Citesc mult.

 

Nu e o laudă, ci un fapt care face parte din mine.

 

Spun că nu e laudă, fiindcă dintotdeauna am făcut asta, este o constantă a vieții mele și e ca și cum un blond s-ar lăuda că e blond când, de fapt, aceasta e culoarea lui naturală de păr.

 

Așa e și la mine cu cititul: sunt o cititoare de când mă știu.

 

Chiar dacă iubesc cărțile, însă, nu le tezaurizez.

 

Nu am o problemă cu adnotările pe cărți (mi se pare că ele fac un volum să fie viu, iubit, trăit), nu cred că trebuie să păstrezi orice carte care ți-a trecut vreodată prin mână și nu cred că o carte digitală e mai puțin carte decât una fizică.

 

Și, mai ales, nu simt nevoia să mă îngrop în cărți cu orice preț.

 

Am moștenit de la tatăl meu – care a moștenit de la al lui – o bibliotecă cu clasici care este foarte prețioasă pentru mine și în care păstrez doar cărțile care au o semnificație pentru mine.

 

Cărțile care ori mi-au plăcut enorm și pe care vreau să le posed, simbolic, ori pe care simt că aș vrea să le mai vizitez din când în când.

 

Ultima categorie este destul de rar-întâlnită, din simplul motiv că nu am timpul necesar să recitesc cărți.

 

Mi-ar plăcea să îl am, dar când apar atât de multe titluri noi și interesante literalmente în fiecare zi, ideea de a sta și a reciti rafturi întregi pare utopică.

 

În urmă cu doi ani, după ce strânsesem un teanc mare de cărți pe care voiam să le dăruiesc sau să le donez, am întâlnit întâmplător, pe Instagram, o fată minunată pe nume Reghina.

 

Reghina este studentă la Cluj, dar este originară din Sibiu, și a fondat pe Instagram contul @booksforanimals. Practic, vinde cărți pentru a susține financiar salvarea și îngrijirea unor animale fără stăpân de către două asociații la care este voluntar: asociația PAN și asociația Animalele Contează.

 

Din 2021, de când am cunoscut-o pe Reghina, fiecare carte citită de mine trece, odată finalizată, prin acest furcile caudine ale acestei întrospecții: „Merge în bibliotecă sau merge la Booksforanimals?”.

 

Cele mai multe merg către Reghina și proiectul ei, dintr-un motiv extrem de clar și simplu: îmi umple sufletul gândul că, în loc să zacă inertă la mine în raft, o carte ajunge la un alt om care o apreciază și, în acest proces, ajută niște suflete nevinovate.

 

Animalele sunt cauza sufletului meu și, chiar dacă donatul cărților este un gest infim – fac mai multe de-atât și îmi doresc să fac mult-mult mai multe – gândul că lecturile mele pot să ajute măcar puțin îmi aduce bucurie.

 

Cum procedez? Simplu: adun cărțile în cutii în timpul anului și le duc la Sibiu o dată pe an, când merg la Festivalul de Teatru (FITS).

 

Pentru că primesc adesea întrebarea „ce fac cu atâtea cărți?”, inclusiv de la alți oameni care se așteaptă de la mine la sfaturi sau Tips & tricks, m-am gândit că acest articol trebuie să existe de sine-stătător.

 

În ultimii ani i-am direcționat pe toți cei care mă întrebau direct către @booksforanimals, dar această fată minunată din spatele contului merita o poveste doar a ei și un îndemn care să rămână aici, pe blog, pentru totdeauna.

 

Așadar, dacă aveți cărți cu care nu știți ce să faceți și vreți să faceți o faptă bună cu ele, @booksforanimals este locul potrivit.

Lecturile voastre pot schimba lumea cuiva: nu doar a celui care le va citi la rândul lui, ci mai ales a unor ființe care nu au absolut nicio altă șansă.