ice”, un concept de înghețată eco și sustenabilă, în adevăratul sens al acestor termeni.

 

„Este eco fiindcă folosim la maximum subprodusele și produsele secundare din industria laptelui, dar și pentru că se bazează pe economia circulară, valorificând toate resursele dintr-un proces, cu pierderi minime”, explică Ana Georgiana Popa, absolventă de Ingineria Produselor Alimentare și liderul echipei câștigătoare la Paris.

 

Pornind de la ingredientul-cheie – zerul – fetele au creat un produs cu indice caloric mai mic față de cele din aceeași categorie, fără lactoză, cu mai puțin zahăr și carbohidrați și cu o aromă delicioasă de gutui.

 

Până la combinația câștigătoare, au trecut prin mai multe variante, inclusiv una cu banană, însă niciuna nu avea consistența potrivită pentru ceea ce își doreau ele.

 

După doi ani de muncă intensă, pe 22 octombrie 2018, la Ecotrophelia Europe, în cadrul expoziţiei internaţionale de produse alimentare SIAL-Paris, combinația celor trei (pe-atunci) studente a luat medalia de aur.

Așa cum participarea a fost plănuită îndelung, și echipa a fost gândită strategic, după cum mărturisește Ana: ”Pe Marina o vânam de multă vreme și eram convinsă că vom face o echipă super. Împreună am lucrat la formula înghețatei, fiindcă multe etape nu puteau fi realizate de o singură persoană. Iar fără Adelina nu am fi avut punctajul maxim pe partea de marketing, fiindcă degeaba ai tu cel mai strălucit produs, dacă nu există și persoana potrivită să-l vândă”.

 

Dacă Ana Georgiana Popa este absolventă de Ingineria Produselor Alimentare, iar Marina Alina Chirilă a terminat Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, cea de-a treia membră a echipei, Adelina Pricope Trif, a fost „capul limpede de business”.

 

În postura de Masterand la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității Dunărea de Jos din Galați, Adelina a balansat, cu pragmatism, latura tehnică și aplicată a colegelor ei, aducând pe tapet lucruri „lumești”: costuri, ambalaje, promovare, calcul financiar.

Profesorii lor au intermediat, indirect, formarea echipei, fiindcă profesoara Borda le-a conectat pe Ana și pe Marina, iar profesoara îndrumătoare de licență a Adelinei, Irina Susanu, știa de proiectul care se întâmpla la SIA și s-a gândit că le-ar putea da o mână de ajutor.

 

„Din generația mea, la facultate, în grupa de marketing, eram printre puținii cu adevărat interesați de acest subiect”, recunoaște Adelina. „Am petrecut multe, multe ore cu fetele, lucrând și punând țara la cale, dar povestea s-a scris în cel mai frumos mod”.

 

DRUMUL SPRE PARIS

 

Până la premiul cel mare de la Ecotrophelia Europe, fetele au avut de trecut prin etapele intermediare: pe facultate, pe țară (unde au fost prezente 16 echipe de la facultăți de profil din toată România), apoi la cea europeană, unde s-au „bătut” cu 17 concurenți de la cele mai mari facultăți din Europa.

 

”Am câștigat fiindcă produsul nostru a fost complet, a îndeplinit toate cerințele concursului”, explică Ana. ”Este un produs eco, pentru ca în realizarea lui nu generăm deșeuri, ba chiar din contră, folosim un subprodus sănătos și insuficient valorificat din industria brânzeturilor, și anume zerul”.

 

Apoi, din pulpa și coaja de gutui și de prune, am creat litere comestibile cu care se putea scrie denumirea Whoopie Ice. Iar din cotoarele de la gutui am extras pectină și am făcut un topping. Am încercat într-adevăr să valorificăm totul”.

 

”Doamna profesor Borda ne-a ajutat să dobândim încredere în concept și să plecăm la Paris conștiente că produsul nostru este bun și că reprezentăm un pericol pentru oricare dintre celelalte echipe”, spune Marina.

 

”Chiar și așa, bucuria a fost enormă și oamenii care ne-au înmânat trofeul nu înțelegeau de ce avem lacrimi în ochi, dar nu puteam reda în cuvinte satisfacția pe care o simțeam ca răsplată a muncii noastre”.

Bucuria celor trei s-a legat de faptul că ideea a fost lăudată pentru complexitatea ei și mai ales pentru elementele de inginerie tehnologică, adică exact lucrurile la care au lucrat cel mai mult.

 

„Când spun complex, nu e doar un mod de a spune, adică acest produs nu se poate realiza într-o bucătărie normală, nu poți să amesteci niște ingrediente și gata, iese produsul”, explică Ana.

 

Această complexitate, ingredient al succesului la concurs, avea să devină, ulterior, o mare provocare.

 

Fiind vorba despre o  investiție consistentă, găsirea unui producător interesat de idee a fost și rămâne dificilă.

 

S-au găsit investitori dornici să preia proiectul, dar folosind o altă tehnologie decât cea de la care a pornit „Whoopie Ice” – inclusiv zer praf în loc de zer lichid – iar fetele nu s-au împăcat cu ideea.

 

Ar fi însemnat să modifice rețeta și să renunțe exact la ideea de eco pe care construiseră produsul. Rezultatul: doar o altă înghețată fără lactoză și cu mai puțin zahăr.

 

 

„În Paris, oamenii din juriu, oameni cu o vastă pregătire în producția alimentară, au înțeles produsul și au crezut că se poate implementa”, explică Adelina.

 

”Așa că noi am plecat acasă cu ideea să-l vedem pe piață, pe raft, dar așa cum este el, un produs de aur. Faptul că toate propunerile primite însemnau modificarea lui, prin înlocuirea zerului lichid cu zer praf, ne-au pus în situația de a alege între principiile noastre și un câștig care se putea materializa rapid”.

 

Au ales principiile, fără să dea vreo conotație dramatică deciziei. Au luat lucrurile firesc și au decis… să aștepte.

 

„Dacă produsul a avut nevoie de doi ani pentru a ajunge în forma lui câștigătoare, am considerat că mai putem aștepta încă pe-atât ca să ajungă la raft. Noi nu ne-am pierdut încrederea”, spune Adelina.

 

Faptul că au câștigat un concurs profesional de top și au fost cea mai bună echipă din Europa este un statut pe care nu-l poate fura nimeni și care merită această răbdare.

 

Mai ales că, spre deosebire de alte competiții, Ecotrophelia este conceput să furnizeze nu doar idei bune, ci proiecte „la cheie”.

 

Un proiect câștigător la Ecotrophelia trebuie să aibă toată documentarea și detaliile puse la punct, disponibile oricând pentru a fi transformate într-o linie de producție, prin urmare potențialul există, iar fetele nu sunt dispuse să renunțe așa ușor.

 

DRUMUL SPRE RAFT

 

Adelina așază lucrurile într-o perspectivă lucidă, analizând lucrurile prin prisma rolului său de om de marketing: „Cumva, industria alimentară românească nu e suficient de matură pentru produsele care fac parte din categoria ECO. Chiar dacă încercări timide există, rafturile de produse ECO, BIO rămân reduse în supermarketuri”.

 

Și, chiar și acolo unde ele există, încă primează confuzia între eco, bio și sustenabil (și adesea folosirea lor nepotrivită, în context) dar și noțiunile legate de costurile asociate unui produs de calitate mai bună.

 

Dacă asemenea noțiuni sunt dificile și în vremuri obișnuite, în această perioadă de pandemie ideea unor tehnologii inovatoare de prelucrare poate să fie intimidantă pentru actorii economici, în raport cu alte nevoi stringente.

 

Fetele sunt însă dispuse să aștepte, fără să facă rabat de la ideea lor inițială. Nu au presiunea unui câștig rapid, care să demonetizeze brevetul pentru care au muncit doi ani.

 

Ana explică și partea tehnică: „Ideea poate fi pusă în practică mai ușor dacă este asociată cu o fabrică existentă de procesare a laptelui, cu câteva îmbunătățiri precum un echipament de concentrare, un freezer de înglobare a aerului în mixul de înghețată si un tunel de congelare”.

 

Totodată, ar putea fi realizat și în incinta unei fabrici de procesare a fructelor, dacă există zer concentrat disponibil, prin completare cu o serie de echipamente.

Pentru zona de lactate mai ales, proiectul ar putea reprezenta o mină de aur și o metodă reală de a genera sustenabilitate.

 

„Deși înghețata este un produs foarte important pentru toată lumea, deopotrivă pentru copii și adulți, există și nevoia de a proteja mediul, fiindcă zerul rezultă în cantitate foarte mare din industria produselor lactate, iar noi îi adăugăm un plus de valoare necesar pentru a deveni un produs iubit și consumat”, explică și Marina.

 

Deocamdată toate aceste idei rămân la stadiul de teorie, însă Ana, Marina și Adelina au deja în minte transpunerea lor practică. Este doar o chestiune de timp.

 

”Așa cum drumul spre medalia de la Paris nu a fost ușor, nici cel spre implementarea ideii nu este, dar chimia noastră e convingătoare”, zâmbește Adelina. „Și până la urmă va fi și învingătoare”.