Despre tot ce-i fin și fain

Și, când ai de gând să faci un copil? Timpul trece!

By 22 ianuarie, 2021Learning, Lifestyle, Myself
read time 10 min
 
22 ianuarie, 2021

Și, când ai de gând să faci un copil? Timpul trece!

Despre toate lucrurile care nu sunt treaba noastră și de ce ar trebui să-i lăsăm în pace pe oamenii care nu trăiesc așa cum credem noi că „trebuie”.

by

Chiar… când faceți și voi un copil?

 

La vârsta ta, ar cam trebui să te gândești la un copil.

 

La bătrânețe o să-ți pară rău…

 

Timpul trece, o să regreți mai târziu.

 

Am auzit toate aceste întrebări de zeci de ori, în toată viața mea, începând de la 25 de ani.

 

Da, da… ați citit bine, de la 25.

 

Să vă spun o poveste adevărată

 

Imediat după facultate, prietenii mei au început să se căsătorească, așa că am avut un șirag de nunți condensat în decurs de doi ani.

 

Pentru că toți eram foști colegi de liceu sau de facultate, nunțile au implicat și întâlnirea cu părinții respectivilor, uneori chiar de mai multe ori.

 

Una dintre doamnele prezente la peste jumătate dintre nunți era mama unei foste colege de clasă. Să-i zicem Doamna Ancuța.

 

Doamna Ancuța era o femeie de zahăr, pe care până atunci o văzusem de vreo trei ori în toată viața mea, dar care la fiecare întâlnire festivă ne întâmpina pe noi, fetele necăsătorite, cu aceeași întrebare: „Și ce mai faceți, fetelor? Când vă măritați și voi? Timpul trece, doar n-o să faceți copii la 40 de ani”.

 

Fata ei se măritase „în primul eșalon”, ba chiar era deja însărcinată, așa că doamna Ancuța se simțea pregătită, de la înălțimea statutului ei de „bunică tânără”, să-și răspândească înțelepciunile prin lume.

 

Pot depune mărturie că nu avea deloc intenții rele.

 

Era convinsă că e nevoie de cineva care să ne lumineze și pe noi, carieristele rătăcite care și-au pierdut calea către paradisul conjugal.

 

La fiecare despărțire, ne îmbrățișa pe rând și ne spunea: „Nu uitați… timpul trece, imediat faceți 40 de ani… și o să vă pară rău”.

 

Sezonul nunților s-a încheiat pe la 28 de ani ai mei, dar doamna Ancuța a devenit, ulterior, prietena mea pe Facebook.

 

Până de curând, îmi comenta periodic la fotografiile din vacanță cu lucruri de genul: „Frumos, mamă, frumos! Dar un copil când faci?”.

 

La pozele mele de la evenimente îmi lăsa câte un emoticon cu inimioară, însoțit de: „Felicitări! Aștept cât de curând și poze de la botez!”. Iar când am luat un premiu, mi-a comentat cu entuziasm: „Știam că ești deșteaptă foc! Dar nu uita… acuși faci 40 de ani, nimic nu se compară cu frumusețea de a fi mamă”.

 

Am zis „până de curând”, fiindcă într-un moment de inspirație am realizat că bunul-simț poate fi uneori contraproductiv și am făcut un gest pentru care mă felicit neîncetat de atunci încoace.

 

I-am dat block Doamnei Ancuța.

 

Și… ce să vezi? Am supraviețuit amândouă. Și ea, și eu. Mai ales eu.

 

Am pomenit despre doamna Ancuța pentru că, scriind acest articol, am realizat că ea este o tipologie în sine.

 

Doamna Ancuța este, la nivel macro, poporul român.

Este chintesența oamenilor care simt nevoia cu orice preț să-ți dea un sfat, chiar dacă nu l-ai cerut, n-ai nevoie de el și ei oricum habar nu au ce e în viața ta.

 

Dacă le bați obrazul sau intri într-o polemică, invariabil tot tu vei pica prost, fiindcă ei „îți vor doar binele”.

 

Erau îngrijorați pentru tine, voiau să-ți dea un sfat de suflet și tu, nesimțita, în loc să le mulțumești pentru grija lor aproape maternă, le dai peste nas.

 

Exact ca vorba aceea: „Toți îți vor binele. Nu ți-l lăsa luat”.

 

Acum câteva zile, am postat pe contul meu de Instagram, într-un story, fotografia de mai jos.

 

Primită de la altcineva, care o primise de la altcineva și tot așa.

 

Am scris doar „Total adevărat”, cu semnul exclamării și am lăsat-o acolo.

 

Când am intrat peste câteva ore, aveam 113 de mesaje private (le-am numărat), dintre care 90 erau despre acel story.

 

Cele mai multe erau lungi cât un ecran de smartphone, ba chiar trebuia să dau și scroll. Le-am citit, am răspuns, mi s-a strâns inima. 

 

Mesajele veneau de la femei de toate vârstele, cu cariere în toate domeniile și cu povești care nu semănau două între ele. Căsătorite, necăsătorite, divorțate, single… nu contează. Sănătoase tun sau cu probleme de-o viață.

 

Femei ca mine și ca tine, ca prietena ta cea mai bună, ca doamna lângă care ai stat ieri în metrou.

 

Toate aveau în comun aceeași furie exasperată, ca un strigăt surd îndreptat împotriva lumii întregi.

 

Trecuseră de 30 ani (unele nici măcar nu depășiseră pragul) și, brusc, lumea avea o problemă cu statutul lor reproductiv.

 

Este o furie pe care și eu o cunosc prea bine și de multă vreme.

 

Eu am 36 de ani și grupul meu de prietene include cam 20 de persoane.

 

Mă refer la femei pe care le știu de peste 10 ani, cu care – indiferent dacă ne vedem zilnic sau o dată pe an – ne simțim ca și cum n-am mai vorbit de ieri. Femei care înseamnă ceva pentru mine.

 

Din aceste 20 de persoane, plus eu, peste jumătate nu reușesc să facă un copil, deși își doresc asta.

 

Alte trei sunt singure și în acest moment nu se pune problema unui copil, patru au deja copil, iar restul nu își doresc copii.

 

Pentru că așa au decis ele, din diferite motive care nu-s treaba nimănui.

 

Toate aud de câteva ori pe săptămână întrebarea: „Și… când faci un copil?”. Sau, în cazul celor care au unul: „Și… pe când al doilea?”.

 

Nu doar de la familia apropiată, nu, nu. Ba chiar din contră.

 

Cele mai multe întrebări vin de la rude pe care le-au văzut de șapte ori toată viața, de la colegi de serviciu, de la foste colege, de la vecinele de bloc ale părinților, de la persoane cu care se văd la o cafea pe cu totul alte teme.

 

În România, a vorbi despre statutul reproductiv al unei femei a devenit conversație uzuală. Ca vorbitul despre vreme sau despre ce a mai fost la televizor aseară.

 

În loc să-ți vezi de treabă și să întrebi despre ultimul episod din „Emily in Paris”, despre starea pârtiilor din Poiana Brașov weekendul viitor sau despre planurile de vacanță, te apuci să intri în viața și-n ovarele persoanei din fața ta. 

 

De multe ori m-am gândit, în sinea mea: cât de nesimțit să fii să adresezi asemenea întrebări?

Și am găsit și câteva răspunsuri posibile:

 

Pentru că ai fost educat (sau needucat) că e-n regulă să-ți bagi nasul în intimitatea altora, de parcă îți datorează cineva un raport complet al vieții sale sexuale. 

 

Pentru că și tu ai primit aceste întrebări și a ajuns să ți se pară normal. Prin urmare, ai început să faci și tu asta altora, perpetuând un obicei stupid și invaziv.

 

Pentru că te minți singur(ă) că „îi porți de grijă persoanei”, că „îi vrei binele” și că „vrei doar să-i atragi atenția”, de parcă respectiva ar fi ultima idioată de pe pâmânt și e nevoie de tine să-i explici de unde vin copiii și abc-ul reproducerii de succes. Serios, nu știu cum reușește respectiva să iasă zilnic pe ușa casei fără ghidajul tău atent.

 

Pentru că te-a înscăunat cineva supraveghetor al făcutului de copii în lume și vrei să-ți duci misiunea la bun-sfârșit.

 

Pentru că ai o lipsă crasă de empatie și nu îți dai seama că întrebările tale băgăcioase ar putea atinge rănile deschise ale cuiva.

 

Cum arată realitatea? Chiar vreți să știți?

 

Vreau să vă dau numai două elemente statistice, luate de la UCLA Health, 2020.

 

Unul din patru cupluri din țările dezvoltate are probleme de fertilitate și 48,5 milioane de cupluri din toată lumea au dificultăți în a face un copil.

 

Practic, se vorbește despre o „epidemie” a infertilității, cauzată de nenumărate cauze de mediu, stres, poluare, sănătate și multe altele în care nu intrăm aici.

 

Asta ca să vorbim doar despre oamenii care vor să facă un copil, dar nu pot.

 

Dacă pe un om care a decis să nu facă un copil intruziunile altora îl lasă rece până la un anumit punct, pe cineva care are la activ câteva fertilizări, nenumărate vizite la medici și un șirag de rezultate negative la teste pe care și le doreau din răsputeri pozitive… pe acea persoană întrebările o dor.

 

O dor fizic, o dor până în carne.

 

Te-ai duce la un bolnav de cancer în stadiu terminal să-l întrebi: „Hei, tu ce planuri ai pentru următorii 10 ani? Fă-ți o strategie, că timpul trece!”. Nu, nu ai face asta, ai fi considerat un monstru.

 

Pe de altă parte, să întrebi o femeie cu infertilitate de ce nu face copii este considerat acceptabil social.

 

”Dar vai, nu am știut că are probleme…” vei spune. Tocmai asta e… nu ai știut, nu știi, habar nu ai ce luptă duce fiecare și nu e treaba ta.

 

Nu este de datoria nimănui să umble scris pe frunte cu „Nu fac copii pentru că…”, doar ca să nu se lovească de întrebările tale lipsite de tact.

 

Așa cum eu nu vin peste tine în dormitorul tău să-ți dau indicații, nu intra nici tu peste mine în viața, ovarele și opțiunile mele. Nici măcar cu o întrebare.

 

NU E TREABA TA.

 

Repetă după mine: „Nu e treaba… mea”. Așa, bravo. Nu-i așa că e eliberator?

 

Nu am nevoie de „sfaturile” tale, de „grija” ta, de preocuparea ta constantă față de urmașii mei existenți sau inexistenți.

 

Am scris acest articol pentru toate cele care au vrut să spună cuiva toate cele de mai sus și nu au știut cum sau le-a fost teamă, jenă sau au avut prea mult bun-simț.

Lucruri pe care oamenii care pun asemenea întrebări NU le au.

 

EPILOG

 

Când aveam 26 de ani, am fost la un medic ginecolog – una dintre multele întâlniri nefaste ale vieții mele – care mi-a făcut o ecografie și a decretat, sec, că „Dacă nu fac un copil anul ăsta, nu mai fac niciodată”.

 

Nu „în doi ani, trei ani, patru ani”. Nu, nu. Anul ĂSTA.

 

Era un medic femeie, iar eu eram un copil speriat, care muncea zi-lumină și nu avea nicio relație, nici măcar un iubit cu care să ies la un film. ”Faci cum vrei”, mi-a zis doamna. ”Dar apoi să nu vii la mine să-mi plângi pe-aici”.

 

Nu am mai revenit la ea niciodată.

 

Era exact în perioada nunților cu doamna Ancuța și a întrebărilor ei intruzive. De vreo două ori mi-a stat pe limbă să-i zic: „Știi ceva, femeie, vezi-ți de fata și de nepoții tăi, că habar n-ai tu ce e viața!”.

 

Dar am tăcut. Am făcut prost.

 

Apoi am fost la alți medici și la alți medici… pentru multe altele.

 

Deja diagnosticul inițial fusese uitat și se dovedise a fi eronat, dar aveam peste 30 de ani și începusem să aud alte „încurajări”.

 

O doamnă medic, celebră și cu trei copii proprii, mi-a spus să am grijă, că „După 30 de ani materialul genetic e bun de aruncat la gunoi”.

 

Da, cu aceste cuvinte, deși eu venisem la ea pentru un banal test Papanicolau, nicidecum vreo consultație legată de copii.

 

Am prietene bune care nu-și doresc să facă copii și care se trezesc chestionate inclusiv de medicii lor, fără ca ele să fi deschis vreodată discuția despre reproducere: „Ce mai aștepți? Îți bate menopauza la ușă!”, ”Ce mai stai? Hai, pune-te pe treabă”.

 

Uterul și ovarele unei femei sunt strict treaba ei. Faptul că medicul le vede printr-un ecograf îi conferă dreptul de a se pronunța clinic despre sănătatea femeii, dar nu despre opțiunile ei.

 

De ce povestesc toate astea?

 

Pentru că nu, medicii nu sunt o excepție de la regulă. Nesimțirea rămâne nesimțire, chiar și când poartă halat alb.

 

Poți să oferi unei femei un sfat, o statistică, o opinie medicală, fără s-o pui la pământ și să treci cu ghetele peste sufletul ei.

 

E atât de greu să spui „Știți că după 30 de ani apar niște complicații”, în loc de „Materialul tău genetic e bun de aruncat la gunoi?”.

 

E atât de greu să întrebi, frumos: „Aveți în plan să faceți copii? Dacă da, trebuie să facem o strategie/niște analize/să avem o discuție, dar e alegerea dvs” în loc de „Pune-te pe treabă, ce mai aștepți?”, de parcă tu dispui de corpul ei cum ai chef și comanzi ce să facă ea cu el?

 

Dacă îi iei la scuturat, vor spune: „Păi da, dar îmi făceam datoria de medic”.

 

Nu, datoria de medic nu ar trebui să includă călcarea în picioare a demnității cuiva, lipsa de respect sau nesimțirea.

Dar la noi toate astea intră în fișa postului, fiindcă instinctul „băgăcios” al acestui popor transcende chiar și conduita profesională.

 

Ca o paranteză, am făcut cândva o postare, tot pe Instagram, despre faptul că am avut experiențe oribile cu ginecologii de gen feminin și mult mai decente cu ginecologii bărbați. Deși trebuia să fie invers.

 

Am primit atunci câteva sute de mesaje de la femei care îmi confirmau experiența și spuneau că au început să evite femeile ginecolog. Trist, nu?

 

Femeile sunt primele care sunt rele, nesimțite și lipsite de empatie față de alte femei, mai ales când vine vorba despre ceva atât de delicat precum copiii. Dar asta e altă poveste.

 

Indiferent dacă vrei copii sau nu, dacă poți să faci copii sau nu, dacă e acesta drumul tău în viață sau nu, nu este treaba nimănui să te tragă de mânecă într-o direcție sau alta.

 

Este ceva intim, care are legătură cu straturi de suflet atât de sensibile încât nimeni n-ar trebui măcar să răsufle peste ele, cu atât mai mult să le ia la răsfoit.

 

Sufletul tău nu e deschis la discreția nimănui și oricine crede altfel ar trebui să primească doar patru cuvinte, seci și cu punct la final: ”NU ESTE TREABA TA!”.

Foto: Unsplash

91 Comments

  • Cel mai bun articol citit de mine în ultima vreme❤️❤️❤️🤗🤗🤗👍🏻👍🏻👍🏻👍🏻👌🏻👌🏻👌🏻genial!!!

  • andreea spune:

    draga diana,

    de la articolul asta mi-au venit 2 idei: 1. scrie despre fuga barbatilor romani de a-si intemeia o familie (desi romanii sunt familisti convinsi…) si a forma o relatie armonioasa si 2. cum putem (unde, prin ce mijloace etc) putem cunoaste barbati in romania. din pacate, calitatea barbatilor din romania este jalnica (curtare, educatie, barbatie, aspiratii, implicare in gospodarie etc) si asta este cauza reala pentru care avem atatea femei singure si femei fertile care isi doresc copii dar nu ii fac pt ca barbatul nu le a cerut de nevasta sau el amana momentul conceperii…. poate or fi strainii mai barbati, mai evoluati, mai maturi in gandire si comportament? ca romanii sunt in urma rau…

  • Dana spune:

    Mai este si intrebarea „tu cand te mariti?”, dupa ce te mariti urmează intrebarea cu copiii si in fond tind sa cred ca astfel de întrebări se pun pur si simplu din foarte mare lipsa de bun simt. Eu dupa ce am nascut, nu m-a întrebat nimeni ce face bebele, nu a mai contat.
    Foarte bine punctat 😁

  • Andrei spune:

    Sunt un barbat divortat, cu un copil in custodie comuna cu fosta sotie.
    De curand, o matusa pe care nu o mai intalnisem de ani de zile si care nu stia ca divortasem, m-a intrebat: „si nu-i faceti pereche baiatului?”
    I-am spus sec ca m-am despartit si ca nu mai e cazul. A cazut cerul pe ea.

    Cred ca unii abordeaza subiecte precum copiii sau starea civila ca surse de small talk, de aceea nu-si dau seama ce valuri pot provoca in interiorul interlocutorului. Putem constata ca nu e nimic personal, ci adreseaza astfel de intrebari oricui considera ei ca au nevoie de „ajutor”… Uneori nu merita nici macar sa li se dea peste nas, ci doar sa fie tratati cu indiferenta.
    Cele bune

  • Otilia spune:

    O bijuterie de articol. Felicitări!
    Mă simt așa de o grămadă de timp și m-am abținut să nu arunc cu pietre în cei ce (sincer) meritau niște vorbe dulci.

    Deviez puțin conversația. Eu am 30 de ani. AM avut o serie de relații nereușite, mi-am dorit copii dintotdeauna dar nu a fost să fie. În fiecare relație am pus suflet și patos și am fost orbită, nu mi-am dat seama de steagurile roșii la timp, așa că acestea m-au mușcat de fund o dată cu trecerea timpului.
    Sunt fertilă și sănătoasă, m-am dedicat educației – crezând că asta îmi va aduce fericirea, nu a fost cazul. Am trecut recent peste un episod depresiv, cu greu.

    De ceva timp mă zbat să îmi creez un context în care să nutresc relații sănătoase, non superficiale, dar mereu ajung înapoi la aplicațiile de dating. Pandemia a făcut lucrul acesta și mai dificil.
    Toți tipii pe care i-am întâlnit până acum par ok la început dar în scurt timp se dovedesc a fi superficiali. Simt că nimeni nu e dispus să-și ASUME nimic.

    Mi-e frică că o să clachez în curând.
    Sunt sătulă de proști. Sunt sătulă de neo-liberali nașpa care îmi zic cât de OK e să fii singură și independentă. GHICI CE? Nu este !!
    Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt materialistă. Îmi câștig pâinea singură și am făcut eforturi considerabile să NU depind de banii altora. Momentan trăiesc de pe o lună pe alta și încerc să-mi îmbunătățesc condiția investind puținul pe care îl mai am în

    EU una nu vreau să mor singură. MEREU m-am simțit bine în compania altora, și protejată și în siguranță în cadrul relațiilor. Dar nici nu sunt dispusă să fac compromisuri doar de dragul de a fi cu cineva. De aici și dilema.

    PS/ Curentul feminist a fost răpit de către media. A face videochat nu te face o femeie puternică și independentă. (dar nici nu e de condamnat, fiecare se zbate și face ce poate, munca e muncă – DAR nu asta este chintesența ideologiei). Sunt puțin deranjată de treaba asta

    • Sorin spune:

      Pfff… Îmi pare rău, Otilia!
      Cred ca situația asta este larg raspandită la femeile din România.
      Nu știu cum o sa evoluam ca societate.

      Semnat:
      Un bărbat 🙂

      P. S.: am aceeași vârstă ca și tine

  • Ana spune:

    Eram casatorita de un an si ceva,incercam sa raman insarcinata dar bebe nu vroia sa vina. Soara mea insarcinata cu al doilea copil. La una din pauze o colega comuna ma intreaba: sora ta il face pe al doilea,tu cand ai de gand sa faci unu?
    Vine replica mea: dar ce eu trebuie sa dau raportul cand ma….,s-a asternut o liniste mormantala (erau multi colegi la pauza atunci) si a fost prima si ultima persoana din colectivul de servici care mi-au adresat intrebarea minune🤣. In sufletul si inintea mea erau 1000 si 100 de ganduri de intrebari de dezamagiri si chiar de intrebarea aia nu aveam nevoie. Bebe a venit cand a vrut el ,dupa aproape 2 ani de incercari si dezamagiri,de multe lacrimi varsate si de multe multe altele….
    Dupa 2 ani jumate de la bebe 1 a venit si bebe 2 ,acum sunt fericita mamica a doi baietei ❤️

  • Sabina Furtună spune:

    În cazul meu doamna doctor a fost o finuţă. Mi-a spus despre o pacientă de a ei de vreo 40 de ani care a intrat in depresie pentru că nu a făcut copii. Mi-a luat ceva timp să procesez informaţia.

  • Ela spune:

    Eu evit ginecologii bărbați, cata umilință am papat din partea lor atat gravidă cât și după naștere (și nu am ales sa ii vizitez, dar ghinionul făcea sa fie câte unul de gardă) nu se compara cu toate greșelile m doamnelor doctor, și și acelea au fost câteva. Am ales o doamna mai tranșanta pentru ca apreciez informația relevanta înainte de dadacire. Mi-a recomandat la un moment dat și să-mi schimb partenerul, am înțeles argumentele, am ales ce era mai important pentru mine și nu s-a pus problema de aroganța sau sfaturi – era strict o soluție alternativa la o problema medicală. Ce-i drept e o doamna care a trecut prin provocările vieții, și am tot respectul pentru profesionalismul ei chiar si în perioadele în care probabil nu-i era ușor sa servească pe alții.

  • Amalia spune:

    Punct ochit punct lovit! Am 29 de ani, sunt single si sunt intrebata ‘cand ma marit’ , ‘te-ai maritat?!’, bate fierul cat e cald, timpul trece…asta zic si eu, e problema ta?! Timpul trece peste mine, nu peste tine. Daca mi-e bine si ma simt bine asa, e perfect,gura lumii nu-mi pasa. Decat sa ma marit si sa fac copil cu cineva nepotrivit,ca apoi sa raman single ca am gresit, mai bine am rabdareacum sa fiu singura si sa vad specimene de barbati 💪🏽

  • Adela spune:

    Eu cred ca Doamnele Ancute sunt complet incompatibile cu introspectia. Toate Doamnele Ancute pe care am avut neplacerea sa le cunosc, aveau ceva in comun: nimic special in viata lor afara de „marea” realizare de a fi mama. Si asta am evitat mereu, sa fiu pusa jos de oameni care au valori diferite de ale mele.. In primul rand sunt OM, in al doilea rand sunt FEMEIE iar a fi Mama este o alegere (daca iti este data aceasta alegere). Si ar fi evolutiv normal, daca tot este o alegere si cand este o alegere, sa iei o decizie mare precum a fi Mama cand esti cu adevarat pregatita, ca sa nu distrugi o viata inca de la conceptie. Sau cel putin asa vad eu lucrurile. Iar cand vine o Doamna Ancuta la mine, ii intorc nesimtirea pe alte planuri ale vietii: cum sta Doamna Ancuta cu sanatatea, cu cariera, cu banii, cu linistea interioara, cu iubirea, cu cititul? E fabulos de placut sa vezi cum ii cade fata. Vezi? Asa se simte! Oi fi tu experta la „Mama” (desi probabil nu esti), deci ia sa te judec nesimtit pe fata pe alte planuri ale vietii tale unde este clar ca nu esti experta 😀

  • Cristina spune:

    Sau pe cealalta parte a baricadei… Cand ai deja copii si poate ca iti mai doresti unul si cineva iti spune ca „ti-ai facut deja datoria”!!
    WTF?! 🙁
    Ce bine ar fi daca si-ar vedea de treaba lor…
    Te imbratisez si iti doresc multa putere

  • Carmen spune:

    Buna, Diana! Sunt indragostita de felul in care scrii, intru zilnic pe site pentru a verifica daca a mai aparut un articol nou, insa niciodata nu am lasat un comentariu. Rezonez cu ideile tale, ma regasesc in ceea ce citesc…poate suna ciudat, dar esti ca o prietena pentru mine, desi nu ne cunoastem. Tocmai pentru ca te admir atat de mult, nu am indraznit sa las pana acum vreun comentariu, care poate ar fi fost insignifiant in marea de texte mult mai inspirate scrise de alti abonati. Neavand sansa unei prietenii reale in care sa ma pot confesa si sa ma simt inteleasa, mi-am gasit alinarea din nou la tine. Iti multumesc pentru acest articol! E atat de greu sa nu am cu cine impartasi durerea pe care o simt dupa ce am pierdut 3 sarcini, dar acum m-am simtit mai putin singura. Sunt norocoasa sa am un sot extraordinar, care imi da putere sa o iau mereu de la capat. Stiu ca sunt multe femei ca se confrunta cu probleme similare, dar cand nu prea ai cu cine discuta in mod real, empatic, te simti singur, te simti inferior parca..cel putin asa ma simt eu. Cu ocazia acestui articol si a tuturor comentariilor postate, am avut sentimentul de „integrare” si nu de „inadecvare”. Esti minunata!

    • Diana Cosmin spune:

      Îți mulțumesc din toată inima, Carmen! Citesc toate comentariile și încerc să răspund pe cât posibil – deși la acest articol recunosc că am fost copleșită 🙂 ) – însă al tău m-a emoționat enorm și am simțit nevoia să răspund instantaneu. Mi-a pus un nod în gât… Mă simt tare norocoasă să am oameni minunați ca voi care mă citesc. Sunt cea mai norocoasă fată!

  • Bogdan spune:

    Sotia mea a pierdut o sarcina la 3 luni. Dupa acest moment greu, din compasiunie sau nu stiu din ce motiv, mai toti cunoscutii si prietenii imi spuneau ca sotia lor sau altcineva a pierdut o sarcina. Si atunci am realizat ca sunt multe astfel de evenimente nefericite de care nu se stie. Si eu obisnuiam sa intreb de copii, dar abia atunci am realizat cat de prost cadea intrebarea pentru femeile care isi doreau, dar nu puteau.

    Acum este insarcinata din nou sotia. E difcil, are tratament zilnic, ia tone de pastile, injectie contra trombofiliei in fiecare zi. Se chinuie, plange si imi rupe sufletul.
    Si e frustrant cand vezi cat se chinuie si, la vizitele bilunare de la clinica, vede cum viitoare mamici fumeaza la cafeluta dupa control.
    Cu toate acestea, cosider ca e treaba femeii ce face cu corpul ei, chiar daca multe dintre optiunile acestea intra in contradictie cu altele pentru care multe femei se chinuie.

    Dar sa stiti ca, pentru ca mine, ca barbat, eroina e sotia mea si alte multe femei care fac sacrificii si sufera pentru a avea copil, nu femeile de 40 de ani care se plimba peste tot si au instagramul plin de poze. E dreptul fiecarei femei sa o ia pe drumul pe care il prefera, dar sa nu se astepte sa fie idolatrizata de societate pentru drumul curajos pe care l-a urmat in loc sa „toarne plozi si sa faca manxcare” cum au impresia multe femei despre alte femei mame 🙂

    • Anonim spune:

      Draga Bogdan, soția ta se chinuie sau s-a chinuit tocmai ptr ca tu admiri chinul 🙂
      Ea se pliază inconștient pe programul derulat de tine.
      Asa suntem noi femeile, făcute sa ne identificam cu trăirile celui iubit, celui de lângă noi, ptr ca ne-am născut cu funcția asta..instinctul matern! Da, asta e..altfel nu am putea empatiza si face ceea ce își doresc si au nevoie copiii!
      Insa tu ești băiat mare și ar trebui sa fii un stâlp de intelepciune cu mintea destelenita de gânduri nocive..si sa o lași sa isi educe copii, nu pe tine!
      Ar fi mai indicat sa fumeze in deplina fericire, decât sa se chinuie cu atâta obtuzitate mentala si energetica.. a ta sau a medicilor sau poate a părinților ei ce dăinuie inca in ea.
      Numai bine!

    • Anca spune:

      Cata contradictie! Inceputul textului scris de tine chiar era promitator. Dar, pana la urma, pentru tine, ca „barbat”, eroinele sunt femeile care toarna macar un plod, chinuindu-se, nu „cele de 40 ani, care se plimba”… Doar suferinta de pe chipul unei femei te face sa o apreciezi si sa empatizei cu ea? Ce te face sa crezi ca femeile de 40 ani care se plimba si pun poze pe instagram nu au trecut/ trec prin drama de a nu putea avea un copil? Faptul ca nu le vezi suferind, cum o vezi pe nevasta ta, le face mai putin „eroine”? Ce gandire ceausista, cu accente de „mama eroina”. „Si atunci am realizat ca sunt multe astfel de evenimente nefericite de care nu se stie.” – serios? Chiar ai realizat?! Eroinele sunt femeile care se sacrifica „for the greater good”, a face un copil nu e „the greater good” si nici un lucru deosebit. Efectiv, nu trebuia sa te exprimi aici. Cu alta ocazie, inghite ce ai de spus.

    • O femeie spune:

      Deci deducem din premisele enunțate de tine că singura „virtute” care o face pe femeie să fie admirabilă în ochii tăi de bărbat este sacrificiul pentru copii și familie. O femeie care alege o viață diferită, cu alte tipuri de greutăți, nu are aceeași valoare intrinsecă ce merită admirația ta…nice! Deci putem deduce că pentru tine femeile nu sunt cum ar veni niște oameni egali care merită respectați indiferent de alegerile pe care le fac(atâta timp cât nu lezează pe alții) ci, ele devin valoroase doar prin maternitate și sacrificiu. O mostră de gândire foarte normală pentru poporul care are expresii de genul „om și femeie”. Oare tu ca bărbat trebuie să te sacrifici în vreun fel ca să devii admirabil sau ție ți se cuvine prin naștere căci doar tu ești ok? Pari un tip inteligent, cel puțin din prima parte a mesajului, motiv pentru care mi-am și dorit să îți atrag atenția asupra faptului că a ta gândire include niște disonanțe cognitive și conserve culturale care îți afectează grav felul în care percepi un alt om de lângă tine și anume femeia.

    • Daria spune:

      Cat de trist… tu chiar nu ai inteles nimic, Bodgan.

  • Carmen spune:

    Buna Diana, deci vreau sa te felicit ptr articolul tau ..este absolut genial si plin de adevar !!! Tot ce ai scris este exact prin ce trec decand am revenit in tara. De fix 3 ani jumatate decat sunt acasa , am observat diferenta dintre femeia din Londra si femeia din Romania..wooww deci de unde sa incep ..frustrarea mea este inca de ce suntem asa si cu ce ajuta atata rautate!!..Timp de 7 ani cat am stat in Londra nimeni absolut nimeni nu ma intrebat de copii..doar daca eu si sotul meu suntem ok. atat! Toate femeile din jurul meu pe atunci erau femei de 34-41 ani care doar una avea copii si care evita discutile legate de copii ptr ca isi dorea sa nu combine viata de familie cu prietenia. Isi dorea ca atunci cand ne vedeam sa scape de obligatii si sa se relaxeze si vorbeam mereu despre fashion, sanatate si la ce sa mai lucram ca sa devenim mai echilibrate emotional. Cand am ajuns acasa a inceput nebunia, invatata cu un stil de viata diferit si cu femeii care aveau o oarecare discretie si nu se bagau cu bocanci in viata ta…am ajuns fic in vartejul de toate fac copii, toate vorbesc despre copii, nu esti FEMEIE dacca nu faci copii si expresii de genu..”vai deci o sa te vad cand o sa ai copii..”, ” dar copii cand faceti? deci ai 33 ani ce faci?” etc.. si pe langa asta mai pune si presiunea familiei care ma compara cu fiecare verisoara , ruda care nu am vazut- o de 100 ani..dar na are copii e femeie realizata. In concluzie nu am cunoscut inca o femeie care sa nu fie frustrata ca nu traieste viata pe care si o dorea, sa nu urle la copii si dupa sa zica ca e mama model si lista mea ar continua. Prin articolul tau realizez ca nu sunt singura si pentru asta iti multumesc din suflet! Si legat de copii..gandurile mele sunt clare : vreau sa fiu echilibrata si multumimta de mine cand voi fi mama, vreau sa nu vomit pe copilul meu frustrarile mele. vreau sa accept fiecare hop si realizare, pentru mine , nu ca sa intru un clubul de mame eroine. Rautatea nu ajuta si alimenteaza niste frustrari fara rost! Am primit chiar acum un an un „sfat” care ma pus pe ganduri..cica in Romania cu bunul simt nu ajungi departe..si am analizat cuvintele astea si chiar faptul ca am si am avut bun simt in Londra am ajuns sa lucrez intr un mediu in care era apreciata pentru ca avea bun simt si eram discreta,

    • Oana spune:

      Da,da si iar da!
      Carmen, sunt total de acord cu tine.
      Aici in UK fiecare isi (cam) vede de treaba lui. Cu mici exceptii( si tot romani, evident) poti bea linistita o cafea fara sa iti vina sa o iei la goana pentru ca incep intrebarile despre copii. Eeee, in Romania, din pacate, e o poveste muuuuult diferita. Ajunsesem sa mi se faca groaza ca ma duc in concediu si iar incep sa se inghesuie cu bicancii in sufletul tau. Si nu conteaza din ce mediul social. Incerci sa fii cat poti de politicos, sa raspunzi cu manusi.
      Pana cand intr-o zi, iesind dintr-un magazin,ma intalnesc cu o fosta colega. Prima interactiune a fost salutul,a doua sa imi puna mana pe burta(!!!!!), eu purtand o ie,si deh, nu vedea doamna, si sa ma intrebe daca, de ce, cum,de ce nu, cand vine bebe, etc. M-am.blocat! Depasise cu atat de mult toate limitele mele ca nu am stiut cum sa reactionez.
      Umilita e putin spus sa zic ca m-am simtit.
      Asa ca acum, de fiecare data cand merg in Romania, imi fac antrenamentul psihologic inainte, imi scot manusile( cu unii altfel nu se poate) si dau cate o replica sa tina minte sa nu ma intrebe .

  • Elena spune:

    Dragele de voi, va trimit imbratisari. Am fost prima data la ginecolog si mi-a zis scurt ca s-ar putea sa nu pot face copii, ca o sa fac diabet si dupa a dat-o la intors ca totusi as putea face copii. O nenorocita. Ma gandesc serios sa merg la un barbat ginecolog, dar ar fi un soc emotional pentru mine. Sau nu ar fi. Oricum, am tot auzit de la prietenele mele care au fost la ginecolog barbati ca nu mai vor sa mearga la femei.

    Mie imi plac copii de imi vine sa sar pe copii necunoscutilor de pe strada, sa ii pup si apoi sa ii las in pace. Dar, desi aproape ca ii venerez, ma inspaimanta ideea de a avea copii. Nu mai zic ca nu am cu cine, unde sa il cresc si simt ca nu mi-am atins niste obective ca sa pot spune ca ma asez la casa mea. Nimeni din scarbele de oameni curiosi nu se gandesc ca poate iti e doar imposibil sa gasesti pe cineva cu care sa iesi la o intalnire, sau ca ai anumite traume emotionale care te-au facut sa fugi de tot ceea ce inseamna barbati si relatii. Sau ca vezi explozie de copii in jurul tau si nici nu stii daca vei avea cu cine sa faci vreodata s^^, ce sa mai zic de un copil, dar cumva ovarul fara chisturi tipa dupa copii.

    Iar lista de a nu face copii este de dimensiuni gigante. Eram si eu ca vai, cum sa nu ai copii, dar dupa ce am cunoscut o femeie minunata care nu isi doreste copii, m-am lecuit.. Nu stiu motivele, dar nici nu e treaba mea. Insa stiu ca daca ar avea vreodata, ar fi o mama minunata la cat de faina e in interior si exterior.

    Iar la intrebarea “Tu nu te mariti?” le raspund ca le voi lasa invitatia in poarta. 🙂

  • Morrissey spune:

    De acord cu mesajul articolului, dar un pic dramatizat.
    Da, am un respect egal pentru femeile care NU VOR sau NU POT FIZIC sa faca copii.
    Dar sa fim cinstiti, majoritataea femeilor/cuplurilor nu se incadreaza mai sus ci sunt in categoria: da, facem, da’ nu acum, vedem cand, mai copilarim, mai vedem lumea, etc.
    Pai sa va spun si eu o poveste adevarata: (mai ales in tara asta), oamenii cam mor pe la 60+ (mai ales barbatii). Daca pe vremuri era traiul greu si lipsa ingrijirilor medicale corespunzatoare, acum sunt stressul, poluarea, alimentatia etc.
    Daca chiar vrei sa faci un copil, gandeste-te si ca statistic vorbind sunt mari sanse sa devina orfan pe la 20-25 de ani, daca il faci pe ultima suta de metri. Asta asa, ca un alt unghi de perspectiva.
    Exista viata si dupa copil, multi amana in favoarea distractiei, carierei etc.

    • Diana Cosmin spune:

      Eu respect mai mult un om care NU face copii fiindcă vrea să vadă lumea sau să copilărească și își asumă asta decât pe unul care face „la momentul optim social” și apoi îi reproșează toată viața copilului că el „n-a trăit, nu s-a distrat, a trebuit să-l crească”. Am auzit N cazuri în jur, din păcate…

    • Lili Marcu spune:

      Felicitari, doamna Ancuta! Se pare ca pentru cei preocupati de reproducerea sau nereproducere celorlalti, chiar nu exista remediu. Te-ai gandit vreodata ca acel ” vrem sa ne mai distram, vrem sa mai vedem lumea” poate fi doar un motiv, un raspuns pe care il dai ca sa nu-ti „planga” lumea de mila ca poate nu poti sa faci copii? Pentru cele care nu s-au confruntat vreodata cu infertilitatea e ceva de neinteles, dar tocmai pt ca e de neinteles, nu-ti mai da cu parerea. Chiar crezi ca persoana respectiva nu stie cati ani are? Care e problema ta din ce categorie fac parte majoritatea si ce vor regreta sau nu vor regreta mai tarziu?

  • julia spune:

    Experienta mea cu ginecolog era foarte buna dar nu am inteles reactii de niste oameni. Am ramas insarcinata in 35 cu fetita si foarte multii mi a zis: ” fetita? Lasa, ca poate copilu al doi o sa fie baietel.” ??? Fetita nu este un om, ca si baietel?
    (scuze pentru romana mea, eu nu sunt romanca dar m-am casatorit aica)

  • Mia spune:

    Da, cred ca merg mana in mana intrebarile. Incepe cu „cand te nariti” si continua cu „cand faci un copil”.
    Argumentul cu „ai o varsta” a aparut la mine in mod pronuntat si explicit la 28 de ani. Am 32 de ani si mi-e teama sa sun cu orice fel de veste acasa pt ca invariabil dezamagesc prin faptul ca nu e macar una din cele doua: am setat data nuntii sau sunt insarcinata. E obositor. Iar sentimentul de esec e infinit mai pronuntat pentru ca presiunea asta nu vine de la random tanti Ancute, ci de la familie (parinti si bunici). Presiune care vine dublata de un soi de santaj emotional: cine stie cate zile mai avem, vrem sa te vedem mireasa, vrem sa ne jucam cu nepotii. E obositor…frustrant…deranjant.

    • Ami spune:

      Eu una le-am transimis celor din familie ca sunt suficient de matura incat sa iau singura astfel de decizii. Am 27 de ani si intrebarile au inceput recent, dar le-am taiat elanul de la bun inceput. Nu trebuie sa simti ca dezamagesti. E viata ta, corpul tau si faci ce vrei. Tu decizi ce vrei de la viata.

  • Otilia spune:

    In 1994 am fost la un stage in Belgia. Acolo am facut cunostinta cu colegi din diferite tari din est-Europa. In total 4 zile am fost impreuna si dupa nu ne am mai vazut.
    In 2004 in Torun, Polonia ma vad cu unul dinre participanti, regizor de teatru, drector de teatru provincial din Romania.
    Bem bere langa raul Visla si eu ii povestesc, in franceza, pe atunci nu vorbeam romana, ca am fost in Paris cu bursa, in Brazilia ca provesor visitante etc.
    El se uita la mine cu superioritate, ca era si mai de varsta, le stie lucrurile, si ma intrerupe:
    – Draga mea, tu trebuie sa faci doi copii!
    (In 2001 mi s-a scos un ovar si meducul care mi-a facut operatia – m-a sfatuit sa fac copil in urmatorii 2 ani, ce eu nu am facut, nici nu am incercat sa fac)
    – Asculta ma acuma bine. Nu ne am vazut 10 ani. Tu nu stii nimic despre mine! Acum o sa fac o pauza si tu o sa schimbi tema!
    Sa vezi cum s-a panicat. Si chiar a schimbat conversatia.
    PS Stai ca am uitat finalul povestii: in 2009 am nascut un copil superb, la 37 ani! Sa le ia dracu toti bagaciosi. Sunt sigura ca vor fii pedepsiti divin!
    Le putem raspunde:
    – De ce vrei sa stii asta?
    – Vrei sa iti fac inventar ce organe am inauntru si pe care nu le am? Ce o sa faci cu aceasta informatie?
    – Nu te baga in uterul meu si nu ii fa programari!

  • Otilia spune:

    In 1994 am fost la un stage in Belgia. Acolo am facut cunostinta cu colegi din diferite tari din est-Europa. In total 4 zile am fost impreuna si dupa nu ne am mai vazut.
    In 2004 in Torun, Polonia ma vad cu unul dinre participanti, regizor de teatru, drector de teatru provincial din Romania.
    Bem bere langa raul Visla si eu ii povestesc, in franceza, pe atunci nu vorbeam romana, ca am fost in Paris cu bursa, in Brazilia ca provesor visitante etc.
    El se uita la mine cu superioritate, ca era si mai de varsta, le stie lucrurile, si ma intrerupe:
    – Draga mea, tu trebuie sa faci doi copii!
    (In 2001 mi s-a scos un ovar si meducul care mi-a facut operatia – m-a sfatuit sa fac copil in urmatorii 2 ani, ce eu nu am facut, nici nu am incercat sa fac)
    – Asculta ma acuma bine. Nu ne am vazut 10 ani. Tu nu stii nimic despre mine! Acum o sa fac o pauza si tu o sa schimbi tema!
    Sa vezi cum s-a panicat. Si chiar a schimbat conversatia.

  • Alina spune:

    Sunt una din persoanele care din motive medicale nu pot avea copii si totusi, paradoxal genul acesta de intrebari nu m a deranjat….mereu am raspuns, depinde in ce faza a investigatiilor eram si in 8 ani am facut cateva …uneori, ma gandesc ca poate ceea ce am aflat eu de a lungul anilor sau numele unui dr poate ajuta pe cineva…da, e greu, obositor sa fii aproape un cobai in acest demers dar uneori cred ca i mai complicat sa taci, sa tii in tine, etc.Nici nu ma intereseaza mila altora…le iau asa cum vin…

  • Anda spune:

    Felicitări pentru acest articol. E demențial!!!!
    Mi.ar plăcea enorm să scrii unul și despre întrebarea ,, și pe când te căsătorești , timpul trece și rămâi fată bătrână?”

  • Alexandra spune:

    Nici eu nu mai suport aceasta intrebare care de multe ori a venit de la „prieteni” pe care ii consideram apropiati si care stiau faptul ca am trecut printr un avort spontan, dar nu se puteau abține sa nu întrebe: „Voi cand faceți un copil, uita-te la copilul nostru cat de scump este, nu se compara nimic in lume cu a avea un copil”…
    Plus as vrea sa mai punctez si experienta cu o doamna ginecolog…eram la al 2lea avort spontan, eram speriata, in adancul sufletului meu speram sa nu fie vorba de un avort, ci de o sangerare nevinovata, insa ajunsa la Urgente, am dat de o femeie fara nici un pic de empatie. Si in ziua de azi regret ca am tacut si am asteptat sa i ascult toate nesimtirile, imi pare rau ca nu i am spus in fata ca e o rusine ca om, nu poti vedea pe cineva la pamant si tu sa vrei sa calci pe el pana ii iei aerul. Desi eu aveam o programare la un ginecolog barbat, faptul ca sangeram, m a facut sa nu mai astept pana la programarea cu el si sa merg la Urgente. La cateva zile de la episodul de mai sus, am ajuns si la programarea mea initiala. Vreau sa spun ca datorita acestui doctor si felului in care mi a vorbit si m a incurajat, eu, azi, nu mi am pierdut mintile. E foarte foarte important sa stii cum sa vorbesti cu o pacienta aflata aproape in pragul disperarii si anxietatii, e important ca pacientul, in general, sa fie ascultat si incurajat.

  • ion spune:

    Majoritatea femeilor nu fac copii din teama. Teama de a nu da copii olnavi, de a nu se imbolnavii copiii,de a nu fi abandonate. Frica ca nu vor da educatie buna s.a Nefondate temeri. runca-te in apa chiar daca ni stii sa innoti. Daca un animal te iubeste asa mult imagineaza-ti cata iubire poate da un copil

    • Ana spune:

      Dragă Ion,
      Ai citit un articol și n-ai înțeles că este ȘI despre tine. Despre a (nu) da sfaturi nesolicitate într-o problemă care nu te privește.

    • Vasile spune:

      Man, e asa de greu sa stii de ce nu fac copii cele mai multe femei! No vor, nu sunt pregatite, nu au gasit barbatul potrivit, nu vor sa replice patern-ul din familia din care provin, nu pot. Nu cumva si noi barbatii le avem doar ca noi mereu cumva scapam mai usor? De ceva ani refuz sa folosesc cuvinte gen majoritatea, multe sau multi, toata lumea, intotdeauna, niciodata..O cam dam in certitudini din astea gratuite si e cam caah. Toate bune!

    • doeena spune:

      de unde reiese ca n-ati inteles nimic din articol, si tineti sa va prezentati opinia chiar daca nu va priveste tematica articolului.
      faceti dvs copii, fara frica!

    • Carolina spune:

      N-ati inteles absolut nimic din articol…nimic.

    • Claudia spune:

      Inca un comentariu inept si inutil, mai ales in context. Chiar ati citit articolul? Daca da, nu ati inteles nimic.
      Singura teama on-topic este ca oamenii atat de empatici ca dvs. se reproduc. Atat.

    • Cristiana spune:

      Ion, de unde stii tu de ce nu fac majoritatea femeilor copii? Esti un om de stiinta care a studiat acest fenomen, sau cum? Daca esti, te rog sa ne furnizezi datele care te-au condus la aceasta „minunata” concluzie. Si, oricum, iti sugerez sa mai citesti inca o data articolul la care comentezi, caci te-ai dovedit o Doamna Ancuta a comentatorilor. Cine esti tu, presupunand ca e adevarata aberatia cu „teama”, sa le spui unor femei ca teama lor este nefondata? Ai lucrat tu, spre exemplu, ca mine, intr-o sectie de copii bolnavi de cancer, ca sa vezi ce simt mamele de acolo, ca sa indraznesti sa spui ca o astfel de teama este nefondata si vai, arunca-te in apa? Rusinos comentariu ai scris si nu meritai un raspuns, dar sigur aici au ajuns multe femei care nu pot sa aiba copii si comentariul tau le raneste si ataca si doresc sa balansez toxicitatea lui spunandu-le sa te ignore si pe tine si pe toti care au impresia ca stiu mai bine decat ele ce motive si ce situatie sta in spatele deciziilor privind propriu uter si propriu corp in general.

  • elis spune:

    Eu am 50 de ani, am doua fete minunate si nu stiu daca m-am gandit atat de mult atunci cand le-am facut. Cred ca a fost mai mult nebunia tineretii ,deoarece nu am o serie de calitati care se cer unei mame(sau cel putin asa cred ). Recent , fata cea mica ( are 21 de ani ) mi-a zis ca ea n-o sa faca copii , vrea un drum in stiinta si considera ca rolul de mama nu o prinde. Cea mare ,27 ani , medic stagiar ar vrea sa faca doi(asa zice…cand era in facultate zicea ca face patru!!! ). In momentul in care mi-a zis cea mica chestia asta prima intentie a fost sa reactionez : de ce, ce nu-i place…etc. Mi-am dat insa seama ca nici eu nu mi-am dorit asa mult copii (le iubesc enorm ) si nici nu cred ca am fost cea mai buna mama (desi fetele zic altfel). Dar mai mult , mi-am dat seama ca este decizia fiecarui , si indiferent de relatia cu acea persoana ( chiar fiica mea fiind ) , nu am dreptul sa decid/gandesc eu. Am prietene cu copii si prietene fara copii si constatat ca cele fara copii sunt mult mai deschise, fara foarte multe prejudecati pe care celelalte le au. Persoanl nu cred ca rolul de mama e implinirea suprema, notiunea de fericire si implinire are acceptiuni diferite pentru fiecare. Mi-as dori ca fetele mele sa fie fericite , chiar daca asta inseamna sa nu aiba copii fiindca asa au decis ele. Deci curaj celor care nu vor/nu pot sa faca copii. Spuneti-o scurt , fara drept de replica , celor pentru care imixtiunea in viata altora a devenit deja obismuinta!

    • Anca spune:

      Oricine si-ar dori o mama ca tine, Elis! O mama care isi iubeste copiii neconditionat, libera si fara prejudecati. O mentalitate greu de gasit la femeile din Romania, mai ales la cele ca aduc copii pe lume fortate de imprejurari: societate, ceas biologic, etc.

  • Lexi Beqiri spune:

    Eu m-am nascut cu un sindrom, MRKH. Un sindrom pe care 1 din 5,000 de femei il are si nu exista awareness despre el in Romania. Un articol pe csd si cateva discutii pe forumuri. Gandeste-te ca eu nu am uter, nu menstruatie, sunt casatorita, incerc sa aduc awareness pe YouTube, in curand printr-un e-book si cu toate astea…. tot ma intreaba lumea. Cand am trecut prin depresia vietii mele si ma bateam cu pumnii in burta si voiam sa ma sinucid… nu as fi vazut lumina de la capatul tunelului. Dar m-am ridicat si mi-am impus ca una dintre misiunile mele sa fie asta: awareness despre MRKH in Romania, chiar daca locuiesc in Londra…. Asa ca fetelor, femei dragi si frumoase, ripostati sau ignorati, dar nu va mai lasati afectate! Trebuie sa ne traim viata asa cum vrem noi, nu altii si sper candva, curand, poporul asta(dar si altele est-europene) sa se educe in a nu-si mai baga nasul unde nu trebuie si sa se traga o linie clara si concisa in legatura cu viata persoanala a altora.

    Va trimit iubire si lumina,
    @lexibeqiri

  • Cristiana spune:

    Ce pansament excelent! Nu te cunosc, dar te iubesc! 🎀💛

  • Raluca spune:

    Nu stiu daca e o coincidenta, dar si eu am dat peste doua ginecoloage foarte brutale si lipsite de tact, si nu sunt in Romania (una dintre ele era INSA romanca, cea care a si pomenit de 2 diagnostice infricosatoare false).

  • Ramona spune:

    Foarte bine scris articolul! Exact pe sufletul meu. Cred totuși că este un bun început ca noi, victimele întrebărilor lipsite de empatie, să răspundem persoanelor cu pricina , altfel nu vor primi niciodată educația pe care ar trebui să o aibă deja. Nu este nevoie să intrăm în detalii legate de viața noastră privată ci doar să le spunem civilizat că nu dorim să răspundem unor astfel de întrebări și am aprecia dacă nu le-ar repeta. Mai departe este treaba lor ce fac cu acest răspuns, iar dacă reacționează în mod neplăcut, cu atât mai bine putem alege să limităm orice contact cu ele.

    • Anca spune:

      Perfect de acord, Ramona. Sa ignoram nesimtirea si lipsa de tact a altora, nu e o solutie pentru o societate mai buna.

  • Mirela spune:

    Buna, Diana, super articol. Nu este treaba nimănui ce, când, dacă vreau copii. Am noroc că mie mi-au spus multe doamne de-a lungul timpului opusul: să nu mă las influențată de ce spun alții și să mă bucur de viața mea, că ele nu au avut altceva de ales, decât să facă copii și să ia tigaia de coadă. Că acum putem alege noi, femeile și să aleg ce este bine pentru mine.
    Copii, văd că multe îndemnuri sunt de a face copii ”’să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe”, etc, deci nu legate de ei, de micuți, ci de noi, din varii motive egoiste și de aici vin toate problemele (acolo unde sunt) în societate: că mulți copii sunt crescuți nu pentru ei, ci pentru părinți. Că își dau seama sau nu este altă problemă, majoritatea nu își dă seama, dar tot ”educă” greșit și vedem atâția adulți nefericiți care caută în toate părțile răspunsuri.
    Îmi plac soții Lisa si Tom Bilyeu, prin prisma a ceea ce fac, imi plac clipurile lor si desigur batoanele quest (afacere de familie). Si ei au decis sa nu aiba copii, Lisa explica cum si de ce: https://www.youtube.com/watch?v=jf_wb5EdJGk

  • Daniel spune:

    Total de acord cu articolul. Felicitări pentru tema și pentru curaj. Nu îmi consider comentariul prea important (de, sunt bărbat) dar sa faci astfel de „sugestii” (presiuni de-a dreptul) unei femei mi se pare o josnicie (cu atât mai mult când vin din partea altor femei, dar… mai bine tac căci sunt destule rebuturi și printre cei de același sex cu mine). Pentru mine e clar – o femeie are dreptul la liberul arbitru. ATAT! Scopul vieții ei nu se reduce la perpetuarea speciei.
    (Oricum suntem prea multi – știu, opinie contra-curentului dar… asta e opinia mea 🙂 )

  • ala spune:

    Pai tu nu faci, eu nu, pensia cine o plătește, de muncit cine mai muncește în țara asta, luam sirieni și africani, pachistanezi sa ne facă treabă că noi stam pe Facebook, ne uitam la Netflix, plimbam cățelul. Părinții părinților noștri aveau 10 copii, jumate mureau și tot dădeau înainte, acum am devenit hipersensibili la o simpla întrebare, fugim de munca și de responsabilitate că dracu de tămâie. Niciodată nu e momentul potrivit ptr un copil sau pentru o schimbare mare dar daca o faci macar încerci.

    • Diana Cosmin spune:

      Copiii nu se fac pentru pensie.

    • dana alexe spune:

      Copiii nu sunt viitoare bancomate si/sau vite de monta.

    • Diana spune:

      Doamnă/Domnule, (nu-mi dau seama dacă sunteți bărbat sau femeie): 1. Întrebarea asta idioată o puneam și eu, până acum câtiva ani când am realizat câte motive se ascund în spatele „deciziei” de a nu face copii. Cuvântul e pus în ghilimele pentru că de fapt, de puține ori e cu adevărat o decizie.
      2. Săptămâna viitoare se împlinește un an de la moartea fiicei. A plecat din lumea aceasta după câteva zile de la naștere. La vreo două luni, una dintre asa-zisele mele prietene, deși știa de la mama prin ce am trecut, mă abordează pe fb să mă întrebe dacă la noi nu vine bărzuca. Exact termenul de „bărzucă” l-a folosit. Repet, în condițiile în care știa ce s-a întâmplat. Vă întreb: aici e vorba de răutate sau de prostie? Altceva n-are ce fi. Eu presupun ca ar fi a doua variantă.
      3. Habar n-aveți,…și subliniez: habar n-aveți câte femei își doresc să aibă copii și pierd sarcini. Habar n-aveam nici eu. Credeti-mă, m-am îngrozit. Cu cine vorbeam despre moartea fiicei mele, ori era ea cea care a pierdut un copil, ori cineva apropiat din familie. Dar nu vă împărtășește nimeni gratuit povești de genul acesta. Realizați că aceste femei aud critici că încă n-au facut copii? Asta se ascunde în spatele unei asemenea întrebări la care spuneți dumneavoastra ca au devenit femeile hipersensibile și că fug de responsabilitate. Critica. Asta se subînțelege. Că e vremea să faci un copil. Când îl faci odată, că timpul zboară. Asta aud ele după ce inimioara din pântecele lor s-a stins, asta aud și eu, în timp ce știu că fiica mea e la doi metri sub pământ. Vă garantez că o femeie care a luat hotărârea de a mai face un copil dupa ce a pierdut unu, doi, șapte (da, ati citit bine, sapte) copii doriți, e o femeie puternică și nu fuge de muncă și responsabilitate.

    • Anca spune:

      A te baza pe pensia de la stat e o greseala pe care o comit cei needucati si narrow-minded. Viitorul trebuie sa ti-l asiguri din alte surse: pensie privata, investitii. „Cine ne plateste pensia?” – asta e cel mai LAME motiv penru a face copii, pe care l-am auzit pana acum. Ce mentalitate comunista! Mergi si asteapta pensia, linistita, pe o banca de la scara blocului.

    • Un sfat ! spune:

      Vreau doar sa spun ca aveti o minte foarte ingusta ! Eu nu fac copii pt a-ti plati tie pensia , nu plimb catelul ca sa vii tu sa-mi spui ca mai bine m-as plimba cu un copil de mana , nu un caine in lesa.
      De cate ori am intampinat astfel de cazuri , in care eu si logodnicul meu (cu care sunt de 9 ani) suntem „hartuiti” cu expresii gen „mai bine faceti un copil decat sa plimbati cainele” , „nu va da-ti seama cat de frumos sa ai un copil ” , „cum puteti considera cainele ala copilul vostru” ei uite ,cainele ala e sufletul nostru si va fi mereu fie ca o sa avem copii fie ca nu , muncim , luptam pt a avea un copil , facem tratamente si ne incurajam unu pe celalalt . Iar cainele acela , e unguientul sufletului nostru ,ne imaginam cum copilul nostru se va juca cu „fratele lui mai mare” cum v-or alerga impreuna si cum pe ascuns ii va da anumite delicatese , chiar daca va fi invatat ca nu are voie sa-i de-a anumite lucruri.
      Nu judecati tinerii , fara sa stiti ce duc in spate , nu puneti intrebari impertinente , deoarece s-ar putea sa primiti un raspuns pe masura intrebarii !

  • Oana spune:

    Doamneeee! Nimic mai adevărat!

  • M. spune:

    Am sa fac nota discordanta cu tot ce s-a comentat.

    Am 18 ani de tratamenre pentru infeetilitate la activ, nenumarate inseminari si un FIV esuat. Deci nu vorbesc „de pe maegine”.

    O spun acum, dupa acesti 18 ani de clinici, spitale, medici, tratamente hormonale, injectii, pastile, prafuri, pifuri, supozitoare. Dupa analize din 2 in doua zile pana nu mai gaseau nicio vena disponibila.

    Problema mea si a majoritatii femeilor moderne este fix impingerea casatoriei dupa 25 de ani. Si poti sa te revolti cat vrei, doctorul care zoce ca la 26 de ani e ultimil ceas stie ce zice. Si ala care zice ca dupa 30 scade calitatea materialului genetic stie si el ce zice.

    Clar, nu e frumos ca orice „tanti” de pe strada sa te ia la rost referitor la „cand faci un copil”, dar eu as fi preferat sa am un medic care la 26 de ani, cand nu eram maritata sa-mi fi explicat cum e cu calitatea ovulelor si sa imi fi recomandat spre exemplu sa recoltez si sa congelez material fenetic de la 26 de ani, nu sa ma cjinui la 39 sa „scot” 3 amarati de embrioni de calitate B.

    Si da, eu le zic prietenelor nemaritate ca macar la 30 de ani sa faca asta (atunci cand aduc ele vorba despre copii, nu asa din senin).

    • Diana Cosmin spune:

      La 26 de ani NU este ultimul ceas, aveam eu o problemă de sănătate. Să nu ne ducem într-un dramatism. Dacă doar femeile sub 26 de ani ar face copii, natalitatea ar fi pe sfert.

    • Ioana spune:

      As fi vrut sa am și eu pe cineva să îmi explice cum sta treabă cu concepția după 30 de ani… Clar nu este imposibil dar cresc șansele de tot felul de întâmplări care te marchează, și ar fi fost preferabil sa nu treci prin ele… Poate când citești despre o pierdere de sarcină nu pare mare lucru, dar când treci prin așa ceva îți schimbă perspectiva complet, chiar daca ramai din nou însărcinată nu te mai poți bucura de sarcină, tresari la fiecare durere, treci prin stări de panica.. informația este disponibilă dar mi se pare că luam feritilitatea ca pe un dat, și nu e așa deloc. Nu am ce sa reprosez părinților, nici ei nu au primit educație pe tema asta și m-au făcut doar pe mine când erau foarte tineri. Dar eu cu siguranță o sa le explic copiilor mei că nu este chiar așa ușor, că poate fi o experiență traumatizanta, că poate duce la certuri grave în cuplu, despresie, etc. Prea multe prietene îmi spun că vor să facă copii la 40 de ani, fara să se documenteze despre ce înseamnă asta de fapt…

  • Madalina spune:

    Eu mi-am cunoscut sotul la 30 de ani si pana atunci nu am avut nicio relatie in care sa zic „he is the one”. De la 28 la 30 am fost singura chiar si eram intrebata in mod constant cand ma marit si cand fac copii le raspundeam in gluma „m-as marita dar n-am cu cine”…. L-am cunoscut, am ramas insarcinata, avem un copil minunat… Dar mi-am dorit asta….. Acum toata lumea trebuie sa ma intrebe de ce nu il alaptez si nu am chef si nu vreau si nu trebuie sa ii explic nimanui prin ce am trecut noi si de ce am ales sa nu ma mai chinui sa alaptez. E alegerea mea si nu stiu de ce simt nevoia sa isindea cu parerea. Întrebările continua sa vina si dupa ce „te realizezi”, ca pana atunci cica esti nerealizat(din punctul lor de vedere)

  • Cosmina spune:

    Asa e frate, nu e treaba nimanui. Si asta ti-o spune cineva vu 5 ani de fertilizari, avort, lacrimi si tot bagajul care vine.
    Acuma am 2 pici oe care ii ador si privind in urma, au fost multi cei care au zis una si alta. Si intrebari si presupuneri. Si faza e ca la noi a fost infertilitate de partea masculina, dar dehhh ca noi femeile suntem, vorba aia, baiul. Noua ni se adreseaza cam tot ce tine de copii, de parca singure i-am face.

  • Ruxandra spune:

    Eu fac parte dintre femeile care si-au dorit copii. 2.
    La 26 de ani l-am facut pe primul. La mai putin de un an de la nasterea lui au inceput intrebarile de genul ” cand ii faci un fratior/surioara”. Visam ca la 30 de ani sa am doi copii si sa inchei epoca de născare de pui vii pe care sa-i hranesc cu lapte.
    Incercari…multe incercari, nu mai ramaneam insarcinata. Intrebarile despre copil nr2 nu incetau. Dupa 4 ani raman gravida. Pierd sarcina. Incerc iar. Dupa 6 luni raman iar gravida si iar pierd sarcina. Transfuzii de sange, era sa se puna de-o coliva. Analize. Tratamente. Injectii. Raman iar gravida si iar pierd sarcina. Doi ani de zile eu am fost mai mult gravida cu un făt mort in burta si primeam intrebari despre cand mai fac un copil. Fabulos este sa te abtii sa nu-i crăpi capul aluia care te intreaba despre viitorii tai copii si tu sa ai unul mort in tine si astepti programarea la chiuretaj.
    Raman iar gravida, fac copilul si aud replici…”hmmm, cam tarziu la 32 de ani”

    • Monica spune:

      Eu i-as fi spart capul in locul tau si o palma peste fatza. :)) Toate gandurile bune, comentariul tau mi-a mers la inima!

  • Claudia spune:

    Eu din păcate am auzit unele mai greu de digerat. După ce mi-am pierdut copilul, am primit sute de sfaturi ne cerute printre care cel mai oribil este „lasă că sunteți tineri și faceți altul”… Și acum după ce a trecut o perioada de timp lumea ma întreabă de ce nu facem un „alt copil”. Nimeni nu te întreabă dacă suferi, nimeni nu e conștient ca un suflet nu se poate înlocui cu altul, nimeni nu se gândește înainte de a vorbi.

  • Iuliana spune:

    Inteleg tot ce zici aici. Ani de zile eu n-am tacut si am fost etichetata: nesimtita, guraliva nebuna. Dar comentariul asta nu e despre mine.

    Nu inteleg de ce ginecologii te indeamna sa faci copii. Uneori ma gandesc ca primesc bonusuri in functie de cate paciente insarcinate raporteaza mai departe. Am colege care au fost mintite ca nu pot face copii. Au suferit au plans, apoi si-au vazut de viata si cand s-au casatorit nici nu s-au complicat sa foloseasca metode de contraceptie. Si au ramas insarcinate in luna de miere.

    Pam pam.

  • Cristina spune:

    Din păcate asa sunt 99,99% pana pe ls 36 ani mi se tot punea întrebarea când faci un copil, ca trece timpul și că etc etc. Pana într-o zi când nu am mai putut sa tac și cu zâmbetul pe buze i-am zis că „tu ai creier? Dacă ai avea nu ai pune aceeași întrebare fără sa gândești dar cum nu ai o sa îți explic eu. Poate ca nu vreau sa fac copii sau poate ca nu pot sa fac copii sau poate ca am avut sarcini pierdute și asta e un subiect dureros pt mine, dar cum nu gândești bagi întrebări stupide. Data viitoare poate vei gândi înainte sa deschizi gura”m-am ridicat și am plecat. Din acel moment nu a mai deschis gura niciodată. Am învățat sa nu mai tac când mi se tot spunea ca vaiii nu te-ai măritat, vaiii când faci un copil. Din momentul în care le-am luat la @&#&# și-au înghițit limba și au tăcut, cel puțin de fata de mine.
    Ps:acum am 40ani și după 19 ani de dorit un copil, tratamente și multe altele a venit și bebelul.
    Asa ca dragelor nu mai permiteți nimănui sa între cu bocancii în sufletul vostru nu știe nimeni lupta voastră. Asa cum spui și tu în articol it’s non of your [email protected] business.

  • Valentina spune:

    M-am identificat cu tot ce ai scris aici! Este incredibil cum de obicei aceste intrebari vin de la femei. Pe cuvant ca nu inteleg de ce femeile sunt atat de lipsite de empatie, bagacioase si pur si simplu nesimtite.

  • Maria spune:

    Am patit la fel pana la 30, când am facut copilul. Dupa, a urmat asa cum ai spus, intrebarea:”nu-i faci si lui un fratior, o surioara? „. Insa lumea nu se vindeca niciodată de curiozitate, caci s-a intamplat sa divortez. Au urmat intrebarile despre:” Dar chiar nu ai pe nimeni? Dar nu te gandesti ca e greu singura?” etc. Când dupa ani, am avut o relatie, lumea s-a simtit datoare sa intrebe” Dar cum se intelege cu copilul? Dar nu il deranjaza ca nu e al lui? Dar nu faci un copil si cu el? „. Absolut umilitor. Am aproape 44 de ani si in acest moment al vietii mele, chiar nu ma mai obosesc sa raspund. Te urmaresc cu mare drag. Succes in continuare!

  • Delia spune:

    Îmi place cum ai surprins aceasta…tară a societății noastre. Mai mult decat ce ai surprins clar si asertiv in articolul tau, uneori citesc printre rândurile acestei întrebări invidia si neputinta femeilor care nu au avut curajul de a alege liber si au facut copii doar din cauza presiunii familiei si a societății. Vad asta foarte mult in jur

  • Anca spune:

    Întrebările astea se pot rezolva simplu cu răspunsuri de tipul: de ce vrei sa știi asta? În ce mod îți afectaeză viața răspunsul la întrebare? Oamenii au nevoie de limite.

  • L. spune:

    La o săptămână după ce am făcut avort terapeutic in luna a6-a, din cauza că fetița mea mult dorita avea un sindrom genetic incompatibil cu viata, o alta tanti Ancuța de pe scara blocului ne-a prins pe amândoi coborând și mi-a pus brusc mana pe burta și i-au zis soțului „Hai mă, chiar așa, nimic aici?? Nicio burtica? Timpul trece”… Ni s-a strâns inima așa tare, că greu am putut coborî scările in continuare.

  • Madalina spune:

    Cu acest articol…. you made my day! Îți multumesc din suflet !

  • Lavinia spune:

    Sfaturile acestea vin indifferent. Locuiesc in afara si nici macar aici nu scap. Prima data a fost cand faceti copii, a doua oara, CA v-a suferi copilul pt ca nu sunteti casatoriti( ce o sa zica cand va vedea nume diferite pe certificatul de nastere), a 3 a para CA sigur imi va fi greu cu 3 si cum ma Voi descurca, nu ma Mai opresc din facut copii?!?! Cum o dai, cum o intorci, nu e bine.

  • Cristina Gvinda spune:

    A mia suta oara, BRAVO, Diana! Un copil e o comoara, dar eciata in lumea asta multe alte comori care se cer descoperite… am devenit mama la 43 de ani si sunt fericita ca posed o frumusete decfata care azi are 10 ani… dar te asigur ca as fi fost fericita si fara sa o am, dar altfel… eu am ales asa si Dumnezeu mi-a ascultat ruga timp de 20 ani! Si într-o buna zi a zis: fie, ca prea iti doresti!
    Sa fii sănătoasă si la fel de sincera cu tine! Si stii ca iubesc tot ce scrii!

  • Oana spune:

    Cat de adevarat! Nimeni nu stie ce e in sufletul unei femei, dar toata luma se pricepe la a da sfaturi. Nici nu iti gasesti bine pe cineva ca incep toate intrebarile pe care le-ai scri sin articol, de parca e un interogatoriu…cred ca acesta este cel mai mare stres chiar daca vrei sau nu sa faci un copil. Spre bucuria mea, am dat peste un medic ginecolog femeie foarte empatic, care mi-a urmarit sarcina si care nu mi-a impus nimic legat de nastere. A stiut sa ma asculte si sa ma linisteasca, mai ales ca aveam abia 3 luni de sarcina cand am ramas acasa din cauza virusului si eram extrem de speriata. Poate ca se vor mai schimba lucrurile cu generatiile noi si astfel de intrebari se vor pierde.

    • Daniela spune:

      Foarte adevărat tot ce s-a scris. Eu sunt o persoana care îmi doresc sa devin bunica dar care a înțeles de mult ca este suficient un sfat și nu îmi agasez copiii cu astfel de întrebări. Aștept în liniște și cu speranța. Ceea e nu s-a scris însă este ca lafel ma simt și eu cu întrebările tuturor”cand devii bunica? Ai tai ce au de gând? ” și nu îmi pica deloc bine ba din contra, îmi creează o stare de frustrare și de revolta împotriva apropiaților care” și-au văzut sacii în caruta”si acum au o grija despre ce mi se întâmplă mie
      Cred în adevăr ca am copii suficient de deștepți încât sa se fi gândit la toate plusurile unui astfel de dar în viata dar dacă nu se întâmplă cu siguranță au un motiv pe care numai ei trebuie sa îl cunoască.

    • Cristian spune:

      Nu sunt femeie,dar inteleg perfect pentru ca mereu sunt intrebat si eu ….uneori nici nu stiu ce raspuns sa mai dau,dar citind mai sus, acum stiu exact replica. Felicitari pentru aceasta postare !!!!

  • Daniela David spune:

    Sănătate, fiecare om are drumul lui in viață 🤗.

  • Andreea spune:

    Sa stii ca nici daca ai copii nu scapi de intrebari. Nici nu ai nascut bine primul copil ca lumea de intreaba de al doilea care neaparat trebuie sa aiba alt sex decat primul ca sa fie pereche. Sunt acum insarcinata a 3-a oara si s-au gasit unii sa ma intrebe de ce am mai facut un al treilea copil daca deja am fata si baiat. Ca sa nu mai zic ca la fiecare sarcina s-au gasit nesimtiti care sa ma intrebe daca a fost un accident. Oamenii considera ca trebuie sa ai 1, maxim 2 copii. Daca nu ai niciunul sau mai multi.imediat simt nevoia sa se dea cu parerea. Pur si simplu nu inteleg ca nu e treaba lor si ca noi oamenii fiind diferiti facem alegeri diferite. Din fericire nu am avut nicio problema de fertilitate si mi-a fost usor sa am copiii pe care mi i-am dorit atat de mult, dar am prieteni care au probleme si e multa durere in sufletul lor si fara sa le arunce cineva in fata faptul ca nu au copii.

  • Ina spune:

    Ginecologii femei… never ever again!!!! Nu am sa înțeleg de ce, agresive, brutale, examinarea neplăcuta…. wow, deci suntem mai multe cu astfel de experiențe!

  • Oana spune:

    Draga Diana,

    Inteleg perfect si MULTUMIM ca ai scris acest articol! Intr-adevar, am constatat, pe de o parte, ca unii medici sunt insensibili, iar, pe de alta parte, ca anumiti oameni considera ca scopul suprem al vietii este perpetuarea speciei umane.
    Eu le-am spus colegelor mele in urma cu vreo 6 ani, cand aveam sub 30 ani: „Unii oamenii sunt carieristi, iar altii sunt familisti.” Asta nu inseamna ca un carierist nu poate fi si un familist convins, insa fiecare trebuie sa aleaga ce i se potriveste mai bine. Ma gandesc la toti oamenii celebri care au facut lucruri importante, multi dintre ei nu si-au intemeiat o familie, nu au avut urmasi si, totusi, ei nu vor muri niciodata. Si nu stiu cum gandesc altii, dar eu ma gandesc, cu recunostinta la astfel de persoane si le admir pentru ca ce poate fi mai nobil decat sa sacrifici totul pentru un ideal si sa lasi o mostenire culturala in urma ta?
    Mai este inca un aspect: lumea in care traim este nesigura, plina de provocari, incercari carora nu toti le pot face fata. Chiar scria undeva ca un om din zilele noastre este supus intr-o singura unui stres mai mare decat cel la care erau supusi stramosii nostri intr-o viata intreaga. Oare toti cei care aduc pe lume copii se gandesc la acest aspect? Oare toti sunt pregatiti cu adevarat pentru a fi parinti? Este o responsabilitate imensa si asta o spun eu (si nu numai eu) care educ de la 22 ani cate 200 de elevi pe an si tocmai pentru ca imi pasa si sunt un om responsabil sustin ca fiecare ar trebui sa se gandeasca de 100 ori inainte de a lua decizia de a fi parinte. Iar prietenei mele, care cred ca a inteles si nu ma mai bate la cap pe tema asta, i-am spus asa: Important este sa fii demn, iar pentru asta nu trebuie neaparat sa ai verigheta pe deget sau sa fii parinte.
    Si inca un lucru la care m-am gandit: poate unii vor sa se ocupe de cariera si sa adopte un copil cand ajung la 40-50 ani. Este un gest admirabil si altruist! Deci inca un motiv pentru care unii nu ar trebui sa-i streseze pe altii cu „Ar fi timpul sa ai un copil!”
    Multumim inca o data, Diana, pentru curajul de a face public faptul ca fiecare trebuie sa respecte libertatea de decizie a celorlalti!
    Te imbratisez!

  • Angela spune:

    Salutare,
    Mulțumim pentru acest articol în care ai transpus toate gândurile noastre și sentimentele pe care le simțim când suntem chestionate cu banalele întrebări: „Dar tu când copil?”

  • Odille spune:

    Ma inclin!Aplauze si iar aplauze!

  • Ana-Maria spune:

    Curaj Mult kred K ti-a trebuit sa scrii un astfel de ArticoL deoarece exista Ink mentalitatea cum K trebuie neaparat sa faci un Copil sa fii Implinita, Fericita. într-adevăr un Copil este un Dar de la Dumnezeu dar deasemenea poți înfia unul asta in cazul in care nu poți avea unul, și totuși părțile intime ale unei persoane , Femeie in Special chiar nu privesc pe nimeni.Felicitari Diana și la cât mai multe articole.

  • Raluca M. spune:

    Pff ne-ai luat o piatra de inima cu acest articol sau mai bine zis ne-ai luat vorba din gura . Lasand la parte tipologia doamnei Ancuța caci cu dansa si intrebarile ei m-am obisnuit. „Dar nu faceti si voi un copil?/ Ce mai asteptati? / Ti-a luat-o sora ta inainte (sora mea fiind cu 5 ani mai mica si la a doua sarcina)” Adevarata problema cred ca este cea a medicilor care sunt complet ignoranti si lipsit de tact ca sa nu zic nesimtiti de multe ori. Eram la un control de rutina dupa o sarcina pierduta si medicul meu ginecolog de la aceea vreme care este un domn profesor doctor foarte respectat si cunoscut exclama in timpul ecografiei :”Aaa vad un ovul gata sa fie fertilizat, te duci acasa (era vineri) te inchizi in casa si pana luni faci un copil ! ( de parca ma trimis sa fac vreo reteta noua de mancare sau vreun exercitiu de yoga nou) Si i-am spus ca imi pare rau dar nu se poate intampla asa ceva , in primul rand nu ma simteam pregatita , pierdusem o sarcina de curand si plus de asta sotul se afla inafata tarii in interes de servici. Iar replica dansului a fost : „Eu nu te-am imtrebat daca sotul tau e acasa , daca vrei sa faci un copil gasesti tu o solutie ” si a ras cu pofta. Mie nu mi-a venit sa rad deloc , ba mai mult am plans dupa ce am iesit din cabinet si multa vreme dupa aceea nu am mai indraznit sa ma duc la ginecoloc nici macar pt un control de rutina .

    • Crina spune:

      Uau, câtă nesimțire! Sper să nu dau de asemenea specimene! Îmi pare foarte rău pentru experiența ta. 🙁

  • Smaranda spune:

    Si bineinteles sa trecem odata peste aceasta jena de a raspunde cuiva necuviincios pentru ca „nu e frumos, mama sa raspunzi” si a indrazni sa spunem aceste cuvinte.
    Citisem in una din cartile lui Brene Brown si m-a socat faptul ca, apropos de rusine, subiectul numarul 1 care trezeste rusine intr-o femeie este statutul marital si daca ai/n-ai, faci/nu faci copii. Si da femeile sunt primele care arunca cu piatra.
    Bine punctat articolul si cu un suflu de curaj!

    • Elena spune:

      Bună! Și eu am trecut prin asta. Eram cu tatăl la reurolog pentru o consultație. Medicul ma întreabă ” câți ani ai”, eu ii răspund ” am 34, ai copii?” eu:nu! La care medicul îmi spune sec „pai nici nu ai sa mai faci!”. M-a durut asa de tare. Eram singura, după un divorț și cuvintele acelea m-au urmărit vreo 2 ani. Incepesem sa cred ca asa este.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.