Despre tot ce-i fin și fain

VIDEO Locuri ascunse din Sinaia: Casa Memorială „George Enescu”

By 22 mai, 2017Culture, Travels
read time 2 min
 
22 mai, 2017

VIDEO Locuri ascunse din Sinaia: Casa Memorială „George Enescu”

Există obiective ascunse… în văzul lumii. Deși se află în buricul târgului, foarte mulți turiști trec pe lângă ele fără să le bănuiască magia. Casa Memorială ”George Enescu” din Sinaia este un loc în care spiritul compozitorului trăiește, împreună cu sufletul epocii din care a făcut parte.

by

 

Vila Luminiș pe numele său oficial, Casa Memorială a lui George Enescu se află pe drumul spre Cumpătu și a fost mereu locul de suflet al marelui compozitor. A cumpărat-o cu banii câștigați de pe urma primului său turneu în America și a revenit frecvent pe parcursul următorilor 20 de ani, pentru a compune în liniștea încăperilor ei. A nu se confunda cu muzeul Enescu, aflat pe Calea Victoriei din București, sub a cărui umbrelă se află.

 

„Casa Memorială George Enescu” este un loc simplu, cochet, foarte bine-conservat, cu tot cu pianul negru, icoanele și obiectele de mobilier atât de dragi lui Enescu. Mie mi-a transmis o energie specială, iar doamnele muzeografe au fost extraordinar de calde și dornice să ne povestească lucruri.

 

 

 

 

 

Iată și filmulețul pe care l-am făcut în acel weekend la Sinaia. Dacă vă place, dați-l mai departe, către toți oamenii care credeți că s-ar putea îndrăgosti de Sinaia. Avem o țară minunată, pe care trebuie s-o vizităm, dar să și vorbim despre ea cât de mult putem. Faptele contează, într-adevăr, însă vorbele potrivite la momentul potrivit pot deschide poarta spre descoperiri extraordinare.

Fotografii: Diana-Florina Cosmin