Emoție pură, la 10 lei.

 

Sau erau 12 lei?

 

Așa aș putea numi achiziția acestei cărticele numite “Prietenii din penar”, pe care nu mi-o mai aduceam aminte decât vag, dar care s-a revărsat asupra mea ca un torent în secunda în care am deschis-o.

Mi-am adus aminte într-o fracțiune de secundă pagini, imagini, amănunte, până și sendvișurile cu cașcaval pe care mi le făcea mama în clasa întâi și pe care le-am savurat cândva în timp ce îi răsfoiam paginile.

 

Știam că memoria are infinite buzunare, dar până să culeg această cărticică de pe un anticariat online, chiar nu bănuiam cât de adânci sunt ele și cât de rezistente la „purtat” și la anii trecuți peste ele.

 

Așa cum mi-a mai comentat cineva pe Instagram, când am postat coperta cărții, iubirea mea infinită pentru rechizite de la cartea asta a început. Și cu siguranță nu suntem singurele în această situație!

 

Ba chiar aș pune pariu că voluptatea cu care achiziționez în neștire papetărie până în ziua de azi are legătură directă – și totuși subtilă – cu briceagul, rigla și ascuțitoarea din „Prietenii din penar”.

 

Povestea e nespus de simplă, total depășită pentru orice copil din zilele noastre, dar în același timp fermecătoare.

 

Cât de puternică trebuie să fie o ilustrație ca să se întipărească în mintea ta și să supraviețuiască acolo mai bine de 30 de ani, rezistând sub toate lecțiile, examenele, tezele, cursurile, sub straturile de cărți noi citite și lucruri auzite și în fața unui bombardament de informație venit din toate părțile?

 

Tocmai de asta, de dragul nostalgiei și al puterii pe care a avut-o această cărticică asupra memoriei noastre, cred că merita cu vârf și-ndesat un articol, cu dedicație pentru toți copiii de altădată.