Despre tot ce-i fin și fain

Idei deștepte din revistele lunii noiembrie – episodul 1

By 6 decembrie, 2016Frivolities
read time 3 min
 
6 decembrie, 2016

Idei deștepte din revistele lunii noiembrie – episodul 1

Pentru că luna aceasta am avut parte de multe zboruri de peste 10 ore, și teancurile de reviste pe care le-am consumat au fost considerabil mai consistente. Așadar, pentru că volumul de idei deștepte a fost mai mare, am decis să împart ,,recolta” de presă de noiembrie în două episoade de câte 7 idei fiecare, ca să vă las răgazul de a le consuma în tihnă și de a extrage din ele ceea ce vă este de folos pentru 2017.

by
,,Magazinul Harrods ocupă 100.000 de metri de spațiu comercial, are mai mult de 300 de raioane și merge în adâncime la fel de mult pe cât merge în înălțime. Asta înseamnă că există șapte etaje ascunse sub  parter (are inclusiv propria sursă de apă din puțuri subterane), pe care clienții nu le văd niciodată. Spre exemplu, seifurile Harrods – o rețea subterană de cutii de valoare închiriabile, despre care i-am auzit mereu pe oameni vorbind, dar pe care nu le-am văzut niciodată. Începusem să cred că sunt un mit urban, cam ca povestea scărilor rulante egiptene programate să meargă la aceeași viteză precum fluviul Nil. Sebastian, arhivistul oficial al Harrods (da, Harrods are propriul său arhivist) a auzit și el de acest mit, dar căutând prin notițele arhitectului care a proiectat scările nu găsește nimic despre acest detaliu. Totuși, Harrods pretinde că este locul în care a fost instalată prima ,,scară mișcătoare” din lume, în 1898. Dar să ne întoarcem la seifuri. Ele există.

 

harrods-knightsbridge-store-share
 
Adâncită în istorie, camera căptușită cu oțel datează din 1896 și este cea mai puțin văzută și totodată cea mai veche parte a magazinului (este chiar mai veche decât celebra fațadă de teracotă). Creată în șantierele navale din Glasgow, a fost împlântată în solul din Knightsbridge și, în mod incredibil, totul a rămas original, de la ușa în stil victorian, făcută din trei tone de oțel, până la podeaua mozaicată, inscripțiile și telefonul din bakelită neagră care este încă funcțional. Miroase ca într-o școală și sunt 3.000 de seifuri aici, de la casete mici (suficiente pentru bijuterii prețioase, documente importante și lingouri de până la 1 milion de lire. Dacă nu ai lingouri, ele sunt de vânzare la Banca Harrods) până la seifuri de 3 metri înălțime, suficient de mari pentru a adăposti o motocicletă vintage, să zicem. Costă de la 300 de lire pe până la 10.500 de lire pe an pentru cele mai mari. Ar putea fi cele mai șic 300 de lire pe care le cheltuiești vreodată, doar pentru a avea pe brelocul tău o asemenea cheie”

Despre misterele magazinului londonez Harrods, în Vogue UK de noiembrie

img_4541

 
,,Membrii gărzilor elvețiene care decid să se căsătorească trebuie să accepte să rămână pe o durată de încă 3 ani în serviciul Papei. (…) Mi s-a explicat că și eu va trebui să mă mut în Vatican și să trăiesc alături de Dominic în barăcile de familie ale Gărzilor Elvețiene. Evident, va trebui să urmez codul vestimentar al unui angajat al Vaticanului (umerii și genunchii mereu acoperiți), să accept că el lucrează opt sau nouă zile din zece și că rareori are liber în weekend și că este ocupat de toate sărbătorile religioase. Dar, mai ales, trebuia să înțeleg că, fiind membru al Gărzii Elvețiene, prioritatea lui numărul unu va fi mereu Papa Francisc, nu eu.

 

(…) Odată ce am acceptat aceste lucruri, s-a cerut permisiunea Vaticanului pentru a ne căsători, și au urmat verificările de securitate și de istoric personal. Nu se întâmplă în fiecare zi ca o logodnă să fie urmată de o anchetă în trecutul tău.

 

Uneori mi se face dor de plajele însorite pe care le-am lăsat în urmă. Căsătoria cu Dominic a însemnat să accept o viață în care Biserica vine mereu pe primul loc și asta nu e ușor. Dar chiar dacă uneori mai visez că îmi adâncesc picioarele în nisip și că mă reîntâlnesc cu prietenii din copilărie, nu aș schimba nimic. Lucrez la Universitatea Americană din Roma și naveta mea de dimineață înseamnă  să trec prin Bazilica Sf.Petru, prin care intru printr-o ușă privată. Papa este vecinul meu, Capela Sixtină e în curtea mea din spate și seara alerg prin Grădinile Vaticanului, care nu sunt deschise niciodată publicului. Nu m-am simțit niciodată mai norocoasă decât în serile în care alerg printre flori, la asfințit, cu domul Sf.Petru în spatele meu”

Povestea unei australience care s-a îndrăgostit de un membru al Gărzii Elvețiene de la Vatican și despre regulile noului ei stil de viață, în Marie Claire UK de noiembrie

img_4534

 
,,Unii oameni merg din carieră în carieră, în timp ce alții știu din prima ce sunt meniți să facă. Copil fiind, la 7-8 ani, designerul Olivier Theyskens a decretat că vrea să se îmbrace precum Ludovic al IV-lea. «Iubeam să mă joc cu țesăturile și să mă îmbrac în diferite ținute», își amintește el. Familia lui avea un cufăr din care el pescuia bucăți de blană și dantelă. Mama lui a trebuit să scoată bobina de la mașina de cusut, pentru a-i feri de accidente mâinile dornice să creeze.

 

«Eram obsedat de haine», își amintește el. «Desenam tot timpul. În plus, în anii ’80 exista un curent de modă cu atitudine: Mugler, Montana, Gaultier, Lacroix, Saint Laurent – o modă atât de frumoasă și sublimă prin ochii unui copil». La școală, când copiii trebuiau să spună ce carieră și-ar dori să aibă, Theyskens își amintește că a scris «Couturier».

Despre designerul Olivier Theyskens, în Vogue SUA de noiembrie

fullsizerender_2

 
,,În Paris, bărbații au un mod aparte de a fi eleganți. Eu mă îmbrac în uniforma mea, propriul meu cod vestimentar, care îmi reflectă metodele și etica de lucru. Convingerea mea este că un tricou simplu – am aproape 40 – sau un pulover albastru îi ajută pe cei din jur să se concentreze mai bine la mine și la ceea ce spun.

 

Când am timp liber în Paris, există niște locuri clasice pe care îmi place să le vizitez, precum Chez l’Ami Louis, o braserie tipic franțuzească. Când intru, e ca și cum m-aș întoarce în timp. Sau L’Ecume des Pages, plin de cărți din toate colțurile lumii. De asemenea îmi place cartierul St-Germain-de-Prés. E o zonă superbă, cu clădiri vechi fermecătoare și priveliști pitorești asupra Turnului Eiffel. Îmi place întotdeauna să stau pe Podul Alexandru al III-lea, mă facă să mă simt ca într-o carte poștală animată, cu fața la una dintre cele mai frumoase priveliști ale Parisului”.

Designerul Giorgio Armani, despre programul său zilnic și stilul său de viață, în Harper’s Bazaar Marea Britanie

img_4535

 
,,Într-o zi, arhiva de amintiri a lui Jennifer Lopez va fi cu siguranță centralizată într-o carte de memorii sau într-un muzeu. Până atunci, însă, își păstrează amintirile meticulos-organizate în dressing-ul casei sale din Bel Air. «Dacă tu auzi o anumită melodie, dintr-o epocă anume, și îți vine să exclami ,,Oh, Doamne”, pentru că te transportă înapoi în acea perioadă», explică ea, «același lucru mi se întâmplă mie cu dulapul. Intru și văd o pălărie sau o anumită haină și zic ,,Wow, asta purtam în acea zi în care s-a întâmplat cutare lucru sau când mama mi-a zis asta sau când ieșeam în oraș cu iubitul meu… Și la momentul respectiv mă întâlneam cu X sau cu Y. Știi ce vreau să spun?».

 

Dulapul lui Lopez este o retrospectivă de carieră în variantă tridimensională. «Îmi plac cerceii mari, rotunzi, jeanșii, cizmele și sclipiciul», mărturisește ea. «Când te uiți înapoi la primele mele zile pe covorul roșu, cam toate ținutele mele erau rochii Versace scurte și cu sclipici. Știu că toată lumea reține rochia verde decoltată, cu imprimeu tribal, dar eu am fost mai mult adepta rochiilor lor cu lanțuri și cristale Swarovski, pe care le port de atunci încoace, permanent». Sunt și piese care îi declanșează lui Jennifer reacții mult mai emoționale, precum obiecte din ultima colecție realizată de regretatul designer Alexander McQueen, sau paltonul purtat la spital, când și-a născut gemenii, pe Max și Emme, acum în vârstă de opt ani, copiii ei și ai lui Marc Anthony. «Era o haină de blană albă, imensă, și de câte ori o văd, îmi aduc aminte de ziua în care s-au născut copiii mei»”.

Jennifer Lopez despre garderoba ei, în Harper’s Bazaar UK

img_4345

 

,,Sunt o iubitoare de vegetale. Ronțăi din ele toată ziua și mănânc afine congelate cu alune râșnite deasupra, în fiecare seară. Iubesc să mă culc la ora opt seara fiindcă îmi iubesc patul super-king-size. Am depus mult efort pentru a-mi face dormitorul un spațiu special. Salteaua, temperatura, mirosul, toate trebuie să fie perfecte. Să lași un pat nearanjat este cel mai rău lucru pe care îl poți face în casa ta”

Designerul Norma Kamali despre ritualul ei de somn, în Marie Claire SUA

img_4284

 
,,Din momentul în care au ajuns amanți, Boris și Olga au devenit inseparabili. Fiul lui Boris, Evgheni, observa cum conștiința păcatului și a faptului că povestea lor era pecetluită din start le dădea o strălucire aparte. Pe de-o parte exista conștiința, pe de cealaltă parte ușurătatea egoismului. Câteodată se simțeau datori să se despartă, dar setea pentru afecțiune și căldură emoțională îi aducea din nou împreună. (…)

 

În seara de 6 octombrie 1949, poliția secretă rusească a sosit acasă la Olga cu o citație care purta ramificații terifiante. Autoritățile făcuseră un plan care să lovească direct în inima lui Pasternak, dușman al sistemului, dar protejat până atunci de Stalin, căruia îi plăceau poeziile lui. Urmau să-i trimită amanta și muza într-un lagăr de concetrare și să o tortureze pe ea în locul lui”.

Despre noua carte scrisă de fiica lui Boris Pasternak, autorul ,,Doctor Zhivago”, și povestea de dragoste secretă care a inspirat cartea, în Marie Claire UK

fullsizerender

 

Foto: colaje din revistele amintite, de Diana-Florina Cosmin

2 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.